4,397 matches
-
trăită cu amrut-ul. Amrut-ul este destinat zeilor și, prin urmare, interzis muritorilor, iar eu atunci eram un ales ajuns în Sfânta Indie doar prin grația Nemuritorului. Existam într-un amrut din care eram invitat să mă înfrupt pe săturate. Primele ispite comerciale. Să vă conduc, totuși, prin piață. Comercianții versați te invitau să intri în prăvăliile lor ce, de cele mai multe ori, se reduceau la niște simple barăci din lemn sau carton dar care, drapate prin interior cu țesături multicolore, reușeau ușor
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
felul de alte suveniruri. A fost, poate, cea mai... înșelătoare ofertă, deoarece era în imediata noastră apropiere, aveam acces permanent la ea și se mai bucura de privilegiul de a fi... prima. Mărturisesc că mi-a fost greu să rezist ispitei de-a mă lansa în primele cumpărături programate și obligatorii. A trebuit să fac apel la rațiunea ce-mi sugera să nu mă grăbesc, deoarece aceleași produse le voi găsi afară, la concurența pieței și la prețuri mult diminuate. Prudența
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
chiar așa de hain omul... Mai mult, chiar: cu puțin timp înainte de decolare, l-am observat intrând din nou în avion și predând echipajului - ce credeți? - chiar ciocănelul nostru! Băiat bun! La zece mii de metri înălțime fiind, nu am rezistat ispitei și i-am spus Dianei că am văzut arma albă la echipaj. Atât mi-a trebuit! Diana nu mai avea astâmpăr: ea se va duce și va cere ciocănelul la aterizare! - Stai liniștită, Diana, nu-i agasa, ne vor preda
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
rolul unui simplu pion, al unuia din mulții pioni ai imensei table de șah a universului. Din cauza ignoranței, corpul lui fizic a devenit pușcăria ce nu-i permite să-și descopere adevărata identitate. Demonii s-au manifestat sub forma atâtor ispite întru satisfacerea poftelor fizice încât, în orbirea noastră, nu izbutim să ne depășim limitele, să ne delimităm de materie și să ne surprindem subtilul. Noi, muritorii, nu reușim să rezistăm ispitelor aidoma lui Iisus, cu toate că-I cunoaștem pildele și - vai
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
adevărata identitate. Demonii s-au manifestat sub forma atâtor ispite întru satisfacerea poftelor fizice încât, în orbirea noastră, nu izbutim să ne depășim limitele, să ne delimităm de materie și să ne surprindem subtilul. Noi, muritorii, nu reușim să rezistăm ispitelor aidoma lui Iisus, cu toate că-I cunoaștem pildele și - vai! - ne abandonăm atât de ușor trupurile și sufletele vulgarelor plăceri... Și aceasta, pentru că memoria noastră înregistrează doar stimulii exteriori, iar atenția nu este sensibilă la trăirile subtile, cele de dincolo de materie
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
trezită Kundalini, trebuie să ne formăm o memorie nouă, sahaj, o memorie neîntinată de nimic din frivolitatea din jur. Mie, Shri Mataji mi-a dat mobilul ce-mi conferă forța de a mă detașa de acești stimuli exteriori - numiți-i ispite, lăcomie, neiertare... Shri Mataji nu mi-a oferit doar mobilul, ci mi-a pus și ceva în loc (a stimulilor exteriori): descoperirea lui Kundalini, a vibrațiilor, a liniștii venite din interior, a bucuriei (aparent abstracte) provenită din imaterial, a plinătății inimii
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
acoperită, cu rutenii, cu evreii, cu cârmuirea... Jos zace poporul, a cărui Voința se tipărește, al cărui nume se speculează, dar al cărui bine nu-l caută nimeni. Societățile de citire pentru dânsul sunt nume (...) oamenii din sate orbecăiesc între ispitele deznaționalizatorilor, ei gem greu sub povara cametei evreiești (...)” * ...”Ramura Onciuleștilor din Vilance și Zamostie reține ca importantă linia lui Grigoraș Onciul al cărui fiu Constantin, devine preot și care a avut ca fiu pe Mihail - tatăl lui Isidor Onciul, fost
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
din grupul mistico-legionar al lui Noica este narată cu acuitatea celui ce le-a trăit cu inima trează și vibrînd de durere. Sintetic, din depoziția monahului vom afla cauza arestării întregului lot din nesăbuința de a fi citit o carte, Ispita de a trăi a lui Cioran să fi știut, să fi realizat autorul trăitor la Paris ce nenorocire, ce prăbușire de destine a provocat simpla lectură în Țară a unui volum scris de el!? Puțin probabil. Cu textul pregătit din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Steinhardt îl va expune fără a-și face iluzii: "Faptele fiind ceea ce sînt, se cade să arăt două lucruri: primul, că nu am avut intenția de a unelti, al doilea că dacă aș fi știut că volumul lui Emil Cioran, Ispita de a trăi, putea fi interpretat ca un atac la adresa poporului român (ceea ce și este) nu l-aș fi citit și nu m-aș fi asociat la răspîndirea lui, deoarece am avut, am și voi avea întotdeauna față de poporul român
