6,141 matches
-
tobă. Paraschiv se întristase. Codoșul scosese de sub șuba lui o sticlă: - Ia, ucenicule. Linge niște vin să-ți treacă... Celălalt nu spuse nimic. Privea numai curțile pustii. - Ce-ai nenică, nu ți-e bine? Cel tânăr, nimic. - N-ai potolit destul? Din casă se auzea zgomotul pantofilor Didinei. Gagica juca de dragul Stăpânului. - E vesel Bozoncea, are de ce... mai adăugă codoșul. Pe Paraschiv îl scoteau din sărite cântecul repede și tocurile muierii, care loveau dușumelele. Țiganca avea o voce groasă, puternică. Starostele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
că o iapă avea domnul Bică, mică și îndesată, ținută bine cu nutreț, o bătea pe burta caldă, u potrivea hamurile și fundele, gătită, mă rog, se numea c-a venit primăvara. Dar asta însemna că iar n-o să doarmă destul, că începea hîrțuiala. La patru, când se întorcea, după ce dădea socoteala jupânului, trebuia să spele căruța, să-i curețe arcurile de noroi, lasă țesălatul calului, maturatul grajdului și altele; ieșea sufletul din el. Numai că se obișnuise. La cinci de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mie o sticlă de lampă numărul doi! Asta era măsura cu care începea: un cinzec. Privea drojdia veche, o amirosea cu nările hulpave, făcea din ochi nevestei. - Merge... Nu se așeza pe scaun, ca oamenii. El bea de-a-n picioarele. - Destul o să stau culcat în groapă, zicea. Când e vorba să beau un rachiu, barim să-l simt și-n tălpi. Câte nu știa ăsta! Văzuse la viața lui. Oamenii îl chemau la masa lor: - Mă nea Fane, ia vin', mă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu foarfecă! Uite, pui pariu că nici ventuze nu știi să pui! Chiriașul tăcea. - Ei, de ce nu vorbești, grăiește, știi sau nu știi? - Nu știu. - Păi să te învăț eu! Da pentru asta trebuie să răcești zdravăn o dată! Trecuse timp destul, trebuia să plece. Și-a adus aminte de cărți. - Dă-mi romanele pe care mi le-ai promis! Studentul căutase prin raftul lui și dibuise câteva cărți. I le întinsese: - Poftim, și dacă te plictisesc să-mi spui. Veta le
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
după fiece amărăciune luna a devenit mai palidă și razele soarelui mai sfioase și că devenirea își cere scuze, schilodindu-și ritmul, - aceluia îi lipsește baza cosmică a singurătății. Ruptura de ființă te face bolnav de tine însuți, încît este destul să pronunți cuvinte ca: uitare, nefericire, despărțire, pentru a te dizolva într-un fior mortal. Și atunci, ca să trăiești, riști imposibilul: accepți viața. A rămâne singur cu întreaga iubire, cu povara infinitului erotic - iată sensul spiritual al nefericirii în dragoste
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a obosi, a dizolva, a corupe moartea din tine, de la răspântiile tale. Privește un om stingher care așteaptă ceva și întreabă-te ce. Și vei vedea că nimeni n-așteaptă nimic, nimic ce n-ar fi moartea. Fost-ai cândva destul de-nfrigurat să vezi aceasta, să vezi cum toți se-nșală, cum toți fără să știe întind spre moarte mâinile, când cred că vine cineva, că n-au stat în zadar? De ce ființa singură, cu ochii plecați de-o atenție obosită, și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fost ființe ce au suferit peste marginile chinului! Moartea le părea o evidență strivitor de comună. Și nu apare ea din centrul bolii ca o fatalitate atât de apropiată, încît e aproape comic s-o mai transformi în problemă? E destul să suferi, să suferi îndelung, ca să-ți dai seama că în lumea asta totul e evidență - afară de viață. Răpit din mrejele ei, faci tot posibilul s-o așezi în alte ordine, să-i dai alt curs sau, în sfârșit, s-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
unei răzbunări, cine nu gustă în vid o seducție de plinătate viitoare - acela nu se știe măcina pozitiv, nu-și știe cheltui cu folos excesul de zădărnicie al vitalității. Psihologii, care se aplică asupra altora, fiindcă ei înșiși n-au destul suflet, derivă înclinația spre ireal numai din deficiențele noastre. Ei nu cunosc în ce fel absența poate izvorî dintr-o senzație de barbarie. Sau cum se amestecă anemia și barbaria în priveliștea de irealitate a vieții. Căci, într-adevăr, la
