4,693 matches
-
în căldură, în mai puțin de zece zile, e pentru că naratorul avea în minte toate componentele de aspect etnografic, psihologic și etic. Cu patru ani înainte de Baltagul, apriga Vitoria Lipan și fiica ei, Minodora, se numeau Ileana și Aglăița. O evocare din 1926, Primăveri de altădată, prefigurează comportamentul sever al Vitoriei în relațiile cu copila: "Ce cauți aici, fată hăi? Ai isprăvit treaba pe care ți-am dat-o? Da, mămucă. Ai și gătit de lipit prispa? Am gătit. Mira-m
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
pârlit, când l-au văzut,/ Mai frumos că mi-anverzit”. Sintaxa versurilor valorifică dinamismul construcțiilor eliptice. „Crângul era înmugurit, dar nici bine nu a sărit calul în el, că a și dat crengi noi” ar fi enunțul care, pierzând puterea de evocare egală în valoare cu „spectacolul” însuși, ar explica ritualul vegetațional. Același rol de mărire a vitezei de derulare a discursului poetic o are și inversiunea, accentul căzând pe obiectul transformării („câmp pârlit, când l-au văzut”), pe statutul inițial al
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
-mi vine Samodiva,/ Flăcărind, bărăcănind,/ Cu marame vânt făcând,/ Păr galben dărăpănând” (Oltina - Tulcea). Hierofania alimentată de lumina răsăritului surprinde prin ivirea bruscă sugerată de interjecția prezentativă urmată îndeaproape de verbul la prezentul indicativ, a cărui putere „cinema¬tografică” de evocare face retina receptorului să se dilate. Timpul mitic instaurat este dilatat apoi de patru verbe la gerunziu care prelungesc venirea infernală în percepția magică; formele arhaice predominante adâncesc întoarcerea în matca temporală la nivelul logos-ului, în timp ce dinamica acțiunilor înfățișate
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
timp și abea acum, împreună cu altă corespondență, am intrat în posesia scrisorii. Vă mărturisesc sincer că mi-ați prilejuit o mare plăcere. Am încercat sentimente de înaltă factură psihică pe care le voi retrăi de fiecare dată, când voi reciti evocările dvoastră. Mama noastră, a fost o icoană de preț în fața căreia ne închinăm cu evlavie. Și-a dăruit viața pentru noi, cei 4 copii, pe care ne-a crescut și educat cu dragoste de țară și de adevăr. O păstrăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
faptele. Așa și în multe alte feluri se consolidează prietenii adevărate, rezistente peste vremuri, între cei aflați la catedră și discipolii acestora. Ar fi multe de spus, dar spațiul și timpul nu ne permit, așa încât mă voi limita acum la evocarea doar a uneia dintre cele mai interesante și atractive forme de colaborare cu elevii, și anume cercurile tematice. (Sper să pot continua această evocare în numerele viitoare ale revistei.) Există o serie de condiții pentru ca aceste activități să fie eficiente
O via?? de om a?a cum a fost ea by Maria Martin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83586_a_84911]
-
multe de spus, dar spațiul și timpul nu ne permit, așa încât mă voi limita acum la evocarea doar a uneia dintre cele mai interesante și atractive forme de colaborare cu elevii, și anume cercurile tematice. (Sper să pot continua această evocare în numerele viitoare ale revistei.) Există o serie de condiții pentru ca aceste activități să fie eficiente: alegerea, selectarea participanților (numai dintre elevii pasionați), tematica să fie frumoasă, generoasă, ușor de înțeles, de abordat, bibliografia să fie consultată temeinic de elevi
O via?? de om a?a cum a fost ea by Maria Martin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83586_a_84911]
-
de nivel ale noastre cu cei mai interesanți parteneri de dialog din Europa, Orientul Mijlociu, Africa sau Asia. Spre exemplu, în aceeași lună, la București, sosea liderul palestinian Yaser Arafat, iar, la mai puțin de o săptămână, primul-ministru al Israelului. Această evocare o fac pentru a reaminti rolul important al autorităților române în dialogul atât de dificil dintre israelieni și arabi într-o perioadă în care tensiunile puteau oricând să degenereze în conflict armat. După câteva zile, premierul grec, Papandreu, tranzita România
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
din Moscova, despre satisfacția de a da replici ferme unor diplomați ruși, când aceștia continuau să uite multe adevăruri, denaturând în folosul lor și în dezavantajul nostru anumite momente istorice. Îmi aduc aminte reacțiile favorabile, nemascate ale colegilor mei la evocarea dezacordului nostru pentru schimbarea numelui Brașovului în "orașul Stalin", moment penibil, rușinos pentru autoritățile de atunci ale orașului, unde ne începuserăm formarea ca intelectuali, unde aproape două decenii pe Tâmpa se lăfăise numele tiranului de la Moscova, plantat cu dibăcie de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
