10,875 matches
-
îi era confuză. Nu deschidea ochii. Nu mișca nici un mușchi. Totuși, de când s-a mutat în acest spital, recuperarea a depășit orice așteptări. Acum stă în scaunul cu rotile și se plimbă prin salon cu ajutorul asistentei. Chiar poate face o conversație simplă. Un adevărat „miracol“. Dar memoria i-a fost ștearsă cu buretele. Din păcate, nu mai ține minte nimic de dinainte de atac. Doctorul a spus că are mintea unui copil de școală generală. Tatsuo nu înțelege ce înseamnă acest lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
au trimis timp de un an și șapte luni, cu bursă, la Colegiul Național de Apărare din Franța. — Sunteți o adevărată personalitate! Nu, doar un oportunist (râde). Pentru că am făcut toate cursurile în limba franceză, mi-a fost foarte greu. Conversația obișnuită mai era cum mai era, dar trebuia să învăț până și economia Europei sau sistemul de finanțare. În plus, trebuia să fac și eseuri. M-am căsătorit acum zece ani, la scurt timp după ce am venit la Tokio din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
o persoană curiosă, căreia îi place foarte mult să intre în contact și să discute cu alți oameni. E fascinat de Japonia. A petrecut patru ani aici, fericit, fără nici o nemulțumire. Singurul lucru din orașul natal care îi lipsește este „conversația“. Locuiește departe de oraș și se simte singur pentru că în jur sunt puțini vorbitori de limbă engleză. E prima oară când aud de existența acestei școli și am fost surprins să aflu că e foarte bine dotată. Hipodromul este splendid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
victimele în mai multe categorii. Însă, pe domnul Matsumoto nu am putut să-l încadrez în nici una. Nu, nu că ar fi ciudat. Are un stil personal. Este relaxat în gesturi și în răspunsuri. Nu am prins unele părți din conversație. Mi-a lăsat impresia că preferă mai degrabă să trăiască într-o lume a sa, decât să se supună valorilor societății, modului acesteia de a gândi și de a trăi din prezent. Să fie asta cauza, sau nu, oricum, cu toate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
lasă un miros în urmă. Hainele au și ele mirosul lor. Dacă stai zilnic în metrou, reții acest miros și observi imediat cea mai mică diferență. Să spunem că e vorba de instinct. Am stat acolo jumătate de oră. Auzeam conversația dintre cei de la Centru și cei din stația Tsukiji. Treptat, au aflat că de fapt nu era vorba despre o deflagrație. Tonul conversației căpăta încetul cu încetul altă tonalitate. Ne-a fost transmis alt mesaj: «Dacă printre membrii echipei de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mai mică diferență. Să spunem că e vorba de instinct. Am stat acolo jumătate de oră. Auzeam conversația dintre cei de la Centru și cei din stația Tsukiji. Treptat, au aflat că de fapt nu era vorba despre o deflagrație. Tonul conversației căpăta încetul cu încetul altă tonalitate. Ne-a fost transmis alt mesaj: «Dacă printre membrii echipei de la metrou se află persoane care se simt rău sau ciudat, vă rugăm să ne anunțați!» Încă mă simțeam bine atunci. Mă întrebam: «Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
au fost foarte rari. Îmi era dor să discut cu cineva din aceeași zonă cu mine. M-am simțit bine când am vorbit cu domnul Ishihara din Ōsaka. Nu pentru că vorbim același dialect (Kansai-ben), ci pentru că tonul foarte ferm al conversației este ceva specific. Nu știu cum să spun, are o vorbă dulce și prietenoasă. Totul a decrus fără probleme. Bineînțeles că asta ține și de caracterul omului. Dintr-un anumit motiv persoanele cu care a împărțit camera de spital și-l amintesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
posibil, să nu fie. Mi-au spus mai mulți: «Așa s-a întâmplat.» Se poate să fi umplut spațiile goale din memoria mea cu acele informații și să cred că sunt amintirile mele. Am auzit des la spital astfel de conversații. Nu pot să diferențiez realitatea de infomațiile pe care le-am aflat după aceea. Nu am încredere în mine. În mare, memoria mea e încețoșată. Ce îmi aduc aminte este că atunci când metroul a intrat în stația Kodemmachō, am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
