4,886 matches
-
peste tot nu pot să nu fie puse-n legătură și cu contextul social-politic. În Document, interogația peregrinului e oarecum mai directă: "și întreb respectuos, prescurtat, cu onor,/ pe planetă tirania mai trimete oamenii la abator?" Enumerația în contrapunct este ironică, amară. Atitudinea e jucată și în fond tragică, dincolo de burlescul pe care pare să-l inspire. Tabloul este în același stil deformat, impresia de puzzle refăcut la întâmplare se menține și ea. E aici ceva din dezordinea ordonată promovată de
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
barbian al sexualității exacerbate din lumea gasteropodelor, totul însă se datorează "curei de hașiș", care stă și la baza scrierilor, cel puțin așa vrea să dea impresia stilul abrupt, lacunar, fantasmatic al textelor, dar textul este întotdeauna marcat de revenirile ironice sub imperiul rațiunii care nu poate accepta pentru mult timp alunecările fanteziei, textul serios - dacă poate fi numit așa un text care nu are niciun moment pretenția asta - se tranformă rapid în parodie. Apele mari reia o metaforă a literaturii
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
senzația că sunt desprinse dintr-o carte a adevărurilor absolute) apar însă din motive asemănătoare tocmai atunci când sunt prezentate asocieri ieșite din comun, asociații absurde sau șocante. 3.3. (Auto)Ironia - modalitate de structurare a poeticului La Geo Dumitrescu caracterul ironic, declamativ e mult mai pronunțat decât la ceilalți reprezentanți ai grupării. Portret se constituie într-o refacere parodică și autoironică a textelor de tip artă poetică. Regăsim aici o dorință de plasticizare a imaginii, tabloul este deformat intenționat, ieșind în
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Derutant e tocmai acest "totuși" care ar trebui să marcheze o acțiune realizată în pofida existenței unor factori care n-o favorizau, or textul se deschisese tocmai cu afirmarea intrării într-un fel de letargie a creatorului. Să fie o atenționarea ironică asupra poeziei care nu exprimă nimic, care se naște tocmai din moartea conștiinței? Sunt și aici indicatori ai incertitudinii, "Nu e prima dată când tăcerea mi se pare un uriaș aisberg". Recluziunea nu mai înseamnă dispoziție creatoare sau condiție a
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
poezia marilor căutări se face prin amănuntele strecurate cu inocență, accesul la cunoaștere, la tărâmul misterelor se face contra unei sume derizorii, "i-am dat doi lei ca să mă lase să privesc luna/ și să pătrund în tainele misterului". Distanțarea ironică implică și o anumită poză a inocenței, se joacă surpriza, uimirea, e o pregătire a unui orizont de așteptare și o înșelare a lui, " N-aș fi putut să-mi închipui vreodată/ că ce-am văzut există în realitate!..." Exclamația
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
celei dintâi. Textul se constituie din ceea ce se spune și ceea ce tăcerile sugerează, lumea are atâtea de exprimat, dar poeții nu pot sau nu vor să scrie decât despre subiectele consacrate. Certitudinea din final ("fapt e") intră în jocul replicilor ironice, doar descrierea aceasta a cerului, la nivel cromatic și a stelelor, la nivel cantitativ, pare a fi reală și în literatură și în viață, restul e ficțiune. Tabu, un metatext ironic, adoptă aceeași structură a textului exagerat retoric. Repetițiile funcționează
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Certitudinea din final ("fapt e") intră în jocul replicilor ironice, doar descrierea aceasta a cerului, la nivel cromatic și a stelelor, la nivel cantitativ, pare a fi reală și în literatură și în viață, restul e ficțiune. Tabu, un metatext ironic, adoptă aceeași structură a textului exagerat retoric. Repetițiile funcționează și aici ca un semnal de alarmă pentru deturnarea textului de la lirica așa-zis serioasă. Tabu semnifică, în realitate, tocmai o încălcare a tabuurilor literare. Reușita textului constă chiar în faptul
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
în faptul că nu e doar o încercare de respingere a clișeelor verbale/ literare, ci și o afirmare a unor mari obsesii într-un limbaj nou, "melcul tăcerii", "o muscă (plictiseala?) se plimbă pe tavan", plictisul este astfel reafirmat. Nota ironică e dată de sublinierea, de îngroșarea contururilor imaginilor, "Uite, melcul tăcerii înaintează...". Impresia de încremenire, de nemișcare, în timp și spațiu se realizează prin comentarii. De altfel, textul se constituie pe o anumită schemă dramatică - replicile (uneori patetice sau doar
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
schemă dramatică - replicile (uneori patetice sau doar banale, standardizate) de spus pe scenă (ca într-o melodramă ieftină) și indicațiile regizorale: "Te-am întrebat de ce ai râs (acum un an!)". Ezitările exprimă nedefinitul din existența umană, dar sunt și replică ironică la adresa poeziei certitudinilor, a oamenilor care se cramponează de existența unor adevăruri absolute. Conștiința că subiectul abordat nu e nou îl apropie de viziunea postmodernă, se simulează însă inocența, prin ezitări, ambiguizări. Textul dă impresia că este compus din replici
