6,119 matches
-
vorbire, interlocutorii recurg la pronume/adjective pronominale nehotărâte și negative, care atenuează potențialul agresiv al actului de vorbire prin punerea unei distanțe între vorbitor și conținutul propozițional exprimat. Ca mărci ale ezitării, nehotărâtele sunt folosite în negocierea imaginii publice a interlocutorilor: am început să am o oarecare personalitate (31); mai trebuie vreun timbru, ceva (101), o fi avut vreun biznis ceva↑ (43). ↑ ă: vă pun o întrebare legată de # o # oarecare # ușoară dezamăGIre↑ dacă vreți↑ care CIRculă în: MEdiile românești din
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
5.3. Enumerarea aproximativă Prin pronumele nehotărâte și negative, vorbitorii aproximează într-o enumerare entități pe care nu le numesc din motive care adesea se întrepătrund: nu știu să le numească la momentul discursului, le consideră suficient de evidente pentru interlocutor, amplifică retoric șirul elementelor enumerate pentru persuadarea interlocutorului. Enunțul se încheie imprecis, printr-un pronume/adjectiv pronominal nehotărât sau negativ: fără titlu, fără rezumat, fără nimic (34), [articulații↓ coloană↓ tot tot tot (82), pun eu bani de la mine și: tot
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
negative, vorbitorii aproximează într-o enumerare entități pe care nu le numesc din motive care adesea se întrepătrund: nu știu să le numească la momentul discursului, le consideră suficient de evidente pentru interlocutor, amplifică retoric șirul elementelor enumerate pentru persuadarea interlocutorului. Enunțul se încheie imprecis, printr-un pronume/adjectiv pronominal nehotărât sau negativ: fără titlu, fără rezumat, fără nimic (34), [articulații↓ coloană↓ tot tot tot (82), pun eu bani de la mine și: tot (182), sau telefonia mobilă <R care se va
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
GRADARE A ASERTIVITĂȚII Asertivitatea este o trăsătură a stilului comunicativ individual sau colectiv, constând în capacitatea și disponibilitatea indivizilor de a interacționa cu semenii lor prin exprimarea deschisă a opiniile proprii, apărarea intereselor personale și tentativa de a influența comportamentele interlocutorilor, respectându-le totodată teritoriul personal. Asertivitatea se plasează pe un continuum discursiv care are la un capăt pasivitatea (reticența indivizilor de a-și afirma personalitatea și tendința de a se lăsa influențați de ceilalți), iar la celălalt agresivitatea (exprimarea nevoilor
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
Asertivitatea se plasează pe un continuum discursiv care are la un capăt pasivitatea (reticența indivizilor de a-și afirma personalitatea și tendința de a se lăsa influențați de ceilalți), iar la celălalt agresivitatea (exprimarea nevoilor proprii invadând teritoriul personal al interlocutorilor). În studiile sociologice, cultura română este încadrată printre culturile cu grad scăzut de asertivitate, o trăsătură tipică culturilor colectiviste și slab masculine, în care interlocutorii evită confruntarea directă pentru a nu afecta armonia de grup. Predicția pare confirmată de diverse
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
lăsa influențați de ceilalți), iar la celălalt agresivitatea (exprimarea nevoilor proprii invadând teritoriul personal al interlocutorilor). În studiile sociologice, cultura română este încadrată printre culturile cu grad scăzut de asertivitate, o trăsătură tipică culturilor colectiviste și slab masculine, în care interlocutorii evită confruntarea directă pentru a nu afecta armonia de grup. Predicția pare confirmată de diverse proverbe și expresii care vehiculează valori culturale românești: "capul plecat sabia nu-l taie", "a băga gunoiul sub preș", "gura bate fundul", "tăcerea e ca
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
