4,039 matches
-
Età arcaica. Età classica, Milano 1984ț. Dietrich, B.C. (1974), The Origins of Greek Religion, Berlin, New York. Dietrich, B.C. (1986), „The Religious Unity of the Minoans and Mycenaeans”, În Tradition in Greek Religion, Berlin, New York, pp. 1-40. Dietrich, B.C. (1992), „Religione, culto e sacro nella civiltà cretese-micenea”, În J. Ries (coord.), Le civiltà del Mediterraneo e il sacro, Milano, pp. 69-90. Evans, A. (1921-1935), The Palace of Minos at Knossos, vol. I-IV, Londra. Hayden, B. (1986), „Old Europe: Sacred Matriarchy or
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În manieră regulară și sub control. Nu există nici un păstor de suflete care să Însoțească cursul vieții omenești și să dea o configurație proprie acelor rites de passage („riturilor de trecere”). Sfătuirea și mângâierea nu fac parte din prerogativele funcționarilor cultului roman. Un ajutor pentru hotărârile ce trebuie luate este căutat pe lângă marile centre oraculare (Anzio, Praeneste) sau la ghicitorii itineranți. Pentru clasele mai Înstărite, cel care Își ia sarcina de specialist În chestiuni care privesc viața și morala sau concepția
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
să ia asupra lor aceste culte. Comunitatea juridică a celor vii pune În practică voința defunctului, exprimată În testament 1. Mormântul inviolabil al defunctului, care, prin riturile de Îngropare, este ridicat la condiția de di manesxe "manes" (zeii Mani), și cultul care este practicat pentru el și care are scopul de a-i asigura În continuare hrana constituie garanția religioasă a faptului că defunctul continuă să mențină o relație socială cu familia lui. Cei vii dobândesc În acest fel certitudinea persistenței
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
au fost transmise numai texte despre agricultură, dar nu și arhivele templelor romane sau ale preoților, suntem nevoiți să recompunem elementele recurente și centrale ale sacrificiului folosind surse numeroase și eterogene. c) Cultul roman ca acțiune simbolică 1. Limbajul semnelor cultului roman este reglat de o „gramatică a simbolurilor”, o sintaxă și o pragmatică deosebită. Prin „cult” Înțelegem aici ansamblul acțiunilor simbolice, incluzând În ele și limbajul corespunzător și complexul semnelor conținute În așezăminte, În obiecte și În materialul de cult
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
intelectuală și morală a unui om Învățat și fidel față de stat, raționalist și mistic În același timp. Această critică nu reprezenta o primejdie pentru el, deoarece nici unul dintre miturile pe care le-am amintit nu a fost elaborat direct În cadrul cultelor romane licite; pe de altă parte, ea era În mică măsură eficace chiar și la Roma, dacă e să judecăm după Înflorirea artelor și a spectacolelor. Ca și Cicero sau Seneca, și Varro a subevaluat nevoile și exigențele imaginative și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
teologii stoice. Cu religiozitatea lui luminată, angajată politic și Înțeleaptă, sceptică și, din acest motiv, conservatoare, el Întrupează mai cu seamă tipul filozofului religiei. În ultimul rând vom vorbi puțin mai pe larg despre M. Terentius Varro, deoarece, ca om cult, filozof de formație, ca reformator religios și gânditor speculativ, el pare să asume mai ales rolul care astăzi este exprimat prin termenul „teolog”. b) M. Terentius Varro provine de la Reate (Rieti), din Sabina, și deci este predestinat pentru teologie deja
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la jumătatea secolului I Î.Hr.; era dedicată lui C. Iuliusxe "Iulius" Caesar, pe atunci pontifex maximus, de la care Varro putea spera o reformă religioasă. Într-adevăr, În ciuda titlului de antichități, teama și zelul reformator Îl Îndeamnă pe acest om cult la muncă: zeii nu trebuie uitați (I fr. 2a), poporul nu trebuie să Îi disprețuiască, ci trebuie să Îi venereze (I fr. 12). Textul acestei Summa theologica a religiei republicane s-a pierdut la sfârșitul antichității și are nevoie să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
adeziune a unor comunități Întregi care, În acest fel, fac publice și oficiale niște practici și niște credințe religioase acceptate de cercuri mai mult sau mai puțin largi de cetățeni. Fenomenul de schimburi și de intersectări la nivelul credințelor și cultelor nu este, cu siguranță, necunoscut În istoria popoarelor din aria mediteraneană Încă din epocile cele mai Îndepărtate ce pot fi atinse de cercetarea istorică. În special pentru greci, el reprezintă o componentă importantă a experienței coloniale Îndreptată spre Orient și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
