4,216 matches
-
decât creuzetul insalubru al mahalalei care înoată în obscuritate. Lumina zilei are și ea ceva din cecitatea care învăluie personajele, o lumină prăfoasă, murdară, sumbră, o acoladă cețoasă a unei nopți din care răsar lumini putrede, în care se aud țipetele și zgomotele unor încăierări obscure. Un cetățean locuitor sau nu al acestui limb face o prezentare în fața unei comisii stabilind perspectiva unui viitor urban fără precedent, o viziune utopică în care edificii impunătoare se înalță iluzoriu dea- supra smârcurilor. „În locul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pregătește pentru sfârșit. Fiecare piesă este despre dragoste, sex, necesitatea de a depăși limitele. Căutare în noi. În statică se regăsește articulația. La bază orientalul e mult mai expresiv. „Ce fac eu nu e viață, e altă viață, e un țipăt”. Energie mult mai mare ca la Zucco - fără mișcare. Trebuie să găsim universul în noi. Perfomerul japonez e foarte simplu. În el este o experiență de viață enormă. Piesele sunt oprite de autor și personajele trec dintr-o piesă în
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
spune că Pinochet ar fi vizitat colonia în 1974 și că după această vizită aici ar fi început să fie aduși adversari ai regimului pentru a fi încarcerați și torturați. În zona de tortură, pentru a nu li se auzi țipetele, era transmisă la difuzoare muzică de Wagner! Despre toate acestea aflasem câte ceva de la democrații chilieni cu care mă întâlneam și de la unii din diplomați. Scandalul în legătură cu colonia și Schäfer a izbucnit la începutul anilor '90. După descinderi în colonie, audieri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
cu simboluri greu de comunicat. Sătenii Începeau să parlamenteze Între ei, găinile cotcodăceau, copiii se foiau, pierzându-și atenția, ceva era putred În Danemarca de pe covorul nostru teatral. Când actorul-vultur, pregătindu-se să-l atace pe Prometeu, a scos un țipăt strident, În locul fiorului tragic pe care-l așteptam noi, au izbucnit hohote de râs. În alte momente, spectatorii noștri se arătau total indiferenți și Își pierdeau interesul. „Diavolul În teatru se cheamă Plictiseală“, a conchis Brook, observând cum pe fața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
sală, reluam exercițiul de antrenament vocal preluat de la Grotowski, care consta În dirijarea sunetului spre un zid, cu intenția de a-l sparge cu forța vocii. Multe alte exerciții ne ajutau să explorăm toată gama de sunete, de la șoaptă până la țipăt, sau vorbirea pe inspirație, opusă vorbirii normale, pe expirație. Toate acestea aveau ca scop lărgirea expresivității vocale, pentru a putea face față structurilor fonetice complexe din latină și greacă. GB: Dar cum ai descoperit-o pe Medeea În Priscilla ? Îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
efort. Nu am avut de ales decât să mă resemnez, așteptând ca partenerul meu să-și Îndeplinească singur misiunea spirituală. Am stat așa cam până la unu noaptea, cred, plutind Într-o pasivitate metafizică, sau așa mă amăgeam, când cu un țipăt ce semăna a triumf, slăbănogul a sărit În sus, apoi aproape a leșinat În brațele mele. Am fost nevoit să-l car În jos pe scări, căci nu mai putea să-și coordoneze picioarele după atâtea ore de nemișcare. „Te-amînvins
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
nu trebuie să oglindească viața străzii, ci o altă viață, de altundeva: teatrul nu e nici literatură, de aceea nici cuvintele nu reprezintă o realitate ultimă. În scenariile fabuloase ale lui Gozzi, cuvintele sunt doar un vehicul, devenind la nevoie țipăt, ritm sau melodie. În teatrul lui, toate stilurile posibile de joc sunt acceptate, cu condiția ca nici unul să nu devină metodă, dogmă fixă. De aceea, cred, compozitori dintre cei mai diverși au fost atrași de textele lui Gozzi (Wagner a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
pe nimeni afară. Dimpotrivă, am primit o vizită a unei proaspete pensionare cu temperament vulcanic, care a invadat ca un tanc biroul directorial unde tocmai Îmi sorbeam supa Între două repetiții, gata să mă dea ea pe mine afară, cu țipete histrionice, injurii și insulte cum că aș distruge Teatrul Național cu Trilogia greacă. „Unde sunt limba și cultura neamului? Au fost vândute la străini!“ Am Încercat s-o liniștesc pe marea pensionară, dar și-a scos pantoful din picior și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