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
asupra lumii, straniul devine banal și realitatea devine ficțiune, "din negura basmelor locatarii târgului/ ieșiră la ferestre cu sfeșnice de alamă/ (...) dar spânzuratul trecu nepăsător în abis". Accentul acesta pe negură, pe noapte, pe întuneric e mai degrabă o replică ironică dată romantismului decât o prelucrare a lui. Imaginea spânzuraților a stat, probabil, printre altele, la baza apropierii de Villon, dar la Tonegaru e un villonism jucat, mimat și parodiat ca și restul literaturii. E mai aproape de conștiința postmodernilor decât de
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
decât o prelucrare a lui. Imaginea spânzuraților a stat, probabil, printre altele, la baza apropierii de Villon, dar la Tonegaru e un villonism jucat, mimat și parodiat ca și restul literaturii. E mai aproape de conștiința postmodernilor decât de epigonism. Structura ironică și parodică e mult mai evidentă în penultima strofă, "Dânsul ținea sub braț un motan/ negru-violet, smuls din noapte;/ trebuia să-i plombeze un dinte molar,/ acum era nemișcat, mort precis". Sunt imagini baudelairiene evident, dar e aici și o
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
plop pe aleie purtând rădăcina ca o trenă/ traversă noaptea", "iar plopul traversă invers noaptea sumbră de toamnă/ și iar mă gândeam: Probabil caută liniște și el"". E o transpunere a propriei trăiri. Finalul însă sugerează că transpunerea aceasta e ironică și parodică: "mâine plopul acela va face promenadă sub camera unde sunt închis;/ -Domnule paznic, intervino să termin cu acest romantism,/ altfel mâine seară clarul Lunii mă îneacă precis". Proiectarea în viitor banalizează trăirea care-și pierde caracterul de inedit
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
dintr-o anumită poză, eul poetic se impune în ipostază de actor care-și joacă rolul sau rolurile cu mult dramatism în fața cititorului/ spectatorului său, numai că emfaza prea pronunțată riscă să-l facă ridicul dacă n-ar fi abordarea ironică amintind de textele lui Caragiale. "Vezi, îmi spuneam, hoinăreala asta te va duce într-o zi la circumscripție,/ dar căutam Toamna - ah, Toamna dormea undeva pe sub un pod/ în brațe cu vântul și vagabonzii sleiți de inaniție". Degradarea presupune totuși
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
incertitudinea intervine și e dată de alunecările imaginației bulversate, "poate până la urmă voi sta resemnat/ așteptând lupii să se scurgă printre nămeți/ cu burta suptă și adulmecând prin ger/ să mănânce cu editorii din farfurii poeți". E aici o atitudine ironică, o referire la o ipostază, o poză poetică. Incertitudinea se asociază constant cu senzația de lichefiere a lumii, cu pierderea în acvatic și cu aplatizarea. Motivul lupilor din noaptea geroasă (consacrat de Macedonski în Noaptea de decemvrie) revine și aici
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
poetică. Incertitudinea se asociază constant cu senzația de lichefiere a lumii, cu pierderea în acvatic și cu aplatizarea. Motivul lupilor din noaptea geroasă (consacrat de Macedonski în Noaptea de decemvrie) revine și aici numai că se integrează într-un discurs ironic pe tema raportului dintre editori și poeți. A doua parte a textului reia în contrapunct versul inițial, aplicându-i apoi tenta ironică, dezarmantă și depreciativă. Dintr-o ironie la adresa lumii, textul se transformă într-unul voit autoironic, pentru că se sugerează
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
geroasă (consacrat de Macedonski în Noaptea de decemvrie) revine și aici numai că se integrează într-un discurs ironic pe tema raportului dintre editori și poeți. A doua parte a textului reia în contrapunct versul inițial, aplicându-i apoi tenta ironică, dezarmantă și depreciativă. Dintr-o ironie la adresa lumii, textul se transformă într-unul voit autoironic, pentru că se sugerează că e creat sub imperiul bahic. În consecință, se justifică astfel incertitudinile, ezitările, modul aparent haotic, cel puțin de asamblare a lui
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
preling: "Soarele curgea pe crăci ca lumânările de ceară,/ în miezul lui se dizolva un drumeț/ absent murmurând: - E ultima seară". Tehnica este a amalgamării detaliilor, astfel încât textul se apropie de cel suprarealist sau oniric, fără să lipsească însă contrapunctul ironic. Transformarea sunetelor în mingi, baloane de săpun ("atâta de grase că plesneau sus") implică transformarea lumii în spațiu al ludicului. În realitate, e o altă modalitate de a reda indecizia, vagul pe care-l presupune amurgul, fie el unul al
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
