6,312 matches
-
spațiilor comerciale. În general la acest tip de publicitate apelează și comercianții prin plata unei cotizații (În calitate de membru) calculată În funcție de suprafața ocupată sau ca pondere a cifrei de afaceri În total cifră de afaceri a tuturor magazinelor din cadrul complexului comercial. Estetica unui centru comercial este foarte importantă pentru atragerea de cumpărători. Utilizarea de bannere, copertine, steaguri și culori strălucitoare Îi poate atrage pe unii cumpărători, dar pentru alții ar putea fi o distragere a atenției și inducerea unei stări de iritare
Managementul proprietăţii imobiliare by ANICA-POPA, ADRIAN () [Corola-publishinghouse/Science/186_a_188]
-
constructive. Dezvoltarea economică a României, urmată de expansiunea și diversificarea spațiilor industriale, a impus apariția unei noi structurări a spațiului industrial și mai ales a unei simbioze cu tehnologia și știința modernă. Efectul acestor transformări va conduce la apariția unei estetici noi, capabilă să răspundă cerințelor funcționale diverse. Efortul și aportul arhitecților la soluționarea acestor cerințe se vor Îndrepta și spre proiectele dedicate designului industrial, care se va dezvolta ca ramură importantă În preocupările legate de industrie pe parcursul următoarelor decenii. Dacă
Managementul proprietăţii imobiliare by ANICA-POPA, ADRIAN () [Corola-publishinghouse/Science/186_a_188]
-
cărui prim imperativ era: „Cetitor deparazitează-ți creierul”; iar „deparazitarea” însemna radicala punere în chestiune a tuturor achizițiilor trecutului, în intimă relație cu promovarea noului; creație și invenție opuse imitației sterile a convențiilor (cu implicații mai generale, ținând de o estetică antimimetică), distanțare de „gramatică” și „logică” (în înțelesul de limbaj convenționalizat, dar și în cel propriu, în prelungirea sloganurilor futuriste și dadaiste): „Artistul nu imită artistul creează. / Linia cuvântului culoarea pe care n-o găsești în dicționar. INVENTEAZĂ INVENTEAZĂ / Arta
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
constrângere proprie)”. Într-un asemenea context de idei, recursul lui Voronca la experiența mallarméană a limbajului este deplin semnificativ. Căci dacă s-a putut vorbi, chiar în cercetări mai recente privitoare la interferențele avangardiste, despre „imposibilitatea fundamentală de a aplica estetica «constructivă» limbajului”, cel care afirmase că poezia nu se face cu idei ci cu cuvinte și-l vedea pe poet „singur cu limbajul” și „cedând inițiativa cuvintelor”, eliberat de „entuziasm” și „delir”, rămânea, neîndoielnic, reperul literar ideal pentru o posibilă
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
a devenit o "tradiție". De aceea, observă cu subtilitate, Vattimo, moartea artei este mereu anunțată și mereu amânată, manifestându-se doar ca amurg. Moare, în primul rând, opera exemplară, cea a geniului, care pretindea că pune în pagină adevărul; moare estetica, doldora de concepte emfatice, izvorâte din defuncta metafizică. Desigur, cade dictonul lui Longos ars longa, vita brevis, căci arta nu mai poate fi perenă, ci e perisabilă și provizorie, ca orice produs de consum. Credința în eternitatea artei devenise clișeu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
