33,225 matches
-
crud < lat. crudus (tot cuvânt panromanic). Toate limbile romanice au păstrat și nume de pomi fructiferi și fructe, de arbuști cu fructe comestibile, de cereale, de legume sau nume de animale ale căror produse (carne, lapte, ouă) erau folosite în alimentație: lat. nux > rom. nuc, lat. persicus > rom. piersic, lat. pirus > rom. păr, lat. milium > rom. mei, lat. allium > rom. ai „usturoi“ (azi, cuvânt regional), lat. napus > rom. nap, lat. gallina > rom. găină, lat. lac (ac. lactem) > rom. lapte, lat. ovum
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
și diferitele probleme psiho-educaționale ale copiilor pe diferite categorii de vârste. Cărți de altfel indicate de către terapeutul lor. Urmărea în librarii tot felul de jocuri pentru dezvoltarea limbajului, memoriei, imaginației etc. Făcea lecțiile odată cu ei. Studia și se informa despre alimentația naturistă și sănătoasă. Îi ducea la psiholog să nu apară ceva de care ei nu-și dădeau seama sau să procedeze contraindicat. Învăța engleza odată cu ei, lecție de lecție. Fiecare spunea câte o poveste. Apoi a început să comenteze cu
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
trebuie tu să-l faci, îi spunea Ion Mihai lui Noel, este să ții cont de impactul psihologic și al menținerii și protecției vieții asupra oamenilor în absolut tot ce faci și întreprinzi. Începând de la legi până la designul urban. De la alimentație până la educație și cultură, și așa mai departe. Știu, sună cam general, dar la momentul potrivit vei vedea. Al doilea lucru: Să ții cont cu sfințenie de tot ce vrea Dumnezeu de la oameni și de la un conducător. Începând cu cele
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
să se regăsească - dacă nu deseori din punctul de vedere al ingredientelor, măcar în ceea ce privește tehnicile de preparare - în bucătăria populară. Franța este un alt exemplu în acest sens. Bucătăria europeană medievală include atât ospețele date la curțile regale, cât și alimentația săracă a țăranului. Între aceste două lumi, ruptura pare la fel de iremediabilă ca aceea dintre le brouet, supa din pâine uscată a plugarului, și păunul gătit la curtea regelui Franței. Nici în vremea Renașterii, când bucătarii italieni au ajuns în Franța
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
a lui Radu Anton Roman, care a recuperat rețetele unor mâncăruri uitate prin stânele pierdute în Carpați ori izolate în grindurile Deltei Dunării. Dar toate acestea nu pot justifica patosul prezent în sintagma „marea bucătărie țărănească“. O imagine corectă a alimentației țăranului român la sfârșitul secolului al XIX-lea ne oferă Mihai Lupescu, în volumul Din bucătăria țăranului român (trimis spre publicare Academiei Române în anul 1916, după mai bine de două decenii de cercetare pe teren), iar această imagine contrastează puternic
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
nici carne, nici vase, nici un fel de unealtă“ (ambii autori sunt citați în lucrarea Din psihologia poporului român). În asemenea condiții, este cu adevărat deplasat să vorbim despre o „mare bucătărie țărănească“. În schimb, trebuie semnalată o caracteristică fundamentală a alimentației țărănești: vegetarianismul, impus în primul rând de sărăcie, dar și de respectarea strictă a numeroaselor posturi ortodoxe; ambele au un rol important în întemeierea românească a devizei „Legumește, maică, legumește!“. Strictețea mai sus-amintită poate ajunge la cazuri tragice, ca în
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
mai rău, doar însoțitoare cuminți, «garnituri» modeste, figurație...“ „Figurația“ respectivă este, în realitate, dominația monopolistă a verdețurilor (pe timpul anotimpului cald) și a mălaiului (tot anul), dar și, într-o măsură mai mică sau mai mare, a legumelor și fructelor în alimentația țăranului român. Rolul acestora din urmă era cu totul diferit de cel pe care-l au în meniurile de astăzi: nu erau folosite cu precădere la sfârșitul mesei, pe post de desert, ci făceau parte din „udătură“, adică se mâncau
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
fript, se consumă ca un fel de zeamă primitivă, cu ardei iute, cu ulei, oțet și apă fiartă) a fost abandonată. Se știe cu certitudine că ștevia (Rumex patientia, rudă cu măcrișul, Rumex acetosa) este o plantă europeană; majoritatea istoricilor alimentației sunt de părere că, în forma sa sălbatică, era culeasă și făcea parte din hrana umană a paleoliticului superior. La început era mâncată crudă, dar este de presupus că, pe întinderea întregului continent preistoric, frunzele plantei au fost și gătite
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
ea numită polenta, la italieni, sau mămăligă, la români. Aceasta a ținut locul pâinii din cereale inferioare, precum secara sau orzul, care în restul continentului forma (mai târziu, alături de cartofi, aduși din Lumea Nouă și perfect aclimatizați în nord) baza alimentației populare. Gustave Le Cler, care a fost membru al misiunii militare franceze trimise de împăratul Napoleon III în Principatele Unite, scria în 1866: „În această țară, grâul nu se consumă sub formă de pâine, ci sub formă de alcool de
