4,453 matches
-
consumă apa. Chiar și noaptea trebuie să te miști încet ca un cameleon, și în felul ăsta, dacă reușești să devii insensibil la căldură și la sete și, mai ales, dacă izbutești să-ți învingi panica și să-ți păstrezi calmul, ai o mică posibilitate de supraviețuire. — De ce-ai făcut-o? Căutai „Marea Caravană“? — Nu. Căutam în mine urmele strămoșilor mei. Ei au învins „pământurile pustii“. Celălalt negă cu convingere: — Nimeni nu învinge „pământurile pustii“, răspunse, sigur pe sine. Dovada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
consumă apa. Chiar și noaptea trebuie să te miști încet ca un cameleon, și în felul ăsta, dacă reușești să devii insensibil la căldură și la sete și, mai ales, dacă izbutești să-ți învingi panica și să-ți păstrezi calmul, ai o mică posibilitate de supraviețuire“. — își păstrează forțele, zise. în noaptea asta se va mișca... Ar trebui să știm încotro... O să aibă nevoie de cel puțin patru ore ca să ajungă la marginea salinei, interveni Ajamuk. Și de încă una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
avea prea mult de lucru Excelența sa renunța la ceea ce constituia unica sa mișcare și distracție. Noaptea sosea cu iuțeala cu care cade întotdeauna la tropice, de parcă n-ar fi vrut ca omul să se bucure prea mult de frumusețea și calmul înserărilor, dar nu le păsa de întunericul ce punea stăpânire pe grădini și pe pădurea de palmieri, căci cunoșteau cu ochii închiși fiecare potecă și fiecare fântână, iar luminile palatului, în depărtare, le ajungeau ca să se orienteze. Dar de astă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cămila e sigur moartă. A început să se umfle... — Să trag în porcul ăsta? Mohamed Kader tăgădui. Caporalul îi era superior în grad, dar se vedea clar că, dintre ei doi, el era mai inteligent, în afară de faptul că sângele rece, calmul și nepăsarea sa erau renumite în tot regimentul: Ar fi mai bine să-l prindem viu. Ne-ar putea spune ce s-a întâmplat cu Abdul-el Kebir... Comandantului i-ar plăcea... — Poate ne înaintează în grad. — Poate, încuviință fără chef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
se apropie de fereastră, deschise obloanele și arătă cu cravașa spre baraca alăturată: — Sergent, cine sunt oamenii închiși acolo? vru să știe. Sergentul simți cum o sudoare rece îi iese din fiecare por al trupului, dar, încercând să-și păstreze calmul, răspunse: — Familia targuí-ului. — De cât timp se află aici? — De o săptămână. Razman se întoarse spre el, parcă nevenindu-i să dea crezare celor auzite. — O săptămână? repetă îngrozit. Vreți să spuneți că timp de o săptămână ați ținut închise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mă roage „respectuos“ să convoc alegeri în cel mai scurt timp, pentru a evita vărsarea de sânge. — Al Humaid! — Ali Madani își dădu seama că și vocea sa se tulbură și că, asemenea celuilalt, încerca, fără succes, să afișeze un calm pe care nu-l simțea. — Dar Al Humaid vă datorează totul... Era un comandant obscur, care niciodată... — Știu, Ali, știu - îl întrerupse glasul nerăbdător. Dar acum este aici, e guvernator militar într-o garnizoană-cheie, cu cele mai puternice unități de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și negura nopții nu-i permise nici măcar să distingă conturul turnului, încât cadranul i se păru o imensă lună plină abia plutind deasupra zării. Bulevardele păreau solitare fără prezența autobuzelor noctambule și a camioanelor de gunoi, și l-a neliniștit calmul anormal, deși ora era înaintată. Acest calm fu sfâșiat brusc de apariția unei mașini negre de poliție, ce trecu la distanță, cu o lumină intermitentă învârtindu-se deasupra ei, și în depărtare, socoti că pe lângă plajă, urlă o sirenă. Grăbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să distingă conturul turnului, încât cadranul i se păru o imensă lună plină abia plutind deasupra zării. Bulevardele păreau solitare fără prezența autobuzelor noctambule și a camioanelor de gunoi, și l-a neliniștit calmul anormal, deși ora era înaintată. Acest calm fu sfâșiat brusc de apariția unei mașini negre de poliție, ce trecu la distanță, cu o lumină intermitentă învârtindu-se deasupra ei, și în depărtare, socoti că pe lângă plajă, urlă o sirenă. Grăbi pasul, tot mai neliniștit, dar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