în fața lor. De aceea încerc, să nu gândesc în felul ăsta. În principiu dau vina pe bătrânețe. Eu sforăi foarte tare. Dacă adorm repede, devin o pacoste pentru ceilalți. Ies pe hol și îmi pierd timpul ascultând o casetă cu conversație în coreeană. Apreciez cam la ce oră adorm ceilalți și mă bag tiptil în pat. Dimineața, cum se luminează, mi se spune de multe ori: «Ce repede adormiți, domnule Ishihara.» Toți știu că sforăi. Datorită acestui lucru am învățat bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
în practică. Nu a fost un tertip de a mă ascunde după deget. Mi s-a părut mai important să discutăm despre lucrurile fundamentale, decât să fiu un simplu participant care dă din cap („Da, înțeleg!“) și să întrerup mereu conversația când apar cuvinte de specialitate: „Stați un pic. Ce înseamnă asta?“. Până la urmă, discuția a fost de bun-simț, la nivelul conversației de zi cu zi, opiniile noastre s-au intersectat, a fost o înțelegere reciprocă și am înțeles ideile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
despre lucrurile fundamentale, decât să fiu un simplu participant care dă din cap („Da, înțeleg!“) și să întrerup mereu conversația când apar cuvinte de specialitate: „Stați un pic. Ce înseamnă asta?“. Până la urmă, discuția a fost de bun-simț, la nivelul conversației de zi cu zi, opiniile noastre s-au intersectat, a fost o înțelegere reciprocă și am înțeles ideile de bază pe care intervievatul le-a expus. (Dacă le-am acceptat sau nu e altă poveste.) A fost mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
din care să vă construiți o perspectivă multilaterală, clară. După publicarea volumului Underground și a continuării Post-Underground (revista lunară Bungei Shunjū), domnul Kawai Hayao mi-a acordat două interviuri, care au durat destul de mult. Interviurile au fost sub forma unei „conversații“, mai exact domnul Kawai a răspuns nedumeririlor de care m-am lovit. După o muncă de o asemenea amploare, cu cele două cărți, Underground și acest Post-Underground, băteam pasul pe loc și parcă nu reușeam să le dau o formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
și aveam impresia că nu mai puteam duce o viață normală. Mi s-a spus (de către Asahara Shōkō): «Nu te potrivești cu lumea actuală.» Exact așa era. Aproape că nu era nevoie de o asemnea precizare. Nu am purtat o conversație, pur și simplu, mi-a spus lucrurile acestea. De obicei nu prea vorbea, dar putea să descifreze o persoană doar dintr-o privire. Ca și cum ar fi știut totul despre tine. De aceea toată lumea îl credea. - Bineînțeles că unii ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
concret ce vreți să spuneți prin cuvântul «fericire»? De exemplu, bucuria pe care o simți când discuți despre diverse lucruri cu prietenii sau cu familia ta. Era bine dacă starea aceasta de fericire ar fi durat pentru totdeauna. Pentru mine conversația era foarte importantă. Jocurile nu reperezentau un interes personal. Ce înseamnă această „eliberare“: viața este presărată cu suferințe, iar starea de mântuire te scapă de această durere. Așa am înțeles eu lucrurile. Dacă te eliberezi, ești scutit de suferința din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
îi distribuie. Mă simțeam singură în această nouă viață, dar nu regretam alegerea făcută. Mi-am făcut prieteni noi în grup. Multe fete de vârsta meu trăiau în sectă și ne simțeam bine în Setagaya. Aveam ce discuta. Subiecte de conversație? Vorbeam despre cum să ne îmbunătățim antrenamentul, lucruri de genul acesta (râde). Până la urmă, toți se retrăseseră în Aum pentru că lumea de afară nu avea valoare. Am stat un an aici, după care am fost trimisă la sediul central din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
incidentul. Unde s-au născut, în ce fel de familie au fost crescuți, ce fel de copii au fost, ce au făcut la școală, când s-au căsătorit, câți copii au, ce le place, în ce firmă lucrează... așa decurgea conversația. Toate au fost extrem de interesante, însă nu am putut scrie tot. Mulți mă rugau să nu public anumite lucruri mai intime. În acest fel ajungeam să-mi cunosc interlocutorul. Îi făceam un fel portret în minte. În acel moment treceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
cum arată un rinocer, dar dacă ar fi fost pus să-i meșterească un coșciug, l-ar fi făcut cam ca lada aceea. Se întinse pe lemnul tare, învelindu-se cu pledul de pe ladă, cu gând să ațipească, pentru că o conversație cu Carol părea a fi, cel puțin pentru moment, inoportună. Filip avea somnul foarte ușor. Se trezea la cel mai mic zgomot. Dormea întotdeauna în aceeași poziție, pe partea dreaptă, cu o ureche lipită de culcuș, în timp ce cu mâna stângă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