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
au printre ingrediente zahărul, altele cuprind miere sau lapte de migdale. Dar nu trebuie uitat faptul că, în acest caz, avem de-a face cu bucătăria curții domnești sau a marii boierimi, una cosmopolită și, mai ales, deosebit de bogată în comparație cu alimentația târgoveților și a țăranilor. Este greu de imaginat că aceștia din urmă foloseau zahărul la începutul secolului al XVIII-lea, predominanța savorilor sărate și acide în majoritatea preparatelor culinare fiind o certitudine. Gustul pentru acru ar trebui protejat, el conferind
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
în vreun restaurant tradițional românesc un bucătar care să știe că, la această bucată din vită, miezul trebuie să rămână zemos, în sânge chiar. Un preparat la grătar cu adevărat inovativ, original, după părerea celor mai mulți români, sunt mititeii. Emblematici pentru alimentația noastră din secolul trecut, oarecum puși în primejdie de hamburgerii globalizării, micii rămân un mit românesc; unii compatrioți 86 au cerut chiar includerea lor pe lista produselor tradiționale (și protejate comercial), listă supusă aprobării Uniunii Europene... În privința mititeilor (ca și
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
nu cuprinde nici o rețetă din meniurile meselor boierești sau domnești. De ce? Pentru că în acest domeniu originalitatea nu există, totul este împrumut. Dar, pentru a avea o imagine completă a gastronomiei românești, mesele aristocratice nu trebuie neglijate. Descoperirea uriașelor discrepanțe dintre alimentația bogaților și cea a săracilor ne va permite să conturăm principalul motiv pentru care nu putem vorbi despre o „bucătărie românească“: între aceste două lumi nu a existat nici o legătură, nici una nu a influențat-o pe cealaltă. Spre deosebire de acest univers
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
în pahare cu apă, degustate la fel precum o făceau bunicile noastre regățene, pasionate după șerbeturi. Toate acestea vor fi preluate de către turci și, mai departe, de către români. Foarte interesant ni se pare faptul că obiceiurile bizantine în materie de alimentație erau mai asemănătoare celor din Europa de astăzi decât celor medievale. De pildă, așa cum afirmă Talbot Rice în Viața de zi cu zi în Bizanț: „Pentru dejun și cină, celor înstăriți le erau pregătite trei feluri de mâncare. Se serveau
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
de mâncare. Ce poate însemna această omisiune, dacă nu faptul că ele nu erau diferite de cele pe care oaspeții erau obișnuiți să le mănânce în Occident? Prin comparație, iată cu cât lux de amănunte este descrisă, de către un spaniol, alimentația turcilor de pe vremea lui Sinan Pașa, una în mod cert considerată exotică: „Mănâncă în fiecare zi pilaf fiert cu supă din carne de oaie și cu unt. Mai pun în el și stafide. Pilaful este însoțit de carnea de berbec
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
principesei Ileana cu arhiducele Anton de Habsburg (26 iulie 1931) s au servit „sărmăluțe de noces roumaines“ („sărmăluțe românești de nuntă“). Cele aproape cinci decenii ce au urmat anului 1945 au șters aproape toate urmele luxului și rafinamentului francez din alimentația noii protipendade. O reîntoarcere la tradițiile culinare autohtone, precum și cultul unei austerități alimentare au simplificat gramatica meselor bucătăriei de înaltă clasă, care „a intrat în adormire“, ascunsă în amintirile și cărțile de bucate ale ultimilor boieri. Presa postdecembristă, avidă după
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
crochete de cașcaval, chiftele de pasăre; acestora le urmau preparate la grătar, cu garnituri precum orez țărănesc (a se citi „pilaf sârbesc“) sau cartofi piure. La desert, plăcinte de casă, rulade cu fructe, înghețată, cozonac... Pentru românii prinși în coșmarul alimentației „raționale“, acesta părea un meniu opulent, dar banalitatea preparatelor nu poate să nu le fi sărit în ochi. După 1990, parcă în logica fluxului și refluxului, Franța gastronomică revine în forță. Pentru a da un singur exemplu, majoritatea restaurantelor bucureștene
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
tuturor bucatelor împrumutate, notă obținută inclusiv prin preluarea multor elemente din bucătăriile lor regionale. În cazul nostru, succesiunea rapidă a unor modele gastronomice foarte diferite a făcut imposibilă încetățenirea vreunuia dintre acestea. Putem lesne să ne imaginăm structura piramidală a alimentației românești: la bază există bucătăria țărănească, aflată secole la rând la limita sărăciei sau, mai curând, dincolo de aceasta, în zona supraviețuirii alimentare. Ea a dat (și încă dă) dovadă de un conservatorism accentuat, manifestat mai ales la nivel regional. Altfel
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
