KorAP: Find »[drukola/base=ședea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...159 160 161 ...267 >

6,670 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914

de multă vorbă și râs. Ea era în rochie de mătasă neagră, cu o talie admirabilă. Ea se apropie de Iorgu și-l lovi peste umăr cu evantaliul de lemn de roză. - Urâtule, zise ea c-un surâs gentil, ce șezi singur? - O, doamnă... zise el roșindu-se și lăsând să cadă peste ochi acea perdea care-i făcea și mai periculoși de cum erau. {EminescuOpVII 296} Ea-și puse mâna albă pe umărul lui. - Nu sunt cu prejudiții, zise, îmi placi

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
zăpadă. Prin ochii ferestrei priveam afară în grădină la copacii a căror crenge încărcate se strecurau negre prin tufele de zăpadă, numai vântul vâjia prin crăpăturile podului și a porților, ascuțit și monoton. în molateca căldură a camerei lui, Cătălin ședea cu țigara aprinsă, cu o ceașcă de cafea neagră înaintea lui, formând cu gura inelușe din fumul țigării, scuturîndu-i cenușa și sorbind c-o lene voluptuoasă din licuarea dulce și neagră ce sta-naintea lui. Îi era somn, dar lenea

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
de painjăn, muștile mari trec prin ea, muștile mici se-ncurcă voind a trece drept prin ea. Suntem muști mici. Cezar {EminescuOpVII 299} PĂRINTELE ERMOLACHE CHISĂLIȚĂ 2255 Părintele era cam nalt de boiul [lui], nu-i vorbă, dar i se ședea, ca popă vezi Doamne. Trecea stânjenul și mai bine, îmbla țapăn, din care cauză reaua omenire îi pusese numele: popa Melesteu. Avea părul și barba roșie și arăta mai mult a talhar decât a popă, dar ce are a face

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
tatăl nostru, iar el îl secunda cu gagagaga!. Când popa se-ncurca rău și oamenii se-ntreba: "Ci Doamne! oare ce-o fi zicând ", palamarul răspundea categoric: "Tăceți, mă, nu vedeți că părintele cântă grecește? Asta impunea. - Foarte frumos îi ședea potcapul părintelui Ermolachie, cam pe ceafă, pentru că era larg, da-i ședea, nu glumă. Gândeai că-i un rus cu coadă. Când cetea, potcapu-i cădea peste ochi și popa suduia urât. În biserică, ne-n biserică, puțin îi păsa... "Dăă

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
rău și oamenii se-ntreba: "Ci Doamne! oare ce-o fi zicând ", palamarul răspundea categoric: "Tăceți, mă, nu vedeți că părintele cântă grecește? Asta impunea. - Foarte frumos îi ședea potcapul părintelui Ermolachie, cam pe ceafă, pentru că era larg, da-i ședea, nu glumă. Gândeai că-i un rus cu coadă. Când cetea, potcapu-i cădea peste ochi și popa suduia urât. În biserică, ne-n biserică, puțin îi păsa... "Dăă! mi cădea!... potcapul ° dracului! Cu totului deosebit în felul său, om cu

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
plăcea și coliva; să-l fi văzut pe mândrul Nicodim îmblînd pe {EminescuOpVII 300} la prohoade și pe la pomene cu Basaltirea și cu Vanghelia (așa-i zicea el) după părinte și luând acel aer de seriozitate și mândrie care-i ședea atât de bine, mai ales când era cu ciubote lungi. Era un spectacol de invidiat. Dar ceea ce făcea ca părintele să fie idolul pădurarului, moș Iftimie Fedeleș, era glasul său, ca și care nu se mai pomenește - de ferească Dumnezeu

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
stereotipă a satelor si curților, fără privire la modificațiunile întîmplătoare cari individualizează pe fiecare din ele. Caracterul vieței de sat este liniștea și tăcerea. Ziua, oamenii fiind la lucru, numai copiii se joacă cu colbul drumului, babele de tot bătrâne șed torcând la umbră pe prispă {EminescuOpVII 305} și moșnegii adunați la crâșmă își petrec restul vieței lor bând și povestind. Abia sara, când satul devine centrul vieței pământului ce-l înconjură, se începe acea duioasă armonie câmpenească, idilică și împăciuitoare

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
voința lor țin mărirea casei și a neamului. Ea era de o blândețe rară, însă niciodată întratîta încît să nu ramîie mândră și niciodată atât de mândră încît în fața ei să nu rămâie urmele unei neșterse și adânci blândețe. Când ședea nu avea ținuta plecată proprie femeilor nalte - {EminescuOpVII 306} splendidul ei bust de marmură rămânea drept și mândru - ai fi gândit că se simte pe tron. Bătrânul o iubea nu pentru că ar fi esistat doar vo afinitate sufletească între ei

