7,054 matches
-
rămas profund dezamăgit descoperind pe peron o întreagă mulțime de băieți și fete gata de plecare, cu valize și cu sacoșe, cu genți și cu pachete, extrem de binedispuși și foarte excitați, încîntați de fapt de ceea ce li se întîmpla, de despărțirea de părinți și de oraș. acele momente petrecute pe peronul gării au fost primul meu șoc real, de fapt, întrucît mulțimea l-a înghițit pe Victor fără să se sinchisească de el, fără să-i acorde nicio atenție specială. Gloata
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
cele inițiale ori la puncte de vedere diferite ce trebuie acceptate ca făcând parte din carismă și nu ca un fel de trădare. La douăzeci de ani se poate întâmpla să alegi clauzura și, tocmai datorită fidelității dinamice față de opțiunea despărțirii de lume, cu timpul, se poate ajunge la nașterea dorinței de a răspunde la apelul unei împărtășiri întru compasiune și mărturie. Tot așa, la treizeci de ani se poate întâmpla să dorești să stai cu cei săraci și, cu timpul
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
la parter, mânuind o lingură mare, strigă nebăgată-n seamă de fată: - Haida! A-nceput nebunia! Otilia o luase spre fundul curții, care era foarte adâncă și plină de pomi groși și stufoși. Un mic grilaj, căzut pe alocuri, indica despărțirea dintre curtea din față și cea din dos. Nu era nicăieri nici un strat, iarba creștea în neregulă. Un chioșc înalt de fier se vedea între copaci. Otilia alergase într-acolo și ședea acum pe banca circulară din interiorul chioșcului, în jurul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-l ofer? Otilia îl rugă să se apropie de ea și-i suflă ceva la ureche. Pascalopol aprobă încîntat. Felix însă fu iarăși jenat, ca de o complicitate a celor doi împotrivă-i. În sfârșit, Otilia se hotărî să plece. Despărțirea era de altfel provizorie, fiindcă Pascalopol își propunea să vină seara târziu, ca de obicei, la moș Costache. - În curând am să merg la moșie, zise din ușă Pascalopol,aș dori să vii s-o vezi. Ar putea să vină
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
înconjura cu cele mai mari atenții. Îi dedica o dragoste eternă, pentru ca apoi să se plictisească și să viseze o altă femeie, mai isteață, înduioșîndu-se totuși asupra sorții Olimpiei, după eventual un divorț, și făgăduindu-și de-a face o despărțire de o noblețe nemaipomenită, așa încît "întîia lui mare dragoste" să nu sufere nimic, și amândoi să rămână prieteni. Bineînțeles, aceste meditații Stănică nu le facea în fața Olimpiei, și unele ușoare insinuări se izbiră de neînțelegerea încăpățînată a femeii. Stănică
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
rămân un sclav veșnic recunoscător, fiindcă, orice ai zice, tu ai fost întîia mea mare dragoste și vei fi unica. (Olimpia G. Călinescu puse picior peste picior pe deasupra plapumei, privind în gol peste tăblia patului.) A, sau poate nu vrei despărțirea, de ochii lumii, nu mă disprețuiești până acolo încît să nu mă suferi în fața ochilor tăi. Dar poți și așa să fii fericită. Poate iubești pe cineva, spune-mi ca unui frate... - Ce? zise aspru Olimpia, privindu-l fix.Stănică
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
aveți arta de a le distra. Deși bătrânul nu punea nici o maliție în vorbele sale, Felix ar fi intrat bucuros în pământ. - Vino, dragă domnișoară, vrea tânărul să-ți spună bună seara. Georgeta reapăru îmbrăcată, și cei doi jucară comedia despărțirii solemne. În vreme ce Felix alerga ca un nebun pe scări, generalul intră în salonul Georgetei și se așeză pe un scaun. - Admirabil tânăr, zise el către Georgeta. Să nu-l strici, și te rog să nu-l mai pui în situații
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
scăpa de Olimpia însemna divorțul. Să dea însă divorț fără motiv era, după concepția lui, o "canalierie". Olimpia era "mama îngerașului lui mort". Imposibil. Nu se întemeiază o patrie fără fidelitate conjugală". Așa spunea el față de lume. În schimb, întrevedea despărțirea în două chipuri pe care și le prezenta cu plăcere și consolare mental. Se întorcea acasă și găsea pe Olimpia în brațele unui individ. Scena îl zguduia, îl mișca chiar în imaginație. Antipatia lui, visa el, de acolo venea, din