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a înșelat definindu-și astfel plictiseala; s-a înșelat din orgoliu. Căci în plictiseală noi nu sîntem mai mult decât lumea, ci tot atât de puțin cât ea. Este o corespondență de vid. Căci de-am fi mai mult, ne-am rezema destul în noi înșine, am fi destul existență, ca să nu atingem rarefierea conștiinței, din care izvorăște vidul interior. Stările de mare încordare, fie ele de extaz, fie de chin, ne fac impermeabili plictiselii, deși din partea lumii înconjurătoare ar putea pleca o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
s-a înșelat din orgoliu. Căci în plictiseală noi nu sîntem mai mult decât lumea, ci tot atât de puțin cât ea. Este o corespondență de vid. Căci de-am fi mai mult, ne-am rezema destul în noi înșine, am fi destul existență, ca să nu atingem rarefierea conștiinței, din care izvorăște vidul interior. Stările de mare încordare, fie ele de extaz, fie de chin, ne fac impermeabili plictiselii, deși din partea lumii înconjurătoare ar putea pleca o sugestie irezistibilă de zădărnicie. Din ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în vrăjmășia sufletului tău, să faci drum iubirii tale spre tine însuți! Războirea aceasta - care te azvârle cu dușmănie împotriva ta - explică de ce nicicând n-ai vrea să te omori mai crunt ca în fiorurile dragostei. În Beethoven nu e destul farmec moleșitor și nici destulă oboseală... Ultima subtilitate a diavolului e diferența între iad și inimă. Numai în marile suferințe, în care ești prea aproape de Dumnezeu, îți dai seama ce zadarnic e rolul de mijlocitor al Fiului său și ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
este de cele mai multe ori rezultatul unei proiecții subiective fără de care stările sufletești și experiențele intense nu-și pot găsi o realizare deplină. Extazul niciodată nu reprezintă o consumare pur internă, ci transpune într-un exterior o beție luminoasă lăuntrică. Este destul a privi fața unui extatic, pentru a remarca tot ceea ce vizează tensiunea lui spirituală. Intenționalitatea stărilor interioare este un fenomen care explică armonia dintre planuri, precum și necesitatea prin care ele se cer reciproc, deoarece intenționalitatea indică o imposibilitate a stărilor
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lumini crepusculare. Care sânt mai nefericiți, acei care simt singurătatea în ei, sau aceia care o simt în afară, în exterior? Imposibil de răspuns. Și apoi, de ce să mă chinuiască ierarhia singurătății? A fi singur, în orice fel, nu e destul? Dau în scris, pentru toată lumea care va veni după mine, că n-am în ce să cred pe acest pământ și că unica scăpare este uitarea absolută. Aș vrea să uit de tot, să mă uit complet, să nu mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
stările pure? Să fie în iubirea mea atâta otravă? Trebuie să mă abandonez complet tuturor stărilor, să nu mă mai gândesc la ele și să le trăiesc cu cel mai deplin exces. Nu m-am luptat și nu mă lupt destul cu moartea, să-mi mai fie și Eros un dușman? De ce când renaște iubirea în mine mi-e atât de frică, de ce îmi vine să înghit întreaga această lume, pentru a opri creșterea iubirii mele? Mizeria mea este de a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Oricât am vrea să ne mângâiem de condiția existenței noastre prini împrjurările vitrege ale vremurilor - năvălirea barbarilor, ocupația turcească, maghiară, dominația fanariotă... nu vom reuși totuși. Istoria este o explicație, dar nu o scuză. Înaintașii noștri nu ne-au iubit destul, de au vărsat așa de puțin sânge pentru libertate. Sîntem o țară de răzmerițe. Un popor cu instinctul libertății trebuie să prefere sinuciderea sclaviei. Pentru ca un neam să-și deschidă drum în lume, toate mijloacele sânt justificate. Teroare, crimă, bestialitate
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu ne surâde deloc. Dar tot ce trăiește în istorie și pentru istorie și nu cunoaște gloria este pierdut. Ceea ce-mi pare o evidență este că nu pot să accept o Românie mediocră, domoală, resemnată, înțelegătoare. Și nu este destul a crede că refacerea morală și materială ar însemna un progres efectiv. O Românie cinstită și ordonată nu înseamnă absolut nimic, dacă dincolo de confortul moral și material nu se elaborează frenetic o expansiune a atâtor forțe ascunse, pe care nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a fi bun cunoscător de oameni, dacă nu a te îndoi de ei? După moraliștii francezi (La Rochefoucauld, Vauvenargues, Chamfort etc.), oamenii politici au cunoscut totdeauna mai bine oamenii. Au avut și ei darul introspecției, dar n-au fost sinceri destul... În fața tiraniei și a cezarismului, se înalță dictaturile populare. Ele se bazează atât pe o necesitate istorică, cât și pe un asentiment al maselor. Pe ele nu le cer numai logica internă a evoluției culturilor, ci condiții sociale, aspirații colective