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
am mai auzit că nu mai trăiești sub un acoperământ cu dânșii. - Nu, zise Rufă, luând din chiseaua cu dulceți pe care-[ o] adusese pe o tabla frumoasă Maria, știi casa cea veche din vie, vere, unde în urma nu mai ședea nime nea decât prisacarul și vierul, acolo m-am mutat și eu. Rele zile am mai ajuns, că nu-și cinstesc nici copiii părinții... - Rele - rele. - Apoi, Mario, să trăiești, fata mea, ș-apoi, zi tot frumoasă rămâi de când te

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ivi și Porfirie-i sărută mâna. Stătură de vorbă până la prânz, când Maria-i chemă în sofragerie. Sofrageria era plină de persoane cari așteptau să se așeze după boieri. În frunte Vasile-i meni * locul lui Rufă și, pe rând, șezură toți, încît nu rămăsese loc pentru copii. Ei au fost avizați a ședea la o măsuță scundă lângă sobă, adică Iorgu, Maria și Ion al Mariei, care era privit ca copil de casă. - A trebuit să mai vie și Rufă

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-i chemă în sofragerie. Sofrageria era plină de persoane cari așteptau să se așeze după boieri. În frunte Vasile-i meni * locul lui Rufă și, pe rând, șezură toți, încît nu rămăsese loc pentru copii. Ei au fost avizați a ședea la o măsuță scundă lângă sobă, adică Iorgu, Maria și Ion al Mariei, care era privit ca copil de casă. - A trebuit să mai vie și Rufă, șopti Ioan încrețindu-și sprâncenele, ca să n-avem [loc], să ședem la masa

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
avizați a ședea la o măsuță scundă lângă sobă, adică Iorgu, Maria și Ion al Mariei, care era privit ca copil de casă. - A trebuit să mai vie și Rufă, șopti Ioan încrețindu-și sprâncenele, ca să n-avem [loc], să ședem la masa mâțelor. - Ești nesuferit, Ioane, zise Anica, acuși te spun mamei. - Spune, se răsti el. - Taci, zise Iorgu, ațintind ochii lui albaștri cu fermitate asupra copilului pretențios. El cîrșni din dinți. Boierul din casă obicinuia se vede a ședea

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ședem la masa mâțelor. - Ești nesuferit, Ioane, zise Anica, acuși te spun mamei. - Spune, se răsti el. - Taci, zise Iorgu, ațintind ochii lui albaștri cu fermitate asupra copilului pretențios. El cîrșni din dinți. Boierul din casă obicinuia se vede a ședea cu toate rudele și cu toți servii de-o ordine superioară la una ș-aceeași masă. E drept că cei mai mulți din aceștia erau de neam, deși sărăciți, și s-ar fi simțit atinși dacă lucrurile mergeau altfel. Aproape de Rufă, în dreapta

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
cu toți servii de-o ordine superioară la una ș-aceeași masă. E drept că cei mai mulți din aceștia erau de neam, deși sărăciți, și s-ar fi simțit atinși dacă lucrurile mergeau altfel. Aproape de Rufă, în dreapta și-n stânga lui, ședea Vasile cu frumoasa sa nevastă, iară de amândouă lăturile mesei cei lungi ședeau deosebiți oameni, fiecare caracteristic în felul său. Vechilul moșiilor, un om cu fața arămie și cu barba castanie, își ațintea cu lăcomie ochii verzi la felurile de

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
drept că cei mai mulți din aceștia erau de neam, deși sărăciți, și s-ar fi simțit atinși dacă lucrurile mergeau altfel. Aproape de Rufă, în dreapta și-n stânga lui, ședea Vasile cu frumoasa sa nevastă, iară de amândouă lăturile mesei cei lungi ședeau deosebiți oameni, fiecare caracteristic în felul său. Vechilul moșiilor, un om cu fața arămie și cu barba castanie, își ațintea cu lăcomie ochii verzi la felurile de bucate ce le aducea sufragiul și-și ștergea degetele de surtuc or de

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
tușea din când în când netezindu-și barba pe care n-o avea. Farfuriile sunau schimbîndu-se, vinul roșu și alb sclipea turnat [în] păhare și încet, încet se stabili acea veselie firească care însoțește orce prânz îmbelșugat. La coada mesei ședea bietul scriitoraș. Surtucul lui cel negru (el îmbla îmbracat nemțește) era periat cu multă îngrijire, părul de pe tâmple era pieptenat c-un fel de cocheterie peste urechile cam lungi, mînele lui mici și slabe atingeau c-un fel de frică