lor maronie și aspră. Din când În când erau scoși Într-un colț al grădinii pentru a fi bine bătuți ca să iasă praful din ei și aerisiți, iar biata Mademoiselle, apropiindu-se de ei din direcția parcului, scotea Întotdeauna un țipăt de groază când zărea cele două fiare sălbatice așteptând-o În umbra mobilă a copacilor. Pe tata nu l-a pasionat deloc vânătoarea, deosebindu-se mult În această privință de fratele lui, Serghei, sportiv pasionat care, Începând din 1908, a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
vor scurge multe ceasuri până ce ziua se va topi și totul - cer, flori Înalte, apă neclintită - va rămâne Într-o stare de așteptare vesperală, adâncită, și nu risipită de mugetul tânguitor al unei vaci dintr-o poiană Îndepărtată sau de țipătul și mai Înduioșător al unei păsări din josul râului, unde se află vasta Întindere de smârcuri cu mușchi de turbă albăstruie aburindă, botezată America de copiii familiei Rukavișnikov, pentru că era misterioasă și Îndepărtată. În salonul casei noastre de la țară, mama
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
care l-a dus Înapoi cu ea În Elveția, câțiva ani mai târziu. Acest cuvânt, care pronunțat de ea ar putea fi redat fonic prin „ghidi-e“ (de fapt gde) Înseamnă „unde?“. Și asta era mare lucru. Rostit de ea ca țipătul răgușit al unei păsări rătăcite, cuvântul acumula o forță interogativă suficientă pentru toate nevoile ei. „Ghidi-e? Ghidi-e?“ se văicărea ea, nu numai ca să afle unde e, dar și ca să-și exprime cumplita suferință: faptul că era străină, naufragiată, fără bani
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
norișor de paiete, așezându-se din nou, de Îndată ce am dispărut. După ce mi-am croit drum prin pâlcuri de pini și tufe de arin negru, am ajuns la mlaștină. Din clipa În care auzul meu a perceput zumzetul dipterelor din jur, țipătul gutural al unei becațe deasupra capului, clipocitul mlaștinii sub picior, mi-am dat seama că voi găsi aici fluturi arctici cu totul speciali, ale căror imagini sau, și mai bine, descrieri ilustrate, le-am venerat timp de câteva sezoane. În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
primăvara anului 1953, și anume, de priveliștea pe care am zărit-o de la o fermă pe care tu și cu mine o Închiriasem În anul acela; un deșert cu cactuși și flori de yucca, de unde se auzea În dimineața aceea țipătul tânguitor al unei prepelițe - prepelița Gambel, cred - copleșindu-mă cu un sentiment de Împliniri și recompense nemeritate). Vom face acum cunoștință cu vărul meu Iuri, un băiat slăbuț și palid, cu un cap rotund bine tuns și cu ochi cenușii
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cu aripi lucioase, foșnitoare, semitransparente și cu abdomene mătăsoase, ca niște mâțișori. Căutările mele mă duseseră Într-un hățiș des de racemosa alb-lăptos și de arini negri, chiar la marginea râului rece și albastru, când am auzit deodată clipociri și țipete și din spatele unui tufiș Înmiresmat s-au ivit În fața ochilor mei Polenka și alți trei, patru copii În pielea goală care se scăldau la câțiva metri mai Încolo, printre ruinele unui vechi corp de cabine pentru baie. Udă, gâfâind, picurându
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
piatra rece ce-i domolește fierbințeala; sudoarea îi șiroiește pe șira spinării, se prelinge pe zid și picură: pic-pic... Privește fascinat în flacăra unui muc de lumânare ce pâlpâie zbătându-se într-o baltă de ceară, aruncând umbre disperate, ca țipătul sinucigașului ce se îneacă... Cu ochii pierduți în gol ca orbii vede și aude în sine: "Allahhh... Allah"... Un bucium buciumă răgușit, se pierde undeva, departe, moare: "Fugi!! Fugi!!"... Gândul îl chinuiește: "Și eu, Măritul Domn și Voievod a toată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
închiși și ascultându-și gândurile ce se învălmășesc nebune. Văd... și acum îl văd, murmură înfiorat Capul lui taica rostogolindu-se printre blide și pocale... Și... și ochii lui albaștri, albaștrii lui ochi, căscați, mirați parcă de ce i se întâmplă... Țipătul ascuțit al miresei și acum îmi străpunge creierii... Și-i era frate! tună el cu glas aspru, acuzator. Și-l ocrotise, că era mai mic... Dar "Petrică" Aron Petru Răspopitul nu-i putea smulge "Scaunul Moldovei" decât săvârșind mârșavul omor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
