4,654 matches
-
de grade. Austriecii, care fuseseră inamicii otomanilor pentru mai multe secole, erau amenințați cu încercuirea de către ruși în Balcani. Începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea, austriecii s-au transformat în sprijinitorii integrității Imperiului Otoman. Lor li s-au alăturat britanicii, care se temeau că rușii ar fi putut ocupa coloniile asiatice ale Londrei și ar fi devenit astfel o supraputere euroasiatică. Britanicii se temeau că o secesiune a Greciei ar fi declanșat o serie de revolte naționaliste, care ar fi
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
secolului al XVIII-lea, austriecii s-au transformat în sprijinitorii integrității Imperiului Otoman. Lor li s-au alăturat britanicii, care se temeau că rușii ar fi putut ocupa coloniile asiatice ale Londrei și ar fi devenit astfel o supraputere euroasiatică. Britanicii se temeau că o secesiune a Greciei ar fi declanșat o serie de revolte naționaliste, care ar fi dus în cele din urmă la dezintegrarea Imperiului Otoman. Rezultatul imediat ar fi fost un imens vacuum de putere, pe care rușii
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
a concentrat atenția, la fel cu Napoleon în 1798, asupra Egiptului. Franța a echipat și antrenat o armată terestră și o flotă moderne pentru regiumul lui Muhammad Ali Pașa. Aceste acțiuni au fost supravegheate cu suspiciune de guvernul de la Londra. Britanicii au considerat pe bună dreptate că egiptenii aveau să se separe de Imperiul Otoman. Guvernul de la Paris a adoptat în Mediterana aproape din principiu atitudini diferite de cele ale Londrei, așa cum a fost susținerea intervenției marilor puteri în conflictul din
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
de entuziasm al miniștrilor englezi și francezi față de rebeliunea grecilor, ei trebuiau să facă față unei uriașe presiuni din partea opiniei publice, favorabilă elenilor. Indiferent de interesele strategice pe care încercau să le apere guvernele lor, grecii erau în ochii celor mai mulți britanici și francezi niște creștini care luptau eroic să se elibereze de sub ocupația coruptă și tiranică islamică. Într-o perioadă în care naționalismul era legat intim de liberalism, revolta grecilor devenise un strigăt de luptă pentru liberalii din întreaga Europă, în
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
denumit în presa franceză "Le Sanguinaire" („Sângerosul”). Acțiunile lui Ibrahim au stânjenit profund guvernul francez, care echipase și antrenase forțele egiptene. Guvernele rus și francez trebuiau să accepte că orice ajutor naval pentru greci nu putea fi făcut fără consimțământul britanicilor, datorită supremației acestora în Mediteran.. Victoriile navale zdrobitoare împotriva Franței și Spaniei în timpul războaielor napoleoniene transformaseră Mediterana într-un „lac britanic”, strict controlat de un șir de baze navale strategice, care se întindea de la Gibraltar până în Insulele Ionice (aceste din
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
napoleoniene transformaseră Mediterana într-un „lac britanic”, strict controlat de un șir de baze navale strategice, care se întindea de la Gibraltar până în Insulele Ionice (aceste din urmă era singurele teritorii locuite de greci care nu se afla sub stăpânirea otomană). Britanicii se puteau opune astfel oricărei intervenții a flotei franceze în Mediterana. Rușii aveau și o alternativă, care nu putea fi influențată de opoziția britanică, aceea a atacului terestru asupra teritoriilor de la sud de Dunăre. De la izbucnirea revoluției elene până în 1826
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
cauza grecilor, alăturându-se unui comitet de sprijinire a luptei acestora. Cu toate acestea, până în 1826, politica guvernului său a fost una de neintervenție. Otomanii s-au dovedit însă incapabili să înăbușe revolta în lunga perioadă de neintervenție asigurată de britanici și austrieci. În momentul în care otomanii păreau că fac progrese serioase, era deja prea târziu. În decembrie 1825, contextul internațional s-a modificat în mod semnificativ odată cu moartea țarului Alexandru. Pe tronul Rusiei a urcat fratele lui mai tânăr
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
că avea să se desfășoare în niște limite acceptabile pentru Londra. El a propus o soluție care era în mare parte identică cu cea a țarului Alexandru: autonomia Greciei sub suzeranitate otomană. Formula părea suficient de satisfăcătoare pentru ruși, iar britanicii apărau integritatea teritorială otomană. Regatul Unit și Imperiul Rus au semnat în aprilie 1826 un document prin care se propunea o misiune de mediere a marilor puteri. Acesta a fost un punct de cotitură al politicii britanice, deoarece se lua
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
