4,964 matches
-
mai important decât cel reprezentat de japonezi. Deși la început au cooperat în cadrul Expediției nordice, în perioada 1930-1934, Kuomintangul și comuniștii au intrat într-un conflict deschis. Japonezii au exploatat luptele interne din China pentru a face noi incursiuni precum debarcarea de la Shanghai din 1932. Între timp, în Japonia, asasinatele făptuite de o serie de organizații secrete și efectele Marii crize economice au dus treptat la pierderea controlului civililor asupra guvernului în favoarea militarilor. În plus, înaltele comandamente militare nu aveau decât
Războiul din Pacific (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308431_a_309760]
-
Port Moresby. Milițiile, grav afectată de pierderile umane, au fost înlocuite la sfârșitul lui august de trupele regulate din Armata a II-a imperială australiană, care se întorsese din Orientul Mijlociu. La începutul lunii septembrie 1942, „Forțele speciale navale japoneze de debarcare” (numite impropriu și „pușcașii marini japonezi”) au atacat baza strategică a Royal Australian Air Force din Golful Milne, din extremul est al Noii Guineea. Armata australiană și un număr de subunități americane au contraatacat, ducând la prima înfrângere de proporții a
Războiul din Pacific (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308431_a_309760]
-
americane au contraatacat, ducând la prima înfrângere de proporții a forțelor terestre japoneze din 1939. În același timp cu bătăliile importante din Noua Guinee, forțele aliate au atacat aerodrumurile militare japoneze aflate în constructie în Guadalcanal. Aliații au executat o debarcare amfibie în august pentru a distruge aeroporturile japoneze și pentru a stopa înaintarea niponilor. Ca urmate, Guadalcanalul a fost ocupat de ambele tabere aflate în conflict. În următoarele șase luni, ambele tabere s-au implicat într-un conflict de uzură
Războiul din Pacific (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308431_a_309760]
-
ocolite. Scopul ofensivei aliate era aporpierea principalelor forțe de atac de principalele insule japoneze, după care ar fi urmat lansarea de valuri de bombardamente aeriene și o blocadă navală și la final, și numai dacă mai era cazul, lansarea unei debarcări. În noiembrie 1943, infanteria marină americană a avut pierderi grele când au atacat garnizoana de 4.500 de japonezi din Tarawa. Învățăturile trase după această victorie greu plătită au fost folosite pentru îmbunătățirea tehnicilor debarcărilor aliate. Astfel, a crescut rolul
Războiul din Pacific (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308431_a_309760]
-
mai era cazul, lansarea unei debarcări. În noiembrie 1943, infanteria marină americană a avut pierderi grele când au atacat garnizoana de 4.500 de japonezi din Tarawa. Învățăturile trase după această victorie greu plătită au fost folosite pentru îmbunătățirea tehnicilor debarcărilor aliate. Astfel, a crescut rolul bombardamentelor aeriene și navale preventive și planificarea operațiunilor s-a făcut mult mai atent, ținându-se seama de succesiunea mareelor, și a crescut gradul de coordonare și interoperativitate a trupelor. Marina SUA nu a căutat
Războiul din Pacific (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308431_a_309760]
-
insula. Forțele navale aliate și cele aeriene, în principal Flota a șaptea a SUA condusă de amiralul Thomas Kinkaid, și Forța a 13-a aeriană a SUA au jucat un rol important în campanie. Campania s-a deschis cu o debarcare pe mica insulă Tarakan pe 1 mai. A urmat asalturile simultane din nord est pe insula Labuan pe 1 iunie și pe coasta Bruneiului. După o săptămână, australienii au atacat pozițiile japoneze din Borneo de Nord. A urmat asaltul amfibiu
