7,853 matches
-
Dancul de aicea din Ieși... Și mai vârtos, fiind lipsită de robi țigani care să fie de slujba mănăstirii,... domniia mea... am miluit pe această... mănăstire cu... țigani din drepți țiganii domnești”. Întreb eu atunci ca un neștiutor: unde-s țiganii care au tot fost dăruiți mănăstirii Dancul ba de unii ba de alții? Nu știi vorba că de ce ai de ce ai mai vrea? Drept-îi, sfințite părinte. Și, ca un făcut, iată că la 28 noiembrie 1764 (7273) Sarafina Cucorănița monahia
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
dăruiește mănăstirii Dancul pe țiganca Safta. Deși te văd pornit, nu mă pot opri să nu pun paie pe foc și să-ți amintesc că la 6 decembrie 1765 o medelnicereasă de această dată dăruiește mănăstirii Dancul o fată de țigan numită Anita. Faptul că unii monahi au avut familii proprii în mirenie cu fiice și feciori, lucruri despre care noi am mai vorbit, ni se confirmă și în zapisul de la 22 octombrie 1766 (7275): „Adică eu, monahul Sărafim, dinpreună cu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
cu cea de la început. Știi, părinte, că prima danie către această mănăstire a venit de la zlătarul Calodi? Poate că știu, poate că nu. Întâi însă să-mi spui ce-i acela un zlătar? - a cochetat bătrânul cu răspunsul... Este un țigan, dar meșter în prelucrarea aurului. Ei bine, acest țigan zlătar, la 10 mai 1689 (7197), a dăruit „o casă din Muntenime, lângă mormântul turcilor”. M-ai luat repede, fiule, dar nu știu dacă îmi poți spune unde se afla acest
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
către această mănăstire a venit de la zlătarul Calodi? Poate că știu, poate că nu. Întâi însă să-mi spui ce-i acela un zlătar? - a cochetat bătrânul cu răspunsul... Este un țigan, dar meșter în prelucrarea aurului. Ei bine, acest țigan zlătar, la 10 mai 1689 (7197), a dăruit „o casă din Muntenime, lângă mormântul turcilor”. M-ai luat repede, fiule, dar nu știu dacă îmi poți spune unde se afla acest „mormânt al turcilor”. Din câte am citit și în
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
aproape, în ocolul târgului... așijderea și cu altu sat, anume Piscani, alături cu Rufenii... Iarăși am miluit... cu dzece boi și dzece iepe și cu patrudzeci stupi și cu cincidzeci de oi... Așijderea am mai dat... și un sălaș de țigani”. Vodă mai dă „câte treidzeci de lei” pe an la doi preoți și un dascăl ce vor sluji la această biserică, pentru îmbrăcăminte. Nu uită să ajute mănăstirea cu „câte doaă ocă de untu de lemn, de lună, de la vama
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
de oameni ruși, căsari, cari i-am scos... de sub sabie leșilor, că era să piară toți, pentru că s-au fost răsculat asupra leșilor”. Frumoasă fapta lui vodă Constantin Duca să scoată „de sub sabie” pe răzvrătiți. Trebuie să știi însă că țiganii robi încă mai erau la modă. Așa se face că la 30 iunie 1712 (7220) Nicolae Alexandru Mavrocordat voievod a dăruit mănăstirii Copou un sălaș de țigani. Dacă ne oprim la intervalul dintre <1712 septembrie 1 - 1713 august 31>, iată
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
Constantin Duca să scoată „de sub sabie” pe răzvrătiți. Trebuie să știi însă că țiganii robi încă mai erau la modă. Așa se face că la 30 iunie 1712 (7220) Nicolae Alexandru Mavrocordat voievod a dăruit mănăstirii Copou un sălaș de țigani. Dacă ne oprim la intervalul dintre <1712 septembrie 1 - 1713 august 31>, iată ce spune un pisar domnesc: „Un ispisoc din anii 7221 fără lună, de la măriia sa Nicolae Alexandru (Mavrocordat) voievod în care scrie... pentru mănăstire Copou, fiind căzută
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
domnia sa dreaptă ocină și moșie...” Apoi la „Vălet 7223” același voievod dă 50 de lei pe an din vama domnească. De asemenea nu uită ca la 1 mai 1715 (7223) să dăruiască mănăstirii Sfântul Atanasie din Copou trei sălașe de țigani. Voievozii și enoriașii au tot ajutat mănăstirea Copou să se ridice din nevoi. De aceea la 12 octombrie 1755 (7264) Matei Ghica voievod spune că: „sfânta mănăstire Copou... este la gre lipsă și scăpăciune din toate, neavând de nicăiuri nici un
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
