7,075 matches
-
în această călătorie o ,,odisee a fluxului sanguin", călătoria personajului stând ,,sub semnul pasivității și anomaliei. Pacientul își poartă cu el cochilia 399. Un lucru este însă evident la Blecher, ca de altfel și la Poe, și anume că lumile imaginare iau naștere numai în spațiile închise. La nivel microcosmic, spațiul sanatoriului Berck unde personajul este ,,consemnat", este reprezentat simbolic de propriul său ghips care devine condiție pentru a crea. De altfel, misterul pe care personajul blecherian nu-l poate explica
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
consideră Berck-ul ,,un drog". Odată intrat aici, nu-l mai poți părăsi. Și cei care se însănătoșesc refuză să-l părăsească. Este și cazul lui Solange, de exemplu, care nu este singular. Explicația este simplă: Berck-ul oferă posibilitatea creării lumilor imaginare, aici personajul se simte mai liber decât i-o permite exteriorul. De aici și trăsătura comună a tuturor celor care locuiesc în acest spațiu: dorința de a limita pe cât posibil contactul cu cei aflați dincolo. Practic, personajele din romanele lui
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Adrian Marino numea "demistificarea" inversă: descoperirea tuturor semnificațiilor sacre ale lumii moderne, secularizate, punerea în valoare a tuturor simbolurilor și miturilor "camuflate". Mircea Eliade își propune să recunoască și să descifreze prelungirea în lume și existența actuală, ca și universul imaginar, inconștient al structurilor și semnificațiilor religioase, să descopere o "mitologie camuflată în numeroase comportamente, credințe și idealuri contemporane"444. Proza sa demonstrează că viața omului modern este plină de mituri uitate pe jumătate, de ,,hierofanii decăzute", de simboluri vechi. Modalitățile
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
și datorită propriului lor elan, care i-a determinat să urmeze în funcție de forța lor exemplul învățătorului lor: PURIFICAREA EULUI APARENT ÎN VEDEREA REALIZĂRII EULUI ESENȚIAL. Acest sacrificiu de sine activ constituie singura condiție care poate deschide calea spre "împărăția Cerurilor", loc imaginar unde orice spaimă este învinsă, unde nu domnește decît bucuria nepieritoare numită simbolic "veșnică". Încoronare a vieții mitice, mitul creștin este bizat pe simbolul încarnării spiritului. Iisus, om unic, ilustrează prin viața sa reală adevărul simbolic al mitului. Eroul își
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
faptului că sînt deviate de la sarcina esențială (formarea armonioasă a caracterului) spre sarcini exaltate de tot felul (pseudo-religioase, pseudo-artistice, politice etc). Cauza frecventă a acestui fapt esle confuzia dintre raritatea elanului autentic și diversitatea talentelor fie ele reale sau pur imaginare prea des bazate pe motive false legate de arivism, datorită autosatisfacției excesive pe care le-o acordă convenția socială. Oricît de frumos ar fi un talent susținut de elan, autenticitatea datorată supralicitării este nocivă pentru indivizi și pentru societate. Viața
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
diurne, a viselor cu ochii deschiși, în care ne hrănim cu energia noastră vanitățile vexate, în căutarea triumfului, și pierdem timpul vieții noastre prin reiterarea plîngerilor nedemne și prin elaborarea proiectelor de revanșă; în care ne vedem, sărman erou, învingător imaginar al tuturor adversităților și adversarilor, cu condiția să nu ne prăbușim în angoasa morbidă în fața celor mai mici obstacole exaltate imaginativ. Ca să te iubești cu adevărat, trebuie să ai curajul etic de a te vedea așa cum ești, de a a
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
individualismul metodologic. În ciu-da simpatiilor unor convenționaliști pentru Marx sau pentru Louis Dumont, holismul pare, o dată cu ei, definitiv înmormîntat. Avînd în vedere atît evoluția realității, cît și cea a teoriei, principiul lui Jeremy Bentham, potrivit căruia "Comunitatea este un corpus imaginar"46, pare bine fondat. Această lipsă de existență ontologică poate constitui și un dezavantaj metodologic. Dacă se au în vedere dificultățile pe care le probează individualismul metodologic și teoria alegerilor raționale în a face plauzibilă ideea că indivizii care au
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
psihanalizei jungiene, este un conținând, în care procesele conștiente și cele inconștiente, prin discordia concors, nu se exclud, ci se completează unele pe altele într-un tot. În chip identic, insolitul operei unuia dintre cei mai importanți filosofi ai universului imaginar, G. Bachelard, rezidă, în accepția lui Georges Poulet și Jean Starobinski, în felul cum aceasta decelează un raport de determinare intre lumea conștiinței și cea a imaginarului imanent vieții psihice: "De aceea, meritul excepțional al lui Gaston Bachelard este de
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