zece ani de la acea teribilă "gafă", când, la Moscova fiind, de Sfântul Ion, aveam mai mulți colegi, în apartamentul nostru, invitați la onomastică, fiind toți după un consum suficient de alcool încât să ne exprimăm opiniile mai liber; în contextul evocării longevității Imperiului țarist, completată de cele șase decenii de Imperiu comunist, mi-am exprimat cu voce tare o părere la care gândisem mult și o mărturisisem numai în cercuri sigure: Toate imperiile s-au construit, au durat o perioadă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
artistică a dat naștere unor opere din care reiese interesul pentru aspectele teratologice, Înainte cu mii de ani, câștigând pe de-o parte arta universală și pe de altă parte informația descriptivă, fie ea chiar empirică. De la frescele antichității cu evocarea lascivă, malițioasă și bucolic colorată a lui Pan și a faunilor cu cornițe În frunte și unilateral picior de capră, la demonologia evului mediu fixată În alb-negru de Goya, de la obscenitatea și senzualitatea renașterii până la eroticul Picasso cu minotauri și
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
să se sfârșească din viață și cartea să nu fie tradusă. Abia prin 1986 am tradus ce era de tradus și am adăugat partea pe care o tradusese Nichita prin 1966 în volumul "Aripa dezaripată"... Nu știu dacă e momentul evocării lui Nichita sau cum ți-ai imaginat acest interviu...? Mă gândeam că Nichita e stare de spirit româno-sârbească, româno-europeană, româno-universală încât vorbind despre el vorbim despre noi. Nichita iubindu-vă pe voi, poeții din Banatul sârbesc a făcut să ne
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
și fabrica Nicolina în consacrarea principiului „așa cum faptele s-au petrecut”. Secvențe de viață expulzate multă vreme la poarta istoriei. Departe de tentația unei construcții voluminoase, festivistă, omagială și propagandistică, precum monografia publicată în 1972, am căutat apropierea de realitate, evocarea unei fărâme din destinul oamenilor, a căror viață s-a scurs între halele și utilajele Nicolinei.
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
vreau să scriu, aici, câteva rânduri; despre celălalt, când voi putea reproduce magnifica fotografie. Așadar, o însemnare despre Alexandru Slătineanu, profesor de bacteriologie și întemeietor al unei importanțe școli de medicină din Iași și din România. Este greu să faci evocări despre oameni pe care nu i-ai văzut niciodată, dar care nu au devenit încă abstracțiuni postume. Din acest motiv am amintit frumoasa fotografie, pentru că acolo se vede, se simte, personajul interesant care a fost Slătineanu, tronând "boerește" într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
ducea la câte un bolnav; de obicei sensul este invers, dar doctorul Dobrescu a fost, cum se spune azi, un nonconformist. Firește, multe altele vor fi rămas neștiute pentru că dreapta nu știa ce face stânga. Ar trebui să închei aici evocarea omului superior și atât de simpatic, doctorul Dobrescu. M-am tot ascuns printre cuvinte, totuși, nu pot omite ceea ce îmi este mai greu de scris, anume că pe dânsul l-a făcut soarta să treacă, de două ori, prin cea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
a sistemului nervos și chiar a relațiilor sociale" ( G.W. Harris, Cambridge, 1969, un savant celebru). Deși în ultimele două decenii Gr.T. Popa și-a redobândit statutul istoric, o cronică a școlii ieșene de medicină nu poate fi concepută fără evocarea sa. În puține cuvinte, evitând repedea înclinare spre laude, încerc să delimitez reperele semnificative ale trecerii prin istoria științei și culturii a acestui foarte interesant om. Cuvântul-cheie care îi explică făptura, viața și opera este probabil "lumina" Metafora mi se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
1990), Clasici români din secolele XIX și XX (1996), Lumea criticului (2000), Amintiri și portrete literare (2003, ediția a doua, 2004), Fragmente contemporane (2004). Cuvânt preliminar Cartea mea precedentă (Lumea criticului, 2000) se încheia cu o secțiune care conținea câteva evocări ale mediului nostru literar, câteva portrete de scriitori contemporani și câteva notații confesive. Lotul acela de texte oarecum improvizat, inclus în ultima clipă, a avut parte de o neașteptat de bună primire. Comentatorii cărții s-au oprit la el în
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
a lăsat tăcerea, cum s-a întâmplat cu atâția alți scriitori contemporani decedați, înghițiți imediat de uitare. În chiar anul în care Crohmălniceanu a murit (2000), Geo Șerban făcea să apară caietul memorial Un om pentru toate dialogurile, cuprinzând numeroase evocări, mărturii, analize care-i erau consacrate. Dincolo de ceea ce este convențional, vrând-nevrând, în astfel de întocmiri care își propun în primul rând să omagieze, caietul memorial confirmă ceea ce spuneam înainte: criticul continuă să fie o prezență a contemporaneității literare românești. Au