Războiul din Pacific (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308431_a_309760]
-
decembrie, James Edward Stuart l-a numit pe Charles ca prinț regent. În primăvară 1744, prințul Charles a sosit în secret în Franța și a încercat să conducă flota pentru a o debarca în Anglia. Totuși, în noaptea de dinainte de debarcare, o furtună puternică, denumită "Vântul Protestant" a dispersat și a distrus întreaga flotă. Traversarea Canalului Mânecii a eșuat, iar planul invaziei a fost abandonat. Dar Carol încă speră să restaureze familia Stuart la tronul britanic. De-a lungul operațiunii navale s-
Războiul de Succesiune Austriacă () [Corola-website/Science/308445_a_309774]
-
N și digul de S Pilotajul este obligatoriu pentru tancuri și nave comerciale pentru portul Madre Deus. Zonele următoare sunt considerate zone de pilotaj pentru nave: zona de ancoraj Monte Serrat, zona de ancoraj SW de Panela și așteptarea sau debarcarea la punctual pentru pilot. Zona de pilotaj este considerate zona internă a golfului Todos os Santos la N de Monte serrat. Zona portului Salvador, după dig este considerat obligatoriu pilotajul pentru nave peste 4500 tdw. La N de Monte Serrat
Portul Salvador (Bahia) () [Corola-website/Science/307406_a_308735]
-
prin Radio Santos sau prin VHF pentru canalul 16 (pilotaj), care menține o veghe constant ape canalele: 10, 11 și 13. Dacă condițiile meteo interzic pilot la bord, nava trebuie să rămână la ancoră, pana vremea se îmbunătățește. Dacă la debarcarea pilotului este imposibilă, acesta va fi debarcat în cel mai apropiat port. Ancoraj Hartă 1701 indică zonele de ancoraj și limitările zonei. Navele care au de efectuat operări în port, pot ancoră în mijlocul zonei de ancoraj 1 și 2 pentru
Portul Santos () [Corola-website/Science/307407_a_308736]
-
dintre cei care fuseseră evacuați de la Odessa. Pe 11 noiembrie, 60.000 de soldați ai Axei au lansat un atac pregătit cu mai mare grijă, dar după zile de lupte grele au fost nevoiți să înceteze luptele in urma unor debarcari sovietice in est si sud (26 decembrie 1941). Aceasta modificare a planului s-a datorat hotărârii lui von Manstein de a ataca trupele sovietice debarcate la Kerci. Germanii au adus în zonă și cea mai mare piesă de artilerie de
Bătălia de la Sevastopol () [Corola-website/Science/307413_a_308742]
-
Axei fusese stopată. În scurtă vreme, a început ofensiva de iarnă sovietică , care avea să producă așa-numita "criză de iarnă a Wehrmachtului." Pe 26 decembrie 1941, sovieticii au debarcat la Kerci, iar pe 30 decembrie au executat o altă debarcare la Feodosia, cu un total de 41.930 de soldați. Trupele dearcate au fost rapid și eficient întărite. Debarcarea era o încercare de recucerire a inițiativei în Crimeea și de scădere a presiunii asupra Sevastopolului, pe care von Manstein se
Bătălia de la Sevastopol () [Corola-website/Science/307413_a_308742]
-
de iarnă a Wehrmachtului." Pe 26 decembrie 1941, sovieticii au debarcat la Kerci, iar pe 30 decembrie au executat o altă debarcare la Feodosia, cu un total de 41.930 de soldați. Trupele dearcate au fost rapid și eficient întărite. Debarcarea era o încercare de recucerire a inițiativei în Crimeea și de scădere a presiunii asupra Sevastopolului, pe care von Manstein se pregătea să-l atace pentru a treia oară, în ciuda condițiilor climaterice foarte grele. Succesele inițiale ale atacurilor sovieticilor i-
Bătălia de la Sevastopol () [Corola-website/Science/307413_a_308742]
-
