5,281 matches
-
că un scenariu analog exista la indienii vedici și în Iranul an tic j5, deși în acest din urmă caz izvoarele sunt târzii și prezintă mitul puternic istoricizat. Într-adevăr, lupta eroului Thraetona împotriva dragonului Azi Dahâka la care face aluzie Avesta (Yast, 9: 145; 5: 34; 19: 92 sq.) este povestit de Firdusi ca lupta regelui Farâdun (<Freton <Thraetona) împotriva unui uzurpator străin, dragonul Azdăhăk, care le răpise și se căsătorise cu cele două surori ale suveranului legitim Jamsed (<Yima
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
cea fără primejdie" (ibid., 16), dar Ahură Măzdă intervine: Nu îl întreba, căci tu îi amintești drumul îngrozitor, primejdios, legat de despărțire, prin care el a trecut, și care constă dintr-o despărțire a corpului și a conștiinței" (ibid., 17) - aluzie la încercările dramatice ale călătoriei 58. Ahură Măzdă poruncește să i se dea "untul primăverii"59, care este pentru cel drept, "hrana de după moarte" (ibid., 18). Dimpotrivă, sufletul păcătosului întâlnește în vântul de nord o zmeoaică îngrozitoare și ajunge în
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
se angajează pe "drumul zeilor" (devayăna) este primit, printre alte zeități, de Mânași ("înțeleaptă") și de Căkshushî ("Clarvăzătoarea"), traversează apoi un lac și un râu, pătrunde într-o cetate și ajunge înaintea lui Brahman care-1 întreabă: "Cine ești?"61 Nici o aluzie la Podul Cinvat în Hădoxt Nask. Totuși Zarathustra vorbește pe larg despre aceasta (§ 103). E vorba de o concepție indo-iraniană, cunoscută de alte popoare indo-euro-pene, și atestată și în alte părți în istoria religiilor. Descrierea clasică 62 relatează cum sosește
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
șeol. Prin urmare, moartea este lipsită de raporturi cu Dumnezeu, ceea ce constituie pentru credincios cea mai teribilă încercare. Totuși Iahve este mai puternic decât moartea: dacă ar voi, el ar putea să-1 smulgă pe om din mormânt. Unii psalmi fac aluzie la această minune: "Scos-ai din Șeol sufletul meu, mântuitu-m-ai de cei ce se pogoară în groapă" (29: 3); "De aceea nu voi muri, ci voi trăi [.]; De certat m-a certat Iahve, dar morții nu m-a
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
din Șeol sufletul meu, mântuitu-m-ai de cei ce se pogoară în groapă" (29: 3); "De aceea nu voi muri, ci voi trăi [.]; De certat m-a certat Iahve, dar morții nu m-a dat" (117:18). Sunt singurele aluzii la învierea morților înainte de robia babiloniană (587-538 î. Hr.) când o parte a populației va fi supusă influenței eshatologiei iraniene (cf. partea a II-a)1(). "Sclav" sau "servitor" al lui Iahve, omul trebuie să trăiască în frica de Dumnezeul său
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
ori repetată, încât te poți îndoi de autenticitatea lor: cf. H. Ringgren, op. Cit., p. 280: totuși, G. von Rad le consideră drept autentice, Old Testament Theology, II, p. 138. Religia lui Israel în epoca regilor și a profeților câtorva din aluziile care se găsesc în textul discursurilor sale este foarte controversată, în prima sa expunere (I: 2-9), Iahve i-a poruncit să se însoare cu "o femeie desfrânată", ce îi va naște copii, cărora le va da nume simbolice - "Ne-Iubita
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
citească unele pasaje în Templu, dar a fost oprit, cartea i-a fost dusă regelui care a ars sulul. Dar Ieremia a dictat o nouă carte (cap. 36). Una din caracteristicile mesajului lui Ieremia este marele număr de confesiuni și aluzii la sentimentele sale personale 30. El îndrăznește să-i spună lui Dumnezeu: Au fi-vei tu pentru mine ca un izvor amăgitor, și ca o apă înșelătoare?" (15: 18). Ca și Iov, el întreabă: "Pentru ce calea necredincioșilor este cu
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Născut dintr-o muritoare, Dionysos nu aparținea de drept panteonului olympian; el a reușit totuși să se facă acceptat, și în cele din urmă, el a introdus-o și pe mama sa, Semele. Homer îl cunoștea, cum o dovedesc numeroase aluzii, dar nici rapsodul, nici ascultătorii săi nu se interesau de acest zeu "străin", atât de diferit de olympieni. Și totuși Homer este acela care ne-a transmis cea mai veche mărturie asupra lui Dionysos. În Iliada (VI, 128-40) există un
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
49) îl considera pe Dionysos ca "introdus târziu", și în Bacchantele (v. 219) Pentheu vorbea despre "acest zeu târziu venit, oricare ar fi el". Oricare ar fi fost istoria pătrunderii cultului dionysiac în Grecia, miturile și fragmentele mitologice care fac aluzie la opoziția întâlnită au o semnificație mai profundă: ele ne informează atât asupra experienței religioase dionysiace cât și asupra structurii specifice a zeului. Dionysos trebuia să stârnească rezistență și persecuție, deoarece experiența religioasă pe care o suscita amenința un întreg