specială, un fel de cordon de capot tip țață, la unica sa pereche de pantaloni speciali (scurți de tot), îi spuneam Brăcinariu. Omul era, în felul său, cel mai reușit terorist pe care școala reușise să-l zămislească. Avea un calm proverbial. Se deplasa de ici-colo, cu o viteză care te făcea să crezi că nu a fost inventată încă mișcarea. Când te-asculta, aveai impresia că vrea să te ucidă, dar întârzie, pentru că nu s-a hotărât asupra metodei. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
greoaie, Împovărate de brumă, În aerul poluat. El vorbi atât de Încet, că ea trebui să se aplece În față ca să-i prindă cuvintele. — N-am nici un motiv să mă tem de dumneavoastră: Era potolit, era sigur pe el și calmul lui o afectă nervos. Protestă cu furie, scoasă din sărite, de parcă inculpatul din boxă, bărbatul plângând de lângă feriga din ghiveci, ar fi fost dăruit brusc cu o misterioasă rezervă de putere: — Pot să vă fac viața un iad. Dr. Czinner
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
nici un juriu nu-l va condamna pe acuzat și totuși depunându-și primejdioasa mărturie inutilă, În timp ce Hartep aștepta cu mandatul. E destul de nebun să facă orice, se gândi ea și se Întrebă pentru un moment dacă nu cumva, În spatele acestui calm, nu stătea deja În boxă cu tovarășii lui, rostindu-și pledoaria cu un ochi la galeria aglomerată. Dacă merge, se gândi ea, mă duc și eu, mă țin de el, voi avea reportajul acestaDar se simți ciudat de lipsită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
pe loc. Dar orice sentiment al mișcării le fusese de fapt furat de zăpadă. Cădea cu atâta abundență, că stâlpii de telegraf nu se mai vedeau. Ea Își trase mâinile și Îl Întrebă cu ciudă: — Așadar, nu vrei să vin? Calmul și familiaritatea cu care primi el propunerea ei o făcură să-i Înghețe recunoștința. Da, spuse el. Vino. Vino În noapea asta. Îi atinse mâinile. — Să nu crezi că sunt rece. Dar mi se pare că ne cunoaștem de atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
urmărea mișcările calme, Își dădu seama de diformitățile propriului trup. Spuse „Ești frumoasă“ și cuvintele lui se-mpleticiră, urmare a unei tulburări pe care n-o mai cunoscuse. Când veni spre el, traversând compartimentul, Își dădu seama că fusese păcălit. Calmul ei era ca o piele prea Întinsă. Fața Îi era roșie de emoție și ochii speriați. Părea că nu știe dacă să râdă sau să plângă. Se strânseră unul În celălalt destul de ușor În spațiul Îngust dintre locuri. — Mi-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
aproape de ușă: auzise Înăuntru un murmur slab de voci. Soldatul cel ursuz deveni brusc nervos și brutal. Bătu cu patul armei la picioarele lui Myatt: — Pleacă! Nu ne trebuie spioni pe-aici. Pleacă de-aici, evreule! Myatt se Îndepărtă cu calmul rasei sale. Era un calm de suprafață de care nu era conștient, ca o trăsătură moștenită. Sub el simți resentimentul cuiva tânăr și conștient de propria-i importanță. Se aplecă spre soldat, cu intenția de a zice În fața inflamată animalului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
murmur slab de voci. Soldatul cel ursuz deveni brusc nervos și brutal. Bătu cu patul armei la picioarele lui Myatt: — Pleacă! Nu ne trebuie spioni pe-aici. Pleacă de-aici, evreule! Myatt se Îndepărtă cu calmul rasei sale. Era un calm de suprafață de care nu era conștient, ca o trăsătură moștenită. Sub el simți resentimentul cuiva tânăr și conștient de propria-i importanță. Se aplecă spre soldat, cu intenția de a zice În fața inflamată animalului câteva vorbe de să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mărunte flori de pe margine. Vino, și-ai să vezi. Unde? În șura ta. Veni. Ei?, întrebă Nicu Robustu, încă speriat de ce văzuse și avea să-i arate și vecinei. Aceasta primi vestea și privi ce-i arătase vecinul, cu un calm care pe el îl dezarmă. Nu te cutremuri?, a întrebat-o. Nu. De ce să mă cutremur? Este al treilea caz, în șura mea. N-am știut. Cum să știi, dacă tu erai, pe atunci, la coasă, în satele de jos
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
timpul a trecut, până, hăt, dincolo de facultate. Facultatea de litere. În timpul liceului și facultății alt scai s-a agățat în ființa sa: lectura. Este drept că acest nou scai îl cam estompa pe primul admiratul răsăriturilor și apusurilor.Dar, cu calm și cu hotărâre, reușea să procedeze în așa fel, încât, să nu se deranjeze prea mult unul pe celălalt. La un timp socoti că este un prea zgârcit, un prea egoist. Asta avea în vedere obiceiul său de a admira