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
despre acest lider necontestat al scriitorimii române din anii ’70,a cărui prezență a marcat memorabil acel interval. Sau, în cazul lui Sadoveanu, referirea la ceremonialul narativ din proza lui, tot un aspect stilistic, sau de tehnică literară, trimite la evocarea omului Sadoveanu, surprins în atitudini, în gesturi consonante, cum îi apar memorialistului, cu factura stilistică a operei. La drept vorbind, nu se poate spune precis cine pe cine „deghizează“ în cartea lui Crohmălniceanu: memorialistul pe istoricul literar sau acesta din
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
cinematografia sovietică, generate de liberalizarea hrușcioviană, cu atât de omeneasca reprezentare a dramelor războiului, dispensată de clișeele eroice, din Zboară cocorii al lui Kalatozov, cu investigarea, până atunci prohibită, a lumii marginalilor din Cazul Rumianțev al lui Heifiț, cu îndrăzneața evocare a iubirii tragice dintre un ofițer alb și o tânără bolșevică din Al 41-lea al lui Ciuhrai. Alexei Batalov, Tatiana Samoilova, Oleg Strijenov au devenit repede nume de actori foarte iubite, ca și acela al strălucitoarei Alla Larionova din
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
preocupați cu împărțirea problemei istorice greu de sistematizat pe secțiuni flexibile, bine proporționate. Odată cu o seama de evenimente și cauzele acestora, cititorii renascentiști așteptau să găsească în istorii ornamente retorice constând în eseuri introductive morale, schițe de caractere, digresiuni topografice, evocări ale unor lupte care produceau cel putin entuziasm, daca nu instruire practică, trimiteri la popoare străine și alăturarea unor elemente similare sau contrare. A existat și o așteptare mai mare, si anume ca istoria i-ar putea face realmente mai
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
față de timp și de istorie, stând însă față în față cu personajul său, ca individ, în timpii revoluți din care vrea să-l aducă în actualitate prin prisma unei aprecieri a mentalităților publicului de azi. Între timp, coloratura epică a evocărilor, e străbătută de o fină privire ironică, bonomă sau ranchiunoasă, întotdeauna însă capabilă a crea atmosferă credibilă și o conjunctură din care nu neapărat poetul în sine, cât imaginea lui în conștiința publicului de mai târziu se validează ("În această
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
de poezia lui Eminescu, care, la rându-i, ar fi putut să fie inspirată de, cine știe?, alte flori albastre pe care poetul i le-ar fi putut da în preumblările lor vieneze din urmă cu patru ani când, conform evocării Veronicăi: ,"modestia ta și mai ales darul tău de a povesti unele întâmplări din viața marilor gânditori m-a făcut să-ți port respect... Șase luni cât am stat în capitala Austriei mi s-au părut șase zile..." În această
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
personaje alegorice, evident, dar vede în ea "o meditație asupra condiției pernicioase a trupului bicisnic, supus cohortei de imagini părelnice ale lumii fenomenale, ca și a sufletului nemuritor" (O piesă de teatru necunoscută despre Eminescu); nu mai puțin amuzantă este evocarea relației lui Eminescu cu actrița Cleopatra Lecca Poenaru "în 1880, frumoasa Cleopatra, "văduva neconsolată" în vârstă de 40 de ani, era o figură binecunoscută a saloanelor bucureștene", pe care o vede, în urma altor sursologi, ca fiind femeia pe care poetul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
ei depun mărturie "despre viața publică și privată românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea". Evident, primul exemplu în ilustrarea acestei tipologii se dă din romanul Geniu pustiu, un "roman erotic și eroic", în care se face "evocarea revoluției, a prădărilor și a uciderii, a legii talionului". Exegetul vorbește acum despre "iconica familie a neliniștiților și însinguraților, a naturilor catilinare", apelând, în acest sens, la observațiile făcute și de Eugen Simion, I. Scurtu, mai înainte, etc. De interes
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
fi pus o asemenea ipoteză". Tot aici dezvoltă pe larg contextul poeziei Metamorfoză, "după Pușkin, semnată de "M. Eminecu"", aparținând ca datare, tot perioadei Odesa. Autorul articolului ia în discuție diverse ediții, alături de manuscrisul aflat în arhiva lui Minar, precum și evocarea unor consultări cu diverși eminescologi (Aug. Z. N. Pop, M. Ciudariu) pentru a evidenția "mistificarea". Domnia sa se referă și la numeroasele intervenții critice pe această temă, de-a lungul vremii, punctând cât se poate de elocvent:"Conținutul acestei bogate recolte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]