26,421 matches
-
ar și Înfundat capul În sîngele clocotitor al unei jertfe. 12. Precum pruncul În leagăn ori În brațele mamei, așa se legăna el acum pe umerii purtătorilor săi, un prunc picotind În brațele mamei, cu ochii Închiși de toropeală, simțind căldura soarelui pe piele, pe mădularele ostenite, de după pleoapele bine oblonite. Buimac de preaplinul luminii și de cîte alte miresme, la hotarul dintre trezie și amorțeală, asculta rugăciunile și cîntările pelerinilor, corul angelic al vocilor de copii și țiuitul instrumentelor, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
vis, clipa În care În fața lor se deschiseseră stîncile greoaie ale grotei, așadar, ale mormintelor lor de după care răzbătea lumina cerului? 13. Acum, iarăși În negura grotei, Își putea aminti totul, dureros de clar, pentru că trupul Înghețat Își putea Închipui căldura, pentru că sîngele Își putea Închipui lumina, pentru că ochiul Își putea Închipui albastrul cerului, pentru că auzul Își putea Închipui cîntările și sunetele muzicii. Numai că acum era iarăși liniște, iarăși beznă, iarăși Încremenire, contenise orice mișcare, dispăruse lumina și totuși el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
diferite soiuri hibride - pe panta dealului care vine spre locul numit „La Velniță”, unde, cât timp a fost C.A.P.-ul, s-au plantat 33 de hectare de viță nobilă, altoită. La această vie au lucrat pe bani puțini, în căldură și cu vermorelul în spate, cu apă rece și piatră vânătă, mulți locuitori din Slobozia. Unul dintre ei a fost Vasilaș Costică, om harnic, priceput la multe treburi, care, văzând câștigul de 11 lei la ziua muncă, în C.A.P.
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
afumat, pe o culme, deasupra coșului de fum care se oprea în pod. Vara se păstra învelită în ziare, așezată în sobele cu tiraj mare. Fiind o zonă colinară, cu o climă uscată și călduroasă vara, nu se consuma pe căldură carnea de porc și nici nu se tăiau porci în anotimpul cald. Vara se consuma carne de pasăre, fiartă în zeamă de zarzavaturi, la care se adăuga borș sau asociat altor alimente: cartofi, fasole, mazăre, orez. Se consumau ouă proaspete
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
legate indisolubil de o construcție elaborată, cuptorul, care ocupa un spațiu mare, Ș din cameră, compusă din cuptorul propriu-zis, peste care se zidea un loc de dormit la care se ajungea prin spatele hornului, unde era cald, deoarece fumul și căldura treceau prin spațiul de dedesubt. În fața cuptorului era vatra, unde se făcea focul, se fierbea mâncarea în oale de lut, se fierbea mămăliga în ceaun pusă pe pirostrii. Peste vatră era construit hornul (trei părți se sprijinea în construcția cuptorului
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
De mic mă obișnuisem să ațipesc În timp ce Îi explicam mamei, În penumbra camerei mele, Întîmplările de peste zi, peripețiile mele de la colegiu, ce Învățasem În ziua aceea... Nu puteam să-i aud glasul ori să-i simt atingerea, Însă lumina și căldura ei ardeau În fiecare colț al acelei case, iar eu, cu credința celor ce Încă Își mai pot număra anii pe degetele de la mîini, eram convins că, dacă Închideam ochii și Îi vorbeam, ea m-ar fi putut auzi de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
o duzină de ochi albaștri și stacojii Înaintînd dinspre fundul coridorului. Pisicile Bernardei mă cunoșteau prea bine și Îmi tolerau prezența. M-au Înconjurat, mieunînd suav, iar cînd și-au dat seama că hainele mele Îmbibate de ploaie nu degajau căldura dorită, m-au abandonat indiferente. Camera Clarei era situată În celălalt capăt al apartamentului, lîngă bibliotecă și sala de muzică. Pașii invizibili ai pisicilor mă urmau de-a lungul coridorului, În expectativă. În semiîntunericul intermitent al furtunii, apartamentul lui Barceló
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
de vin. Nu e rău. Beți o țîră. Vă va prinde bine ca să vă Încălziți. Și ca să se dezinfecteze aia... Am tras o dușcă din sticla pe care mi-o Întinsese. Avea gust de ulei industrial dres cu oțet, Însă căldura lui mi-a liniștit stomacul și nervii. CÎteva picături Îmi stropiră rana, și văzui stele verzi În noaptea cea mai neagră a vieții mele. E bun, nu-i așa? surîse cerșetorul. Haide, mai trageți o Înghițitură, că ăsta te ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Avea un ten palid și un chip dăltuit, Încadrat de un păr negru, scurt, care accentua o privire vrăjită, Îmbătată de veselie. El o petrecea cu un braț pe după talie, iar ea părea să șoptească ceva, glumeață. Imaginea transmitea o căldură ce mi-a smuls un surîs, ca și cînd În acei doi necunoscuți aș fi recunoscut niște vechi prieteni. În spatele lor se zărea vitrina unei prăvălii, plină cu pălării demodate. M-am concentrat asupra perechii. Hainele păreau să indice că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
