4,479 matches
-
familia și clasa, ca grupuri sociale. 3. Descrie! Scrie ce știi despre grupul de joacă. 4. Asociază! La ce te gândești când vorbim despre grup? De ce? (un mușuroi de furnici, un stup de albine, o pădure de brazi) 3. Activitate frontală Înțelegere, construire, investigație, prin vizionarea unui slide în power point Se prezintă elevilor un slide în power-point, cu tema Rasele umane. 4. Activitate în perechi Prin ce crezi că se deosebesc persoanele din imaginile de mai jos? Prin ce s-
COMPORTAMENTE CREATIVE ÎN ȘCOALĂ by Adriana Apostol, Iuliana Olaru () [Corola-publishinghouse/Science/720_a_1436]
-
orientarea vocațională. Strategii didactice: a) metode și strategii: conversația, Ciorchinele (Brainstorming), Metoda 6-3 5 (Brainwriting), Tehnica viselor, Mai multe capete la un loc, rezolvarea de probleme b) materiale necesare: fișe, creioane colorate, poliestiren, coli flipchart, markere c) forme de activitate: frontală, individuală, pe grupe Desfășurarea activității: I. Considerând clasa drept grup creativ de formare, se impune ca la început elevilor să le fie amintite normele grupului creativ. Aceasta va alunga teama de critică și evaluare, de neconsiderarea propriilor păreri și va
COMPORTAMENTE CREATIVE ÎN ȘCOALĂ by Adriana Apostol, Iuliana Olaru () [Corola-publishinghouse/Science/720_a_1436]
-
ați rămas tot în genunchi... și cu privirea în pămînt... O să-i spun asta... Costache: Tu-mi ceri mie să am un punct de vedere precis, o opinie fermă... Dar tu, Octav, tu ai o opinie fermă? (Octav realizează atacul frontal și, neștiind ce să răspundă, rîde) Mona: (sesizînd dificultatea în care se află Octav) Ei, uite o întrebare la care mi-ar plăcea să pot răspunde... Octav: (preluînd presiunea din replica Monei) Eu? Dacă am eu o opinie fermă?! Eu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
operează în spațiul restrâns al vieții particulare, strecurîndu-se în intimitatea supravegheatului sau recurgând la manevre capabile să destabilizeze omul în privința căruia există îndoieli sau care trebuie pus la încercare. Ca să obțină informații, supraveghetorul, cel mai adesea, nu adoptă o abordare frontală, directă, ci una ocolită, piezișă, prefăcută. Forța îi repugnă; el mizează pe inteligență, chiar dacă, mai apoi, ca urmare a rezultatelor obținute, sancțiunea poate fi, deseori, fizică. De altfel, într-o sintagmă celebră, nu punea oare Foucault alături cei doi termeni
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
caracter politic este politică la mai multe niveluri: ea are, desigur, un obiectiv anume, o țintă principală, dar deschide totodată și alte perspective, care vin să se adauge celei fundamentale, explicite, diversificând-o. Tartuffe ilustrează convingător această afirmație: aici, atacul frontal este îndreptat împotriva Bisericii și, într-un mod mai subtil, împotriva simulării credinței în ideologia dominantă a epocii (adaptarea lui Bulgakov a insistat mai ales asupra acestui ultim sens, făcând din Tartuffe o piesă subversivă în contextul terorii staliniste!). Criticii
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
bordel global, metaforă a „satului global”... La Genet, totul, întotdeauna, valori și practici, suferă o răsturnare. Oglinda desfătărilor trupești devine aici oglindă de supraveghere. Dublă întrebuințare pentru un singur accesoriu. Se știe că oglinda reflectă o imagine, dar acestei priviri frontale i se adaugă o alta, deseori adoptată, privire răsfrântă, privire oblică. Oglinda ne permite să ne vedem și să ne confruntăm cu ceea ce corpul nostru produce ca reflex atunci când se află în raza unei priviri străine, piezișe, care îl supraveghează
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
spate, dar, deoarece acest magnetism vizual este perpendicular pe ceea ce are loc pe suprafața picturală, el nu impune nici o predispoziție direcțională. Cu toate acestea, fiind o suprafață puternic bidimensională, peretele influențează spațiul pictural în sensul aplatizării lui. El întărește planul frontal. În natura moartă a lui Matisse intitulată Vase, toate cele cinci obiecte sunt așezate vertical, distingându-se de ceea ce ar putea fi orientarea lor spațială, dacă ar pluti în spațiu în imponderabilitate. Acestea însă se conformează vectorului excentric vertical în
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
concepută de artist. În altă parte am sugerat că dimensiunea verticală servește ca domeniu preeminent al contemplării vizuale, în timp ce aceea orizontală - ca domeniu al acțiunii. Lucrurile verticale, fie că sunt tablouri pe pereți sau oameni stând înaintea noastră, sunt văzute frontal, ceea ce înseamnă că sunt văzute corect. Ele se prezintă fără distorsiuni și de la o distanță convenabilă. Aceasta ne permite să analizăm obiectul în ansamblu, iar din moment ce vectorul vizual care pornește de la privitor poate ținti obiectul privit sub un unghi drept
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