Flotilei, printre care s-a numărat și cpt. Vasile Urseanu. El a fost numit pe rând la comanda bateriilor „Elisabeta” și „Mircea”, primind apoi misiunea de a instala Bateria de artilerie nr. 6 "Renașterea" din regiunea Calafat, destinată să oprească debarcarea turcilor pe malul românesc și a atacat bateriile otomane din Vidin la 14 iunie 1877. În același timp, a comandat yachtul „Ștefan cel Mare” și a fost însărcinat cu organizarea de detașamente de nave comerciale la Turnu Severin, pentru trecerea
Vasile Urseanu () [Corola-website/Science/307471_a_308800]
-
această situație, sultanul a declarat război, armatele sale atacând forțele rusești în apropierea Dunării lângă Tulcea. Ca răspuns, flota rusă a atacat flota otomană pe care a distrus-o în bătălia de la Sinope, la 30 noiembrie 1853, ceea ce făcea posibilă debarcarea trupelor terestre pe pământ otoman. Distrugerea flotei otomane și creșterea amenințării rusești au alarmat guvernele francez și britanic, care au luat măsuri imediate pentru ajutorarea turcilor. În 1853, după ce Rusia a ignorat un ultimatum anglo-francez, care cerea retragerea din Principatele
Războiul Crimeii () [Corola-website/Science/303095_a_304424]
-
McClellan, care supraestima consistent forța armatelor confederate, a dat vina pe această decizie pentru eșecul campaniei. Lincoln l-a demis pe McClellan din funcția de comandant al armatelor, și l-a numit în martie 1862 pe Henry Wager, după „Scrisoarea debarcării lui Harrison” în care McClellan i-a oferit lui Lincoln sfaturi politice nesolicitate, cerându-i reținere în efortul de război. Scrisoarea lui McClellan i-a agitat pe republicanii radicali, care au reușit să-l preseze pe Lincoln să-l numească
Abraham Lincoln () [Corola-website/Science/302214_a_303543]
-
de pace. După preluarea președinției, Kennedy a aflat de planul de invadare a Cubei, moștenire de la fosta administrație Eisenhower. Având ca scop răsturnarea regimului socialist a lui Fidel Castro printr-o revoluție populară, CIA instruia și înarma refugiați cubanezi pentru debarcarea acestora în Golful Porcilor din Cuba. Spre deosebire de predecesorul său care aștepta ocazia care să-i justifice intervenția militară, Kennedy s-a opus inițial, dar într-un sfârșit a cedat însă presiunilor CIA, cu condiția ca la operațiune să nu participe
John Fitzgerald Kennedy () [Corola-website/Science/302305_a_303634]
-
aștepta ocazia care să-i justifice intervenția militară, Kennedy s-a opus inițial, dar într-un sfârșit a cedat însă presiunilor CIA, cu condiția ca la operațiune să nu participe trupe americane. La 17 aprilie 1961, refugiații cubanezi au întreprins debarcarea programată în Sud-Vestul Cubei, în Golful Porcilor, dau au fost învinsi în totalitate după 3 zile. Castro a ridicularizat SUA, declarând Cuba republică socialistă și pe sine marxist-leninist și încheind alianță cu Uniunea Sovietică. Operațiunea din Golful Porcilor a fost
John Fitzgerald Kennedy () [Corola-website/Science/302305_a_303634]
-
în Finlanda,nici în străinătate. Lupta finlandezilor a rămas până la sfârșit o luptă pe viață și pe moarte. În februarie 1940, Aliații s-au oferit să acorde un ajutor. Planul lor, aprobat pe 5 februarie de Înaltul Comandament Aliat, prevedea debarcarea a 100.000 de militari britanici și 35.000 de militari francezi în portul norvegian Narvik și sprijinirea Finlandei, după traversarea Suediei și asigurarea securității rutelor de aprovizionare de-a lungul acestui drum. S-a căzut de acord să se
Războiul de Iarnă () [Corola-website/Science/302312_a_303641]
-
unitățile mecanizate existente. În plus, în timpul ofensivei germane între mai și noiembrie 1942 două dintre divizii: Leibstandarte, unitatea de elită Grobdeutschland au fost redistribuite de la grupul de armate A la vest pentru a furniza o rezervă mecanizată în caz de debarcare a aliaților în Franta. Armată a 6-a a suferit mari pierderi în timpul luptelor de la Stalingrad. În unele cazuri cum ar fi în cea a diviziei a 22-a Panzer, echipamentul lor nu era mai bun decât al Diviziunii române