la cazanele unei unități militare, din moment ce nu avea voie să inoveze, să schimbe rețetele, dar nici măcar nu putea să experimenteze prin modificarea cantităților. Orice experiment însemna riscul unui dosar penal, căci aplicarea Rețetarului era urmărită de procuratură. Cu o asemenea „alimentație publică“, nu este de mirare că, în anul 1989, prin București circulau zvonuri privind desființarea iminentă a alimentarelor (restaurantul devenise deja cuvânt tabu) și obligarea cetățenilor să ia toate mesele la cantinele de inspirație nord-coreeană ce urmau a fi deschise
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
și-au lăsat urmele în fracturi, consolidate vicios. Tot pe oase au rămas și semnele unor maladii ca reumatismul, tuberculoza osoasă, cancerul ca și ale unor anomalii ereditare. Absența unor dinți, paradontoza relevă avitaminozele, decalcifierile, iar modificările determinate de schimbarea alimentației se reflectă în micșorarea maxilarelor. Dublarea nevoilor biologice de cele spirituale au păstrat coeziunea familiei, asigurând funcționalitatea grupului. Tradiția și ideologia viețuirii au impulsionat și dezvoltarea economică. Omul, prezent în toate zonele fertile ale planetei, și-a construit pe lângă instrumente
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
-n medicina timpului, făcând-o sintetică, funcțională, o atenție deosebită fiind acordată sângelui purtător de viață și reparator în măsura calității circulației și prezenței sale în zona afectată. În ceea ce privește etiologia, medicina egipteană pe lângă numeroșii agenți fizici: frigul, căldura, agresiunile, paraziții, alimentația eronată, admitea și cauze psihice, identificate unor demoni, blesteme, represalii divine, situații în care se făcea apel la practici vrăjitorești, droguri, licori specifice, amulete, formule impresive etc. Pe lista bolilor mai frecvente, se află afecțiunile abdominale, oftalmice, renale, febra tifoidă
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
naștere etc. sunt judicios tratate. Adversar al avortului, Soranos propune proceduri anticoncepționale. Prescripțiile pentru naștere ca și metodele tratamentului unor maladii au fost utilizate timp de secole până în Evul mediu. Soranos s-a impus și ca pediatru, tratând problematica igienei, alimentației, selecției doicelor, abordând probleme de medicină infantilă etc. S-a ocupat de asemenea de infecții respiratorii și cutanate. Medicina antichității, prin el, a cunoscut noi progrese. O altă personalitate medicală romană este Aulus Cornelius Celsus care nu a fost medic
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
medicii sacerdoți ai Asklepionului, istoria medicinei reține numele lui Septimius Asklepius Hermes, care fusese sclav eliberat. Spre deosebire de elenii care se ocupau prioritar de trup, dacii restabileau ierarhia valorilor, acordând întâietate spiritului așa cum remarca Herodot. Recomandările dietetice erau însușite de familie: alimentație, curățenie, mișcare, aer. Ulterior, în desfășurarea activităților alternează munca și odihna. Strabon remarca și el la daci regimul vegetarian, inițierea pitagoreică, cultivarea sentimentului cosmic, preoții daci fiind și astrologi, creatori de calendare și interpreți de semne cerești. Ei și apropiații
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
licoarea miedului, elixir al vieții. V. Pârvan precizează că acest hidromel era băutura consumată pe scară largă în Dacia alături de vinurile slabe. În perioada daco-romană preocuparea pentru albinărit s-a intensificat și extins. Mierea și produsele ei erau folosite în alimentație, în medicina preventivă dar și ca tratament și refacere fizică fiind recomandate și în medicina populară de astăzi. O divinitate dacică protectoare a albinelor, a fost numită, în perioada romano-dacă, Diana Mellifica (producătoare de miere), corespondentul zeiței dacice Bendis, inițial
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
în 1478. Alexandra Gallioni i-a fost elevă. În Renaștere se afirmă, în studiul anatomiei patologice, florentinul Antonio Bonivieni care descrie litiaza veziculară, perforații intestinale și alte modificări patologice ale organelor. Toddeo Alderotti în Conservarea sănătății, face recomandări de igienă, alimentație judicioasă, program de muncă și de odihnă. Apariția imprimeriei pe litere mobile, spre jumătatea sec. XV, a înlesnit difuzarea ideilor și a învățământului medical. Scolastica oricât de criticată ar fi, a făcut loc dezbaterii de idei pe informații bine memorate
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
în Anglia (1665). Variola o acompaniază ajungând în 1670, la starea de endemie. Aceste maladii sunt dublate de bolile mizeriei: tuberculoza, holera, difteria, febra tifoidă etc. Luesul a mai diminuat dar nu eradicat. Morbiditatea e mare. Mortalitatea infantilă face ravagii. Alimentația este precară, apar anemii, febre, sunt medicamente puține. Instrumentarul medical este insuficient și rudimentar. Medicii sunt la datorie, fac imposibilul. Quinquina scoarței arborilor peruan și indonezian, intrate în Europa în 1640, nu este eficientă în toate stările febrile. Spiritele misterioase
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]