4,125 matches
-
După cum am văzut, două sunt situațiile în care trebuie cercetată "absența" timpului: în privința constituirii fenomenale sensibile și în cea a constituirii fenomenale schematic-imaginative; adică au rămas în discuție situațiile cele mai complicate, dată fiind evidența acestei "absențe" în aplicarea categoriilor intelectului pur la un material sensibil, concentrată în conceptul noumen-ului și în raportul acestuia cu fenomenul, ceea ce simplifică prezența acestei "absențe", dată fiind, de asemenea, și evidența lipsei de sens a acesteia pentru apercepția originară (despre aceasta din urmă va trebui
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
formală). Absența timpului apare ca o constituire fenomenală, dar neelucidată în sensul ei. Apare deja, fiindcă există un "loc" unde ea se arată: tocmai sistematica "speciilor" nimicului, gândită de Kant după "firul conducător" al celor patru grupe de categorii ale intelectului pur. De aceea, cercetarea se va concentra chiar asupra acestui loc, trecând dincolo de el numai atunci când se va simți nevoia unor dovezi prin care să fie depășită insuficienta claritate a celor aflate în limitele sistematicii speciilor nimicului. Miza demersului o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
devin "ceva" atunci când substanța este ea însăși. După cum știm din tabela categoriilor, substanța se află în grupa categoriilor relației, grupă care are legătură semnalată, descrisă și interpretată judicativ mai sus cu analogiile experienței. Asemenea tuturor categoriilor, ca forme pure ale intelectului (sau concepte ale intelectului pur), substanța capătă deplin statut categorial numai prin aplicarea sa, prin mijlocirea schemelor imaginației transcendentale, la obiecte sensibile; iar aplicarea presupune determinări generale de timp; de fapt, categoria însăși, în aplicare, este o astfel de determinare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este ea însăși. După cum știm din tabela categoriilor, substanța se află în grupa categoriilor relației, grupă care are legătură semnalată, descrisă și interpretată judicativ mai sus cu analogiile experienței. Asemenea tuturor categoriilor, ca forme pure ale intelectului (sau concepte ale intelectului pur), substanța capătă deplin statut categorial numai prin aplicarea sa, prin mijlocirea schemelor imaginației transcendentale, la obiecte sensibile; iar aplicarea presupune determinări generale de timp; de fapt, categoria însăși, în aplicare, este o astfel de determinare. Substanța se leagă de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
se află în treapta imediat superioară și, în final, în apercepția transcendentală ca determinare universală de timp. Cum am putea gândi sinteza dintre intuițiile pure și un material sensibil, fără intervenția ca atare a schemelor imaginației transcendentale și a categoriilor intelectului pur? Întotdeauna se află, în orice intuiție sensibilă, mai mult decât ceea ce o constituie direct; acest ceva în surplus este, raportat la structura fenomenală proprie intuiției sensibile, nimic; totuși, cum vedem, este vorba despre "ceva". Dar despre ceva ca o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
deja clar; va deveni, odată deschisă calea descrierii unui "fenomen" a cărui constituire este cu mult mai complexă decât ceea ce am observat în legătură cu constituirea fenomenului și a cunoștinței veritabile. Ideea principală în descrierea acestui nou fenomen se referă la posibilitatea intelectului și a unei funcții noi de cunoaștere, rațiunea, integrată în unitatea facultății de cunoaștere de a depăși limitele constituirii fenomenale, adică ale reducției tuturor elementelor acesteia la timp. Intelectul poate opera transcendental, adică direct asupra unor obiecte care nu sunt
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Ideea principală în descrierea acestui nou fenomen se referă la posibilitatea intelectului și a unei funcții noi de cunoaștere, rațiunea, integrată în unitatea facultății de cunoaștere de a depăși limitele constituirii fenomenale, adică ale reducției tuturor elementelor acesteia la timp. Intelectul poate opera transcendental, adică direct asupra unor obiecte care nu sunt posibile prin schemele temporal-imaginative și nici nu sunt date empiric (amfibolia), iar "conceptele rațiunii pure", numite, cum știm, Idei transcendentale de către Kant, pot opera transcendent, adică depășind limitele oricărei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
despre statutul dialecticii transcendentale raportat la cel al analiticii transcendentale, Kant opune "unitatea experienței posibile", corespunzătoare constituirii fenomenale refăcută în prezentarea de față, până acum, și "unitatea rațională", corespunzătoare principiului rațiunii care "își rezervă numai totalitatea absolută în folosirea conceptelor intelectului și încearcă să extindă unitatea sintetică, care e gândită în categorie, până la necondiționatul absolut."151; este vorba, în cazul din urmă, despre unitatea necondiționată a tuturor condițiilor unui "ceva" (constituit fenomenal, desigur). Ceea ce înseamnă, pe de o parte, că Ideile
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