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
îl sugea cu vârful buzelor, ca femeile. Fața lui era palidă ca o mască de ceară albă. Ochii negri și desigur slabi aveau o dulceață potolită, ți s-ar [fi] părut că are pânză neagră peste lumina lor. Lângă el ședea un frate a stăpînu - său, cel mai mare. Fruntea lui era naltă și boltită cu măiestrie și pletele galbene de albe încadrau o față blândă, rasă cu îngrijire. El își răsucea din când în când mustețile și nu vorbea mai

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
o știe. Simpatiza mult cu rușii, și avea și un manuscript scris de dânsul însuși, legat în piele, asupra lui Petru cel Mare. La masă el pretindea totdeuna locul cel din urmă, mânca numai de post și bea numai apă. Ședea într-o camară fără încuietoare și toate mobilele lui era lucrate din topor de mâna lui proprie. Câteva scânduri pe două scăuieșe erau patul lui, acoperit c-un mindir de paie, o masă plină cu cărți bisericești și mirene de pe

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
frumoase, ca niște povești, și era ușor de a pune în ele un înțeles mai adânc. Visele acestei copile erau firești în frumuseța lor. Mamă-sa murise puțin după naștere-i, și tată-său, un om tăcut și melancolic, care ședea toată ziua închis în casă, nu-i da ocaziune de veselie or distracțiune. Ea deveni meditativă, și un copil nu cugetă, ci visează. Somnul ei nu era decât o continuare a cugetărilor de peste zi. În urmă îi muri și tată

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
singur ca el trebuia să fie o fericire - și ea ghicise adevărul. - Lui i-i mult mai bine decât mie, el acolo va găsi pe mama, va avea cu cine vorbi - numai eu n-am pe nimene-n lume. În fața lui ședea cuconul Drăgan Ciufă, antiteza întrupată a înțeleptului Iosif. C-o moșioară mică până la disparițiune și c-o închipuire de sine ș-o deșertăciune până la disparițiune de mare. Capul lui era un calup chelbos, nasul mare, fața sluțită de vărsat și

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
gardul. Creangă, care avea tact firesc, iubea să-l încurce în plăsmuirile lui, puindu-i câte un obstacol atât de vederat în socotelele lui încît chiar el începea să râdă de prostiile lui. {EminescuOpVII 310} [MOȘ IOSIF] 2286 Astfel cum ședea pe scaunul lui, plecat cu pieptul înainte, fiindcă scaunul n-avea spate și sprijoane, cu mînile căzute cruciș peste genunchi, fruntea lui puternic lucrată căpăta prin acea poză aplecată un fel de arătare adâncită, părul prin poziția asta era urcat

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
văzui? O frumusețe de grădină cu flori, cu cărări nisipite curate, cu mere mari domnești și... nimenea acolo... începui să sui dealul... când și* văd că o ușă despre grădină se deschide și văd o femeie... Atunci stau locului și șed pe-o bancă... Ea venea încet... era ea, pe care-o văzusem astă-noapte, numai* mult mai frumoasă... Și avea niște ochi... și avea o gură cu gropițe la unghiurile ei și avea niște păr atât de blond ș-atît de moale

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
mamei, zisei, nici nu știu cum îl chema pe tata... - Dacă ești a mamei, vin la tata, zise ea, și mă luă de mână... Intrai în niște odăi frumoase cu covoare pe jos, cu divanuri de jur împrejur... iar un boier bătrân ședea pe divan și bea ciubuc. - Uite, tată, ce-am găsit în grădină, zise ea. Bătrânul mă dezmierdă și mă întrebă de știu să cânt. Știam să cânt, dar mi-era rușine... În sfârșit, știu că-mi dete portocale, că mă

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
mănușa și-mi puse mâna la frunte... apoi se plecă și se uită lung, lung la mine, cu acea privire care liniștește pe copii. - De unde - o cunoști tu? mă-ntrebă. O cunosc de mult, de mult, zisei zgribulindu-mă. Nu șade acolo unde bolta strălucește din stejari, în grădina cea frumoasă?... Mama-și făcu cruce. Dar ea era religioasă și credea că am o viziune... - Mamă, unde - o să dorm eu când voi muri? o întrebai. - Unde, dragul mamei? Unde vom dormi

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
dacă painjeni încunjură c-un voal diamantin capul unei flori pe cari cad apoi mărgăritărele de rouă, el zice: vezi ce frumoasă mireasă. Și painjeni țes de la o tufă de flori la cealaltă un pod de diamant la mirele ce șade departe - pe altă tufă - s-aducă nuntașii, un cârd întreg de musculițe albastre ca oțelul... furnicile sânt servitori, căci aduc saci albi cu miere și făină, ba țin câte o iarbă în gură, cu care să apere de razele soarelui

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]