6,831 matches
-
asigură posibilitatea creației infinite, diversificînd-o în chiar clipa în care ea părea că se închide o dată cu omul. Față de istoria vieții speciilor, unde în spatele aparentei diversități domnește serialitatea ca monotonie infinită a tiparului, spectacolul omenirii ca istorie a destinelor produce diversitatea infinită în spatele identității aparente. Fiecare destin este o explozie de noutate care, ea singură, echivalează cu survenirea unei specii în istoria generală a vieții. Ca modalitate de creatio continua, spațiul hotărârii devine unul al surprizei și prilej al uimirii nesfârșite. Ființă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nedreptățească, el comite crima neînființării ființei reale. Nehotărârea este un blocaj al trecerii, o maladie a pasajului: voi rămâne mereu dincoace, pe teritoriul unei cunoașteri incapabile să se mântuie în act. "Ce e de făcut?" rămâne o simplă întrebare, o infinită cădere pe gânduri. În nehotărâre, întrebarea aceasta își sporește miza, și cu cât febrilitatea căutării răspunsului devine mai mare cu atât ea se înfundă mai adânc în spațiul purei ei interogativități. Căci răspunsul la această întrebare nu e un simplu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ce nu depinde de el. Dar deoarece știe totodată că orice gest important presupune această colaborare și deoarece, pentru a se defini ca eu și a-și da un destin, el are nevoie să împlinească gestul, cel nehotărât cunoaște melancolia infinită ce izvorăște din luciditatea și neputința sa. Orice rămânere în spațiul ruminativ al conștiinței este însoțită de melancolie. Căci nehotărâtul cunoaște vacuitatea oricărei hotărâri. Din fapte, el reține agitația, aburul inconsistenței lor. El presimte depărtarea în care toate deciziile se
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
istoriei speciilor. Deoarece destinul este o construcție originală, un proiect de viață realizat conștient și voluntar, care nu are nimic de-a face cu fatalitatea (expresia "acesta i-a fost destinul" fiind total eronată), el asigură posibilitatea progresului ca creație infinită, diversificînd-o în chiar clipa în care părea că ea se închide o dată cu omul. Față de istoria vieții speciilor, unde în spatele aparentei diversități domnește monotonia infinită, spectacolul omenirii ca istorie a destinelor umane și a maladiilor de destin produce diversitatea infinită în spatele
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
fatalitatea (expresia "acesta i-a fost destinul" fiind total eronată), el asigură posibilitatea progresului ca creație infinită, diversificînd-o în chiar clipa în care părea că ea se închide o dată cu omul. Față de istoria vieții speciilor, unde în spatele aparentei diversități domnește monotonia infinită, spectacolul omenirii ca istorie a destinelor umane și a maladiilor de destin produce diversitatea infinită în spatele identității aparente. Fiecare destin este o explozie de noutate care, ea singură, echivalează cu survenirea unei specii în istoria generală a vieții. O știință
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
creație infinită, diversificînd-o în chiar clipa în care părea că ea se închide o dată cu omul. Față de istoria vieții speciilor, unde în spatele aparentei diversități domnește monotonia infinită, spectacolul omenirii ca istorie a destinelor umane și a maladiilor de destin produce diversitatea infinită în spatele identității aparente. Fiecare destin este o explozie de noutate care, ea singură, echivalează cu survenirea unei specii în istoria generală a vieții. O știință a omului în prelungirea și pe calapodul științelor naturii nu e cu putință tocmai pentru că
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
lui realizări. În timp ce destinul se face în spațiul doar posibil al libertății, menirea se primește din spațiul de necesitate al unei instanțe. * Din punctul de vedere al unei teleologii extra-umane, orice destin este menire, este lucrarea în finit a spiritului infinit. În cazul acesta, destinul apare drept scenariul unei libertăți fictive și chiar și dramatismul destinului devine forma întîmplătoare pe care o îmbracă jocul calm al proiectării divine. Menirea lărgește cadrul de referință al umanului și transformă în simplă iluzie credința
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
simplă iluzie credința că destinul este o faptă a libertății umane. * Trecerea de la destin la menire se face când certitudinea unei fericite coincidențe se transformă în bănuiala unei cauzalități ascunse. Întrucât orice teleologie extra-umană reprezintă lucrarea în finit a spiritului infinit, faptul de a distinge din capul locului între destin și menire în cazul unei vieți individuale nu stă în puterea ființei conștiente finite. Despre menire nu se poate vorbi în chip cert decât în cazul marilor categorii supra-individuale (specie, sex