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
îl căutau zadarnic și se întorceau cu vestea că zeul plecase la Muze, care îl ascunseseră (Otto, Dionysos, p. 79). El dispare aruncându-se în fundul Lernei, sau în mare, și reapare - ca la sărbătoarea Anthesteriilor - într-o barcă pe valuri. Aluziile la "trezirea" sa în leagănul de plante (ibid., pp. 82 sq.) indică aceeași temă mitică. Aceste epifanii și ocultări periodice îl situează pe Dionysos printre zeii vegetației 5, într-adevăr, el manifestă o anume solidaritate cu viața plantelor; iedera, pinul
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Sabazios, zeu trac omolog cu Dionysos. (De altfel, cei vechi îl considerau drept Dionysos trac, sub numele său indigen 17.) Dcmostene se referă la rituri urmate de citirea "cărților" (probabil un text scris, conținând hieroi logoi); el vorbește despre "nebrizo" (aluzie la pielea de căprioară nebrisera vorba poate de un sacrificiu însoțit de consumarea cărnii crude a animalului), despre "kraterizo" (de la krater, vasul în care se amesteca vinul cu apă, "băutura mistică"), despre "purificare" (catharmos), constând mai ales în a-1
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
neuitat, căci ea constituia o participare la spontaneitatea creatoare și libertatea îmbătătoare, la puterea supraumană și la invulnerabilitatea lui Dionysos. Comuniunea cu zeul făcea să explodeze, pentru un timp, condiția umană, dar nu reușea să producă o transmutație. Nu există aluzie la nemurire în Bacchantele, și nici într-o operă atât de târzie ca Dionysiacele lui Nonnos. Acest lucru este suficient ca să-1 deosebim pe Dionysos de Zalmoxis, cu care e comparat, și câteodată confundat, de la Rohde încoace; căci zeul geților
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
fierb părțile trupului într-un cazan și, după unii, le mănâncă. O zeiță - Atena, Rhea sau Demeter - primește ori îi salvează inima și o așază într-un sipet. Informat despre crimă, Zeus îi trăsnește pe Titani. Autorii creștini nu fac aluzie la învierea lui Dionysos, dar acest episod erSretinoscut de către antici. Epicurianul Philodemos, contemporan cu Cicero, vorbește despre trei nașteri ale lui Dionysos, "prima din pântecul mamei sale, a doua din coapsă și a treia când, după sfâșierea de către Titani, Rhea
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
a călare cerul pe ceafă și pe spate" (În marș). Mihnea Gheorghiu evoluează de la o poezie de influență suprarealistă, a viziunilor tulburi, fantomatice din volumul de debut Anna-Mad (1942) - în care elemente din domeniul geografiei, biologiei, fizicii se asociază cu aluzii culturale - spre o lirică de război și chiar una socială, angajată în Primăvara în Valea Jiului (1949): "o evlavie adâncă îi leagă de mină" sau "Oamenii Văii Jiului dinamitează/ cu fiecare oră/ trecutul pământului,/ câștigând cu fiecare rocă învinsă/ o bătălie
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
concretului, animată de trăirile, obsesiile cele mai profunde (energia chtoniană este, în fond, o expresie a pulsiunilor inconștientului, adică a celor mai intime trăiri netrecute prin filtrul rațiunii), ci, indirect, și una infernală, a infernului din noi, e drept, căci aluzia este dantescă. Exemplificarea acestui tip de creație în chiar corpul poeziei susține interpretarea propusă căci imaginile par a fi desprinse dintr-o viziune halucinantă în care moartea, boala, decrepitutinea se constituie într-un tablou considerat, în mod paradoxal, "frumos", adică
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
la înnoptat -/ îmbracă în ei sudoarea mlaștinei, miasma grea/ și pe la tâmple le adie un fir de lână subțiat.// Răsar din smârcuri, îi trimet orașele cu turnuri sub nămol". E o apariție ce sfidează timpul, moartea, fără a se exclude aluzia erotică, "de gleznele de zmalț trage fecioarele cu sâni pietroși/ pe lângă scoici și solzi cojiți de pe sirene". Mitologia și-a pierdut din valoare, revenirea la viață nu se poate face aici, totul e supus degradării și lumea comună, banală, și
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
suficient de relevante încât să se poată vorbi despre o schimbare esențială în modul de înțelegere a creației poetice. La nivel teoretic singurele caracteristici ale postmodernismului care sunt cu adevărat respinse sunt preferința pentru construirea unui discurs autoreferențial și frecventele aluzii culturale. În practică regăsim aceeași aparență de confesiune (fără sentimentalisme), aceeași preocupare pentru universul banal și pentru redarea impresiei că textul poetic se bazează pe un discurs autentic, apropiat de cel al vorbirii cotiene. Poeții albatrosiști reprezintă un fel de