prin text, n-a mai rămas decât iluzia unei posibile salvări. Utilizarea ekphrasisului se dovedește a fi o punte de legătură dintre generația albatrosistă și poezia contemporană, tocmai prin reinventarea procedeului și prin dublarea sa de o tratare parodică și ironică. Dar acesta nu este singurul element care reduce distanța dintre poezia generației Albatros și cea a generațiilor mai recente. Albatrosismul - ecouri în literatura contemporană 1. Albatrosismul - contururi Aproape întotdeauna grupările literare capătă un grad mai mare de omogenitate atunci când, din
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Atunci când totuși vom recurge la asemenea relaționări, ne vom folosi doar de textele apărute în preajma debutului (deceniul 5 pentru albatrosiști, deceniile 7 sau 8 pentru ceilalți) și vom viza, în principal, poeții care, datorită faptului că adoptaseră o scriitură lucidă, ironică, parodică, au fost considerați, de altfel, precursori ai postmodernilor din generația '80. Tabloul succesiunii generațiilor sau promoțiilor literare se prezintă, așa cum remarcau teoreticienii acestor concepte, ca o alternare a viziunilor poetice ("nepoții" își resping "părinții" și se revendică de la "bunici
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
punctele de pe această roată a convențiilor, a generațiilor literare oarecum din afară, toate sunt luminate în același mod, toate sunt acceptate fără favorizarea vreuneia dintre ele (cu câteva excepții pentru că detașarea aceasta de universul propriu-zis literar se produce prin distanțare ironică, prin reevaluarea parodică, lucidă a tuturor structurilor poeticului). În realitate ieșirea din joc nu se realiza decât aparent pentru că vechile convenții literare sunt înlocuite cu unele noi: lipsa de convenții și ridiculizarea celor vechi. În literatura contemporană se produc câteva
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
două generații. În încercarea de a reconstitui imaginea literaturii române din deceniul 9, Radu G. Țeposu 241 stabilește ca trăsături definitorii înlocuirea metaforei poetice cu anecdota și parabola, deliricizarea poetică (realizată după modelul Petre Stoica, Marin Sorescu, Mircea Ivănescu), autodemascarea ironică a discursului în calitatea sa de convenție, tendința transcrierii evenimentului cotidian. Modul în care Radu G. Țeposu definește scriitorii care fac o poezie a "cotidianului prozaic și bufon" (Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei, Florin Iaru și Alexandru Mușina) s-ar
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
lucidă care nu-și mai acordă dreptul la visare fără însă a exclude viziunile aparent halucinante, care își pune sub semnul întrebării propriul discurs, ca și discursul literar în general. Se explică așadar întoarcerea textului poetic către sine însuși, refacerea ironică și parodică a universului real sau a celui literar și totodată adoptarea unui limbaj care se vrea sincer, a unui discurs autobiografic pentru că, până la urmă, propria existență este singura care poate fi supusă observației. 3.1. Autoreferențialitatea Pierderea încrederii în
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
altfel, de a sugera o nouă ontologie. Aparenta ingratitudine a postmodernismului față de realitate se întemeiază, în fapt, tocmai pe refacerea lucidă în text a unei lumi disperate și degradate. Forma simbolică a acestei demiurgii este, cum am zis, metaliteratura. Atitudinea ironică a autorului tocmai de aici vine, din asumarea acestei imanențe goale. În text, lumea se vede mai coerentă, însă din colțul lui un diavol ascuns îi face semn că dincolo de oglindă e neantul"244. Poezia nu mai comunică un anumit
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ceruri/ omenirea adică nimeni dar cu stele multe." (Metoda cârtiței 1, George Alboiu). Geo Dumitrescu adoptă un discurs personal, fără a fi confesiv. Eul poetic, deși prezent mereu în texte, se distanțează de propria existență proiectându-se într-o instanță ironică, oprind astfel orice tentativă de a recurge la un discurs sentimental. E o poezie a sincerității, dar nu una a zbaterilor în căutarea vreunui ideal himeric, ci una a acceptării tragice, resemnate, a inexistenței transcendentului și a unei existențe dominate
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Concomitent cu deschiderea poeziei spre o existență prozaică, intervin și o serie de modificări în taxonomia temelor și motivelor. Cele clasicizate nu mai sunt acceptate fără o schimbare prealabilă a registrului imagistic sau recuperarea lor se va face la modul ironic și parodic. Mutația aceasta în domeniul poeticului pare a se concretiza odată cu poeții din generația "pierdută" (activitatea avangardei fusese una, în principal, demolatoare, distrugătoare a universului liricii și nu una constructivă) și pare a deveni definitivă în poezia contemporană. Prin
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]