de clipe, pline, și izolate, legate cauzal precum fenomenele și, ca atare, aparținând unui ordin de realitate care ține de explicația științifică. În măsura în care existența concretă este totdeauna deschisă, totdeauna la viitor, totdeauna de împlinit, ea se proiectează într-o existență imaginară în care își oferă simbolic ceea ce-i lipsește, ca tematizare implicită a sensului acestei existențe. Imaginarul nefiind decât modul prin care conștiința face prezente, prin anticipare sau amintire, obiectele care îi lipsesc pentru a-și împlini dorința, atunci sensul unei
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
esențial să înțelegem că plenitudinea aceasta nu ar putea fi desemnată decât printr-un limbaj simbolic, pentru că simbolul, departe de a fi eroare sau ocultare, e însăși adevărul vieții mele concrete. Lucru perfect înțeles de psihanaliza freudiană, atunci când utilizează viața imaginară ca cifru al existenței cotidiene: un anumit vis este cifrul prin care apare o anumită dorință secretă, care-mi orientează tot comportamentul; descifrând visul acesta, dezvălui "realitatea" dorinței și "adevăratul" sens al comportamentului meu."16 Sunt aici suficiente date pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
conștiința, aceasta la rândul său, fiind un conținând care cuprinde și inconștientul: Când vorbesc în această lucrare de imagine, am în vedere nu copia psihică a obiectului exterior, ci mai degrabă o reprezentare provenind din domeniul terminologiei poetice, anume reprezentarea imaginară care se referă doar indirect la percepția obiectului exterior. Ea se bazează mai degrabă pe activitatea imaginară a inconștientului; se manifestă în conștiință ca produs inconștient, și anume mai mult sau mai puțin subit, oarecum ca o viziune sau ca
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
de imagine, am în vedere nu copia psihică a obiectului exterior, ci mai degrabă o reprezentare provenind din domeniul terminologiei poetice, anume reprezentarea imaginară care se referă doar indirect la percepția obiectului exterior. Ea se bazează mai degrabă pe activitatea imaginară a inconștientului; se manifestă în conștiință ca produs inconștient, și anume mai mult sau mai puțin subit, oarecum ca o viziune sau ca o halucinație, dar fără caracterul patologic al acesteia, adică fără a face parte vreodată din tabelul clinic
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
anume mai mult sau mai puțin subit, oarecum ca o viziune sau ca o halucinație, dar fără caracterul patologic al acesteia, adică fără a face parte vreodată din tabelul clinic al unei boli. Imaginea are caracterul psihologic al unei reprezentări imaginare și niciodată pe acela cvasireal al halucinației, adică ea nu stă niciodată în locul realității și este întotdeauna, în calitate de imagine interioară, deosebită de realitatea senzorială. De regulă, îi lipsește orice proiecție în spațiu, cu toate că în cazuri excepționale poate să apară cumva
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
altceva decât o grăbită împreunare trupească. Un studiu statistic ar demonstra că Ultima noapte... este lucrarea în care șarpele, ca element mobil al sufletului, își face simțită prezența cel mai des. Romanul, prin problematica sa, e predispus unei asemenea maniere imaginare. O iubire e tulburată de gelozie și incertitudine. Singură, conștiința acestui erou lucid nu reușește să niveleze accentele patologice ale dramei interioare, mai ales că autoscopia la care recurge personajul-narator nu o lasă nici un moment în stare latentă. Ce mijloc
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Nerval ("Ma seule étoile est morte. Et mon luth constélé / Porte le soleil noire de la mélancolie.//"), după cum afirmă și unele din stihurile sale: "Eu, plin de bale și vâscos, greu lupt / Alăturea din soare să mă-nfrupt.//"). Zborul și prăbușirea imaginară lasă lui Camil Petrescu libertatea neașteptată, de a-și suprima personajul de două ori; o dată prin sinucidere și a doua oară prin accidentul aviatic. Într-o logică ce ține de tradiția creștină (și nu numai!), cel care moare de două
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
cu exegeza operei camilpetresciene vor fi fost frapați de acribia de care au dat dovadă criticii literari în a deconspira adevărata cauză a sciziunii cuplului Fred d-na T. O ipoteză a fost lansată de către noi când am evidențiat relația imaginară dintre personaj și avatarurile sub care ni se înfățișează regimul aerian (dorința de a se elibera de sub orice tutelă a "aerianului" Fred). O alta, menționată de Liviu Călin și acceptată de Nicolae Manolescu, se bazează pe ipoteza unui complex de
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
simplă definiție a arhetipului lui Jung; toate miturile și poveștile din literatura universală cuprind teme de largă răspândire ce se perpetuează și răzbat pretutindeni. Luând aspectul unor fantezii, vise și obsesii, reprezentările arhetipale dobândesc o aureolă de concretețe în registrul imaginar al scriitorilor. Într-o abordare comparatistă, forma, ca mijloc de "exprimare" a arhetipului, rămâne aceeași. Conținutul e greu reprezentabil și are un aspect difuz, nebulos. Poate că acest amănunt l-a avut în vedere și Northrop Frye, când a încercat
