5,016 matches
-
pe o stea clarvăzătoare și ntr-o tăcere ni se vedea camera albă a sufletului ce mi te-a despărțit în două: o parte umbră de aer, unde-mi stăpâneam brațul sedus de fluviul mirific și o parte, NINSOAREA TĂCUTĂ A AMURGULUI, unde eu locuiam cu toate dorințele mele, veghind tot timpul cu ochii mei întinși spre universuri... Mă apropii de ceteatea luminii, unde cuvintele mai stăpânesc sentimentele, înconjurată sunt de un aer în care ai uitat cum mai încerc să exist
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
propria-mi moarte... De aceea încă îmi mai salvez viața somnambulă de liniști unde mă străduiesc să mai răspund la toate întrebările puse într-o frumoasă Spărtură a privirilor mele, Scăldate mereu într-o albă și nehotărâtă alinare... LA MARGINEA AMURGULUI Cine ar putea să priceapă? Deasupra tuturor muribunzilor pluteau stelele tulburi ale sufletului... M-a dezbrăcat tăcerea și nu puteam să strig. Nu se poate, mi-e țărmul pustiu, iartă-mă în jumătatea desnădejdii locuită de câtecul privighetorii... cu pereții
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
ai pregătit lacrimile desigur. Nu e decât ridicol Speriată sunt, doar atât... Asta e, Am să plec dacă tu mi-o ceri, dar n-am să-ți spun “Adio”. Rămân pe mai departe în genunchi pe o frunză la marginea amurgului... ZĂRILE TAINELOR SÂNGERÂNDE domnului prof. Victor Cristea Doamne ajută-mi în această grea încercare de a depăși ecoul de frunze albastre, ce mi s-a așezat în calea mea, ca un cearcăne desprins din mâlul oaselor sfâșiate de vămile unui
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
altele priviri. Și-n Zodii rătăcite, tăcerea unui Nume De vei veni iubite, prin aerul de seară Să mă privești din frunze ofilite Să nu-mi ucizi iar muza din ploile de vară Și din tăcerea nopții, doar doruri rătăcite. Amurgul de iubire pe-o clipă te imploră Să spargi dorințele din tragice furtuni Când sângele de veacuri dansează într-o horă Cu vocea-i de Luceafăr prin trupuri de genuni, Un geniu se arată în viața mea de dor Și-
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
de-a mea dorință, prin gândul îngeresc. Mi-e noaptea bolnavă de-o lume și eu rătăcesc În ghețare de doruri cu brațele ninse. Unde ești tu, înger, din timpul regesc Să-mi iubești însingurarea din glasurile stinse. 15-12-2007, 2035h AMURGUL UNOR CLIPE Eu n-am să vreau să mor prieteni Presimt că voi trăi o veșnicie, Că port în mine vise despre lumi EDENE și URMA mea, e o CENUȘĂ VIE, Din care vântul se îmbată peste mări Cu trupul
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
peste adâncite ZĂRI. O tu, frumoasă lume, de-ai uitat de mine, Și de ECOUL VEȘNIC AL DRAMELOR DIN NOPȚI Când, doar POETUL PLÂNGE, pe un Pământ de noapte, în dorul de-o iubire. De ce-ai uitat tăcerea de-amurgul unor clipe, Când o durere neagră mi-a întunecat doar CERUL în care o IUBIRE, m-așteaptă să-le dăruiesc stelele Odată cu zorii ce mi-au luat toate durerile dintre lumina lumii și trupul nopților, ce mi-a alungat acele
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
în cântec m-au chemat să-mi lase liniștea demult visată prin timp de dor și de coșmar, ardea tăcerea-n suflet destrămată și-un gust de silă-n viața de amar. Prindeam puteri din morții stinși ce-au sfâșiat amurgul cu o dragoste sfidată, când adevărul e-o priveliște de vis, născută din durerea unui chip de piatră. O, pribegie-mi este viața sfântă, întunecată pe-o lacrimă din veri, când umbrele în taină mă sărută eu beau otrava durerilor
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
se cuvenea. Doc lucrase mai demult cu Mickey și avusese destulă minte cît să se teamă de ticălos. Frații l-au ușurat de cinșpe miare și l-au trimis la motelul El Serrano, urmînd să-i pregătească fuga. Diseară, la amurg, doi tipi - călăuze de imigranți mexicani ilegali - aveau să-l ducă cu mașina pe un cîmp de fasole, ca să-l expedieze apoi spre Guatemala City cu un avion al unei companii specializate În transportul prafurilor albe. În folosul lui aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
care se jucau cu o minge de baseball. Rămase pe loc. Imigranții se adunau afară. Arătau spre soare ca și cum ar fi estimat ora, așteptînd cu nerăbdare sosirea camionului - muncă Înjositoare pentru trei mese calde și un loc de dormit. Sosi amurgul. Culegătorii de fasole Începură să pălăvrăgească. Meeks văzu doi bărbați albi - un grăsan și un slăbănog - intrînd În curte. Făcură semne prietenoase cu mîna, iar mexicanii le răspunseră la salut. Nu păreau a fi polițiști sau haidamaci de-ai lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