temea "scaunul". A năimit un ucigaș cu simbrie, un talian pripășit prin Moldova, să-mi facă de petrecanie printr-o măiastră lovitură de pumnal pe la spate: "Napolitana". De nu eram mai iute de mână... Sărmanu' talian hodinește în pământ transilvan... Țipătul miresei la nunta însângerată de la Răuseni și ochii lui taica m-au urmărit ani și ani, continuă el după ce dă roată paraclisului, cu gândurile duse. Mă sculam nopțile lac de sudoare; vezi bine, duhul chinuit al lui taica nu-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nesocotit pravila cea nouă... După ce a băut peste măsură, l-a însemnat pe mire cu biciul pentru că se răzvrătise împotriva datinii, iar pe mireasă a răstignit-o pe masă, i-a ridicat catrința și, acolo, printre blide și bucate, în țipetele fetei și-n văzul nuntașilor cutremurați, i-a luat fetia... Când a auzit Vodă mărșăvia, s-a făcut negru: "Ce?!?! Suntem tatari?!?!" S-a aruncat pe cal și a făcut cruntă judecată în Târgul Ieșilor... Apoi, a întins sabia mirelui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
i se înrourează... Își mușcă buzele, o lacrimă se sparge în colțul ochilor și mută se rostogolește pe obraz... Un zâmbet trist îi luminează chipul: Pentru o altă "Cale Albă"... rostește ridicând paharul și îl duce la buze. Nuuuu!!! țâșnește țipătul îngrozit al Voichiței. Ștefan zvâcnește, se întoarce: Maria!!! Nuuu!!!... Maria a încremenit cu paharul la buze. Nu, Maria!... o imploră Ștefan. Te rog!... Nu!... și se apropie de ea, încet, ochi în ochi, cu mâna întinsă, tremurândă. Te rog... Maria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mai largă respirație și mai patetică a filmului. Căința e o operă barocă, în care inadvertențele și anacronismele voite însoțesc aluzia istorică precisă, precum călăreții medievali însoțesc automobilul lui Varlam Aravidze, o operă încărcată de surprize - care smulg spectatorului prelungi „țipete” de uimire, asemenea celor pe care le emite Guliko Aravidze, văzând cadavrul socrului ei deshumat - și totodată, prin ceea ce vrea să spună și spune în fond, simplă, clară, elementară, ca doi ori doi, o operă profund emoțională și încordat cerebrală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
slăbită, împuținată, de copil... Mi se strânge inima, aproape că îmi dau lacrimile, îmi promit să nu mai fiu „rău” cu el. Dintre toate părțile corpului uman, ceafa pare cea mai neajutorată: ca o gură întoarsă, ea scoate un cumplit țipăt mut din care deslușesc cuvintele „neputință” și „moarte”. Ce a mai născocit tata? După buletinul meteorologic cu care ia sfârșit radiojurnalul de la ora 13, nu închide imediat aparatul (cum fac eu de pildă), ci ascultă în continuare cu atenție: vrea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
se apropiase pe furiș, dar cum se poticnise și rața îl observase, acum își continua fuga fără să se mai ascundă. Pasărea însă nu putea zbura: era obosită. Ar fi fost destul să se ridice în văzduh, și acolo, afară de țipetele furioase ale omului, n-ar mai fi amenințat-o nimic. Dar ca să se ridice spre cer, ar trebui să aibă forță în aripi. Rața era însă prea obosită. Tot ce putea face era să se cufunde. Dispăru deci în apă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
locuri neatinse, pline de frumusețe și joc, muzică, dans, iubire și muncă. În vreme ce, în timpul zilei, norii de fum și, în timpul nopții, lumina flăcărilor indică orașele ce ard, cerul deasupra regiunilor din vecinătate este senin; dacă într-un loc se aud țipetele victimelor torturate, în altul bancherii își numără galbenii și țăranii ară cu boii liniștiți. Dezastrul dintr-o perioadă dată nu-i afectează pe toți oamenii, tot timpul (n.n. V.Cr.), și, deși efectul său este cumulativ, durează până ce regresul care-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
prevăzut în programă. Trecea dincolo de ce se putea spune. După ce ne-a vorbit despre cum a împărțit scriitorul moșia la țărani ne-a recitat, ca un neîntrecut actor, "La icoană". Spre sfârșitul recitării auzim în clasă o bufnitură și un țipăt disperat care i-a ridicat pe toți în picioare. Căzuse jos o colegă al cărei copil murise cu câteva luni mai înainte. Durerea mamei din poezie, acuzele făcute dumnezeirii că nu i-a lăsat copilul în viață aparțineau și colegei
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
revigorarea activității culturale a fost benefică tuturor. În cele două ore, seara, când era curentul întrerupt, la lumina lumânărilor sau a lanternelor, tinerii se îmbrățișau, iar nevestele învățau gustul trădării. Întreruperea curentului era întâmpinată cu chicote de râs și cu țipete. Și cum tineretul știe să facă plăcut și un lucru neplăcut, pana de curent era așteptată cu bucurie de toată lumea. Pe întuneric, oamenii se simțeau cu mult mai liberi. Medicul veterinar venea uneori cu chitara. Era întâmpinat de fiecare dată
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]