se răspunde?, 59 pentru "și cum îi răspund colegii de an?"), din dorința a nu invada teritoriul celuilalt (cum s-a rezolvat cu..., 68 pentru "cum ai rezolvat problema aceea neplăcută") sau cu intenția de a tatona prudent relația cu interlocutorul: A: ă și: problema cealaltă e cu: parcările care se fac (xxx) în perioada sezonului rece cînd vine zăpada:↑ asociațiile dă: locatari sînt dă vină că nu se dă zăpada după trotuar↓ da' mașinile care-mpiedică↑ # UNde să le punem
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
referențial (femeile, mama etc.) - rezultă dintr-o strategie de autocorecție cu scop de optimizare a comunicării, așa după cum indică pauzele și intercalările din exemplele de mai sus: vorbitorul își dă seama că referentul, pe care inițial l-a presupus accesibil interlocutorului, ar putea fi greșit decodat de acesta. În funcție de semnificația enunțului și de intonație, dubla actualizare în discurs a unui referent, prin pronume și prin substantiv, generează forțe ilocuționare precum: amenințare, reproș, dojană. 6.2. Asertivitatea Când vorbitorii optează pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
și eu o părere, am și eu părerea mea), eventual modalizate implicit sau explicit (o să vă spun părerea mea, trebuie să vă spun părerea mea, vreau să vă spun părerea mea). 6.3. Agresivitatea Agresivitatea, dorința de intrare în teritoriul interlocutorului, are două forme de manifestare, prima slabă, cealaltă puternică: (i) confruntarea punctelor de vedere, marcată de opoziția pronumelor eu/tu, când vorbitorii tind să-și convingă interlocutorii prin argumente raționale sau prin apel la emoție: B: în afară de meseria de păRINȚI
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
vă spun părerea mea). 6.3. Agresivitatea Agresivitatea, dorința de intrare în teritoriul interlocutorului, are două forme de manifestare, prima slabă, cealaltă puternică: (i) confruntarea punctelor de vedere, marcată de opoziția pronumelor eu/tu, când vorbitorii tind să-și convingă interlocutorii prin argumente raționale sau prin apel la emoție: B: în afară de meseria de păRINȚI↑ <Z ă făcea:u făceau> [aceeași A: [acuma cum ați spus dumneavoastră B: ((rîde)) +A: <Z despre dizidență↓ o să spun și io↓ NU-I o meserie meseria
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
ați spus dumneavoastră B: ((rîde)) +A: <Z despre dizidență↓ o să spun și io↓ NU-I o meserie meseria [de părinte>. B: [e E O meserie. e foarte [dur A: [de:LOC (IVLRA: 71) (ii) conflictul verbal, orientat spre relația dintre interlocutori, puternic marcat afectiv: pronumele devin suportul unor acte de vorbire care prejudiciază imaginea publică a interlocutorului (disocierea de interlocutor, acuzația, amenințarea, reproșul, ironia); dorința vorbitorului de a-și impune punctul de vedere este marcată prin repetarea pronumelui de persoana I
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
meserie meseria [de părinte>. B: [e E O meserie. e foarte [dur A: [de:LOC (IVLRA: 71) (ii) conflictul verbal, orientat spre relația dintre interlocutori, puternic marcat afectiv: pronumele devin suportul unor acte de vorbire care prejudiciază imaginea publică a interlocutorului (disocierea de interlocutor, acuzația, amenințarea, reproșul, ironia); dorința vorbitorului de a-și impune punctul de vedere este marcată prin repetarea pronumelui de persoana I; folosirea frecventă a pronumelor nehotărâte opacizează semnificația, ca semn al distanțării de interlocutor prin blocarea accesului
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
părinte>. B: [e E O meserie. e foarte [dur A: [de:LOC (IVLRA: 71) (ii) conflictul verbal, orientat spre relația dintre interlocutori, puternic marcat afectiv: pronumele devin suportul unor acte de vorbire care prejudiciază imaginea publică a interlocutorului (disocierea de interlocutor, acuzația, amenințarea, reproșul, ironia); dorința vorbitorului de a-și impune punctul de vedere este marcată prin repetarea pronumelui de persoana I; folosirea frecventă a pronumelor nehotărâte opacizează semnificația, ca semn al distanțării de interlocutor prin blocarea accesului său la informație