a povestit că erați prieteni buni. Tata v-ar spune că am avut o aventură sau ceva de genul ăsta. Nu-i așa? În opinia lui, eu o iau la goană după orice pereche de pantaloni, ca o cățea În călduri. Sinceritatea și dezinvoltura acelei femei mă lăsau fără cuvinte. Am Întîrziat prea mult pînă să urzesc un răspuns. În timpul ăsta, Nuria Monfort zîmbea ca pentru sine și tăgăduia din cap. — Nu-l băgați În seamă. Tata a scos ideea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
nici un efort ca să afle de unde venise replica ireverențioasă, el însuși nu făcuse în ultimele ore decât să se întrebe, Cine îmi închipui eu că sunt. După două ore focul a fost declarat stins, alte două ore mai dură emanația de căldură, dar încă nu era posibil să se știe câți oameni muriseră. Vreo treizeci sau patruzeci care, cu răni de diferite gravități scăpaseră de efectele cele mai rele ale exploziei pentru că se aflau într-o zonă a stației îndepărtată de locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
sau patruzeci care, cu răni de diferite gravități scăpaseră de efectele cele mai rele ale exploziei pentru că se aflau într-o zonă a stației îndepărtată de locul deflagrației, au fost transportați la spital. Primarul rămase acolo până la încetarea emanației de căldură, acceptând să se retragă numai după ce comandantul pompierilor i-a spus, Duceți-vă să vă odihniți, domnule primar, lăsați restul în seama noastră și faceți ceva cu rana aceea pe care o aveți pe față, nu pricep cum n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
furnizase informațiile subversive publicate, poate chiar să fi cedat slăbiciunii și să fi arătat scrisoarea cu emblema de la providențial, s.a., scrisă cu propria lui mână de comisarul fugar. Se simțea obosit, își târa picioarele, avea trupul scăldat în sudoare, deși căldura nu era atât de mare. Nu putea să meargă toată ziua pe străzile astea așteptând să treacă timpul fără să știe pentru ce, brusc simți o dorință imensă de a se duce la parcul cu femeia cu găleata înclinată, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
dezastruos, nu mă așteptam să îmbrace forma tragică pe care a luat-o. A venit vara apăsătoare și înăbușitoare, și nici măcar noaptea nu era destul de răcoroasă pentru a-ți odihni nervii chinuiți. Străzile ca un cuptor răsfrângeau noapte de noapte căldura care se revărsase asupra lor în cursul zilei și trecătorii își târau obosiți picioarele pe drum. Nu-l mai văzusem pe Strickland de câteva săptămâni. Ocupat cu altele, încetasem să mă mai gândesc la el și la treburile lui. Dirk
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
era asurzitor. Oamenii cântau, țipau, râdeau, iar când un bărbat o sărută lung pe fata așezată pe genunchii lui, fluierăturile englezilor sporiră harababura. Aerul era plin de praful ridicat de ciubotele grele ale oamenilor și cenușiu din pricina fumului. Era o căldură înfiorătoare. În spatele tejghelei era așezată o femeie care-și alăpta copilul. Chelnerul, un puști cu o față lătăreață și pătată, alerga de colo până colo cu o tavă încărcată cu halbe de bere. Puțin mai târziu intră Bill Ghioagă, însoțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
scos pălăria am observat că e foarte chel. Mi s-a părut că l-am mai văzut cândva. Deodată mi-am amintit. — Abraham! i-am zis. S-a întors nedumerit spre mine, apoi, recunoscându-mă, mi-a strâns mâna cu căldură. După care ne-am manifestat surprinderea de o parte și de alta, aflând că am de gând să petrec noaptea la Alexandria m-a poftit să cinez cu el la Clubul Britanic. Când ne-am reîntâlnit mi-am exprimat uimirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Îi arătă lui bargello cadavrul, apropiind torța de chipul acestuia. - Vezi buzele și limba umflate? Ca și când s-ar fi sufocat Într-un aer prea Încărcat, explică el Îndepărtând flacăra de fața mortului, a cărui barbă Începuse să se cârlionțeze din pricina căldurii. Otravă. N-a fost un atac la măruntaie; mai curând o substanță care i-a curmat puterea de a respira. În timp ce dădea drumul la capul mortului, pe grumaz alunecă ceva, rostogolindu-se ca un șarpe. Părea un medalion aurit, acoperit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
