4,048 matches
-
grabnică a proiectului: "Societatea, prin hotărârea semnatarilor, poate lua ființă și cu un capital sub suma de 5.000.000 lei, care poate fi completat și după înființare"928. Formula prezentată cea a unei societăți pe acțiuni oferea posibilitatea întregului cler de a participa la această inițiativă, dorindu-se o unitate de exprimare și creșterea calitativă a cotidianului, ce ar fi urmat să exprime viziunea unitară a comunităților catolice din România. Autorii proiectului au făcut precizări menite să stabilescă scopul clar
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
intrând, totodată, într-o anumită dispută cu Biserica Ortodoxă Română. Catolicii români de rit latin aveau o viziune diferită cu privire la noile realități social-politice, iar în interiorul acestora mai existau uneori anumite divergențe și între ordinele misionare, mai activi fiind franciscanii și clerul diecezan. De aceea, ele nu erau exprimate printr-o voce unică (aceste diferențe de exprimare nu se aplicau totuși esenței mesajului și dogmei creștine). Deși intenția înființării cotidianului a fost aceea de a crea în capitala țării (locul considerat cel
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
dar și de pe scena internațională. Pentru acest proiect, Vaticanul a alocat suma de 50.000 de lire anual, timp de trei ani, iar în momentul încheierii acestei perioade de finanțare, din cauza neînțelegerilor (printre care lipsa colaboratorilor și a sprijinului din partea clerului latin din București, dar și unele reclamații aduse redactorului și colaboratorilor săi de către superiorii ierarhici), Albina a încetat să mai apară, în septembrie 1924971. Într-o scrisoare din 18 ianuarie 1924, adresată noului nunțiu apostolic de la București, arhiepiscopul Netzhammer a
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
debut al ziarului, pentru a-l convinge să accepte ca redacția să funcționeze în casa parohială din Bărăție, nunțiul menționase că în caz de refuz, îl va înștiința pe Sfântul Părinte. Situația tensionată și lipsa colaborării între redacția Albinei și clerul latin au dus, câteva luni mai târziu după expedierea acestei scrisori, la dispariția singurului cotidian catolic din București. Implicarea directă a Sfântului Scaun pentru înființarea unui ziar catolic în capitala României (care să trateze subiecte social-politice încercând astfel să depășească
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
de dezvoltare a presei religioase (care a avut și o consistentă componentă politică ce a lipsit în România) au fost implicați și intelectuali laici care au susținut politica Bisericii în spațiul românesc, demersul de presă a aparținut aproape în totalitate clerului (nu a existat o inițiativă laică). Existența celor două rituri și a mai multor etnii catolice a făcut ca manifestarea în presă să fie lipsită de unitate. Uniții și latinii au avut concepții diferite privitoare la rolul presei catolice și
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
și a numeroaselor ordine misionare catolice (toate suprapuse peste faptul că România era un stat unde Biserica Ortodoxă Română avea statutul de biserică dominantă), putem afirma că rolul presei catolice a fost unul esențial atât pentru credincioși, cât și pentru clerul catolic. În ciuda faptului că necesitatea și importanța sa au fost recunoscute, nu s-a reușit să se depășească bariera confesională astfel încât presa să capete o unitate de expresie și de manifestare. . Bibliografie I. Izvoare A. Documente inedite Arhiva Arhiepiscopiei Romano-Catolice
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
statului român a fost semnalată în numeroase rânduri și de către diplomații români trimiși la Vatican. Ea a avut la bază însă propriile interese în raport cu România, care în anumite puncte au coincis, având însă cauze diferite (ne referim la formarea unui cler catolic autohton, a unei ierarhii românești, a unei structuri organizatorice locale care să se suprapună peste noile granițe ale statului român). 1026 Ioan Dumitru-Snagov, România în diplomația Vaticanului 1939-1944, Editura Europa Nova, București, 1999, p. 31. 1027 Mihai Lostun, Relațiile
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
românilor în calitate de episcop al Transilvaniei C) apare lucrarea lui Samuil Micu “Elemente lingve daco- romane sive valahice” a) ABC b) BCA c) CBA d) ACB 29) Marcați litera corespunzătoare ordinii cronologice pe care o considerați corectă: A) o parte a clerului ortodox din Transilvania se unește cu biserica Romei B) apare lucrarea lui Vasile Pârvan “Începuturile vieții romane la gurile Dunării” C) apare lucrarea lui Gheorghe Brătianu “O enigmă și un miracol istoric poporul roman” a) ABC b) BAC c) CAB
ISTORIA ROM?NILOR TESTE PENTRU ADMITERE LA ACADEMIA DE POLITIE by DORINA CARP () [Corola-publishinghouse/Science/83159_a_84484]
-