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
este drumul pe care trebuie să-l străbată sufletul românesc, pentru a nu amorți învăluit în umbre. Aceasta este problema psihologică a României. O mișcare politică n-are nevoie de "idei generoase" pentru a triumfa și a realiza efectiv. Este destul să cultive idealuri eroice și să valorifice posibilitățile de fanatism din om. O țară ca România este prea primitivă pentru a-și putea permite luxul "ideilor generoase", care sânt inerente țărilor cu o oarecare eleganță interioară. Ideile prea generoase, adică
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Persoana juridică care se afla acum pe mâna îngrijitoare a Esculapului nostru avea drepturi asupra unei moșteniri. Dovezi erau asemănarea cu portretul și multe alte împrejurări care nu ne interesează, legate însă de originea până acum obscură a lui Dionis. Destul că soarta lui materială din momentul acesta era schimbată. El însuși era lungit pe pat. Capul ridicat pe perini și lăsat asupra pieptului, paloarea cea liniștită și marmorie a feței contrasta cu părul în dezordine. O mână era strâns apăsată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nu poate vorbi și el de altăceva, azi cel puțin - adaose uitîndu-se timid în sus la el. Ce frumosu-i! ș-așa, când spune prostii, îmi place ș-așa - gândi tot ea. Apoi nu mai gândi nimic sau Dumnezeu știe ce - destul, după ce tăcu mult fără s-asculte, zise cam întins și cam ca și când n-ar fi băgat de samă: Tu, Ermil, - și speriată de ceea ce spusese, nu mai zise nimic. Fața ei era roșie de rușine. El stătu pe loc, îi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
bani și d-ta vrei fata lui. Nimic mai natural. Vă veți învoi amândoi asupra prețului ca doi oameni de onoare ce sînteți... dar până nu-ți sunt femeie am dreptul de a te ruga să mă scutești... Vei avea destul timp să mă chinuiești când îți voi fi femeie. Frumoasa contesă îi întoarse spatele și se uită din fereastă pe uliță. Ea începu să râdă, căci văzu pe-un bătrân mucalit silindu-se a tăia mutre evlavioase pentru a impune
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
puse mâna după cap și se uită drept și lung în ochii ei... Îi era ciudat... nu-i venea să creadă ceea ce vedea cu ochii. - Drept vorbești? întrebă el. Ea-și plecă fruntea-n jos. Văzuse zâmbetul lui și văzuse destul pentru a nu spera nimic. Ah! gândi în sine, ce plăcere poate găsi un om ca el într-o păpușă ușoară, în această mască de ceară a mea? Se înțelege... Alt bărbat s-ar simți măgulit, el... nici măgulit nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
să-și imagineze aproape caracterul omului în cestiune: o natură comună, consecventă și puternică. Puindu-și odată-n minte de-a lua pe Cezara vrând - nevrând, lui i - erau toate mijloacele binevenite, deși nu dispunea de multe, căci nu avea destul spirit pentru aceasta. Dar, întrucît îl servea inteligența, el cerca a descoperi dacă nu cumva șirata copilă ar avea vreun amor. Deși Ieronim nu știa ce fel e simțirea lui pentru Cezara, îi plăcea să asculte de ea ca un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de altceva, azi cel puțin, dar adaose, uitîndu-se timid și șiret în sus la el, ce frumușelu-i ș-așa, când spune prostii {EminescuOpVII 143} ! îmi place ș-așa", gândi tot ea. Apoi nu mai gândi nimic, sau Dumnezeu știe ce; destul, după ce tăcu mult fără s-asculte, zise cam întins și cam ca și când n-ar fi băgat de seamă: - Tu, Alec... și, ca speriată de ceea ce spusese, nu mai spuse nimic. Fața era purpură de rușine. EI stătu în loc... Îi strânse
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
că ești în stare s-o faci? Nimic mai natural. Vă veți învoi amândoi asupra prețului, ca doi oameni de onoare ce sînteți... dar, până nu-ți sunt femeie, am dreptul de a te ruga să mă scutești..., vei avea destul timp să mă chinui când îți voi fi femeie. Frumoasa contesă îi întoarse spatele și se uită din fereastă pe uliță. Ea începu să râdă, căci văzu pe un bătrân mucalit silindu-se a tăia fețe evlavioase pentru a impune
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]