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
imaginea publică a interlocutorului (disocierea de interlocutor, acuzația, amenințarea, reproșul, ironia); dorința vorbitorului de a-și impune punctul de vedere este marcată prin repetarea pronumelui de persoana I; folosirea frecventă a pronumelor nehotărâte opacizează semnificația, ca semn al distanțării de interlocutor prin blocarea accesului său la informație; mesajul este puțin elaborat, de pildă din cauza condensării ideilor în pronume demonstrative sau nehotărâte; întrebările adresate interlocutorului sunt directe și agresive; întrebările retorice și emfatice vehiculează acuzații; colocvialitatea este exacerbată (de pildă, prin folosirea
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
repetarea pronumelui de persoana I; folosirea frecventă a pronumelor nehotărâte opacizează semnificația, ca semn al distanțării de interlocutor prin blocarea accesului său la informație; mesajul este puțin elaborat, de pildă din cauza condensării ideilor în pronume demonstrative sau nehotărâte; întrebările adresate interlocutorului sunt directe și agresive; întrebările retorice și emfatice vehiculează acuzații; colocvialitatea este exacerbată (de pildă, prin folosirea insistentă a formelor colocviale ale demonstrativului sau suprimarea pronumelor de politețe), indicând dezinteresul interlocutorilor pentru respectarea normelor de conduită verbală: B: [deci tu
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
condensării ideilor în pronume demonstrative sau nehotărâte; întrebările adresate interlocutorului sunt directe și agresive; întrebările retorice și emfatice vehiculează acuzații; colocvialitatea este exacerbată (de pildă, prin folosirea insistentă a formelor colocviale ale demonstrativului sau suprimarea pronumelor de politețe), indicând dezinteresul interlocutorilor pentru respectarea normelor de conduită verbală: B: [deci tu nu nu trebuie să mă inviți pe MINE. tu tre:be să mă anu:nți pe mi:ne::↓ BĂI miHAI↓ vezi că vrem să facem asta↓ sau vrem să facem ASta
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
relație semantică implicită cu alte entități din discurs - fie în structuri partitive (care dintre ei), fie evocând o entitate aflată la distanță variabilă în discurs. Pronumele interogative sunt mărci distinctive ale interogativelor parțiale, prin care vorbitorul caută să obțină de la interlocutor o informație (de diverse tipuri), plasându-se față de acesta (în mod sincer sau doar aparent) pe o poziție de inferioritate informațională (Șerbănescu 2002). Iată în continuare o statistică a ocurenței pronumelor interogative 18 în IVLRA: Tipul întrebării CE DE CE19
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
trimis pe nimeni > (IVLRA: 90). În ceea ce privește pronumele interogative, slăbirea rolului lor de marcă a interogativității provine din tendința uzului actual de evitare a întrebărilor, percepute, din cauza obligației de răspuns pe care o impun, ca o intruziune în spațiul personal al interlocutorului. Adesea, în locul unor structuri interogative sunt preferate structuri care nu impun interlocutorului obligația de a răspunde sau care îi lasă posibilitatea de a evita un răspuns precis: aserțiuni care urmăresc să declanșeze o reacție/un răspuns din partea interlocutorului; aserțiuni urmate
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
marcă a interogativității provine din tendința uzului actual de evitare a întrebărilor, percepute, din cauza obligației de răspuns pe care o impun, ca o intruziune în spațiul personal al interlocutorului. Adesea, în locul unor structuri interogative sunt preferate structuri care nu impun interlocutorului obligația de a răspunde sau care îi lasă posibilitatea de a evita un răspuns precis: aserțiuni care urmăresc să declanșeze o reacție/un răspuns din partea interlocutorului; aserțiuni urmate de întrebări de confirmare (nu-i așa?; da?; nu?); structuri exclamative care
