5,880 matches
-
autoritățile guvernamentale! Nu putem să-l predăm fără documente: este un individ periculos!Eu sunt cel mai mare în grad aici, așa că eu decid! Vă semnez documentele de predare și îl iau pe răspunderea mea. Duritatea intervenției, gabaritul și funcția dulapului i-a îmblânzit pe ofițeri: au emis noi documente de predare, acesta a semnat tot ce i s-a prezentat, și-a pus cazmaua (mâna) pe neajutoratul vinovat și, hotărât, l-a mânat spre mașină. A demarat la fel de decis precum
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
au furat. țin mine și acum ce am trăit când am aflat că unii dintre noi au furat. Am plâns. V.A. : Ce să fure ? A.M.P. : După ce am început să vindem revista, banii îi puneam la grămadă într-un dulap. Cineva i-a furat. Ne-a chemat Daniel Condurache, șeful nostru, și ne-a spus : „Ăla i-a furat“. Eu am refuzat să cred. Deci eram foarte naivi și nepregătiți pentru viață. V.A. : Bazele corupției sunt baze naturale. A.M.
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
de pe ecranele de cinematograf și de televiziune din România? Cred că răspunsul îl știm cu toții, dar ne arătăm preocupați de alte probleme, mult mai importante, procedînd ca în cazul pacientului lui Freud, închidem coșul de hîrtii cuprins de flăcări în dulap, crezînd că am scăpat de incendiu. Citim într-un P.S. la o amintire de la Cenaclul Sburătorul cuprinsă în Amalia și alte făpturi, următoarele: "N-am crezut că după 54 de ani, ridicând receptorul, de la celălalt capăt al firului, voi auzi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
noastre case, așa ne-au împărțit. Am debarcat tot. Am rămas cu căruța noastră, cu caii, cu păsările și cu tot. Drept să vă spun, nu a mișcat nimeni, nici păsările nu s-au dus mai departe de noi. Avînd dulapuri, avînd haine, avînd toate, ne-am înjghebat, în pripă, un fel de colibă, punînd dulapurile roată și rogojinile le-am folosit ca acoperiș. Cînd a venit ploaia, totul a fost praf, toate hainele... săraca mama și soția puneau ligheane pentru ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
caii, cu păsările și cu tot. Drept să vă spun, nu a mișcat nimeni, nici păsările nu s-au dus mai departe de noi. Avînd dulapuri, avînd haine, avînd toate, ne-am înjghebat, în pripă, un fel de colibă, punînd dulapurile roată și rogojinile le-am folosit ca acoperiș. Cînd a venit ploaia, totul a fost praf, toate hainele... săraca mama și soția puneau ligheane pentru ca să nu se ude. Dar era o căldură în balta aceea foarte mare. Atunci în iunie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
câteva cravate și papioane, niște șosete, niște chiloți, asta era toată averea care îi rămăsese. Erau toate în valiza deschisă de pe jos sau întinse pe câteva umerașe, agățate în niște cuie bătute în perete cu tocul pantofului. Nu avea un dulap, doar o măsuță pe post de birou, înghesuită între pat și geamul micuț prin care niciodată nu intra destulă lumină, deoarece vizavi începuse să se construiască un bloc imens. Priveliștea sa era un zid, cu locuri goale în care trebuiau
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
În graiul popular, rezultat al unei Îndelungate apropieri româno-otomane și al adoptării de către români a unor produse, tehnici, obiceiuri sau mode turcești (din secolul al XV-lea și până la Începutul secolului al XIX-lea). „Cioban“, „musafir“, „dușman“, „odaie“, „dușumea“, „tavan“, „dulap“, „chibrit“ sunt cuvinte de origine turcă. Și gastronomia românească se declină În bună măsură pe turcește, Începând cu felurile de mâncare considerate astăzi tipic românești: „ciorba“ și „sarmalele“. Terminologia premodernă din arhitectură și urbanism vădește, de asemenea, o puternică influență
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
de astă-noapte, umbra visată. (În aceeași secundă am devenit la fel de subit și băiatul care stătea lângă Aimee Light în BMW-ul ei.) M-am plimbat prin cameră imitând mișcările umbrei, întrebându-mă ce căutase. Nu părea să lipsească nimic din dulapul și sertarele mele și nu se distingeau nici un fel de urme pe mochetă (deși în visele mele aceste urme erau și în sufragerie, iar acum chiar în biroul meu). În cele din urmă m-am îndreptat spre ușa camerei lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mi-am spus mie însumi, fiindcă îl visasem, iar camera nu prezenta un singur detaliu sau indiciu sau ceva care să-mi amintească de ceea ce visasem noaptea trecută. Cutii umplute pe jumătate cu haine pentru Armata Salvării se găseau în fața dulapului din camera lui Robby. Luna continua să pulseze pe ecranul calculatorului în repaus. În biroul meu n-am reușit să mă concentrez asupra romanului, așa că am recitit scena din American Psycho în care Paul Owen e asasinat și am fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