să nu zicem cum zice țăranul nostru că schimbarea regilor e bucuria nebunilor! Ne-am mai bucurat ceva vreme de hâtroșenia domnului director și am plecat. Ieșind pe poartă, vreo cinci-șase cumetre de pe cealaltă parte a străzii și-au întrerupt conversația. Le-am salutat politicos și după vreo câțiva pași, aud: - Iaca na, c-ați văzut amu cu ochii voștri! Vam spus eu câ nu să poati așa ceava? Unde-o ci văzut nebuna ceea di Maranda ochinci cu tocuri! I-adivarat
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
vine tovarășul director, mai discutăm una-alta ... - îmi zâmbi ea oarecum complice. M-a introdus într-o sală mare, goală, invitându-mă să iau loc la un birou, așezânduse și ea. Văzând că nu eram prea dispus să susțin o conversație, s-a ridicat și aruncându-mi același zâmbet complice, m-a înștiințat că nu vrea să mă deranjeze, dar că, dacă doresc s-o chem, ea așteaptă afară în fața ușii. Timpul trecea fără să-și facă apariția cineva și plimbându
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
mâinile. De pe banca din față, profesorul S. deschidea vag pleoapele lăsate greoi, și ne zâmbea amuzat de vreun vis scurt sau de aventura ce se înnoda, în fața lui, tot mai puternic la fiecare stâlp de telegraf. Am continuat la București conversațiile lungi și neînsemnate fără să ne fi făcut vreo mărturisire anume, dar simțindu-ne complici. Găseam între noi asemănări care ne apropiau: eram pripiți și dezordonați. Observația o făcu Dudu: "Ce nostimi și identici sunteți când vă vede cineva de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Cine-i acolo?" Apoi un tril de pian și apoi o ocară care n-avea înțeles. Însoțit de Irina, am intrat într-un salonaș, și, la intrarea mea, am auzit cele patru uși ale camerei închizîndu-se în grabă. Am început conversația, jenat. Irina mă încuraja. "Nu te speria, așa e la noi!" Apoi, pe rând, au intrat, membrii familiei. Madame Lisa, cu o rochie beige cu trenă, cu evantail și coafată "Pompadour", cu obrazul de 60 de ani vopsit gros, mereu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
numai din când în când spunea câte o vorbă: "Fantastic!" "Năprasnic!" "Bombastic!" Își întărea astfel moliciunea galbenă prin cuvinte energice. Am plecat cu frică să nu strivesc păsările și oamenii, amețit, învîrtindu-mă pe scara învîrtită, pe când, pe deasupra capului meu, reîncepuseră conversațiile dintre pod și pivniță. În poartă, Irina îmi spuse: "A apărut luna!" Vorba mi se păru fără nici o noimă. Irina vorbea deseori de rudele ei și totdeauna le critica sau se amuza pe socoteala lor. Nu o dată punea în mișcare
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a venit cu noi argumente, ceea ce-mi sugera gânduri destul de curioase. După puțin timp sosi fratele ei, care spuse fără legătură: Știi că poimâine e ziua Irinei!" Atunci am înțeles prin cuvântul brusc ce venea stângaci după cele două conversații că Irina își prevenise fratele în felul acesta. Mi s-a părut că-i aud vocea: Cînd vezi pe Sandu după amiază, adu-i aminte de ziua mea". Deci nu numai înțelegeri cu mine asupra altora, ci și invers. Sunt
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
și îi făceam rău. Țipa și apoi se uita la mine, nepricepând, iar eu râdeam, ca și cum ar fi fost o glumă. Apoi îi vorbeam de planuri artistice. De-mi arăta părere de rău, o ambiționam: "Nu-ți plac astfel de conversații? Dar înainte de toate tu ești o intelectuală!" Cum putea să se mai împotrivească fără ca să pierd admirația pentru ea? Ce scenă de înalt ridicol! În momentul când o femeie se dă cu toată carnea și sufletul, tu să-i vorbești
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
perfect toate dansurile noi, la nevoie chiar acompaniază la piano, improvizează cu dexteritate un jazband și gungurește fără istovire franțuzește. Față de mine a fost totdeauna atent, ceea ce era un merit pentru distracția lui obișnuită. Chiar mi se spusese, când în conversații se găsea că sunt ciudat și poate nelalocul meu, îmi lua partea cu vehemență. - Ce pricepeți voi din Sandu!Ca și cum el ar fi priceput ceva! Nu-i ceream însă nimic, căci știam că ar fi promis imediat și apoi și-
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]