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
personal al interlocutorului. Adesea, în locul unor structuri interogative sunt preferate structuri care nu impun interlocutorului obligația de a răspunde sau care îi lasă posibilitatea de a evita un răspuns precis: aserțiuni care urmăresc să declanșeze o reacție/un răspuns din partea interlocutorului; aserțiuni urmate de întrebări de confirmare (nu-i așa?; da?; nu?); structuri exclamative care exprimă mirarea, dubiul, curiozitatea, determinându-l pe interlocutor să-și continue discursul cu detalii suplimentare; folosirea frecventă a semnalelor fatice (îhmm, mmm), care lasă vorbitorului posibilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
lasă posibilitatea de a evita un răspuns precis: aserțiuni care urmăresc să declanșeze o reacție/un răspuns din partea interlocutorului; aserțiuni urmate de întrebări de confirmare (nu-i așa?; da?; nu?); structuri exclamative care exprimă mirarea, dubiul, curiozitatea, determinându-l pe interlocutor să-și continue discursul cu detalii suplimentare; folosirea frecventă a semnalelor fatice (îhmm, mmm), care lasă vorbitorului posibilitatea de a aduce informație suplimentară în universul de discurs fără a-i fi solicitată explicit de către interlocutor. Dintre întrebări, sunt preferate întrebările
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
dubiul, curiozitatea, determinându-l pe interlocutor să-și continue discursul cu detalii suplimentare; folosirea frecventă a semnalelor fatice (îhmm, mmm), care lasă vorbitorului posibilitatea de a aduce informație suplimentară în universul de discurs fără a-i fi solicitată explicit de către interlocutor. Dintre întrebări, sunt preferate întrebările totale, care lasă deschise mai multe posibilități de răspuns, nu cele parțiale, care sunt ancorate presupozițional și predetermină răspunsul prin cuvântul interogativ. Dintre întrebările parțiale sunt preferate cele cu ce (vezi statistica supra 7.1
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
vezi în corpus interacțiunile 23, 24, 27, 39, 69), în ciuda faptului că au rol de structurare a discursului, întrebările sunt frecvent atenuate prin lungi presecvențe, pasaje narative menite să diminueze forța interogativă și să reducă puterea discursivă a vorbitorului în raport cu interlocutorul. În dialogul mediatic (radio, televiziune - vezi în corpus interacțiunile 57, 58, 59, 60, 71, 72), întrebările sunt adesea directe, dar rareori au rolul de a declanșa răspunsuri informative, ci, în special, au funcție de problematizare sau funcție ludică, integrându-se unor
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
rolul de a declanșa răspunsuri informative, ci, în special, au funcție de problematizare sau funcție ludică, integrându-se unor strategii de comunicare cu publicul. În situațiile curente, întrebările apar în special în interacțiunile cu grad scăzut de formalizare, când relațiile dintre interlocutori au un grad avansat de intimitate (prieteni, colegi de facultate, dialog mamă-fiică; vezi interacțiunile 16, 48, 49) sau sunt circumscrise ierarhic-profesional (profesor-student, profesorul este cel care întreabă; vezi interacțiunea 50); cel mai frecvent sunt folosite pentru schimbarea temei, iar pentru
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
vezi interacțiunea 50); cel mai frecvent sunt folosite pentru schimbarea temei, iar pentru marcarea continuității discursive, vorbitorii recurg la conectori pragmatici (și, dar, deci). În schimb, în interacțiunile conflictuale, întrebările sunt foarte frecvente, agresive, menite să atace imaginea publică a interlocutorului (vezi interacțiunile 25, 53). 9. CONCLUZII Relațiile dintre norma literară și uzul spontan sunt mai complexe decât opozițiile simplificatoare literar/nonliterar, corect/greșit: sistemul limbii literare, confundându-se, până la un punct, cu norma literară însăși, are caracter static, rezultat din
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]