iar o patrulă japoneză se apropie. Se ascunde sub sergentul Peters și fruntașul Wasnicki și simte cum cadavrele acestora se zgîlțîie sub rafalele japonezilor. Mușcă brațul lui Wasnicki și pur și simplu Îi rupe cu dinții cureaua de la ceas. Așteaptă amurgul, suspinînd, acoperit de cadavre, abia mai reușind să respire. A urmat goana cu spaima În suflet spre cartierul general al batalionului, oprită brusc la vederea unui alt măcel. Un mic altar shintoist, ascuns Într-o poieniță și acoperit cu plasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
noimă, putea să fie legată de „noua afacere“ a lui Cathcart, cea despre care vorbise Royko Fulgușor. Pe cît de curată ieșise Royko, pe atît de suspectă rămăsese Cindy Păcătoasa. Urma Cindy, care Îi datora bani lui Kathy. Se lăsa amurgul. Bud conduse mașina spre apartamentul lui Cindy și zări De Soto-ul verde. Prin fereastra pe jumătate deschisă se auzeau gemete. Împinse geamul și sări Înăuntru. Hol Întunecat, gemete, alte gemete, o ușă mai Încolo. Bud se apropie și se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
discut cu Parker. Dumnezeule, tu și Dudley! Ce pereche! Jack găsi ce Îl interesa: un magnetofon pentru Înregistrarea convorbirilor telefonice, cu dispozitiv de fixare și căști. Ieși cu aparatul pe o ușă laterală, fără să fie văzut de nimeni. În amurg, pe Cheramoya Avenue: În Hollywood, la un cvartal distanță de Franklin. La numărul 5261 o casă În stil Tudor, cu patru apartamente, două sus și două jos. Lumini stinse. Probabil că era prea tîrziu ca să-l Înhațe pe „Chester“, omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
roșie pe deasupra capetelor lor. În replică, polițiștii au tras pe deasupra capului copilului, distrugînd un coteț și făcînd ferfeniță un palmier. Un lung șir de ateliere auto pline de praf, dar nici urmă de Merc-ul fabricat În ’49, cu numărul DG114. Amurg. Un cvartal cu case părăsite - geamuri sparte, peluze năpădite de buruieni. Jack Începu să se simtă aiurea: Îl dureau dinții și Îl Înțepa În piept. De pe cealaltă parte a străzii se auzeau strigăte de sfidare. Echipa din dreapta trăgea. Se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Tăcerea nopții Elena Marin Alexe Soarele fuge la marginea zării iubirea-și plânge în apele mării Pe degete număr speranțe ce mor când seara doinește cu tainic fior În lanțuri stau amintiri adunate plânse un timp și de inimi uitate Amurgul adoarme sub clopot de cer și-și leagănă focul din raze stingher Tăcerea nopții se-așterne pe toate doar vântul prin nori se vaită în șoapte
T?cerea nop?ii by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83309_a_84634]
-
să nu rămână închisă în casă. De asta îi e teamă. Doar după un timp de tăcere în care se privesc fiecare cu gândurile la altceva, fără să dea vreo atenție marșului, scăldate amândouă în lumina caldă și roșiatică a amurgului năvălind pe ușa-fereastră larg deschisă, aducând mirosuri prăfoase de oraș zgomotos și aglomerat și de frunze proaspete și de flori umflând arborii cu ciorchini de culori înfierbântate, spune: „Mă duc să fac o cafea“. Iar vecina se ridică, zicându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
privind oamenii, ascultând frânturile de cuvinte ce-i ajungeau la urechi în amestec de scrâșnet de frâne. Duduit de motoare, țignale, fluierături, strigăte, lătrat, gemete, clopot de tramvaie, râsete - respirația colosală a orașului în care plutea praful stârnit de vântul amurgului. Străzi înțesate de lume. Stații de autobuz aglomerate. Mulțime îngrămădindu-se în magazine, cofetării, alimentare, restaurante, cafenele, ceainării. Așteptând ora de începere a spectacolului, la vreun cinematograf. Îmbulzindu-se spre și dinspre Gara de Nord. Din nou formând o masă informă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