de Corneille, ca și de unii comentatori ai lui Aristotel, pentru a denumi "recunoașterea" ca moment al tragediei clasice. (n.tr.) 59 Călugăr din ordinul fondat de Gaetano de Tiene și P. Carafa (episcop de Theato), pentru a reforma moravurile clerului. (n.tr.) 60 Bossuet este departe de a fi primul care-l taxează pe Molière de imoralitate. Autorul lui Tartuffe și al lui Dom Juan, opere care dovedesc un spirit libertin, a dezlănțuit trăsnetele nu numai ale partidului cucernicilor, ci
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dăruiește fiului său Îi aduc o parte Însemnată din prăzile și tributurile care derivă din acestea, iar templul lui Amon din Teba devine o putere economică paralelă cu cea a administrației civile. Marele preot al lui Amon este capul Întregului cler egiptean și deținător al unei puteri enorme. Desigur, cultele locale rezistă, dar se produce și o regularizare a ritualului 1, pe care o cunoaștem acum În amănunt din texte autentice și care, În linii mari, transpune În aluzii mitologice diferitele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mutația lui Bol În Bel. Identificat cu Zeusxe "Zeus", Bel este o divinitate regală și celestă, creatoare și suverană a universului, Înconjurată de divinități cu trăsături astrale predominante care formează alaiul său. Tocmai aici trebuie văzut travaliul teologic al unui cler care receptase marea tradiție babiloniană, ce nu era străină de influențe elenistice. La fel ca În Mesopotamia, astralizarea a reprezentat, printre altele, un mijloc eficace de a da coerență extrinsecă unui panteon care trebuia sistematizat pentru a asimila tradiții diferite
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unei triade divine la care mai participă Yarhibolxe "Yarhibol" și Aglibolxe "Aglibol", teonime care arată că este vorba despre două „manifestări” ale zeului suprem. Cultul lui Bel și al triadei sale era cultul zeilor ancestrali (sau considerați astfel), asumați de clerul oficial pentru a simboliza moștenirea religioasă comună tuturor triburilor din Palmira. Caracterul foarte sincretic al acestei sistematizări teologice este confirmat de faptul că templul lui Bel, cel mai de seamă monument religios din Palmira, era definit ca „o casă a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
misiunea de a răspândi printre oameni folosirea, cultivarea și utilitatea grâului ca „rituri sacre” primite În dar de la Demetraxe "Demetra" În trecutul mitic 2, Într-o evidentă transpunere și Înlocuire a rolului absolut al Eleusisului În tradiția mitică și al clerului său În realitatea istorică. Dar dacă exemplul atenian este unul extrem, oricum fiecare cetate Își păstra cu gelozie autonomia și se distingea printr-o zeitate ocrotitoare proprie, prin sărbători și calendar propriu, În funcție de care Își organiza În libertate deplină culturile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
controla posibilul universalism eleusian ce poate fi deja recunoscut În Imnul homeric către Demetraxe "Demetra" (v. 480), nu mai puțin decât controla promisiunile escatologice și le făcea funcționale pentru stat. Dar controlul religios al misteriilor a rămas totdeauna În mâinile clerului eleusin, În timp ce cetății Îi era rezervat numai cel politic, conform unei Împărțiri ce data din vremea mitului (Pausanias, I, 38, 3). De aceea, atunci când parabola politică ateniană a Început să coboare, misteriile și-au accentuat perspectiva escatologică, orientându-se În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
elenistică ulterioară, a asumat rolul de zeu salvator prin excelență. Dar În epoca clasică și, oricum, și mai târziu, sanctuarul din Epidauros și filialele lui răspândite aproape pretutindeni În pământul grec erau un fel de mare centru spitalicesc În care clerul opera asemenea personalului medical și paramedical modern. Chiar și listele vindecărilor și ale patologiilor, deși erau răspândite cu evidente scopuri propagandistice, constituiau arhive indispensabile pentru conservarea și transmiterea cunoștințelor dobândite. Cu toate acestea, pentru pacienții care consultau oracolele, schema de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu Învățătura profetului, ba chiar mai mult sau mai puțin dependente de aceasta. În acest fel, preoții au dat viață „amestecului religios” (Gershevitch, 1959, p. XV, nota 5) al Avestei târzii, la formarea căreia trebuie să fi contribuit și influența clerului magilor din Iranul occidental și orientările religioase ale curții persane din secolul al V-lea Î.Hr. (Gershevitch, 1959, pp. 18 sqq. și 1964, pp. 22 sqq.) Religia Avestei târzii (cf. mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 1.1) prezintă o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ritului. Preotul, expert și tehnician al sacrului, Într-un sens larg care includea, desigur, credințe și practici magice, exorciste și apotropaice, Își primea recompensa de la cel care Îi ceruse serviciile. Aceasta este, În mare, imaginea pe care o avem despre clerul magilor mezi, activ și În Persia. Această imagine i se datorează mai ales lui Herodot (I, 132), care amintește că persanii nu aveau dreptul să aducă jertfe fără prezența unui mag (Gershevitch, 1959, pp. 16 sqq.; 1964, pp. 24 sqq