izvorâte din defuncta metafizică. Desigur, cade dictonul lui Longos ars longa, vita brevis, căci arta nu mai poate fi perenă, ci e perisabilă și provizorie, ca orice produs de consum. Credința în eternitatea artei devenise clișeu al metafizicii și al esteticii. Contemporanul lui Nietzsche, Eminescu, depășise și el acest clișeu al esteticii metafizice, căci încă în timpuriul poem Memento mori (1872) scria: "Din agheazima din lacul, ce te-nchină nemurirei, / E o picătură-n vinul poeziei ș-a gândirei, / Dar o
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
vita brevis, căci arta nu mai poate fi perenă, ci e perisabilă și provizorie, ca orice produs de consum. Credința în eternitatea artei devenise clișeu al metafizicii și al esteticii. Contemporanul lui Nietzsche, Eminescu, depășise și el acest clișeu al esteticii metafizice, căci încă în timpuriul poem Memento mori (1872) scria: "Din agheazima din lacul, ce te-nchină nemurirei, / E o picătură-n vinul poeziei ș-a gândirei, / Dar o picătură numai. Decât altele, ce mor, / Ele țin mai mult. Umane
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
interesante teorii a secundarului, care dezvoltă, cu mijloace proprii, deconstructivismul american și european. Nota originală a lui Virgil Nemoianu e că nu mai distinge o falie între resorturile artei tradiționale și ale celei moderne și postmoderne. La el, să zicem, estetica nu e premodernă, iar poetica modernă și postmodernă, ci statutul ei "ontologic" ar fi să se opună, prin definiție, istoriei și progresului datele esențiale care caracterizează modernitatea. Arta e din capul locului reacționară, antidemocratică, antimodernistă și tocmai de aceea "postmodernă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
poate vorbi trebuie să se tacă", dat fiind că "esența ne este ascunsă". De fapt, Wittgenstein nu spune o noutate și, la rându-i, Heidegger, în celebra Scrisoare despre umanism invocă limpede responsabilitatea față de limbaj din perspectiva unei filosofii și estetici a tăcerii. Deși direcțiile sunt diferite, ignorarea acestui aspect de către Rorty se poate explica prin repulsia sa de natură ideologică față de "culpa" lui Heidegger în raporturile cu nazismul. Dar, revenind la Wittgenstein, acesta n-a făcut saltul din transcendent în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
nu încremenire în formă? Aici, geniul lui Eminescu vine să răstoarne o paradigmă poetică trecută intactă în simulacrele postmoderniste prefigurate deja de epigoni. Și el o face deconstruind, simultan, conceptul tradițional de frumos, deconstruire începută de Baudelaire prin rău interpretata "estetică a urâtului" (urâtul nu-i altceva decât adevărul ca negativ, cum l-a definit Eminescu): "S-a spus de mult că frumusețea consistă în proporția de forme. Nemărui nu i-a venit în minte că consistă în proporția de mișcări
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cu prisosință, în pofida strădaniilor scriitorului bucureștean de a le smulge mărturii despre vitalitatea curentului. În viziunea lui Ihab Hassan, considerat de Ion Bogdan Lefter drept cel mai de seamă doctrinar al postmodernismului, fenomenul a început, pentru el, prin apropierea de estetica tăcerii de după război, atunci când i-a descoperit pe Samuel Beckett și pe Henry Miller. Prin aceștia și prin muzica lui John Cage, i-a înțeles mai bine pe John Barth, Robert Coover, Vladimir Nabokov, Italo Calvino sau pe J. L.