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
se înfigea că o sulița în apa mării, mărginind extremitatea sudică a insulei. Trecu de istmul îngust, de numai o sută și ceva de metri și ajunse pe plajă sudică, unde fu surprins, așa cum se-ntâmplă de cele mai multe ori, de calmul incredibil al apelor mării în acel loc, aparat de alizeele care suflau peste Bora Bora în cea mai mare parte a anului. Mai ales în orele serii, Punta Matira se transformă în acea oază de liniște unde, conform tradiției, zeului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o insulă mohorâtă, ai cărei locuitori își plângeau ființele dragi, iar când soarele le permise străjilor să scruteze orizontul, deja nu se mai distingea pe oglindă apelor nici o urmă a navelor inamice. Sosiseră că un taifun într-o perioadă de calm și dispăruseră ca niște fantasme, fără să lase vreo urma, si, cu toate ca Tapú Tetuanúi se mai liniști descoperind că nici casă și nici familia lui nu suferiseră de pe urma atacului, acest fapt nu era suficient pentru a-i înăbuși ură cumplită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în acest caz s-ar transforma într-un semizeu care-a reușit să-l învingă. —Miti Matái știe? —Bine-nțeles. — Și totuși se gândește să plece? Un navigator nu se teme niciodată de moartea pe mare, fiule, răspunse bătrânul cu calm. Singurul lucru de care se teme un navigator este să nu rămână tras pe uscat, ca mine acuma. Și-atunci ce mai contează dacă iau parte la expediție, de vreme ce nu-mi va fi frică de moarte? — Contează, căci în fond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Peste Zburător), căci așa hotărâse Consiliul că se va numi vasul, înainta foarte încet. Roonuí-Roonuí și războinicii lui își pierdeau răbdarea calculând avansul aproape irecuperabil pe care îl aveau dușmanii lor, insă impasibilul Miti Matái părea să ia totul cu calm, asigurându-i că doar cu un vas care să se comporte ca un adevărat peste zburător aveau o cât de mică șansă de a ieși cu bine dintr-o aventură atât de riscantă. S-ar putea să găsim sau nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o doleanța. Ce naiba mai vreți acuma? se supără Roonuí-Roonuí. Nu vedeți că avem chestiuni importante de discutat? Tapú Tetuanúi se mulțumi să arate cu o miscare din cap spre bestie. —Rugăm respectuos Consiliul să ne înapoieze prizonierul, răspunse cu un calm prefăcut. —Prizonierul? se miră Căpetenia Războinicilor. Ați înnebunit? —Deloc. Legea prevede că orice prizonier pentru care rudele lui n-au oferit, în treizeci de zile, o răscumpărare, trece în proprietatea celui care l-a capturat. Făcu o pauză plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în pridvorul colibei lui, privind laguna, deasupra căreia strălucea o lună imensă, care conferea peisajului un aspect aproape magic. A doua zi, cănd Consiliul se reuni din nou în jurul lui, se întoarse către Miti Matái și-l întreba cu un calm prefăcut: — Chiar ai nevoie de sălbaticul ăla? Celălalt confirmă cu hotărâre: — Dacă vrem ca expediția asta să aibă vreun sens, da. Dar ai nevoie de el sau doar de tatuajele lui? — El nu-mi servește la nimic, recunoscu Navigatorul-Căpitan. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
arcul puternic al zeului Oró, iar Tapú Tetuanúi și prietenii lui trăiră că într-un vis, prinși de amețeala acestui vârtej nebunesc, care părea să-i conducă de-a dreptul spre hotarele universului. Nici ploile, nici curenții, nici macar perioadele de calm apăsător ale după-amiezilor zăpușitoare nu reușeau să oprească goana nebună a catamaranului, care uneori naviga ore întregi plutind pe o singură chila, si era un spectacol demn de văzut cum incredibilul Miti Matái reușea să-l mențină în echilibru mile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cât și pentru restul celor prezenți intuiția Navigatorului-Căpitan al insulei Bora Bora era lucrul cel mai de preț pe care îl aveau, din momentul când traversaseră strâmtoarea Teavanuí, astfel ca pe nimeni nu-l surprinse când Roonuí-Roonuí răspunse cu un calm absolut: — Ne-ai adus până aici și nici pentru o clipă nu ne-am îndoit de capacitatea ta de a conduce această navă. Zâmbi pentru prima oara în ultima vreme. Tot așa, nu punem la îndoială faptul că vei ști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]