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
prima jumătate a mileniului I Î.Hr. un om, specialist În arta sacerdotală, un zoatar (vezi mai sus), care a trăit Într-o regiune ce corespunde astăzi Afghanistanului (Herat, Balkh, Sistan) și Turkmenistanului (Merv), și care s-a opus fățiș clerului tradițional și conducătorilor neamului său, a formulat un nou mesaj de mântuire, găsind În final ascultare la un personaj foarte influent, acesta nereușind totuși să-l salveze de la o moarte violentă, pe care unii cercetători o consideră atestată doar Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
puternică chiar și În afara lumii religioase iraniene, devenind cea mai originală trăsătură specifică a acesteia. Din cauza insuficienței izvoarelor și a caracterului lor foarte problematic nu este posibilă reconstruirea Într-o manieră completă și exhaustivă a conflictului dintre Zoroastruxe "Zoroastru" și clerul tradițional, la a cărui școală trebuie să se fi format totuși și acest zaotar (cf. termenului indian antic hotar), adică preot În interiorul unei structuri sociale comune, Într-o oarecare măsură, indo-iranienilor. Știm totuși că personalul responsabil de Îndeplinirea riturilor sacrificiale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
profundă (Cameron, 1968; Insler, 1975, pp. 134 sqq.; Schmidt, 1975), care, Într-un limbaj care folosește imagini din viața pastorală, se leagă de viziunea gathică dualistă. În același timp, aceste versuri - precum și multe altele - demonstrează destul de clar că dezacordul cu clerul tradițional era puternic Înrădăcinat În refuzul practicii sacrificiale, care Îmbina uciderea animalelor cu folosirea băuturilor Îmbătătoare și halucinogene, cum ar fi *sauma indo-iraniană (haoma, În Iran; soma, În India), condamnată de Zoroastru care o considera „urina” unui drog toxic (Yasna
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
prezoroastriană, fără să fie nevoie ca o analiză critică și istorică să Îndepărteze de pe puținele noastre texte patina formată În urma procesului de zoroastrizare. Puținul care a supraviețuit trebuie redescoperit sub vălurile ambigue ale adaptărilor la care a fost supus de clerul generațiilor care au urmat profetului, astfel Încât este posibilă doar reconstituirea câtorva aspecte ale unei lumi prezoroastriene, Într-un mod fragmentar, cu un grad mai mare sau mai mic de plauzibilitate, având, În funcție de fiecare caz În parte, incertitudini serioase. În cazul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a „agricultorilor și, mai ales, a păstorilor” (ibidem, p. 66), care trăiește din pământ și din roadele acestuia. Diferențele modului de trai, de valori, de etică opuneau diferitele clase ale unei societăți dominate Încă de aristocrațiile militare turbulente și de clerul profesionist care o slujea; la fel ca În religia vedică (Renou, 1953, p. 6), preotul era specialist al sacrului, al jertfelor și practicilor rituale care urmărea să Întărească prestigiul și puterea unei elite dominante. Așadar, tocmai pe acest fond social
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cunoaște”, nu servește la susținerea ipotezei hazardate despre existența a două tradiții independente: una Zand, tradiție orală a sanctuarului din Șiz, Azerbaidjan, iar cealaltă, Avesta, tradiție orală a sanctuarului din Fars, prima aparținând magilor mezi, iar cea de-a doua, clerului persan (Wikander, 1946; cf. Windengren, 1968, pp. 275 sqq.), ambele fiind „Înțelepciuni” (Belardi, 1979) ce ar ține de două tradiții culturale diferite ale Iranului zoroastrian. Pe de altă parte, nu poate fi lipsit de semnificație faptul că zandșk În pahlavi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cărți s-au pierdut, au fost arse sau furate de „blestematul” Alexandru. În realitate, nu există urme ale acestor cărți, care, probabil, nu au existat niciodată. Ceea ce a existat Însă În epoca sasanidă trebuie să fi fost o preocupare a clerului de a revendica o scriere sacră pentru propria religie, atribuindu-i o antichitate Îndepărtată, pentru a-i combate, prin valorizarea tradiției orale, pe cei care Îi acuzau de arbitrarietate În interpretarea doctrinei sau de infidelitate față de Învățătura lui Zoroastru. O
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
grație unei lungi și acurate tradiții orale, fapt ce a fost bine pus În lumină de C. Salemann (1879). Tot ceea ce putem reconstrui despre transmiterea Avestei, mai ales pe baza mărturiilor din cărțile În pahlavi, demonstrează că, În orice caz, clerul sasanid era foarte conștient de ruptura tradiției cauzate de căderea primului imperiu persan. Figura lui Alexandru a fost demonizată: faima sa legendară din literatura persană medievală are, În realitate, origini străine, mai Întâi elenistice și apoi islamice. Pentru zoroastrieni Însă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]