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
într-un monolog că "Nu-i bine, și a bine nu menește." În finalul piesei Jocul ielelor, spectrul lui Grigore Ruscanu repetă scenic gestul sinuciderii prin împușcare, în sincronie cu apariția prematură a luceafărului de noapte. Semnul apocaliptic însoțește dispariția imaginară a tatălui și anunță o a doua moarte, pe cea a lui Gelu. Terifiată, Maria Sinești înțelege corect situația tragică a eroului, în conformitate cu nefasta rătăcire a astrului: "Gelu: Vino să vezi...Luceafărul... Maria (cu teamă): Nu...mi-e frică...E
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
grav absconsă eminesciană. Mitul reapare ulterior, ca o încununare, în metafora ontică a "... cercului vostru strâmt". Este lumea tatălui biologic, în antiteză cu lumea care nu cunoaște nici timp, nici loc, în care viețuiesc nemurind Hyperion și tatăl său dezirabil, imaginar, Demiurgos. Mitul lui Procust este conexiunea intimă, profundă, care leagă opera eminesciană de cea a lui Camil Petrescu. "Plusurile", acele extensii morale pe care Ladima le deține cu asupră de măsură, fac din personaj un exemplar unic, angoasat de tot
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
convins că identifică afinități cu Stendhal, Faulkner, Gide, Zola ori Balzac (pe ultimul scriitorul însuși îl indică ca promotor al "serialității" personajelor, maniera primind estimarea ca fiind "genială"299). Asemeni lor, Camil Petrescu înlesnește "trecerea" de la lumea reală la cea imaginară printr-o referire "avant-text"300, un fel de datum-preexistent. Incipitul romanului sugerează că acțiunea a debutat înainte de începutul material al textului (anterior cronologic): "Mustrările d-tale sunt fără utilitate, ca mânia cuiva care bate la ușa vecină închisă, în loc de aceea
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
este recognoscibil în câteva poezii ale sale, în vreme ce visul ofidian, infernal, construiește exclusiv în cele două romane interbelice o rețea care se organizează în mitul șarpelui înzestrat cu puteri cataleptice. Extinzând raționamentul și sprijinindu-ne pe argumente preluate din poetica imaginară a lui G. Bachelard, am conchis că Fred Vasilescu se înscrie în categoria "aerienilor", iar Ladima în cea a "pământenilor". În logica aceluiași demers interpretativ, cele două personaje feminine dezvoltă opoziția static-dinamic. D-na T. stă sub semnul fluidității debordante
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
izvorul și soarta orfanului rămas singur acasă. Toate acestea sunt operante doar la nivelul romanului Patul lui Procust. În același subcapitol am evidențiat dubla structură circulară a operei, în funcție de ordinea în care personajele apar în narațiune, și care în plan imaginar condensează un adevărat portret de familie al scriitorului. Câmpul arhetipal Don Quijote are ca enunț emergent secvența "În craniul meu se mișcă spezele unei mori de vânt". Reprezentările arhetipale consecutive acestui câmp sunt moartea ca panaceu al nebuniei, eroismul ca formă
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
rău. Dacă cineva acceptă ceea ce în mod obișnuit înțelegem prin producerea unui rău, nu se pune problema unui adevărat prejudiciu, ci a unui disconfort, a unei dureri sau chiar a morții unei persoane, dar în vederea obținerii unui câștig - real sau imaginar. Atât martirii, cât și masochiștii pot fi încadrați aici. Delimitarea libertăților personale poate fi făcută și înțeleasă tot prin prisma conceptului de producere a unui rău și prin echilibrarea, din această perspectivă, a dorințelor și a drepturilor unei persoane. Întrucât
MALPRAXISUL MEDICAL by RALUCA MIHAELA SIMION () [Corola-publishinghouse/Science/1374_a_2741]
-
care pleacă în viteză,ia mingea și se întoarce pentru a o preda următorului. Câștigă echipa care are un număr mai mare de puncte. Parcursul 1. Parcursul nr. 1 Șezând cu picioarele încrucișate: alergare, sărituri peste trei obstacole succesive (șanțuri imaginare), alergare cu ocolirea unui obstacol (fanion), alergare, sărituri succesive pe un picior din semn în semn (din cerc în cerc) alergare și sosire pe locul de plecare. 2. Parcursul nr. 2 Stând, alergare, săritură peste un șanț imaginar marcat pe
Minte sănătoasă în corp sănătos by Maria Larisa Arseni () [Corola-publishinghouse/Science/1706_a_2942]
-
succesive (șanțuri imaginare), alergare cu ocolirea unui obstacol (fanion), alergare, sărituri succesive pe un picior din semn în semn (din cerc în cerc) alergare și sosire pe locul de plecare. 2. Parcursul nr. 2 Stând, alergare, săritură peste un șanț imaginar marcat pe sol, sărituri succesive pe un picior, ridicarea și transportarea unor obiecte dintr-un loc în altul, alergare cu ocolire a unui obstacol (fanion), transportarea obiectelor la locurile inițiale, alergare șerpuită printre teri obstacole, alergare la linia de plecare
Minte sănătoasă în corp sănătos by Maria Larisa Arseni () [Corola-publishinghouse/Science/1706_a_2942]