câteva distincții preliminare și, Înainte de toate, o selecție a fenomenelor ce trebuie examinate, care, În mod inevitabil, limitează și este Încredințată evaluării personale a cercetătorului. De la Începuturile epocii elenistice la edictul lui Teodosius din 392 d.Hr., care interzice practicarea cultului păgân, istoria religiei grecești, deși Își menține fizionomia individuală, se intersectează În largă măsură sau măcar merge În paralel, din motivele enunțate mai sus, cu istoria religioasă a lumii antice. Așadar, este cu neputință, cu atât mai mult În spațiul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
datată pe la jumătatea secolului al III-lea Î.Hr., documentează foarte direct acest scenariu, arătând că și credincioșii simpli erau pe deplin conștienți de valențele cosmozofice ale acestuia. Departe de a fi patrimoniul exclusiv al unor cercuri restrânse de indivizi culți, noțiunea de „zeu cosmic” pătrunsese În straturile largi ale societății elenistice. Aristodicos, fiul lui Demaratos, și Artemone, fiul lui Phytios, „din porunca lui Osirisxe "Osiris"”, primită probabil În somn, la fel ca În nenumăratele cazuri În care revine această formulă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
secolelor și, probabil, În interiorul cercurilor iranice elenizate din Asia Mică, a erupt către sfârșitul primului veac d.Hr. Într-o formă inițiatică sau ezoterică, răspândindu-se cu același succes În mediile urbane și În taberele militare risipite În teritoriile Imperiului. Cult doar pentru bărbați, lipsit de o dimensiune publică, consumat În Întregime În cercul inițiaților, celebrat În interiorul Întunecoaselor spèlea („grote”) care sunt totuși un simbol al vastului cosmos, mitraismul se dovedește, În chiar structura sa misterică, rod unic al unei originale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Festugière a insistat asupra caracterului În special literar al fenomenului, ți din cauza dificultății de a-i atribui unuia sau mai multor grupuri de „credincioși” doctrine atât de disparate. Interpreți recenți consideră probabilă alcătuirea și circulația scrierilor ermetiste În cadrul unor medii culte reunite de interese spirituale asemănătoare și dedicate unor practici de devoțiune, ca rugăciunile și imnurile, compatibile cu preceptele acelei religio mentis proclamată În Asclepius ca unică formă de cult. În orice caz, ca trăsătură distinctivă a bogatei producții literare puse
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
durata de doi ani care, datorită caracterului ei ieșit din comun, poate fi luată drept formulă paradigmatică a legăturilor puternice instaurate Între zeul protector și credincios În ambientul acelor culte iatromantice care au cunoscut un succes extraordinar În toată lumea elenistico-romană. Cultul eroului-medic, fiu al lui Apolloxe "Apollo", Înălțat de curând la rang divin, din locul originar de la Tricca, În Tesalia, este implantat, Încă de la sfârșitul secolului al V-lea Î.Hr., la Epidaur și, după introducerea lui oficială la Atenaxe "Atena
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
să se unească cu zeul și, după ce s-a unit cu el, să se Înalțe deasupra condiției umane (IV, 52). Semn al răspânditei prezențe, În atmosfera spirituală a secolului al II-lea, a unor elemente neoplatonice care - deși În ambientele culte acționează cu amploare și incidență diferite - ating și sfera religiozității populare și pătrund În cele mai variate contexte culturale este viziunea onirică evocată de Aristides: contemplând un punct al cerului pe care un tovarăș i-l indica spunând: „Asta este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În natură și cântă laudele culmii seriei divine căreia Îi aparține, laudă spirituală sau laudă rațională ori fizică sau sensibilă. BibliografieTC "Bibliografie" AA.VV. (1966), Porphyre, „Entretiens sur l’antiquité classique”, nr. XII, Fondation Hardt, Geneva. AA.VV. (1973a), Le culte des Souverains dans l’Empire romain, „Entretiens sur l’antiquité Classique”, nr. XIX, Fondation Hardt, Geneva. AA.VV. (1973b), Les syncretismes dans les religions grecque et romaine. Colloque de Strasbourg (9-11 juin 1971), Paris. AA.VV. (1975), De Jamblique à
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
et expansion du culte dionysiaque à Rome et dans le monde romain, Paris. Burkert, W. (1987), Ancient Mystery Cults, Cambridge (Mass.) ștrad. it., Antichi culti misterici, Roma, Bari 1988ț. Cerfaux, L. și Tondriau, J. (1958), Un concurrent du christianisme. Le culte des souverains dans la civilisation gréco-romaine, Paris, Tournai. Cumont, F. (1896-1899), Textes et Monuments figurés relatifs aux Mystères de Mithra, vol. I-II, Bruxelles. Cumont, F. (1906), Les religions orientales dans le paganisme romain, Paris (19294). Cumont, F. (1922), „Alexandre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
l’Orient (323-146 a. C), vol. I-II, Paris. Pricoco, S. (1987), „Un oracolo di Apollo su Dio”, În Rivista di Storia e Letteratura religiosa, nr. 23, pp. 3-36. Quandt, W. (1913), De Baccho ab Alexandri aetate in Asia Minore culto, Diss. Philol., 21,2, Halle. Quandt, W. (1971), „Un Oracle gravé à Enoanda”, Comptes rendus de l’Académie des Inscriptions et Belles-Lettres, pp. 597-619. Robert, L. (1980), A travers l’Asie Mineure. Poètes et prosateurs, monnaies grecques voyageurs et géographie