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
la sfîntul munte. Pretutindeni. O rețetă universală". Nu există o singură cale pentru accedere la mîntuire, rezultatul contează, nu meandrele realizării absolutului. După cum i-a spus Părintele Cleopa, pe care l-a cunoscut și vizitat la Sihăstria, există o ciudată ispită de dreapta ispita credinței, prin care avem tentația de a crede că prin ea le rezolvăm pe toate. De sîntem bolnavi, credem că doar prin rugăciune ne vindecăm și nu mai apelăm la leacurile tămăduitoare. O altă nefericire este convingerea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Pretutindeni. O rețetă universală". Nu există o singură cale pentru accedere la mîntuire, rezultatul contează, nu meandrele realizării absolutului. După cum i-a spus Părintele Cleopa, pe care l-a cunoscut și vizitat la Sihăstria, există o ciudată ispită de dreapta ispita credinței, prin care avem tentația de a crede că prin ea le rezolvăm pe toate. De sîntem bolnavi, credem că doar prin rugăciune ne vindecăm și nu mai apelăm la leacurile tămăduitoare. O altă nefericire este convingerea că prin credință
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
avem tentația de a crede că prin ea le rezolvăm pe toate. De sîntem bolnavi, credem că doar prin rugăciune ne vindecăm și nu mai apelăm la leacurile tămăduitoare. O altă nefericire este convingerea că prin credință scăpăm de viforul ispitelor. Din contră. Convingerea că nu putem dispensa de virtuțile obișnuite: înțelepciune, iscusință, judecată sănătoasă... Credința ne dă mult, dar nu ține locul de însușirile și calitățile omenești. Nu mai puțin convingerea că putem obține oricînd, fără nici un efort, orice. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
vom cita pe regretatul preot și luptător anticomunist Gheorghe Calciu, din Cuvînt înainte la zguduitoarea carte-document a lui Grigore Caraza, Aiud însîngerat, Editura Conta, 2007): era să nu înceteze lupta împotriva celor care au inventat iadul bestialității de la Pitești, iadul ispitelor de la Aiud sau Gherla, iadul suspiciunilor de după decretul general de grațiere, iadul mizeriei de după evenimentul de după 1989 și toate iadurile care ne mănîncă sufletele, în toate modurile, pînă ajungem la buza gropii. Cu o diabolică perseverență și o știință a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
și alții, se strecoară și el, modest, dar... ce mai Înseamnă acest epitet la unul dintre atotputernici?! Și, ca și Eros, stăpân și peste cei mai puternici, peste zei, Iisus Însuși, care În pustiu a Învins categoric cele trei mari ispite ale Satanei, nu a putut să-și Învingă propriul orgoliu și, suindu-se pe muntele Thabor cu trei ucenici, le-a „dezvăluit adevărata, insuportabila sa față”, orbindu-i și culcându-i la pământ pe cei care voiau „să-l Înțeleagă
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și motrice, o revoltă armonică a membrelor și a torsului, dar și un limbaj, bineînțeles. O formă a umanului, o negare a „greoiului” și „inexpresivului”, o levitație ușoară și continuă, un râs al degetelor, o fugă rămânând pe loc, o ispită a cărnii lingușitoare și vii, statui create și distruse cu nonșalanță și, până la urmă, poate, o dreaptă articulație a capului În armonia Întregului, un persiflaj, ba poate chiar o negație a limbii și graiului, atât de slăvite, devenite deodată superflue
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
fost, cald, prieten, dar de când! Sunt un „lepros social” de la o fragedă vârstă și „ea” m-a izbit cu atâta vehemență, această boală care răspândește o inestimabilă duhoare, Încât, În prostia tinereții și a lungii mele singurătăți, am simțit chiar ispita revoltei! Da, a revoltei contra zeilor, Îmi Închipuiam, prostul de mine, că sunt nu un paria al societății, ci al vieții! Or, ha, ha, era tocmai pe dos, da-da, crede-mă; numai că această „lepră invizibilă” este un dar
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
pui problema existenței unui așa-zis Sens al vieții, dar niciodată, niciodată În timpul trecutei noastre rătăciri existențiale și nici acum, deși am zâmbit nu rareori la pretențiile unora care pretindeau a-l defini, niciodată nu ne-am putut „dezbăra” de „ispita Sa”, de tentația de a-L imagina și căuta, niciodată nu am renunțat - nici noi și nici atâția alții, sute, mii, poate milioane, În fel și chip! -, nu am putut renunța la „ideea” că „el” ar fi, că există cu