care îi permitea să se năpustească în interiorul altui coridor întunecat al altui castel medieval. În timp ce examinam încăperea, primul meu gând: mobila fusese aliniată asemeni aceleia din camera mea de copil din Sherman Oaks. Aranjamentul era identic - patul lângă peretele de lângă dulap, biroul sub fereastra care dădea spre stradă, televizorul pe o masă scundă, în dreptul unui raft pe care se aflau cărți și echipamentul stereo. Camera mea fusese mult mai mică și mai puțin sofisticată (nu aveam propriul frigider), dar nunațe gălbui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
dus acolo și i-am ridicat, punându-i foarte delicat pe un umeraș de lemn - dorind ca Jayne să observe cât de normale și deliberate erau mișcările mele. - Sarah e bine, e tot ce-a zis Jayne când am închis dulapul. - Dar ni s-a spus că nu dă mâna cu alți copii la școală. Chipul i se crispă. - Cred că ar fi necesar s-o...testăm din nou. Pauză. Cred că e necesar să înțelegem asta. - De ce? Doar pentru că are
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
un pârâit. Forța ușa. M-am dus la ușă. Robby încă se ținea de mine. - Robby, am șoptit. Ai o lanternă aici? Orice? Am simțit cum Robby mi-a dat imediat drumul și l-am auzit îndreptându-se în direcția dulapului. În întunericul camerei a apărut o sabie verde de lumină. A plutit spre mine și i-am luat jucăria. Lumina era anemică. Am îndreptat sabia spre ușă, iluminând-o. - Tată, a șoptit Robby, vocea lui nesigură. Ce e? - Nu știu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
cer în timpul picnicului din Horatio Park în timpul verii: că stelele pe care le vezi în cerul înnoptat nu există în realitate.) Camera era în același hal ca atunci când o lăsasem miercuri noaptea când fugisem de-acasă. Patul nefăcut, computerul mort, dulapul deschis. M-am deplasat încet spre fereastră și m-am uitat pe Elsinore Lane. O altă duminică liniștită, totul părea okay în lume. (E o frază pe care ai crezut s-o scrii vreodată?) Am rămas în cameră multă vreme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
deasupra bolului, privind drept în el, mi-am dat seama ce era. Era un cuib. Iar în cuib obiectele negre ovale nu erau pietre. Mi-am dat seama imediat ce erau. Erau ouă. Și mai era un cuib lângă ușa de la dulap. (Și un altul va fi mai târziu descoperit în camera de oaspeți.) Mi-am adus aminte de ceva despre care mă avertizase Miller. Miller spusese că decontaminarea era necesară pentru ca să nu rămână nimic viu în casă înainte de a începe curățirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
costul și transportul? </citation> <citation author=”PIENESCU Mircea V.” loc=”(București)” data =”16/I.1975” desc=”C.P.”> Dragă Eugen, Încep anul cu scuze; dar În același timp și cu o lămurire. Scuturând casa, D na Pienescu a găsit, după un dulap, portretul lui Millo, pe care eu am susținut cu convingere că l-ai luat și ai făcut formele ca atare . Îmi cer iertare. Vina este a celor 76 de ani pe care i-am Împlinit ieri, odată cu Mihai Eminescu. Cele
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
tradiție a culturii ruse, la care eu țin foarte mult“. (Varlamov, care scrie o proză cu tematică rurală și semnează studii de antropologie culturală, pare să-și cultive, el însuși, cu mult orgoliu, o imagine de „mujic”. Este rotofei - genul „dulap ambulant” - și are o barbă în paragină, stil Tolstoi.) Mai spune Varlamov: „Nu pot să accept ideea, la atâția ani de la destrămarea Uniunii Sovietice, că Minsk și Kiev sunt orașe străine pentru mine”. Declarația lui Varlamov i-a supărat cumplit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cel din urmă atârnat deasupra șemineului, lângă o uriașă oglindă de Veneția; o fotografie din 1944 a abatelui Lacaze în fața orgii sale; un cap al lui Crist executat de sculptorul Michel Ciry, cu dedicație. Tot aici, se află un mare dulap în care stăpânul casei își rânduia manuscrisele, colecțiile ziarului l’Express ș.a.m.d. Scrutez acele interioare venerabile, înnobilate de prezența unui spirit ales, și mă gândesc la valoarea unei existențe umane perpetuate în obiectele ce i-au stat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