Operațiunea Uranus () [Corola-website/Science/302345_a_303674]
-
anihilată - în jur 250.000 de germani și alți aliați ai lor - ceea ce sleise efectivele Axei pe frontul de răsărit. În această perioadă a început să devină evident că, în condițiile în care pe frontul de vest se prefigura o debarcare de amploare în Europa a Aliaților occidentali, ere de preferat pentru Germania Nazistă să obțină o pace separată cu sovieticii, mai îninte ca să fie obligată să lupte pe două fronturi. În 1917, germanii construiseră faimoasa linie Hindenburg pe frontul de
Bătălia de la Kursk () [Corola-website/Science/302352_a_303681]
-
a Europei și a forțele sale militare au început lupta împotriva Uniunii Sovietice, aproape cucerind capitala sa, Moscova. Cu toate acestea, înfrângerea în bătălia de la Stalingrad și în Bătălia de la Kursk a devastat forțele armate germane. Acest lucru, combinat cu debarcările aliate occidentale în Franța și în Italia, a dus la un război care a epuizat forțele armate ale Germaniei și a dus la înfrângerea Germaniei în 1945. Italia a fost condusă de dictatorul fascist Benito Mussolini, în numele Regelui Victor Emanuel
Puterile Axei () [Corola-website/Science/302070_a_303399]
-
cu cauza națională croată a fost întotdeauna minoritară în rândul populației musulmane bosniace. În anul 1943, germanii au format Divizia SS Handjar, compusă din musulmani bosniaci. Divizia a fost utilizată în luptele contra partizanilor și pe frontul din Franța după debarcarea în Normandia. În aceste condiții, sârbii, care constituiau majoritatea relativă a populației din Bosnia au organizat rezistența contra Statului Național Croat și a trupelor germane prezente în regiune. Principalele mișcări de rezistență au fost cetnicii, conduși de generalul sârb Draja
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
și croații. Aceste vederi nu erau susținute decât de o minoritate, însă au contribuit la înstrăinarea potențialelor simpatii ale populațiilor non sârbe. Cetnicii urmau o strategie de hărțuire a trupelor germane și ale Statului Croat, pregătindu-se pentru o viitoare debarcare a trupelor aliate în Balcani și evitând bătăliile de anvergură. Această strategie era bazată pe experiența din primul război mondial a armatei sârbe, când un sfert din populația masculină a Serbiei a pierit pe câmpul de luptă. Generalul Mihailovici, participant
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
afecteze, chiar vital, existența Spartei. Excelent pregătiți pentru lupta terestră și cu posibilități de a rezista pe o linie de apărare pe Istmul Corint, spartanii și-au dat seama că nu ar putea împiedica flota persană să opereze oricând o debarcare în Pelopones, în spatele liniei lor de apărare. In plus, apariția perșilor în Lacedemonia putea da aripi unei răscoale a hiloților, supușii atât de sălbatic exploatați și de ostili stăpânilor spartani. Invazia inamică și răscoala supușilor ar fi spulberat întregul sistem
Leonidas () [Corola-website/Science/302140_a_303469]
-
a fost stopată în bătălia de la Tali-Ihantala în ciuda superioarității materiale și umane a sovieticilor. În acest moment însă, Finlanda devenise deja un teatru de luptă secundar, conducerea militară sovietică având atenția concentrată asupra luptelor din Polonia și Europa de Sud-Est. Debarcarea aliată din Normandia se dovedise un succes, iar sovieticii nu doreau să lase mână liberă anglo-americanilor în Europa Centrală. Deși reușiseră stabilizarea frontului, finlandezii erau sleiți și doreau o ieșire cât mai rapidă din război. Mannerheim afirmase de mai multe
Războiul de Continuare () [Corola-website/Science/302583_a_303912]