4,763 matches
-
Are 25 de km lungime, este pavat cu piatră de rău așezată manual în dunga. Era în timpul celor două războaie mondiale, drumul de aprovizionare cu armament, echipamente și alimente a trupelor de frontul de est. Este un drum ce urmărește creasta Munților Maramureșului. Aici veți găsii priveliști deosebite, imaginile panoramice lasăndu-va fără cuvinte. Dealungul lui veți întâlnii urmele celor două războaie mondiale, cazemate, tranșee, gropi comune ale soldaților, cimitirul evreiesc, dar și multe stani și cabane turistice. Din cel mai înalt
Borșa () [Corola-website/Science/296994_a_298323]
-
și Izbucul Izvorul Albastru al Izei” are scopul de a proteja izbucul (izvorul) de la obârșia Izei, păstrându-i climatul, vegetația și peisajul. Peșteră de la Izvorul Izei are statutul de rezervație speologica. Rezervatia naturală Piatră Rea este situată la nord de creasta principala a Munților Rodnei și protejează - intr-un perimetru de cca. 70 ha - formațiuni geologice spectaculoase, o floră rară și un peisaj alpin deosebit. De asemenea, sunt puse sub protecția legii o serie de specii de plante și animale declarate
Borșa () [Corola-website/Science/296994_a_298323]
-
într-un adevărat amfiteatru natural, în care relieful se înalță și coboară de la 2500 la 350 de metri, Avrigul este caracterizat de un complex fizico-geografic variat, atât ca structură geologică cât și ca aspect morfologic. Latura sudică este străjuită de crestele Făgărașilor, numiți de geograful francez Em. de Martonne „Alpii Transilvaniei”, vârfurile Suru (2281m), Budislavu (2371m), Ciortea (2426m) și Scara (2308m). La nord are ca vecini comuna Șelimbăr și comuna Nocrich, delimitate de Muchia Chirmovului, Dealul Nucului și Măgura. În est
Avrig () [Corola-website/Science/297031_a_298360]
-
argintie ("Carassius auratus auratus"). Vipera de stepă ("Vipera ursinii"), șarpele de alun ("Coronella austriaca"), șopârla multicoloră ("Eremias arguta"), șopârla de câmp ("Podarcis taurica"), șopârla cenușie ("Lacerta agilis"), țestoasa de baltă ("Emys orbicularis"), țestoasa dobrogeană de uscat ("Testudo graeca"), tritonul cu creastă danubian ("Triturus dobrogicus"), tritonul comun transilvănean ("Triturus vulgaris ampelensis"), buhaiul de baltă cu burtă roșie ("Bombina bombina"), brotacul verde de copac ("Hyla arborea"). În rezervație este semnalată prezența mai multor nevertebrate rare (melci, gândaci, libelule, fluturi); printre care: melcul acvatic
Delta Dunării () [Corola-website/Science/296761_a_298090]
-
de centrul Pământului () decât Everest (), deoarece Pământul este mai bombat la Ecuator. Totuși, Chimborazo are o înălțime de doar peste nivelul mării, și după acest criteriu nu este nici măcar cel mai înalt vârf din Anzi. Everest are două trasee principale, creasta de sud-est dinspre Nepal și cea de nord-est dinspre Tibet, precum și alte trasee mai rar utilizate. Dintre cele două rute principale, cea de sud-est este mai ușoară și mai des utilizată. Acesta a fost și traseul folosit de Edmund Hillary
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
superioare ale muntelui. Se fac încercări uneori și după musoni, în septembrie și octombrie, când curentul jet este din nou împins temporar spre nord, dar atunci zăpada depusă de musoni și vremea mai instabilă fac escaladările mai dificile. Ascensiunea pe creasta sud-estică începe cu drumul până la Tabăra de Bază aflată la altitudine la sud de Everest, în Nepal. Expedițiile de regulă încep cu o călătorie cu avionul de la Kathmandu până la Lukla ( altitudine) și de acolo prin Namche Bazaar. Alpiniștii urcă apoi
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
cu mult înaintea răsăritului soarelui, când temperaturile de îngheț lipesc blocurile de gheață între ele. Deasupra căderii de gheață se află Tabăra I la altitudine. De la Tabăra I, alpiniștii avansează spre Circul de Vest (în galeză Western Cwm) până la baza crestei Lhotse, unde se stabilește Tabăra II sau Tabăra de Bază Avansată la . Circul de Vest este o vale glaciară relativ plată și care urcă ușor, marcată în partea centrală de crevase laterale uriașe, care împiedică accesul direct la zonele mai
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
de Vest se mai numește și „Valea Liniștii”, topografia zonei protejând-o de vânt. Altitudinea ridicată combinată cu o zi senină, fără vânt pot face traversarea Circului de Vest dificilă pentru alpiniști din cauza căldurii. De la Tabăra Avansată, alpiniștii urcă pe creasta Lhotse pe corzi fixe până la Tabăra III, aflată pe o terasă îngustă la . De acolo, mai sunt 500 de metri până la Tabăra IV pe Pasul de Sud la . De la Tabăra III la Tabăra IV, alpiniștii au două probleme în plus