un document prin care se propunea o misiune de mediere a marilor puteri. Acesta a fost un punct de cotitură al politicii britanice, deoarece se lua în considerație pentru prima oară o intervenție în forță. Țarul i-a surprins pe britanici făcând public acest protocol (care fusese gândit doar ca un prim pas în procesul semnării unui tratat oficial), pe care l-a folosit pentru a face presiune asupra Porții. Adevărul era însă că nici turcii, nici rușii nu erau complet
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
5000 m lărgime. Intrarea sudică era apărată de fortul otoman din Navarino (Pylos). În timpul Războiului de Independență al Greciei, portul a fost folosit de marina otomană ca bază operațională principală în Peloponez. O flotă numeroasă otomano-egipteano-algeriană, care fusese avertizată de britanici și francezi să nu se apropie de Grecia, a părăsit Alexandria pe 5 august 1827 și s-a alăturat vaselor otomane deja aflate în portul Navarino pe 8 septembrie. Ca urmare, Codrington s-a deplasat cu escadra sa la Navarino
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
lui Codrington la intrarea în golful Navarino și a fost obligată să se reîntoarcă în port. Ibrahim a mai încercat personal în noaptea de 3-4 octombrie să iasă din golf. Folosindu-se de întuneric, el s-a strecurat neobservat de britanici, dar flota sa nu a putut să intre în Golful Corint datorită vântului puternic. Vasele lui Ibrahim au rămas la ancoră la adăpostul Capului Papas, așteptând încetarea furtunii. Răgazul acesta a fost folosit de Codrington pentru a-l ajunge pe
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
armistițiul și să stopeze atrocitățile împotriva populației civile. Vasele militare aliate din acele timpuri foloseau în principal aceeași tehnologie de pe vreme războaielor napoleoniene: corăbii cu pânze, cu carena din lemn nearmat, înarmate cu tunuri cu încărcare frontală, cu țeavă lisă. Britanicii în special igonoraseră noile tehnologii: motoarele cu aburi, construcția din metal a corpului vasului, tunurile cu țeavă ghintuită și proiectilele explosive. Toate acestea fuseseră inventate deja în 1827, dar introducerea lor în domeniul naval se lovise de împotrivirea puternică a
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
mai mici cu o singură punte aveau 24-44 tunuri. Cele mai multe vase aliate erau totuși veterane ale războielor napoleoniene. Doar nava amiral a lui Codrington era una de model nou, HMS "Asia", lansată 1824, iar "Genoa", o navă franceză rechiziționată de britanici, era lansată în 1816. Francezii trimiseseră trei fregate moderne, iar De Rigny își stabilise cartierul general pe modrena fregată cu două punți "Sirène". În total, aliații aveau 22 de corăbii cu 1.258 tunuri. Otomanii aveau în golful Navarino 78
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
dispuneau de o capacitate de foc mică, iar punțile lor joase erau o țintă ușoară pentru artileria aliată. De asemenea, folota otomană dispunea de tunuri de calibru mai mic decât al aliaților. Unele dintre tunurile otomanilor fuseseră oferite acestora de către britanici, atunci când își modernizaseră artileria navală. Majoritatea membrilor echipajelor aliate erau veterani ai războaielor napoleoniene, care se terminaseră cu 12 ani mai înainte, fiind militari de meserie. Spre deosebire de aceștia, echipajele otomane aveau experiență de luptă doar împotriva forțelor navale ale revoluționarilor
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
Tunurile de la babord aveau gurile de tragere acoperite pe jumătate, iar comandanții aveau oridine stricte să deschidă focul doar dacă erau atacați. La ora 14, vasele aliate au început să intre în golf prin intrarea sudică, înaintând pe două linii, britanicii urmați de francezi la tribord (spre sud-est, mai aproape de Navarino) și cu rușii la babord în același rând, dar puțin în spatele francezilor. Bateriile de coastă sau corvetele otomane plasate la intrarea nu au încercat să împiedice intrarea aliaților în golf
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
armata în frunte cu Ibrahim să ocupe Siria. După ce a învins cu ușurință forțele otomane locale și a ocupat provincia, Ibarhim a zdrobit armata otomană din Anatolia și a pregătit marșul împotriva Constantinopolului. Înaintarea sa a fost stopată de intervenția britanicilor și francezilor, care au obligat Poarta să-i acorde lui Ibrahim controlul asupra Siriei și, în plus, și asupra insulei Creta și a regiunii Hejaz din Arabia. Domnia sa a fost una opresivă și a provocat o serie de revolte ale
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
asupra regiunii, dar armatele otomane au fost înfrânte din nou de forțele lui Ibrahim, care a invadat iarăși Anatolia. În acestă situație critică, Mahmud al II-lea a murit, iar pe tronul otoman a venit fiul său adolscent, Abdul-Medjid I. Britanicii și austriecii s-au temut de o posibilă dezintegrare a Imperiului Otoman și acționat direct, navele lor militare blocând Delta Nilului. Egiptenii au fost obligați să se retragă din Siria dar, pe de altă parte, britanicii și austriecii l-au