el tulburat. - Parcă e mort... nu-i așa? Dante Încuviință din cap. Bonifaciu strângea artiști ca să Înfrumusețeze Roma pentru Centesimus. Și prietenul său Giotto se pregătea de plecare. - Dar acela? susură Îndreptându-și arătătorul spre un bărbat masiv care, În ciuda căldurii infernale, stătea Înfășurat Într-o mantie de lână albă. Fața acestuia, marcată de un nas acvilin, era Însemnată de o cicatrice prelungă, care cobora de la o sprânceană până la obraz. O lovitură care numai printr-un miracol nu Îl ucisese. - Jacques
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
adânci și lipsite de sânge. Îl văzu cum pleacă ducând cu sine un fascicol de pergamente și caseta de scris. Părea suferind și obosit și Înainta cu un pas Încet și anevoios. Totuși, nu părea dispus să cedeze la asaltul căldurii. Din când În când, se oprea, sprijinindu-și piciorul pe câte o piatră, și Își scotea din traistă tăblițele cerate, unde scrijelea ceva cu un vârf metalic. La o fântână publică, se repezi spre țeava de bronz, sorbind Îndelung. Părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mă voi pomeni În beznă, iar singura lumină vizibilă a stelelor va fi pentru mine amintirea. De aceea trebuie să mă grăbesc. Continuară să pășească În tăcere. Poetul Încerca să se mențină la pasul Însoțitorului său, viguros și iute, În ciuda căldurii infernale. - Mărșăluiești ca un cal berber, messere. Oare În călătoriile dumitale ți-ai dezvoltat mersul acesta? izbucni el după ce, În mai multe rânduri, fusese silit să alerge ca să Îi rămână alături. Celălalt se opri, zâmbind. - Așa este, priorule. Există pământuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
strige. Într-adevăr, era ceva. Mai Întâi i se păru să era vorba de o plantă arsă. Cinci vreascuri Îndoite ca o gheară spre cer. O mână carbonizată. Trupul zăcea cu fața În sus, preschimbat Într-o statuie de cărbune. Căldura imensă care, probabil, fusese descătușată În punctul acela uscase orice fluid din trup, reducându-l la o mumie fragilă. Dar nu alterase liniile generale ale corpului. Poate că veșmintele sale, care păreau să fi fost alcătuite dintr-o vestă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Iar lada ce conținea relicva și suportul era goală, fără Îndoială. Pe nesimțite, căscase gura de stupoare, ca ultimul țopârlan analfabet. Așadar, era Încă vremea miracolelor, Dumnezeu binevoia să le trimită oamenilor rătăciți un semn al strălucirii sale. Simțea o căldură neașteptată scăldându-i inima. În jurul priorului, mulțimea cădea În genunchi, și chiar și el Începu să Își Îndoaie genunchii. Glasul Fecioarei devenise dintr-o dată dulce și armonios. Își mișcă ușor capul În sus, ca și când și-ar fi căutat inspirația printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dal Pozzo, negustor. E marfă de la Veneția. Dante zâmbi În sinea lui. În laboratorul meșterului Arnolfo se lucra deja cu fervoare. O activitate care, practic, nu se Întrerupea niciodată, legată de necesitatea focului continuu. Era o subterană joasă, invadată de căldura uscată ce provenea de la cuptorul aflat Într-un colț. Pe bancuri, câțiva ucenici ocupați nevoie-mare vărsau pe o suprafață de cărămidă conținutul unui creuzet abia scos din flăcări cu un clește lung. Sticla incandescentă se Întinse fluidă peste suprafață, răspândind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
bancuri, câțiva ucenici ocupați nevoie-mare vărsau pe o suprafață de cărămidă conținutul unui creuzet abia scos din flăcări cu un clește lung. Sticla incandescentă se Întinse fluidă peste suprafață, răspândind În jur mici scânteieri fierbinți. Fără să-i pese de căldură, maestrul Începu să o finiseze cu niște clești din bronz, ajutându-se cu o lopățică din același material. Din câteva lovituri hotărâte, Îi imprimă o formă dreptunghiulară, lungă cam de un picior. - Iată Încă un geam pentru ferestrele nobililor, messer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
poată suporta lumina soarelui. Vedea prea bine, și de aceea era În stare să dibuie orice cusur al sticlei. Pe Întuneric, veghea cuptorul, având grijă ca focurile să nu se stingă niciodată. Descoperise că sticla de calitate depindea de o căldură constantă. Cât despre cei doi oameni... Din nou Arnolfo se opri, ca și când nu ar fi fost sigur de propriile amintiri. Sau pe cât anume ar fi trebuit să dezvăluie. - Se vorbea de doi preaînalți funcționari de la curte. Și că unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]