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
miezul nopții, cu speranța de a ajunge la vârf ( mai sus) în . Întâi se ajunge la „Balcon” la , o mică platformă unde se pot odihni privind spre vârfurile dinspre sud și est la lumina soarelui care răsare. Continuând urcarea pe creastă, urmează o serie de trepte de piatră care de regulă forțează alpiniștii să meargă spre est. La , un mic dom de gheață și zăpadă marchează Vârful Sudic. De la Vârful Sudic, alpiniștii urmează creasta îngustă de sud-est de-a lungul a
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
lumina soarelui care răsare. Continuând urcarea pe creastă, urmează o serie de trepte de piatră care de regulă forțează alpiniștii să meargă spre est. La , un mic dom de gheață și zăpadă marchează Vârful Sudic. De la Vârful Sudic, alpiniștii urmează creasta îngustă de sud-est de-a lungul a ceea ce este cunoscut sub numele de „trecerea streșinei”. Aceasta este cea mai periculoasă secțiune a ascensiunii, un singur pas greșit putând să aibă ca rezultat o cădere de pe versantul sudic sau de pe versantul
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
rea. Alpiniștii stau de obicei mai puțin de o jumătate de oră pe „acoperișul lumii” deoarece trebuie să coboare la Tabăra IV înainte de a se întuneca, vremea se poate înrăutăți după amiaza, sau se golesc rezervoarele cu oxigen. Traseul de pe creasta de nord-est începe din partea de nord a Everestului, în Tibet. Expedițiile merg către ghețarul Rongbuk, unde se instalează Tabăra de Bază la pe o câmpie de pietriș aflată chiar sub ghețar. Pentru a ajunge la Tabăra II, alpiniștii urcă pe
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
a ghețarului Rongbuk până la baza lui Changtse la o altitudine de . Tabăra III (Tabăra de Bază Avansată) se află sub Pasul de Nord la altitudine. Pentru a ajunge la Tabăra IV pe pasul nordic, alpiniștii urcă pe ghețar până la baza crestei de unde se folosesc de corzile fixe pentru a ajunge la Pasul Nordic la . De la Pasul Nordic, urmează o urcare peste creasta nordică până la Tabăra V la aproximativ . Traseul traversează versantul nordic într-o urcare în diagonală spre baza Bandei Galbene
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
de Nord la altitudine. Pentru a ajunge la Tabăra IV pe pasul nordic, alpiniștii urcă pe ghețar până la baza crestei de unde se folosesc de corzile fixe pentru a ajunge la Pasul Nordic la . De la Pasul Nordic, urmează o urcare peste creasta nordică până la Tabăra V la aproximativ . Traseul traversează versantul nordic într-o urcare în diagonală spre baza Bandei Galbene, ajungând la Tabăra VI la . De la Tabăra VI, alpiniștii fac ultima tentativă de sosire la vârf. Traversarea de la baza primei trepte
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
toți alpiniștii de pe traseu. După ce se trece de a doua treaptă urmează urcarea celei de-a treia trepte, . După escaladarea acestor pereți, piramida din vârf este escaladată și ea pe o pantă de zăpadă de 50 de grade, până la ultima creastă, pe care se ajunge pe vârf. În 1885, Clinton Thomas Dent, președintele Clubului Alpin din Regatul Unit, a sugerat, în cartea sa "Above the Snow Line" că ar fi posibilă cucerirea Muntelui Everest. Traseele nordice spre munte au fost descoperite
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
a strâns ultimele resurse de oxigen pentru un efort final, alegându-l pe tânărul Andrew Irvine ca partener. În 8 iunie 1924, George Mallory și Andrew Irvine au făcut o nouă tentativă de cucerire a vârfului pe ruta Pasul Nordic - creasta de nord - creasta de nord-est, tentativă din care nu s-au mai întors. Pioletul său (un fel de mic târnăcop folosit de alpiniști pentru a se cățăra pe gheață) a fost descoperit la 8500 de metri - de un alt grup
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
resurse de oxigen pentru un efort final, alegându-l pe tânărul Andrew Irvine ca partener. În 8 iunie 1924, George Mallory și Andrew Irvine au făcut o nouă tentativă de cucerire a vârfului pe ruta Pasul Nordic - creasta de nord - creasta de nord-est, tentativă din care nu s-au mai întors. Pioletul său (un fel de mic târnăcop folosit de alpiniști pentru a se cățăra pe gheață) a fost descoperit la 8500 de metri - de un alt grup de alpiniști - nouă
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
să cucerească Everestul dinspre Nepal. Expediția a stabilit un traseu prin căderea de gheață Khumbu și a urcat până la Pasul Sudic la o altitudine de . Ulterior, Raymond Lambert și șerpașul Tenzing Norgay au reușit să ajungă la o altitudine de pe creasta sud-estică, stabilind un nou record de altitudine. Experiența acumulată cu această ocazie de Tenzing i-a fost de folos când a făcut parte din expediția britanică din 1953. În 1953, o a noua expediție britanică, condusă de John Hunt, s-