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
său adolscent, Abdul-Medjid I. Britanicii și austriecii s-au temut de o posibilă dezintegrare a Imperiului Otoman și acționat direct, navele lor militare blocând Delta Nilului. Egiptenii au fost obligați să se retragă din Siria dar, pe de altă parte, britanicii și austriecii l-au forțat pe tânărul sultan să îi recunoască lui Ali statutul de vicerege ereditar al Egiptului. Dinastia fondată de Ali a continuat să conducă Egiptul până la lovitura de stat din 1952. Independența de facto a egiptenilor față de
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
de vicerege ereditar al Egiptului. Dinastia fondată de Ali a continuat să conducă Egiptul până la lovitura de stat din 1952. Independența de facto a egiptenilor față de Imperiul Otoman a fost înlocuită în scurtă vreme de controlul de facto exercitat de britanici asupra politicii egiptene. După construcția canalului Suez, care a devenit imediat principala rută maritimă către India Britanică, guvernele britanice (indiferent de orientarea politică) au considerat că Egiptul este prea important din punct de vedere strategic pentru Londra și de aceea
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
Trei Amirali” (în greacă: Πλατεία Τριών Ναυάρχων), se află un obelisc. Pe trei dintre fețele sale sunt sculptate profilurile lui Codrington, Heyden și De Rigny. Pe insulele din golf sunt ridicate monumente soldațior aliați căzuți în luptă: pe Helonaki pentru britanici, Pylos pentru francezi și pe Sfaktiria pentru ruși. Monumentul ridicat în cinstea rușilor este cel mai impunător - o mică biserică din lemn în stil ortodox rus. Pe malurile insulei Sfaktiria se află de asemenea un monument al susținătorului luptei de
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
singuratici". Societatea Sherlock Holmes din Londra a organizat în 1968 un prim pelerinaj în Elveția pe urmele eroului sau. Detectivul a dispărut în mai 1891, în Cascadele din Reichenbach, din apropiere de Meiringen. De atunci a devenit o tradiție pentru britanici să meargă în Elveția, în special în 1987, cu ocazia centenarului creării personajului Sherlock Holmes. În acea perioadă a fost înființată o asociație elvețiano-germană de tineri fani ai lui Sherlock Holmes, de numită "Reichenbach Irregulars". Mai multe muzee au ca
Sherlockiana () [Corola-website/Science/325539_a_326868]
-
deoarece cei doi copii ai săi i-au lipsit foarte mult, cu această ocazie organizatorii concursului muzical oferindu-i la fiecare două săptămâni o excursie la Liverpool pentru a-i vedea. În trecut, Rebecca mai participase la X Factor-ul britanic, dar și la emisiunea P.Diddy`s Starmaker în New York, dar fără succes de fiecare dată. În cadrul audițiilor, a cântat piesa "A Change Is Gonna Come", iar la tabăra de pregătire "Like A Star", prestație ce l-a făcut pe
Rebecca Ferguson () [Corola-website/Science/325668_a_326997]
-
în două volume, subtitlul complet fiind: Prima publicare peste ocean a romanului a avut loc după doar câteva luni, când a apărut la Londra fără permisiunea lui Poe, iar paragraful final a fost omis. Această apariție timpurie a stârnit interesul britanicilor pentru Poe. Prima traducere în limba română a fost realizată de un autor anonim și publicată în 1921 sub titlul " Aventurile extraordinare ale lui Arthur Gordon Pym" de către Editura Gutenberg din București. Această primă traducere este făcută după traducerea franceză
Aventurile lui Arthur Gordon Pym () [Corola-website/Science/325705_a_327034]
-
island was also come across by Somali sailors. Insula a trecut sub controlul sultanatului Mahra în 1511. Mai târziu, în ianuarie 1876, insula a devenit o colonie engleză respectiv și un protectorat simultan cu guvernarea locală a sultanatului Mahra. Pentru britanici s-a dovedit a fi o oază strategică. O corabie a unei companii orientale de transport cu aburi, denumită "Aden" s-a scufundat aici după ce a lovit o barieră de recif, în 1897, cu pierirea a 78 de oameni. În
Socotra () [Corola-website/Science/325789_a_327118]
-
o componentă militară. În corespondența diplomatică cu Franța, Metternich a subliniat că protocolul este contrar Sfintei Alianțe și că amenință echilibrul puterii stabilit în 1814 - 1815. În același timp, Canning a depus toate eforturile pentru ca să atragă Franța de partea poziției britanicilor. Textul protocolului a fost comunicat în mod oficial guvernului de la Paris pe 10 august 1826, deși ziarul The Times îl publicase deja la începutul lunii aprilie. Încercările anglo-ruse de mediere păreau sortite eșecului dar, în septembrie 1826, regele francez Carol
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]