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
amețitoarele viziuni eminesciene, parcă la ceas de ciocârlie ("până lângă ciocârlii"). De fapt, cam asta vrea să spună insolitul cuvânt antimetafizica, o rupere de simetrie în idealitatea lumii, către poezia de dincolo de cuvinte. Antimetafizica era o sfidare la adresa filosofiei și esteticii oficiale, impregnate de materialism dialectic și istoric. Faptul se vedea cu ochiul liber, dar poetul își lua măsuri de precauție (neavând vocație de disident), asigurându-ne că dezvoltă virtualități ale filosofiei marxiste pe terenul artei. În realitate, se considera inițiator
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
spirit o barbarie de tip inferior didactic"350. Filosofia rupturii devenea incompatibilă cu zăbava în dogmele oficiale: "Legea ne ține pe toți. Numai trădarea ei ne face să fim"351. "Ruptura" are ceva din conceptul de revelație din filosofia și estetica lui Blaga, pornind de la cuceririle fizicii cuantice, în imediata vecinătate a teoriei ruperii de simetrie din gândirea savantului-filosof Ilya Prigogine. Numai că principala țintă a lui Nichita Stănescu era poezia, ca axă a lumii în care trăim. Poetul se iluziona
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Cum se vede, Nichita Stănescu gândea deja "postmodernist", de fapt, transmodernist, fiindcă el nu avea deloc încredere în școli și curente literare, convins fiind de "falsa problemă a modernității": "Problema modernității e o problemă de istorie, iar nu una de estetică"353. Distincția este foarte importantă, fiindcă se spulberă credința unor teoreticieni moderniști și postmoderniști că există un progres estetic de la tradiționalism la modernism și postmodernism. Un vers de Homer sau de Dante, spune Nichita Stănescu, face de rușine o sută
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
locul marelui canion"362. De aceea, ca și Eminescu, dar ca și Evanghelistul (iar în secolul al XX-lea, Heidegger), Nichita Stănescu are cea mai înaltă concepție despre cuvânt. El a înțeles pe deplin de ce era bântuit Eminescu de o estetică a adevărului osmotic legat de cuvânt: " Unde vei găsi cuvântul / Ce exprimă adevărul?" Fiindcă adevărul arheic ("singura realitate de pe lume", cum definea poetul arheul) e translingvistic și de aici dificultatea enormă de a-l provoca prin cuvânt, de a produce
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
un principiu aristotelic extins și asimilat cu succes, potrivit c]ruia virtutea este analizat] în termenii unei complexit]ți; în acest sens, binele reprezint] în esenț] unitatea organic] a unui întreg complex. Acest principiu universal acceptat p]trunde în sfera esteticii. Problemă crucial] care se ridic] este dac] o asemenea concepție se preteaz] abord]rii noastre în domeniul doctrinei etice, cu alte cuvinte dac] ea poate constitui r]spunsul la necesitatea unei teorii a binelui care s] stea la baza sistemului
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
directorului-proprietar se traduce prin concesii făcute senzaționalului și divertismentului nepretențios. Structura e destul de laxă: dacă fiecare număr prezintă un comentariu pe teme culturale de actualitate, în schimb cronicile (literare, dramatice, plastice, muzicale) nu au nici continuitate, nici substanță. Articole de estetică ori consacrate unor opere aparținând literaturii, artelor plastice și muzicii, îndeosebi străine, scriu frecvent profesorii Petru V. Gâdei și Matei Fotino (cu preferințe pentru literatura americană) și doctorul I. Duscian, ce iscălește uneori și Leandru, lor alăturându-li-se, din
UNIVERSUL LITERAR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290365_a_291694]
-
O seamă de cuvinte” și „Ecouri”, cât și, doar în prima parte a anului 1926, dări de seamă asupra șezătorilor organizate de Societatea Scriitorilor Români, redactate mai ales de Perpessicius (care semnează și Pentapolin). Rezultatele sunt remarcabile și în domeniul esteticii, al științelor socioumane proxime, al istoriei literaturii și al celorlalte arte, în paginile revistei întâlnindu-se Mihail Dragomirescu (cu secvențe din Știința literaturii ori cu „dialoguri”), Tudor Vianu (Psihanaliza și morala), Lucian Blaga (Polivalența estetică a naturii, Weltliteratur și Daimonion
UNIVERSUL LITERAR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290365_a_291694]
-