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
Hunt a fost făcut mai târziu life peer, iar Hillary a devenit membri fondator al Ordinului Noii Zeelande. În 8 mai 1978, Reinhold Messner (Italia) și Peter Habeler (Austria) au realizat prima ascensiune fără tuburi de oxigen, pe traseul de pe creasta de sud-est. În 20 august 1980, Messner a devenit primul care a ajuns singur pe vârf, fără tuburi de oxigen sau susținere, pe traseul nord-vestic, mai dificil, pe Pasul Nordic și pe Marele Culoar. A urcat trei zile complet singur
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
o analiză a condițiilor meteo din data de 11 mai a sugerat că un fenomen meteorologic neobișnuit a făcut ca nivelul de oxigen din aer sa scadă brusc cu aproximativ 14%. Impactul furtunii asupra alpiniștilor de pe cealaltă parte a muntelui, creasta de nord, loc în care au murit, de asemenea, câțiva alpiniști, a fost detaliat într-o relatare a filmografului și scriitorului britanic Matt Dickinson în cartea sa "The Other Side of Everest". În 14 mai 2005, pilotul Didier Delsalle din
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
Everest este americanul Jordan Romero, care a ajuns pe vârf în mai 2010 la vârsta de 13 ani. Recordul celor mai multe ascensiuni îl deține Apa Sherpa, care a urcat în mai 2010 pentru a douăzecea oară. Cea mai rapidă ascensiune pe creasta de nord a fost realizată în 2007 de alpinistul austriac Christian Stangl, care a avut nevoie de 16 ore și 42 de minute pentru a parcurge cei de la Tabăra III până la vârf, depășind recordul de 17 ore al italianului Hans
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
minute pentru a parcurge cei de la Tabăra III până la vârf, depășind recordul de 17 ore al italianului Hans Kammerlander, record stabilit în 1996. Ambii au urcat singuri, fără tuburi de oxigen. Cea mai rapidă ascensiune cu tuburi de oxigen pe creasta de sud a fost a șerpașului nepalez Pemba Dorjie în 2004, în 8 ore și 10 minute pentru traseul de . Cea mai rapidă ascensiune fără tuburi de oxigen pe creasta de sud-est a fost realizată de francezul Marc Batard în
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
oxigen. Cea mai rapidă ascensiune cu tuburi de oxigen pe creasta de sud a fost a șerpașului nepalez Pemba Dorjie în 2004, în 8 ore și 10 minute pentru traseul de . Cea mai rapidă ascensiune fără tuburi de oxigen pe creasta de sud-est a fost realizată de francezul Marc Batard în 22 ore și 30 de minute în 1988. Cel mai în vârstă alpinist care a ajuns pe Everest este Min Bahadur Sherchan, care a ajuns pe vârf la 25 mai
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
inspirata de poemele lui Stephane Mallarmé. În unele poezii, autorul foloseste concepții matematice, spre exemplu utilizeaza noțiunea de grup (o mulțime cu structura matematică, ale căror elemente se pot însuma conform unor legi specifice). Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste,Intrată prin oglindă în mântuit azur, Tăind pe înecarea cirezilor agreste,În grupurile apei, un joc secund, mai pur." În concepția lui Ion Barbu poezia are mult în comun cu geometria: "există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc
Ion Barbu () [Corola-website/Science/296811_a_298140]
-
este lumea purificată în oglindă( deci reflectare a figurii spiritului nostru) act clar de narcisism (de autoiubire deci de autocunoaștere), semn al minții (deci act intelectual, un sentiment, afectivitate lirică) ". George Călinescu sintetizează excelent interpretarea poemului: "Poezia ("adâncul acestei calme creste") este o ieșire ("dedus") din contigent("din ceas") în pura gratuitate, mântuit azur, joc secund, ca imaginea cirezii răsfirată în apă". Ideea fundamentală din acestă poezie este că arta e un joc secund, mai pur, realitate sublimată, care pornește din
Ion Barbu () [Corola-website/Science/296811_a_298140]
-
Topleț în sud-vest și până la Oslea spre nord-est. În general, acești munți se caracterizează printr-o diversitate petrografica, fapt evidențiat și de relief, remarcându-se prezenta șisturilor cristaline cărora le corespunde Culmea Cernei cu înălțimi în jur de 1100 m. Creasta Ciucevelor și Geanturilor fiind formate din calcare, râurile de aici dând naștere la chei adânci și sălbatice - Cheile Corcoaiei. Astfel, de la valea arasca ( afluent al Cernei pe stânga ) spre sud-est apar calcare, marmocalcare, gresii și conglomerate care au dat naștere
Comuna Topleț, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301099_a_302428]