am suferit domniia mea”. Constată apoi că mănăstirea Sfântul Spiridon are „sub protecția sa... mănăstirea Precista din târgul Romanului cum și... Prorocul Samoil din Focșani și biserica de piatră de la Bodești din ținutul Neamțului” înzestrate de voievozi cu „moșii și țigani și alte acareturi”. Apoi vodă mai spune că „Alexandru Constantin voievoda,... le-au desghinat de la mănăstirea Sfântului Spiridon”. Apoi „beizadea Ioniță Racoviță și nepoții luminării sale... luându-le să le epitropisească din neam în neam”. Un alt necaz de care
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
toți suntem opri... Oprimați, voia să spună șchioapa, dar și-a dat cu mâna peste gura păcătoasă. Ei, n-om fi chiar toți evrei, cum crede tovarășul soț, am replicat imediat. Și chiar de-am fi, nu suntem jidani. Nici țigani, nici bozgori. La chestia asta, plăcinta a făcut puuf. Puuf, s-a dezumflat cu totul, știu asta. Văzuse pe necuratul, mai să leșine. Nu mai scotea o vorbă. Iși privea pantofii scâlciați și umezi de ploaie. Nici nu mai sufla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
prins odată noaptea la pepenii care nici nu erau ai ei, i-a ținut toată vacanța la muncă pe lângă casă, să-și scoată paguba. Nea Țârțâc, bătrânul care mă întâmpinase, trebuie să stea la mijloc, să fie bine și cu țiganii și cu baba. Face pe paznicul bostănăriei, de fapt stă toată ziua sclipindu-și în soare pușca luată de la americani acuma-n războiul ăsta, ultimul. Care război, nea Țârțâc, ce, noi am fost în război? Păi cum, bre, mata vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
până la ziuă. Când mi-am reluat drumul meu intuitiv spre casa lui Sevgin, la răsărit cerul începea să se rumenească - cum se luminează în septembrie încă devreme. Din sat urcă mirosul familiar al focului la care, până noaptea spre dimineață, țiganii din sat coceau porumbul. Așa mâncau ei cereala asta incredibil de hrănitoare, coaptă pe jăratic și pudrată cu zahăr. Ajuta nemaipomenit la potență, spune Țârțâc, după ce rodeai la porumbu’ ăla fierbinte te duceai la fete de nici nu mai știai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
prăfuită sub braț, ea scoate numaidecât din dulap cănile grosolane și le trântește de masa veche de lemn. După primele guri de vin taninos, i s-a dezlegat limba și a început să-mi povestească de ofurile ei cu vecinii țigani. Hoți, domnu’ Tudor, de mici îi învață pe copii la furat, nu știu încă să meargă-n picioare, da’ știu să bage mâna-n buzunar! Și nu-i numai asta. (Ce mai era?) Pe fiiu-său cică l-au luat țigăncile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
întâlnit decât prin telenovelele mamei un bărbat care să fie tras în treaba asta contra voinței lui, în fond nici o lipsă de voință nu-i definitivă, cui să-i spun eu asta? Și-acum mai trebuia să le plătească la țigani despăgubiri c-o lăsase gravidă pe una dintre fetele alea ale lui Țârțâc, care mai era și minoră - dă-le-n, sânge domnu’ Tudor, alea parcă n-au fost niciodată minore!! sare Sevgin, trântind cu obidă cana de masă, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
ale lui Țârțâc, care mai era și minoră - dă-le-n, sânge domnu’ Tudor, alea parcă n-au fost niciodată minore!! sare Sevgin, trântind cu obidă cana de masă, de sar stropii rubinii în toate părțile. cinci Știam deci că țiganii îi poartă sâmbetele lui Sevgin. În dimineața când au început să trosnească geamurile cămăruței mele și ceasul de pe masă mi-a arătat ora, patru fără zece, fără să-mi mai apropii cadranul, că era lumină ca ziua, am sărit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
făcea curse nebunești de la cișmeaua care nu prea mai avea apă la casa cu o aripă prinsă deja de flăcări. Fiu-său nu se vede pe nicăieri. Din fuga spre cișmea, arunc un ochi peste gard și pepenărie - în sălașul țiganilor e-o liniște și un întuneric de parcă nimeni n-ar mai sta acolo, până și Țârțâc, care mai dormea noaptea afară, acum nu se vede. Dinspre drum se-aud chiote, mugete - venea băiatul cu oamenii. Până la opt au alergat, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
manelistele en vogue, țipă mai bine prin aerul spălat de praful zilei. Felinarele se înmulțesc feeric în luciul limuzinelor parcate în dreptul blocușorului lui Dom’ Director, fostul șef peste Privatizare - habar n-am dacă mașinile au tras la el sau la țiganii din curte, care dau petreceri demne de halima, de joi până luni dimineața, cu zeci de taxiuri ducând-aducând oaspeți, rude, cumetri din tot Bucureștiul, din comunele suburbane, mereu încărcate peste limita legală a Daciilor noastre. La întoarcerea din turul familiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