el. Ea se uita la perdelele subțiri umflate de răbufnirile vântului cald. Își rotea privirile prin încăpere de parcă ar fi urmărit o umbră. Își clătina capul și părul negru și înfoiat îi sălta pe umerii înveliți în aerul albăstrui. Lumina amurgului îi cădea pe față și părea transparentă și strălucitoare. A întins mâna spre măsuța de alături, a ridicat un șirag de mărgele pe care le-a trecut dintr-o palmă în alta, fără să le privească, și pe urmă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lege sau se gândea că seara sau mâine sau peste o altă zi va avea un pretext să-i telefoneze, sfârșitul examenelor sau începutul lucrării de licență sau orice altceva, dar reușea să readucă vraja. Până către seară, când odată cu amurgul toate se întunecau în el și în mintea lui și nici o vorbă sau fir sau pretext nu mai aveau putere, sfărâmate și înlăturate de amărăciuni, spaime, deznădejdi, groază care înaintau cadențat și atotstăpânitoare. Noaptea era cu desăvârșire a lor, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
străfunduri promițătoare, dar acum păreau că se apără, se izolează de lume. Dar în același timp era o față onestă, o față în care puteai avea încredere. Și dacă priveai dincolo de această față, ce vedeai? Am mijit ochii în lumina amurgului de afară. Nu vedeai mare lucru. Se aprinseseră câteva lumini răzlețe de-a curmezișul curții și bolboroseala înăbușită a televizoarelor și a aparaturii stereo ieșea prin ferestrele deschise. Era o seară de august înăbușitoare, absolut tipică pentru o vară care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
precis. Mă întorc să te iau peste vreo zece minute și am putea face un tur al casei până nu se întunecă de tot. — Și tatăl tău...? Zâmbetul lui Roddy nu exprimă absolut nimic. — Ce-i cu el? Se lăsase amurgul. Roddy și Phoebe stăteau pe terasa care dădea spre iazul Cavendish și beau un Chateau-Lafite din 1970, scos atunci din pivniță. Făcuseră repede turul casei, pe parcursul căruia Roddy își expusese cam plictisit cunoștințele în materie de coloane ionice și arcade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pe scaun. Nu mă voi mișca până nu se va mișca Fiona. De data asta, nu avea rost să părăsesc cinematograful. Partea a doua „O organizație a morților“ Capitolul 1 Unde există voință Scurta după-amiază de ianuarie se transforma în amurg prematur. O ploaie măruntă, tăcută, cădea monoton. O ceață umedă, lipicioasă se ridica din râu și se furișa pe deasupra orașului. Prin acest giulgiu cenușiu uruitul familiar al traficului Londrei pătrundea persistent, dar cu un efect înăbușit, straniu. Michael se desprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
la coadă la bilete, și ea se uită melancolică, observîndu-le pe fete cu prietenii lor, pe soți cu soțiile lor. Cinematograful era Îmbrăcat În lumini colorate, care păreau că strălucesc mai sinistru, mai luminos, pentru simplul fapt că luceau În amurg, nu În Întuneric. Vedea mici detalii ciudate și fără legătură: licărirea unui cercel, luciul părului unui bărbat, scînteierea ca de cristal a pietrelor din pavaj. Reggie puse frînă și apăsă pe claxon. Cineva se aventurase pe drum În fața lui și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
priveau de parcă era nebun. Manevră ambreiajul, transpirînd, Înjurînd, și Întoarse mașina razant. Viv Își ținea capul În jos, dar se mai uită o dată În spate. Kay se alăturase cozii din fața cinematografului: ridicase bricheta la țigară, iar flacăra, răsărind În lumina amurgului, Îi lumina degetele și fața. Taci, Vivien, și-o aminti Viv spunînd. Amintirea era la fel de clară, după tot acest timp - clară și cutremurătoare - mîna ei care o strîngea, gura care Îi spunea, Vivien, taci. — Slavă Domnului! spuse Reggie, cînd Începuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ar fi mers În mod normal. Mergea fără grabă, lejer, cu mîinile În buzunare și cu umerii trași Înapoi, și, din cînd În cînd smucea capul să-și Îndepărteze părul căzut pe ochi. Părul părea blond deschis acum, În lumina amurgului, iar fața Îi era În continuare rozalie și ușor transpirată. CÎnd o luară prin zona cea mai aglomerată, el scoase o batistă și-și șterse fruntea și ceafa. — Tre’ să beau un păhărel! Tre’ să beau mai multe, de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
nu-i păsa. Continuă să alerge, printr-o breșă În trafic, și se Îndreptă spre Strand. În cele din urmă, seara se lăsase. Strada era mai Întunecoasă decît atunci cînd o traversase În mașină cu Reggie: În aerul dens al amurgului, chipurile oamenilor erau indistincte, inexpresive, și se trezi că se uită la oameni În timp ce se grăbea, cu un amestec de frustrare, emoție și spaimă. Ce-i spusese lui Fraser nu era adevărat. Nu avea nici o Întîlnire. O căuta pe Kay
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]