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Ori a dat de bani? De la Stănică veni un fel de scrisoare-notificare, în tonul acesta: "Stimată doamnă, Vă comunic și în scris ceea ce v-am notificat prin viu grai, că orice legături între noi au încetat, urmând ca să recurgem la despărțirea legală. Motivul este imposibilitatea în care mă aflu de a avea copii, care să-mi păstreze numele, imposibilitatea, probabil fiziologică, întrucît un copil s-a născut neviabil, agravată și de rea-voință și dovezi jignitoare de repulsie față de mine. De altfel
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu multă abundență de secreții nazale, dar nu i-am zis nici pis, pentru numele lui Dumnezeu, asta pică așa, din senin. Nu m-am certat cu el aproape niciodată. Să știi că are pe cineva și caută pricină de despărțire. Sunt rudele lui care-l tot îndeamnă să facă o căsătorie mai bogată. Doar i-ai văzut! Toți cu trăsuri, cu diamante. Aglae se duse la Stănică: - I-ascultă, omule! ce te-a apucat? Ne râde lumea! N-ameu destulă supărare
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
o dai? stărui el. - Așa... credeam că ții să ai fotografia mea. - O fotografie se dă cuiva de care te desparți, ca amintire! Otilia își lăsă mâinile subțiri peste umerii lui Felix: - Nu, nu, nu ți-am dat-o pentru despărțire. Mi-a venit așasă ți-o dau! Felix îi sărută mâna ajunsă în dreptul gurii și Otilia îl atinse ușor cu buzele pe obraz. Tânărul se întoarse și apucă de mâini pe fată, într-un gest mai viu. Aceasta se apără
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
oprim aici dar încep orele! - Hai cu mine! Îi spune fetei, o ia de mână și reușesc să se strecoare afară din școală, fără alte incidente sau să îi zărească vreun profesor. - Când ne mai vedem? îl întreabă fata la despărțire. - Deseară prin oraș, însă vezi să nu mai vii pe la școală! îi răspunde, mulțumit că au scăpat neobservați. Când s-a înapoiat în clasă l-au luat băieții la rost: - De ce ai gonit-o? Aveam de gând s-o ducem
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
o să apăreți în ziar! Stani a început să râdă, îi venise inima la loc. - Hai, domnule căpitan, nu se poate, ziariștii au subiecte ca lumea ! - Lasă că veți vedea! A râs și ofițerul, se ridică de la birou, întinde mâna de despărțire și le-a explicat amabil pe unde trebuia să iasă din clădire. Nici nu i-a întrebat de greci, de bișniță și-a dat seama că sunt inocenți. A fost pentru prima și ultima oară când a fost acolo pe la
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
data asta. Acum când a ajuns în gară și a luat trenul nu mai avea chef de conversații. Să nu se angreneze în discuțiile celorlalți din compartiment, a preferat, mai tot timpul călătoriei, să stea pe culoar retrăind intens emoțiile despărțirii de colegii cu care se împrietenise în acel an. Câteva minute mai târziu acceleratul prinse viteză. Geamurile erau deschise la maxim pentru a produce curent, vântul șuiera pe culoar și el nemișcat, în picioare, admira nesfârșirea Bărăganului. Câmpia cultivată cu
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
e drept și multă fumăraie în cameră! Într-o zi a cunoscut o fată însă nu putea să-i mărturisească că n-are niciun șfanț s-au sărutat două ore într-un parc pe un frig de tremurau și pietrele. Despărțirea a fost dureroasă pentru ambii parteneri, fata ar mai fi stat, însă lui îi înghețaseră chiar și oasele, că nu purta izmene. Și-au dat întâlnire pentru seara următoare să continue partida de amor nocturn, sperând că gerul va fi
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
popor. Nu numai că le fac loc dar s-au și înghesuit să stea cât de cât comozi. Astfel încât, dacă privea cineva de afară scena, ar fi fost încredințat că sunt împreună, amici vechi care s-au reîntâlnit după o despărțire lungă. S-au împrietenit imediat, le traducea cucoana care vorbea fluent italiana; au băut și au mâncat iar la urmă femeia nu i-a lăsat să-și plătească consumația: - Ei au bani destui! Voi sunteți studenți și vreau să mergeți
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
Carul cu bere! Erau prietenii soțului, italian care îi trimisese pe cap. Voiau să se însoare neaparat cu românce. Într- adevăr, era înaltă iar italienii abia îi ajungeau până la umăr. Le-a plăcut în seara aceea de mai și la despărțire i-a strecurat femeia pe-un bilețel telefonul. - Peste două săptămâni sună-mă! Prietenii din Italia pleacă înapoi și sunt liberă, vreau să ne întâlnim! Deci i-a fost simpatic și ei, își spunea cu ciudă, numai pe Gabriela nu