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
rațională, dar minciuna își întorcea scăfârlia neagră spre mine. - Încetează, Robby. - De ce ești supărat pe mine? - Nu sunt supărat pe tine. Sunt îngrijorat. Îngrijorat de soarta ta. - De ce? întrebă el, cu ochii întrebători. Sunt bine, tată. Iarăși. Cuvântul „tată“. O ispită. Pe moment levitam. - Vreau să încetezi. - Ce să încetez? - Nu vreau să mai simți nevoia să mă minți. - Ce să mint? - Fir-ar să fie, Robby! am strigat. Am văzut ce era în computerul tău. Am văzut pagina cu Maer
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
la Hanovra, m-am grăbit să „acopăr” câteva restanțe în jurnalul meu de bord: etapa de la Bordeaux. Oricât de mult ți-ai dori să contempli peisajul sau să participi la vreo discuție în compartimentul vecin, e bine să-ți învingi ispita, să nu amâni pe mai târziu însemnările drumului. Un asemenea rol, de cronicar ambulant, îți pune o reală problemă a timpului, a felului în care îl poți folosi. Ai două opțiuni: a) să recuperezi emoțiile trăite mai devreme, în zilele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
și anu’ următor la Riga, când vom dansa fără întrerupere, zi și noapte, și ne vom deda la orgii. Chiar dacă a plouat mai tot timpul, programul a fost excelent, iar comitetul organizatoric - blond și foarte inimos. În tren, în lipsa altor ispite, colegii mei redevin „scriitori”. Devii, preț de câteva ore, prizonier al unei recluziuni mobile, și dacă ai epuizat momentan subiectele de discuție, se cade să mai pui mâna pe pix. Îmi observ colegii trecând pe culoar, de la unul la altul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
în fața copiilor învățați să țină la patria lor adevărată, nu la una fictivă, impostoare... Mi-e teamă că tonul acestor evocări va fi, inevitabil, ușor romanțios, melancolic. Nu vom sta aici decât o zi și jumătate, încât cea mai mare ispită va fi să revedem măcar câteva dintre locurile care ne captaseră atenția la vizita noastră de anul trecut. Mai ales că Boris Buracinschi nu pare deloc schimbat: privire atentă, atitudine prevenitoare, spirit de contradicție, plăcerea de a insista pe detalii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
curajul mărturisirii ce a creat atâtea legiuni de sfinți și de martiri care, în primele secole după Christos, s-au jertfit, refuzând să-L nege, pe El și sacramentul botezului care i-a purificat de orice afinitate cu diavolescul, cu Ispita. Și care au întărit astfel, cu sângele lor, trunchiul sfintei Biserici, ce e și trupul lui Christos, și l-a făcut să dureze, prin secole, marea și invincibila școală de morală a Europei. Dar... în credința noatră laică, adică în
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
limitele nu numai ale verosimilității, dar și ale adevărului civic și apoi a avea forța și răbdarea, tenacitatea de a le publica, atunci, sub tirania comunistă, trecând de numeroasele cenzuri dure și perfide ale puterii, dar și înfrângându-ți dorința, „ispita”, firească poate, de a apărea cât mai repede și de a te bucura cu un ceas mai devreme de glorie și de drepturile de autor!... Și când vorbesc de curajul de a nu minți „în operă” nu mă gândesc la
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
până și cele mai mici privilegii, firești într-un stat democratic, ce s-ar fi întâmplat dacă noi, în loc să fugim după toate acestea, adeseori ruinându-ne vocația și chiar demnitatea, am fi reacționat „mai relaxat”, cu o anume indiferență la „ispitele lor”, nu rareori ridicol de mărunte, de găunoase?! Dar... o astfel de auto-deposedare de orice „titlu”, de orice „funcție”, oricât de decorativă, și revenirea la „simplul statut” de cetățean și bun profesionist pare în ochii multora o formă a declasării
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
În orașul de trei ori sfânt, la jumătatea drumului dintre Orient și Occident, pe care ea l-ar sanctuariza prin prezența-i, ar fi aici aproape, la fața locului, sustrăgându-i pe delegați dominației exclusive a ziarului New York Times și ispitei frazelor-goale. Făcusem deja această sugestie publicând-o în Le Monde, un cotidian mult mai realist decât pare. Jacques Derrida se lăsase convins. Există până și "locația": pe partea stângă a Hebron Road, la ieșirea din Ierusalim, în cartierul Armon Anațzvi
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]