acțiunea scenică conform logicii sale și de a crea în același timp o perspectivă clară pentru public. Conflictul creat de impunerea proiecției excentrice devine însă fundamental de nerezolvat. Problema nu apare în pictură atât timp cât aceasta își limitează jocul la planul frontal. Mozaicul bizantin din figura 8 este destul de realist pentru a concretiza spațiul cu împingerile gravitaționale sus-jos. Posedă însă prea puțină adâncime, căci aici este absentă podeaua orizontală a scenei. Nimic nu este deformat și nimic esențial nu este ascuns. Situația
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
este ascuns. Situația se schimbă însă de îndată ce pictura pune stăpânire pe adâncime, așa cum s-a întâmplat în pictura apuseană a Renașterii. Voi arăta în capitolul IX că această extindere scindează spațiul pictural în două structuri compoziționale în interacțiune: planul proiectiv frontal, care este, din punct de vedere vizual, mai direct și natural, dar care tinde să comprime scena reprezentată în lățime, și structura care se extinde în adâncime, prezentând scena obiectiv, dar care poate fi percepută doar indirect, printr-un fel
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
de seamă atestare a faptului ca atare. Către sfârșitul secolului al XIX-lea, respectiva cerință de a servi confortului vederii noastre era resimțită atât de tare, încât teoreticienii și artiștii au pretins ca și sculptura să se conformeze unei suprafețe frontale plane. În importanta sa carte Problema formei în arta vizuală (1893), Adolf von Hildebrand sugera că sculptorul ar trebui să conceapă figura ca așezată între două panouri de sticlă paralele, astfel încât punctele sale exterioare să le atingă; tot el proclama
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
astfel încât punctele sale exterioare să le atingă; tot el proclama: . Când regula este rostită în acești termeni, ea neagă însăși natura rotunjimii sculpturale. Totuși, este adevărat că multe sculpturi și-au recunoscut de-a lungul timpului dependența de privitor. Expunerea frontală a Paolinei Borghese de Canova (figura 20) se explică doar parțial prin necesitatea reprezentării în sine a figurii umane: ierarhia punctelor de vedere culminează cu simetria curbată a suprafeței frontale. Chiar și așa, atitudinea oarecum forțată a figurii este pe
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
au recunoscut de-a lungul timpului dependența de privitor. Expunerea frontală a Paolinei Borghese de Canova (figura 20) se explică doar parțial prin necesitatea reprezentării în sine a figurii umane: ierarhia punctelor de vedere culminează cu simetria curbată a suprafeței frontale. Chiar și așa, atitudinea oarecum forțată a figurii este pe deplin justificată doar prin raportarea la privitor, pentru care figura este prezentată printr-o imagine unică, sinoptică. În astfel de exemple, compoziția operei nu poate fi pe deplin înțeleasă dacă
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
problemă atunci când astfel de obiecte externe nu sunt prezente fizic, ci doar indicate de subiectul unei opere. Un exemplu grăitor este figura în marmură a lui Moise de Michelangelo (figura 22), un puternic centru de energie. Devierea capului de la simetria frontală a figurii și concentrarea aprigă a privirii introduc un vector oblic care se mișcă spre exterior precum raza unui far. Dacă privitorul dorește să găsească o motivație a mâniei legiuitorului, el se poate referi la mulțimea israeliților care adoră vițelul
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
centru, localizat undeva pe pavimentul bisericii San Pietro in Vincoli. Figura ar dobândi astfel o latură interioară și una exterioară - una în fața scenei din stânga lui Moise și cealaltă orientată înspre latura opusă. O astfel de viziune ar interfera cu caracterul frontal, esențial simetric al figurii, menit să domine opera. Frontalitatea imanentă este întru totul modificată de întoarcerea capului. Dacă însă direcția privirii lui Moise devine axa excentrică dominantă a figurii, compoziția devine de neînțeles. Sculptura este un centru de vectori îndreptați
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
se deplasau de-a lungul picturii, întărind astfel mișcarea laterală de la dreapta spre figura taurului din stânga. Ceea ce înseamnă că echilibrul dintre vectorii centrici și cei excentrici ai compoziției era de fapt altul decât ceea ce se vedea atunci când pictura este privită frontal sau într-un spațiu oarecare. Prin secolul al XV-lea, legătura organică dintre artefacte și ambianța proprie începuse să se piardă în arta apuseană. Este adevărat, mai ales pentru pictură, că opera artistului se schimbase într-un obiect mobil făcut
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
care nu ar putea-o niciodată vedea în realitatea fizică. În acest capitol am discutat cadrul din punctul de vedere al structurii compoziționale care își oferă propria centricitate și propriile coordonate excentrice, în primul rând verticala și orizontala în planul frontal. Această structură a trebuit discutată în relația sa cu compoziția creată de artist în interiorul cadrului, o compoziție care introduce propriii săi vectori centrici și excentrici. Voi aplica acum această discuție la două formate în care centricitatea este deosebit de puternică. Capitolul