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ca aparținând zonelor obscure ale existenței și, în niciun caz, celei luminoase a poeziei), urechile sunt "două aripi" (de data aceasta procedeul este inversat, simbolul este asociat unui element banal). Finalul în care se ia drept complice "un ochi atent", aluzie ironică la un lector avizat tentat să caute întotdeauna, dincolo de sensul prim al textului, un sens secund, profund, este relevant pentru modul în care este tratată tema: "Un ochi atent va mai putea zări, în fine,/ cicatricea unei găuri în
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cer/ nourii treceau peste el, încet/ luna se mișca de la/ o margine la alta/ a patului" (Poem de dragoste, Iulian Fruntașu). Se realizează aici o proiectare a sexualității la nivel cosmic, dragostea angelică este înlocuită cu prezentarea unei scene erotice. Aluzia parodică este pusă în evidență tocmai de participarea lunii la această mică orgie. Alteori textul se reconstruiește prin tehnica așteptărilor înșelate ca la Geo Dumitrescu. Structura ironică a textului e subliniată de multiplicarea în incipitul textului a mărcilor incertitudinii: "Omul
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cât a celei literare ("să nu se mai miște tradițional"). Intertextul parodic este desigur mult mai evident la scriitorii optzeciști unde dialogul literar nu se realizează doar prin parodie, prin tratarea ironică a unor teme și motive literare sau prin aluzie culturală, ci și prin citat sau parafrază a literaturii anterioare. Transpunerea unor motive specifice codului literar înalt în registru derizoriu se realizează și la Ion Stratan: "beam câte-o bere, cerusem micii/ un cerc de stele împrejur/ deasupra cerc de
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
am un singur dor” scris într-o stare de maximă surescitare: „Și-aș vrea ca să mor/ Ca Romulus Rege,/ Uitat, legendar.../ Cuprins de-o furtună,/ Pierdut să dispar/ Prin codrii Bacăului...” 3) O combinație de note de peisaj și de aluzii livrești, „Furtună” constituie un bun exemplu pentru a arăta prezența reminiscențelor școlare în scrisul lui Bacovia. Aci sînt două: Avesalom și Romulus, de care a auzit în gimnaziu, la ora de religie și, respectiv, de istorie. Avesalom, al treilea fiu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
încă trist. Fapt semnificativ, s-a schimbat și felul său de a vorbi despre ea. Bacovia adoptă acum un limbaj profesional, ușor pretențios: „bonduri de ghitară”, „cadență andante”, „completări base”4) etc. în absența emoției de odinioară, el recurge la aluzii culturale („Naiul fluiera/ Păgîn”), istorice („Cînd ore libere/ Sună/ Din vechi acordeon,/ De-a zilelor bravade.../ Relativ,/ Pardon”), ori la „traduceri” ale unor imagini prin altele, deduse din observații personale („Cum larme/ De piano/ Ca ploaia,/ Sau ca violine țipînd
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
despăgubi de pustiul locuinței lipsită de dragostea conjugală și fiicească...” 2) Celibatara (îndeosebi cea din provincie, precum două din surorile poetului) n-are nici unul; ea e condamnată la o așteptare care, cu o vorbă folosită încă în epocă, o răstopește. Aluziile la cea de-a doua categorie sînt mai multe: în formulări perifrastice, în poezie; directe, de cîteva ori, în proză. Autorul lui Cu voi... e, după Al. Depărățeanu, Al. Macedonski, Traian Demetrescu, Mircea Demetriade, D. Th. Neculuță și Radu D.
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
războiul mondial) de epidemii, care de care mai înfricoșătoare, de febră tifoidă, difterie, tuse convulsivă, scarlatină, encefalie letargică , tifos exantematic, gripă („gripa spaniolă”), ciumă bubonică ori de revenirea și extinderea „bolilor sociale”: tuberculoza, sifilisul, paludismul, pelagra. Tuberculoza, la care face aluzie scurtul poem al lui Bacovia, avea o istorie lungă, dramatică; m-am referit la ea și în alte părți. Deși mai puțin agresivă ca odinioară, în momentul publicării poemului „Igienă” (în Scîntei galbene, 1926, în Poezii, 1929, în Cu voi
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
explicativă la o viziune policoloră: „Dar cînd despre ziuă cocoșu a cîntat,/ Cad buzna, din pod, grămezi de strigoi,/ Și-n hău, peste lanuri, strigoii se pierd/ Roșii, galbeni și verzi”1). Prin faptul că se bazează pe o pretinsă aluzie folclorică și nu pe o experiență directă, „Strigoii” constituie o excepție în cadrul liricii bacoviene. După determinările Agathei, data scrierii poemului e anul 1902. Acum, într-o vreme de oboseală și deziluzie aproape generale, cuvîntul „basm”, a cărui carieră a început
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]