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
cea de aseară că nu-ți mai spăl nimic! - Atunci aruncă și mașina de spălat! - Nu știu cum le murdărești, parcă dormi în pământ. Dacă nu ți-o luam la spălat, o îmbrăcai tot pe ea ! Împuțitanie ! - Nesimțito !Pa! O pupă la despărțire și pleacă grăbit. Acestea erau vorbele dulci pe care și le aruncau în loc de alint când erau mici. Ajuns pe stradă întreabă puștii ocupați într-o partidă de fotbal: - Cum este apa? - Excelentă! Prin apă toți înțelegeau marea care le stătea
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
oprit. De obicei așa fac, însă probabil i-au văzut triști< fiindcă ei merg fiecare la casa lui, fiecare în patul lui. Îl cuprinde o revoltă neînțeleasă, nu-și divulgă gândurile și se concentrează asupra fetei. Flora îl sărută la despărțire și plânge, fuge prin curte și plânge înăbușit, doar Laur îi aude suspinul. Merge încet, mai are doi pași până acasă și, extenuat, abia îi mai străbate, furia a trecut câmpul limită. Era amețit, cei câțiva zeci de metri către
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
semitrezire cu marginile alburii ale unui viitor neîndoielnic, spre deosebire de un trecut care avea impresia că nici n-a existat vreodată sau s-a pierdut în negura inexistenței timpului. Suferea enorm, nu simțea nici un fel de gelozie însă nu concepea posibilitatea despărțirii lor și încet își dădu seama cât de mult iar o dorește. - Va găsi Flora o soluție! își spuse încrezător Laur, necrezând totuși în iminența unui altfel de final. A pus ceasul să sune la ora 6. Nici nu știe
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
compresie. Discutau împreună de multe ori, credeau că ele constituiau viitorul, nu cele pe benzină și așa a fost. Trecea pe la ei adesea, ba chiar odată i-a invitat la restaurantul unchiului pe care Claudia l-a pupat râzând la despărțire: - Am observat că Laur e un om capabil și dacă nu era Paul ăsta, să mă-încurce, mi-ar fi plăcut să vă fiu nepoată. Unchiu-său se bucura de prietenii pe care și-i găsise muncitori, curați, isteți, harnici și
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
se putea face nimic, trebuia să se supună. Băiatul ascultase cu capul în pământ. Pe obrazul oacheș se lăsase tristețea. Ar fi vrut să plângă, dar i se făcuse rușine. Își mușca buzele mici și scormonea țarina cu piciorul. La despărțire i-a întins repede mâna și-a fugit. Ajunsă acasă, a căzut pe pat, ostenită și înfricoșată. Când sosea Stere, își ștergea lacrimile și se așeza lângă el. Tot muți îi găseau oamenii. Cîrciumaml își schimba numai locul, pe alt
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dacă poți!" Țigăncii îi plăcea gura ucenicului, tânără și roșie ca o garoafă, înțelesese că lui Paraschiv i se făcuse de cuțit. Și-a început să-și plimbe altfel șoldurile, ca orice muiere ce simte că place. În seara de despărțire, când să se ducă Stăpânul în județ să se ascundă, că umblau poterele pe urma lor, după un timp, Gheorghe i-a făcut semn celui tânăr, că ei mai rămăseseră în casă: - Hai afară să-l păzim pe Stăpân, că
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la o ultimă întîlnire, și nu-i zâmbetul testamentul aromat al individului? Lumina tremurătoare a obrazului și a buzelor, umiditatea solemnă a ochilor transformă viața într-un port, în care vapoarele pleacă în larg fără destinație, transportând nu oameni, ci despărțiri. Și viața ce-i, dacă nu locul despărțirilor? De câte ori mă înduioșează un zâmbet, mă îndepărtez cu o povară de ireparabil, căci nimic nu descoperă mai înfiorător ruina care așteaptă omul ca acest simbol aparent de fericire și care exprimă mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
testamentul aromat al individului? Lumina tremurătoare a obrazului și a buzelor, umiditatea solemnă a ochilor transformă viața într-un port, în care vapoarele pleacă în larg fără destinație, transportând nu oameni, ci despărțiri. Și viața ce-i, dacă nu locul despărțirilor? De câte ori mă înduioșează un zâmbet, mă îndepărtez cu o povară de ireparabil, căci nimic nu descoperă mai înfiorător ruina care așteaptă omul ca acest simbol aparent de fericire și care exprimă mai crud unei inimi desfrunzite freamătul de vremelnicie al
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]