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
o manieră aproape diagramatică se transpune evenimentul activ al ieșirii din pământ într-un aranjament ierarhic al demnității liniștite. Hristos înălțându-se este fixat în chiar centrul de echilibru al tabloului, ceea ce favorizează stabilitatea mai degrabă decât acțiunea. Împreună cu simetria frontală a posturii sale, poziția centrică îl transformă într-o statuie, un monument întronat, departe de vicisitudinile schimbării. Verticalitatea figurii lui Hristos este secondată de copaci, pe ambele părți, dar chiar și ei stau de pază, neînălțându-se ca vectori scoși
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
care aproape umple spațiul întregii picturi (figura 62). Mai ales simetria creează aici centricitate, determinând extinderea centrului până acolo unde se întinde simetria. Tot așa poate fi un chip cu axa sa verticală și perechea de ochi sau o figură frontală cu membre simetrice ori fațada unei clădiri. Chiar și într-o scenă ticsită, dominanta poate fi dată de o anumită figură datorită poziției ei centrale. O atare figură deține o atemporalitate calmă chiar și atunci când este antrenată într-o acțiune
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
succesiunea lor într-un joc oscilatoriu. Axa centrală nu este indicată explicit, ajungem însă la ea prin inducție de la axele mobile ale genunchilor, coapselor și umerilor care echilibrează compoziția. În practica clasică, contrapposto-ul este în esență o variație a perspectivei frontale principale, adică în cadrul celei de-a doua dimensiuni. Această versiune timpurie a procedeului a fost antrenată în cea de-a treia dimensiune, așa cum a arătat David Summers, de artiștii italieni ai Renașterii. În acea vreme, oscilația figurii frontale devine treptat
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
a perspectivei frontale principale, adică în cadrul celei de-a doua dimensiuni. Această versiune timpurie a procedeului a fost antrenată în cea de-a treia dimensiune, așa cum a arătat David Summers, de artiștii italieni ai Renașterii. În acea vreme, oscilația figurii frontale devine treptat mișcare continuu șerpuitoare a figurii, care descrie o elicoidă în jurul axei interne a sculpturii. Citită de jos în sus, mișcarea sculpturii lui Michelangelo, Victoria (figura 75), începe printr-o diagonală abruptă, creată prin ridicarea de pe piciorul drept întins
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
vizionare zdrențuite în negru și alb din dreapta. Ea separă izolarea deprimantă a soțului de întâlnirea la fel de sinistră a cuplului adulter. Fața soțului, cu ochii holbați, deși privind intens spre exterior, pare paralizată de fixația din gândul său prin simetria-i frontală și prin poziția centrică. Prin contrast, cuplul amanților este cufundat în dialog, dar animat prin elongația dinamică. Axa verticală din mijloc echilibrează cele două jumătăți ale tabloului și invită la comparație. Raportarea lateralelor este marcată cu precădere de axa centrală
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
înfășurată în jurul feței. (7) Orice fel de contracție produce puncte nodale. În adâncime, racursiunile creează astfel de contractări. Un cal ce stă liniștit câștigă intensitate vizuală atunci când este văzut din față sau din spate mai mult decât lateral. În plan frontal, îndoirea încheie turilor corpului uman oferă exemplul cel mai convingător. Figura femeii așezate din Dejun pe iarbă a lui Manet (figura 97) este cuprinsă într-un triunghi. Corpul, brațul, picioarele formează unghiuri ascuțite în diferite direcții. Cotul acoperă genunchiul, mâna
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
ai antebrațului, torsului și picioarelor îndoite se grupează perfect într un triunghi în jurul centrului. Astfel de perspective satisfăcătoare sunt posibile în multe stiluri din sculptură. De fapt, putem obține mai mult decât o singură proiecție valabilă. În exemplul nostru, privind frontal femeia ghemuită se poate descoperi o compoziție simetrică la fel de bine raportată la centrul de echilibru după cum este și din profil. Dar, dincolo de acest fapt, doar totalitatea aspectelor oferă o înțelegere adecvată a compoziției de jur-împrejur, iar pentru acest motiv preocuparea
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
acest motiv preocuparea pentru sculptură s-ar limita la câteva aspecte. O problemă oarecum similară există la stilurile de pictură care oferă perspective în adâncime. Ele tind să prezinte două viziuni diferite: una redusă în esență la proiecția în planul frontal, cealaltă arătând scena ca într-un spațiu tridimensional. Putem afirma fără grijă că ele prezintă scena așa cum apare și așa cum este. Un artist îndemânatic poate prezenta o proiecție frontală astfel încât aranjamentul nu numai să pară că ar funcționa de la sine
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]