cu secvențe din Știința literaturii ori cu „dialoguri”), Tudor Vianu (Psihanaliza și morala), Lucian Blaga (Polivalența estetică a naturii, Weltliteratur și Daimonion), Scarlat Struțeanu (Arta nouă, Clasicism și romantism, Hedonismul estetic, Este arta un joc?), F. Aderca (Mic tratat de estetică literară și o suită de interviuri care vor intra în Mărturia unei generații), N.N. Matheescu (Instinctul artistic, Conceptul estetic al lui Auguste Comte, Considerațiuni asupra catharsisului aristotelic, Despre mituri, De la Platon la Durkheim), Ramiro Ortiz (studii referitoare la capodoperele literaturii
UNIVERSUL LITERAR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290365_a_291694]
-
Alfred Alessandrescu. Se introduc rubrici noi, precum „Gazetăria literară” (inițial iscălind aici un Ariel), „Așa și așa” (N. Crevedia), „Cărți redate în extrase” (sunt propuse îndeosebi memorii, biografii ale unor celebrități etc.). Destul de sărac este compartimentul articolelor pe teme de estetică ori de istoria literaturii. Mai frecvent sunt prezenți Mihail Sebastian (ocupându-se de Jacques Rivière, Marcel Proust, Jean Law sau de volumul Evoluția poeziei lirice al lui E. Lovinescu, de I. L. Caragiale și Gh. Brăescu), Emil Gulian, C. Nestor. Cu
UNIVERSUL LITERAR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290365_a_291694]
-
literar și redactor responsabil până în 1944. Ceva mai înainte apăruse aici și Mircea Streinul, care furnizează recenzii la cărți germane, note, versuri, reportaje, nuvele și fragmente de roman. Ion Frunzetti e redactor în 1940, intrând în sumar cu articole de estetică, istorie a artei, cronici și eseuri, „note italiene”, sub care figurează pseudonimul Socrates, mai rar cu versuri. Au mai făcut cronică teatrală I. Constantinescu, Cicerone Theodorescu, I. Mincu-Lehliu, Adriana Nicoară și Al. Drăghici, cronică plastică Ion Zurăscu, Lucia Dem. Bălăcescu
UNIVERSUL LITERAR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290365_a_291694]
-
sunt informați despre dezbaterile specialiștilor sovietici cu privire la problemele romanului și ale realismului socialist, la rolul și sarcinile criticii literare sau ale teoriei marxiste a literaturii. De asemenea, sunt abordate chestiuni ținând de stil și obiectul artei, de reportajul literar, de estetică, de prezentarea eroului în literatura contemporană, argumentația bazându-se pe lucrările lui V. I. Lenin, G. V. Plehanov, N. G. Cernâșevski, Mihail Șolohov și Georg Lukács. Alte rubrici, ca de pildă „Referate”, includ articole sau recenzii ample la romane și
VIAŢA LITERARA SOVIETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290526_a_291855]
-
Cluj, și la București, ca reporter la „România liberă”. De aici este recrutat pentru Școala de Literatură „M. Eminescu” (1951-1952), iar la absolvire, după un răstimp petrecut în postul de inspector la Ministerul Artelor și ca preparator la Catedra de estetică a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, revine în presă: reporter la revista „România azi” din cadrul Redacției publicațiilor pentru străinătate (1953-1956), redactor la „Scânteia tineretului” (1956-1966), „Femeia” (1967) și „Săteanca” (1967-1973). Debutează cu versuri la cotidianul clujean „Lupta Ardealului” în
VLAD-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290598_a_291927]
-
discipline sau domenii de cercetare care ating, mai mult sau mai puțin, tematica imaginilor etnice și culturale: antropologia culturală și etnologia, atunci când, de exemplu, abordează problematica aculturației; sociologia prin studiul etnicității sau al relațiilor dintre „centru” și „periferie”; filosofia culturii, estetica, teoria și istoria literară - prin contribuțiile referitoare la problema „specificului național” sau a raporturilor dintre „tradiționalism” și „modernism”; alte domenii ale științei literaturii, axate pe tema circulației și receptării operei literare: sociologia literaturii sau estetica receptării; iconologia, ca ramură a
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
centru” și „periferie”; filosofia culturii, estetica, teoria și istoria literară - prin contribuțiile referitoare la problema „specificului național” sau a raporturilor dintre „tradiționalism” și „modernism”; alte domenii ale științei literaturii, axate pe tema circulației și receptării operei literare: sociologia literaturii sau estetica receptării; iconologia, ca ramură a istoriei artei, În ceea ce privește imaginile transmise prin limbaj figurativ; disciplinele sistemelor generale: teoria comunicării, cibernetica, semiotica, gramaticile formale - nu atât printr-o atenție specială acordată imagologiei, cât prin sugestiile metodologice, tehnicile și conceptele care pot fi
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]