țin de ceea ce este necondiționat, dar că, pe de alta, ele vizează, totuși, ceea ce este condiționat. În acest fel, ele fac parte din structura constitutiv-judicativă a fenomenului și cunoștinței veritabile, dar numai în acest sens transcendental, adică vizând direct conceptele intelectului și sintezele realizate de acestea, pentru a completa, spune Kant, cu necondiționatul (ca unitate rațională) tocmai condiționatul; Ideile transcendentale nu se raportează direct la obiecte sensibile, ci la categoriile intelectului. A face parte în această modalitate din structura constitutiv-judicativă a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dar numai în acest sens transcendental, adică vizând direct conceptele intelectului și sintezele realizate de acestea, pentru a completa, spune Kant, cu necondiționatul (ca unitate rațională) tocmai condiționatul; Ideile transcendentale nu se raportează direct la obiecte sensibile, ci la categoriile intelectului. A face parte în această modalitate din structura constitutiv-judicativă a fenomenului nu înseamnă a fi constitutiv fenomenului ca atare, ci, așa cum spune Kant, a fi doar regulativ. Ceea ce îndreptățește afirmația că funcția regulativă asigurată de Ideile transcendentale nu presupune timporizare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca atare, ci, așa cum spune Kant, a fi doar regulativ. Ceea ce îndreptățește afirmația că funcția regulativă asigurată de Ideile transcendentale nu presupune timporizare, timpul neavând nici un sens "regulativ". Având o asemenea funcție, Ideile rațiunii pure sunt transcendentale, realizând unitatea conceptelor intelectului, adică a tuturor condițiilor unui constituiri fenomenale realizate de intelect; dar ele sunt transcendente, fiindcă nu intră în structura "condiționată" a oricărei constituiri fenomenale, fiindcă ele nu sunt imanente acesteia, deși sunt prezente ca atare în sensul precizat: ca un
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Ceea ce îndreptățește afirmația că funcția regulativă asigurată de Ideile transcendentale nu presupune timporizare, timpul neavând nici un sens "regulativ". Având o asemenea funcție, Ideile rațiunii pure sunt transcendentale, realizând unitatea conceptelor intelectului, adică a tuturor condițiilor unui constituiri fenomenale realizate de intelect; dar ele sunt transcendente, fiindcă nu intră în structura "condiționată" a oricărei constituiri fenomenale, fiindcă ele nu sunt imanente acesteia, deși sunt prezente ca atare în sensul precizat: ca un necondiționat care completează condiționatul ca element al unei experiențe posibile
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
transcendentală: una este cea propriu-zis transcendentală, cealaltă, transcendentă. În fond, este vorba despre două aspecte ale sensului raportului necondiționatului cu condiționatul, necesare, iar nu aleatorii. Rațiunea, în urmare, nu este un adaos al facultății de cunoaștere, care fie strică treaba intelectului, producând aparență (cum știm, intelectul însuși poate produce aparență), fie se menține la o anumită distanță de acesta, supervizând toate actele sale constitutive. Rațiunea este o funcție necesară și "naturală" a facultății omenești de cunoaștere, însă ea nu "produce" constituiri
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
transcendentală, cealaltă, transcendentă. În fond, este vorba despre două aspecte ale sensului raportului necondiționatului cu condiționatul, necesare, iar nu aleatorii. Rațiunea, în urmare, nu este un adaos al facultății de cunoaștere, care fie strică treaba intelectului, producând aparență (cum știm, intelectul însuși poate produce aparență), fie se menține la o anumită distanță de acesta, supervizând toate actele sale constitutive. Rațiunea este o funcție necesară și "naturală" a facultății omenești de cunoaștere, însă ea nu "produce" constituiri fenomenale, ci doar stabilește, prin
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acestea, ne putem întreba: are vreo legătură timpul cu operațiile raționale? Pentru a răspunde, trebuie stabilite întâi aceste operații. În mod sigur nu poate fi vorba despre sinteze care implică obiecte sensibile, așa cum se întâmplă în cazul în care operează intelectul (și chiar imaginația transcendentală). Dar să fie vorba despre un fel de analitică aplicată unor concepte care nu-și au sursa în intelect (mai bine zis, nu fac parte din tabela kantiană a celor douăsprezece categorii)? Strict formal, Kant consideră
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
poate fi vorba despre sinteze care implică obiecte sensibile, așa cum se întâmplă în cazul în care operează intelectul (și chiar imaginația transcendentală). Dar să fie vorba despre un fel de analitică aplicată unor concepte care nu-și au sursa în intelect (mai bine zis, nu fac parte din tabela kantiană a celor douăsprezece categorii)? Strict formal, Kant consideră că forma logică a raționamentului este aceea care susține operaționalitatea rațiunii. Dar această formă trebuie gândită nu în sine, ci după cele trei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a celor douăsprezece categorii)? Strict formal, Kant consideră că forma logică a raționamentului este aceea care susține operaționalitatea rațiunii. Dar această formă trebuie gândită nu în sine, ci după cele trei tipuri de raporturi în care se pot afla categoriile intelectului: categorice, ipotetice și disjunctive. În plus, trebuie ținut seama și de raporturile pe care reprezentările le pot avea; și nu sunt decât tot trei raporturi: cu subiectul, cu "diversul obiectului în fenomen", cu "toate lucrurile în genere".152 Din aceste