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
naturii între entropie și plenitudinea divină. În acest cadru de referință lărgit, destinul nu mai apare ca pură faptă a libertății, ci ca figură coerentă a "puterii de viață" care transformă viețile umane în simplu prilej. Dacă natura sau spiritul infinit nu cunosc odihna, atunci destinul, libertatea și secvența "de depășit-de atins" sânt simple parafraze ale dinamicii universale care se satisface în mod suprem în lumea omului. Ca agent al destinului și ca pacient al propriei sale libertăți, omul nu face
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
din transcendența propriului său scop, din esența sa de ființă mișcătoare. În acest univers agitat de mișcarea necontenită către țeluri situate dincolo de noi, lenea, în schimb, aduce cu sine cultul nemărginit pentru limita interioară. Leneșul trăiește înfășurat hrisalidic în urzeala infinită a propriilor sale limite. Pentru că lenea e starea desăvârșită a ființei noastre nemișcătoare, nici o limită nu-l poate despărți pe leneș de el însuși. El este ceea ce este din capul locului, el este propria lui limită și instalare definitivă la
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nesfârșită a lui, leneșul nici nu ajunge să-și propună vreun scop în afara acestui imobilism. Și tocmai pentru că din economia lenei orice "dincolo" este absent, leneșul nu ratează niciodată. Fiind separat de orice scop care ar anula menținerea în repaosul infinit, leneșul nu are ce rata. Prin cea mai măruntă trădare a esenței sale imobile, leneșul ar ajunge să reitereze ratarea în forme degradate. Lenea apare cu adevărat abia când voluptatea repaosului devine necondiționată, când ea nu poate fi negociată în numele
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ar putea fi leneșul nefericit? El nu are proiecte, pentru a cunoaște neliniștea care se cască între neîmplinit și împlinire. El nu are dorințe, pentru că lenea îl desparte de împlinirea oricărei dorințe contingente: dat fiind că esența lenei este inerția infinită și dat fiind că această inerție devine scopul suprem, nici o dorință întîmplătoare (care ar tulbura-o) nu o poate concura. Victimă și răsfățat al naturii noastre nemișcătoare, leneșul dorește singurul lucru pentru a cărui obținere nu e nevoie de efortul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ar fi, nu poate, la rândul ei, nici măcar să fie imaginată, iar teama, pe măsura pedepsei, rămâne totuși să plutească în necunoscut. Răspunderea suferă aici o ruptură de nivel, pentru că libertatea, confruntată cu sursa ei, este trăită în consecințele ei infinite, care nu se mai înscriu în planul unei vieți și într-o limită umană, ci în suprauman. Totul se mută în "irealitate" sau într-o realitate în care datele problemei se modifică fundamental: cel care întreabă nu are chip, iar
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
scriu un text până la o dată fixă. În Occident aș fi murit de foame. Din aceleași motive nu puteam nici să-mi auto-impun ceva; știam că din fundul ființei mele s-ar fi ridicat de îndată nevoia perversă a unei negocieri infinite. De astă dată lupta nu mai era între ceva din mine și ceva din afara mea, ci mă locuia: ceea ce o parte din mine propunea provoca în cealaltă o adevărată frenezie a zădărnicirii. Când am devenit conștient de această perversiune m-
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
făcută din gelozie sau din ură, între mine și el s-ar întinde o punte pe care viața mea, în nebănuitul ei, ar fi putut să treacă. Dar ce punte poate arunca spre mine un cadavru înălțat ― de o vanitate infinită ― pe un maldăr de foi? Un asemenea jurnal nu ar interesa decât psihologia literaturii și ar fi un pseudo-jurnal. 30 mai Astăzi, la un stop, un cerșetor tânăr, cu figura rătăcită, săruta parbrizele, portierele, oglinzile retrovizoare ale mașinilor care opreau
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
un fel de reverență făcută nu-se-știe-cui, un fel de a arăta că ceea ce ți s-a dat nu-ți este indiferent. Pe de altă parte, faptul că ai primit ceva în necunoștință de cauză poate să devină sursa unui protest infinit. De aici ambiguitatea oricărui jurnal, amestec de curtoazie, tandrețe și recunoștință cu strigăte, reproșuri și blasfemii. Ceea ce se numește îndeobște "depresie nervoasă" este o criză prelungită de luciditate. Depresivul iese din rândul "oamenilor normali" și începe să vadă altfel. Această
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
al epuizării finale; pentru că numai în frăgezimea unui obraz de copil febra se vădește în toată puritatea ei, numai pe buzele unui copil bolnav murmurul și delirul își păstrează prestigiul intact, numai în ochii rătăciți ai unui copil neajutorarea este infinită și suferința completă, uimită și, în esența ei, de neînțeles. Toate aceste lucruri le-am trăit proiectiv, ducîndu-le dorul, crestat de lipsa lor până în străfundul sufletului, căutând să le compensez mai târziu și mutîndu-le, din prea lunga frustrare, într-un