plimbăm în câte o grădină de zarzavat, ne aplecăm pe fereastra camerelor lor de culcare pentru a fixa, cu un ochi de fachir birman, malurile misterioase ale Senei la Nogent. Totul trece, sfârșește prin a agasa și șterge urmele, dar dulapurile normande, obiectele de pe marginea șemineului, ascuțitorile de creioane și mapele de birou ceva mai puțin ca restul. Omul precar are toată dreptatea să mizeze pe aceste mici patrii de tufe de trandafiri, de pendule și de fotolii Louis-Philippe când vor
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
și n-am știut ce s-a făcut. Mult mai târziu când amintirea s-a fixat pe deplin, am văzut că-i rupsesem coada. Și ca să nu observe ai mei jucăria abia făcută și stricată, am ascuns biciul subt un dulap. Și l-am uitat acolo. Bunicul Tincuței, moș Ion Andrușcă, țăran cuminte și trăind tihnit la țară, primește o telegramă de la nepoți. O telegramă vestind un lucru neînsemnat: că mama nepoților (fiica bătrânilor) nu poate veni de sărbătorile de iarnă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Judecata ți-i făcută Strânge-o-n brațe ș-o sărută. 11 Aprilie 1956 Vizită la Palatul Rectorului. În curtea interioară monument din sec. 16. a lui Miha Pracata (pg. 235 ode). Biblioteca științifică la etaj. Sala de lectură publică. Dulapul vechei arhive cu casete cu picturi simbolice (originale). Mănăstirea dominicanilor (sec. 15) grădina interioară cu fântâna în stilul renașterii și coloane toate diferite. Toate stilurile (gotic, baroc, renaștere suprapuse). Biserica conține un tablou de Tițian, o altă pictură de Vasari
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
lei și 50 bani. Domnița Elena Șuțu i-a dat tatei o scrisoare, care s-o dea vărului ei Dimitrie Greceanu [28] din Iași, care era prefect. Când a plecat tata la Iași cu mine a uitat scrisoarea acasă în dulap și mi-a trimis-o pe urmă la Școala. normală în timpul concursului. M-am dus eu la el și era plecat la București. Și când a venit iar m-am dus și el m-a întrebat: Când se dă concursu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
locui pe durata detașării în Peru. Camera mea era așezată deasupra garajului, avea improvizată o baie și o chicinetă dotată cu o masă care putea ține loc și de birou, un pat de o persoană, câteva rafturi pentru cărți, un dulap pentru haine, un televizor, așezat pe un soi de noptieră, și două scaune. Nu ea deloc primitoare, dar nu aveam pretenții, eram acolo numai pentru trei luni, iar majoritatea timpului aveam să mi-l petrec în birou, la muncă. După ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
pe un covor gros de lână, pe jos, copiii aveau acces la o movilă de jucării, cam desperecheate, căței și ursuleți de pluș, cuburi, tot felul de păpuși, unele stricate de prea multă folosință; de-a lungul pereților se eșalonau dulapuri cu ușile de sticlă îndărătul cărora vedeam, vrăjiți, alte jucării, mai frumoase, păpuși îmbrăcate ca niște prințese, animale exotice, fără nume pentru noi, papagali zburători și viu colorați, susținuți de sus cu o sfoară incoloră... Din aceeași lume făcea parte
PLECĂRI FĂRĂ ÎNTOARCERE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
sau poate o rudă a doamnei... Intrăm, totuși, înăuntru în timp ce uluiala făcea loc panicii... în camera mare totul era pe dos; nimic nu era la locul ei. Copiii se precipitau în mijlocul camerei spre movila mult mărită de jucăriile scoase din dulapurile acum larg deschise și golite de toate cele altele prohibite, pe care aveam dreptul până atunci să le vedem doar cu ochii nu și cu mâinile... Impresia de „lume răsturnată” îmi interzicea orice gest. Dispăruse parcă și Doamna, zâna protectoare
PLECĂRI FĂRĂ ÎNTOARCERE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
devenită ulterior cabinetul de lucru a prof. dr. Oprean O. Consider necesar să menționez că În dorința conf. dr. Begnescu de a dota disciplina din Iași, asemănător celei din Alma Mater, a obținut de la conducerea Întreprinderii Ecarisajul, București, transferarea gratuită a dulapurilor de muzeu și numeroase piese anatomo-patologice de la Începutul secolului XX, importante pentru instruirea studenților, nucleul actualei colecții. Conf. dr. Drugoci Gh., decanul Facultății, m-a delegat să iau legătura cu Întreprinderea de sticlă din Cugir și să contractez borcanele necesare
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]