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Paris, Nancy. Ruttimann, R.J. (1986), Asclepius and Jesus: The Form, Character and Status of the Asclepius Cult in the Second Century CE and its Influence on Early Christianity, Ann Arbor. Sfameni Gasparro, G. (1985), Soteriology and Mystic Aspects in the Cult of Cybele and Attis, Leiden. Sodano, R. (1984), Giamblico. I misteri egiziani. Abammone Lettera a Porfirio, Milano. Turcan, R. (1989), Les cultes orientaux dans le monde romain, Paris. Turcan, R. (1992), „Culto imperiale e sacralizzazione del potere nell’Impero romano
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
G. (1985), Soteriology and Mystic Aspects in the Cult of Cybele and Attis, Leiden. Sodano, R. (1984), Giamblico. I misteri egiziani. Abammone Lettera a Porfirio, Milano. Turcan, R. (1989), Les cultes orientaux dans le monde romain, Paris. Turcan, R. (1992), „Culto imperiale e sacralizzazione del potere nell’Impero romano”, În J. Ries (coord.), Trattato di antropologia del sacro, Milano, vol. III, pp. 309-337. Turchi, N. (1930), Fontes historiae mysteriorum aevi hellenistici, Roma. Vermaseren, M.J. (1956-1960), CIMRM I-II = Corpus Inscriptionum et
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
-l facă rege pe primul născut, fixând totodată perioada În care Ahriman avea să domnească (Timpul limitatxe "Timpul limitat"), la Împlinirea căruia, cel de-al doilea fiu, Ohrmazd, va fi dobândit suveranitatea asupra creației. Este probabil vorba despre un mit cult, inventat de teologi, care reflectă speculațiile profunde și elaborate despre Timpul-Destinxe "Timpul-Destin", tributare unei religiozități astrale, În cadrul căreia trebuie să fi cântărit decisiv mai Întâi elementele mesopotamiene și apoi cele elenistice. Acest mit relevă un tip de determinism, fatalism și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
despre acest obicei, deși trebuie să fi fost foarte cunoscut dacă despre el vorbește o persoană ca Petronius care nu avea vreun interes aparte pentru etnografie. Se poate presupune că se păstra intenționat tăcerea, pentru că prea ușor amintea oricărei persoane culte de practica ionică identică, pomenită În satirele lui Hipponax. Este ocultat astfel un tip de sacrificiu uman care nu era potrivit pentru a demonstra barbaria specifică și exclusivă a celților. De altfel, poate nu este o Întâmplare nici faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și turbat să fie socotea”. Medicina populară menționează și alte diferite manifestări patologice. Terminologia a evoluat de la aceea, populară - de domeniul etnoiatriei - cum este „Îndrăcirea”, de care am amintit, până la una mai complexă, prin adoptarea cunoștințelor și termenilor nosologiei medicale culte. „Îndrăcirea”, ca expresie a mentalității vechi este recunoscută Încă și În pravile, care vorbesc de „muierea nădușită de Duhul necurat, adică În care lăcuește Duhul hitlean”, care poate justifica despărțirea dacă unul din cei doi soți „se va birui de
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]
-
doar de „patimă”. Melancolia, denumită „inimă rea” (bolnavi de inimă rea), a fost Înțeleasă ca o stare de reacție, Înțeles transmis integral până astăzi. În sec. al XVII-lea găsim termenul de melancolie sau de „melanholie”, dar numai În texte culte, deseori rău delimitat de ipohondrie. Înțelesul popular „inimă rea” era mai restrâns și pare mai la obiect decât sensul pe care-l lua melancolia În textele culte de prin sec. al XVIII-lea. Pompei Samarian reproduce următorul fragment din Dimitrie
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]
-
XVII-lea găsim termenul de melancolie sau de „melanholie”, dar numai În texte culte, deseori rău delimitat de ipohondrie. Înțelesul popular „inimă rea” era mai restrâns și pare mai la obiect decât sensul pe care-l lua melancolia În textele culte de prin sec. al XVIII-lea. Pompei Samarian reproduce următorul fragment din Dimitrie Cantemir, interesant din punctul nostru de vedere; melancolia: „boală de voia rea, pătimirea Întristărei, fierea neagră”. În Miron Costin, găsim Însă... „Cum se ridică și se risipește
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]
-
Henri Jacquier: „Puține limbi, dintre acelea care fuseseră odată strălucitoare, au fost constrânse de condițiile istorice să ducă o viață nocturnă atât de prelungită ca limba română. Dar aceasta știut să smulgă istoriei și un câștig: din perioada aceea limba cultă a ieșit la capăt cu savoare fără pereche.” Această capacitate de creație a poporului a generat și terminologia sa proprie, Jaquier nu exagerează: În timp s-a construit un limbaj psihiatric, desigur foarte naiv, dar pitoresc și bogat În semnificații
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]