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
fie ― oameni ― și refac, ca "rătăciți" reveniți în turmă, unitatea pierdută o vreme a speciei în fața Dumnezeului Unu. Acestui umanism sublim nu numai că nu i-a reușit suprimarea "marii diferențe" (căința și conversiunea dovedindu-se a fi o sarcină infinită, pe care anti-omul nu a preluat-o decât accidental ca fiind a lui), dar el nu a izbutit nici de partea cealaltă, a omului devenit creștin. Acesta sfârșește prin a ajunge "soldat al credinței" nu numai pentru ca să se apere și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
până la urmă a fi "cuvinte fenomenologice" și noduri în țesătura de ansamblu. Cu excepția lui "și", "de aceea" și "totuși", totul, până și prepozițiile și adverbele, intră în cod. Traducătorul, sângerând sub această chingă și amețit de reiterarea figurilor acestui cadril infinit, este tentat periodic să respire evadând în stil: un cuvințel mai sprințar, același lucru spus altfel decât până acum etc. Greșeala pândește la capătul acestei tentații periodice de a ieși din cod. El trebuie să accepte, așa cum va trebui să
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
talcioc), întins prin toate străduțele laterale ale "orașului vechi", la tot felul de obiecte vechi, urâte și tâmpite, adevărate epave ale "ustensilității", împiedicîndu-mă la tot pasul în marea de oameni, simt cum îmi revine răul din luna mai, tristețea aceea infinită, gustul de vid și zădărnicie. Spaima că totul poate reîncepe, că pot reintra în coșmarul care m-a făcut să văd prăpastia, rostogolirea fără sfârșit în abisul propriei mele existențe. Mă grăbesc să ajung acasă și să înghit o pastilă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
avea nici o importanță. Ceva mai adânc, care venea de dinaintea mea, mă făcea coautor, părtaș, complice la gestul de rândaș la care tocmai asistasem. Important era că și ea și eu trăgeam după noi, acolo și peste tot în lume, alaiul infinit al frustrărilor venite din 45 de ani de comunism care ne împingeau, pe unii "mai fini", să furăm o sticluță cu soia, pe alții, precum tipii din delegația care l-a însoțit pe Ceaușescu invitat la Paris în 1978 de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de dansul flăcărilor. Losey construiește aici premisele pentru scena violului cu care se deschide opera, dar, deopotrivă, introduce semnul sub care stă Don Juan, al focului ca siglă a patimei mistuitoare care nu-și poate realiza esența decât prin obiectul infinit al combustiei, decât sub forma cantitativă a repetiției fără sfârșit (lista). După splendoarea sensibilă a filmului le propun un popas în splendoarea severă a câtorva pagini din Dialectica transcendentală a Criticii rațiunii pure, mai precis din capitolul privind Antinomia rațiunii
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
trupul? Socrate știe de fapt că dacă vor începe de aici, de la sufletul lui Charmides, nu vor mai ajunge niciodată la trupul lui. Pentru că sufletul este infinit ― "întins în toate direcțiile", spunea Heraclit ―, operația dezvăluirii lui este la rândul ei infinită. De aceea, sufletul nu poate fi dezbrăcat de nici un muritor, ci doar, ca în mitul lui Er din Gorgias, de zeii judecători. Propunând dezbrăcarea sufletului lui Charmides în locul trupului său, Socrate sugerează înlocuirea unui exercițiu infinit cu o propedeutică la
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
este la rândul ei infinită. De aceea, sufletul nu poate fi dezbrăcat de nici un muritor, ci doar, ca în mitul lui Er din Gorgias, de zeii judecători. Propunând dezbrăcarea sufletului lui Charmides în locul trupului său, Socrate sugerează înlocuirea unui exercițiu infinit cu o propedeutică la o îndeletnicire divină. Ce sens are acest exercițiu? De ce apare Socrate aici ca dezbrăcător de suflete? Răspunsul e foarte simplu și e de mirare că exegeții lui Platon nu au făcut conexiunea. Dacă moartea este despărțirea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
fiecare zi. Exemple faimoase de tipi care aveau comportament de funcționari conștiincioși în cultură, care scriau dimineață de dimineață și cu porția: Balzac, Thomas Mann, Julien Green, Sadoveanu, Eliade ― minimum șase-șapte pagini pe zi. Stilul meu e "heirupist", datorită succesiunii infinite de umori inegale. "Mă învîrt în jurul cozii" (expresie oltenească), pierd timpul, negociez cu mine, protestez amânând în fața iminenței, orice "termen" mă pune în stare de insurecție. Totul e de fapt o pregătire înfrigurată, un trac prelungit (care se poate întinde
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]