pahare. Sting veilleusa, rămâne ca unică sursă de lumină televizorul cu umbre tremurate albăstrii - peste maximum un sfert de oră, ne trezim într-un bubuit disperat de uși. Pe fata cea mică a vecinului o mușcase rău de fund cățeaua țiganilor de pe stradă. Dacă moare, doamna Liana, eu ce mă fac? se tânguie Sile în bucătărie ca un copil, parcă faptul ar fi fost gata împlinit. Nu vrei să suni la Salvare? Probabil de asta ai venit! sugerează mama pragmatică. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
trotuarul stricat de pe Sfânta Vineri, el fuma din țigările lui populare, cu un aer preocupat: Ce să fac acuma, domnu’ Tudor, cu-o sută de euro (atâta se înțelesese să-i plătească despăgubiri oamenii ăia - dintr-odată nu mai erau „țiganii“)? Mama (acasă): De ce nu i-ai spus, dragă, să-și plătească datoria la întreținere și scăpa dintr-un foc de toată problema banilor! În fine, eram sigur că pe Zina n-am s-o mai revăd. Ieri beam cu ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
buzele umezite la ce-i tot șoptea însoțitorul ei și bătând sonor cu inelele argintate de pe fiecare deget al mâinii în speteaza scaunului (pe vremuri, la Casa Scânteii, când m-am nimerit în lift cu un grup din ăsta de țigani, o fată frumoasă foc mi-a atras privirile atât de insistente că, la un moment dat, tovarășul ei i-a spus râzând și dând-o pe românește, Hai să coborâm mai repede, că ne fură românii! Cine putea să creadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
funerară în grădinița din spatele casei. În jur ar fi trebuit curățate buruienile la câteva zile, dar eu, singurul care credeam în scriitori, nu putea lăsa pe altcineva să facă operațiunea. Vecinul cu garajul lipit de o latură a grădiniței, un țigan șofer la Securitate, mă dotase cu o săpăligă și înghițea cu delicii orice povești despre scriitorii mei, el nefiind probabil trecut cu mult de lecturile din Eminescu și Creangă. În general, copilăria mea idilică întârziase mai mult decât normal printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
acel eveniment așeza o mare răspundere pe umerii tuturor urmașilor. Era povestea ei, repetată ori de câte ori el o stârnea să-i spună ce înseamnă să fii boier și de ce fuseseră ei hărăziți să fie boieri și nu simpli țărani, robi sau țigani. Uneori se trezea recitând versuri învățate cândva sau ivite spontan, în timp ce ciupea un al-ūd arab, o alăută cu șapte corzi cumpărată la Pisa, dintr-o prăvălie cu vechituri. Transfigurate, cumva îmblânzite de rotunjimile bolților, sunetele desferecau în el un vârtej
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
tânăr că era boier, se numea Văcărescu Iancu, fiul cluceresei Elena Dudescu și al lui Alecu Văcărescu și că își făcuse studiile la Viena și Pisa. Dar imaginea tânărului studios fu imediat înlocuită de imaginea petrecărețului care chefuise cu lăutari țigani la marginea orașului. Și generalul află amănunte despre local și împrejurimi înzăpezite, despre fumul fripturilor și despre ulcelele băute până la fund în repetate rânduri și preschimbate imediat în cioburi, după obiceiul chefuitorilor, amănunt care stârnise entuziasmul femeii, cadânei, zicea omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
francez îl așteptă în zadar pe acel prince charmant. Idiotul nu apăru. Feciorul acela de cățea nu călcă la locul întâlnirii nici măcar pentru vreo scuză oarecare, cât de cât plauzibilă. Îl lăsa să aștepte ca un caraghios, sub privirile unui țigan beat care lălăia în legea lui și se hlizea, în pauze, întinzând mâna spre el după pomană. „Mucosul!... Îngălatul!... Vrea să-i cad în genunchi? Vrea să-l implor? Vrea să-l îngrop în aur ca pe o primadonă?” Furios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Comandamentul rus hotărâse ca principalele clădiri din centrul orașului să fie împodobite cu ghirlande de flori, crenguțe de brad și iederă, toate podurile și piețele să fie luminate ca ziua și pretutindeni să domnească o curățenie exemplară. Câteva liote de țigani înarmați cu târnuri, mături, lopeți, roabe, sacale și găleți din dotarea armatei ruse adunaseră toată noaptea grămezi întregi de paie, țărână, excremente, coji de semințe, balegă și încă multe alte rămășițe. Asta nu pentru că locuitorii orașului ar fi fost nepăsători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]