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ci ca principii regulative ale unității sistematice a diversului cunoașterii empirice în genere, care, în felul acesta, este mai bine consolidată și rectificată în propriile ei limite decât ar putea fi fără astfel de Idei, prin simpla folosire a principiilor intelectului."153 În felul acesta ar trebui să funcționeze Ideile transcendentale. Dar ce se întâmplă de fapt cu ele și ce direcție mai pot ele căpăta, prin însăși îndrumarea naturală a rațiunii? Se-nțelege, direcția constitutivă, care constă, după Kant, în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
direcție mai pot ele căpăta, prin însăși îndrumarea naturală a rațiunii? Se-nțelege, direcția constitutivă, care constă, după Kant, în raportarea directă a Ideii la obiecte ale experienței, ca și cum Ideea le-ar constitui categorial așa cum se întâmplă în cazul categoriilor intelectului. De aici rezultă aparența dialectică. Constitutiv, Ideea transcendentală nu poate opera. Pentru aceasta ar trebui ca unitatea posibilității experienței să aibă în propria structură ceva de natura Ideii; dar ea nu poate avea decât categorii aplicate obiectelor experienței. Regulativ, însă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
timp. Până acum s-a arătat a nu fi timp doar nimicul. Totuși, acesta a fost el însuși socotit "ceva", de vreme ce Kant i-a găsit patru specii pe care le-a sistematizat potrivit "firului director" al grupelor de categorii ale intelectului. De aceea, ne-ar mai fi îngăduit să luăm aparența nu ca ceva în sine nefiind nici o posibilitate în acest sens, cel puțin fiindcă nici o categorie nu i se poate aplica, așadar nici aceea a existenței ci după Ideea transcendentală
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
câteva sensuri non-judicative, care au fost indicate aici. Constituirea fenomenală apare doar ca timporizare: de aici marca dictaturii judicativului; tehnic, este vorba despre sinteză și deducție, în primul rând. Ambele au de-a face atât cu sensibilitatea, cât și cu intelectul, iar în ultimă instanță, ele constituie "posibilitatea experienței". Totuși, "ultimul" lor sens este acela al unei reducții: la timp. Potrivit cercetării de față, din punct de vedere operațional, analitica și dialectica transcendentale kantiene, ca părți ale logicii transcendentale, aceasta din
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
tematic decât cel heideggerian sau cel presocratic (prezente în analitica existențială). Iar cea de-a doua, diferența ontologică, socotită dinspre actul-de-principiu formulat și comentat mai sus, trebuie interpretată și în limitele unei gândiri înțelegătoare care lucrează cu totul diferit față de "intelect" sau alte "facultăți" judicative, fapt care, de asemenea, deschide conceptul acesta către alte intenții și proiecte de reconstrucție filosofică. Diferența ontologică este nu-ul dintre ființare și ființă. Însă tot atât de puțin pe cât este ființa, în calitatea ei de "nu" adresat
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pe cât este ființa, în calitatea ei de "nu" adresat ființării, un nimic înțeles în sensul lui nihil negativum, pe atât de puțin este diferența în calitatea ei de "nu" aflat între ființare și ființă, doar produsul unei distincții operate de intelect (ens rationis)."169 Nu este întâmplătoare, cred, referirea lui Heidegger la aceste două "specii" ale nimicului (nihil negativum și ens rationis) prezente la Kant, în sistematica speciilor nimicului de la sfârșitul "Analiticii transcendentale" (Critica rațiunii pure); și nici aceea la intelect
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
intelect (ens rationis)."169 Nu este întâmplătoare, cred, referirea lui Heidegger la aceste două "specii" ale nimicului (nihil negativum și ens rationis) prezente la Kant, în sistematica speciilor nimicului de la sfârșitul "Analiticii transcendentale" (Critica rațiunii pure); și nici aceea la intelect, înțeles ca facultate de operare a unor distincții, facultate care posedă drept forme a priori categoriile (cum se cunoaște, în număr de douăsprezece). Heidegger a încercat, precum se știe, o interpretare fenomenologică (așadar, "ontologică") a Criticii rațiunii pure, prin care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constitutiv, pe linia "timpului" ca diferență între cele două ipostaze ale gândirii, alături de cei trei filosofi despre care a fost vorba în acest capitol trebuie menționați și Toma din Aquino, cu ideea sa despre adevărul ca adecvare între lucru și intelect, Descartes, cu ideea sa despre Dumnezeu ca posesor al unui intelect omniscient, care constituie model pentru intelectul omenesc limitat, acesta din urmă, tocmai din acest motiv, producând eroare; dar mai cu seamă trebuie amintit Hegel, care își construiește întreaga filosofie
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]