5,195 matches
-
tot făcură confesiuni legate de snack-uri. Ieși la iveală că amândoi aveau o reală slăbiciune pentru prăjiturile de la supermarket și pentru dulciurile asortate care se vând pe la cinematografe. — Dar de chișcă ce părere ai? Întrebă Sam. Pe Ruby o izbi cuvântul „chișcă“. Tipul chiar se străduia să folosească termeni vernaculari. Mor după ea, Îi răspunse. Grăsimea Îi dă o savoare aparte. Și știi după ce mai mor? —După ce? Sandvișuri cu spaghete din conservă, pe pâine albă, cu unt și cu Marmite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
Totul dispare. Va trebui să facă o curățenie importantă în aeroportul acela. Va rămâne piața goală a vieții ei, o sacoșă goală agățată de umăr. Va alerga poate către fereastra uriașă prin care se văd avioanele care pleacă, se va izbi de peretele acela de cer, ca un animal dus la vale de o aluviune. Secretara mea a vorbit cu un șef din aeroport, au asigurat-o că vor face tot ce le stă în putință să n-o alarmeze prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
întindea, i-am privit subsuorile, nu erau epilate, dar nu erau nici foarte păroase. Doar un smoc de fire lungi și subțiri, lipite de transpirație. Înăuntru soarele tăia în aer o cărare transversală. A fost primul lucru care m-a izbit împreună cu mirosul de funingine, de casă țarănească, miros sufocat de un damf de clor și de otravă pentru șoareci. Era o cameră pătrată cu o pardoseală din gresie de culoarea cafelei, pe peretele din fund se găsea un șemineu, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
centura rigidă la brâu. Luptai fără plăcere, și numai dorința de a nu fi pusă la pământ te făcea să reziști. Luptai pentru mine, care veneam să te privesc. Luptai să nu ajungi la covor, să nu simți cum te izbești de pământ și să nu auzi vocea aspră a maestrului care îți striga să te ridici, când plângeai. Nu-ți plăcea costumul de judo, era rigid ca un sac. Tu vroiai voalurile rochiei de balerină, pantofiorii cu vârful de ghips
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
spălat și mă simțeam mai pregătit să intru și să înfrunt atmosfera aceea de falsă poveste. Burta soției mele creștea, pe fereastră se vedeau lucind, printre coroanele copacilor, luminile tremurătoare ale decorațiunilor de Crăciun. Într-o seară valul m-a izbit cu forță. Valul negru al melancoliei, al dezastrului. Viața îmi cădea în cap. Nu era de ajuns să pedalezi în gol, pentru a te salva. Răul nu se desprindea de mine, rămânea lipit ca bicicleta aceea fără roate. În seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ca atunci când cazi din pat în timpul somnului. Poate nu s-a întâmplat nimic, căderea a fost doar interioară, un rest de gând. Nu, a căzut probabil ceva dincolo. Era un zgomot violent, dar înăbușit de perete, un obiect de metal izbit de ceva. O targă, sigur, o targă pe rotile care a fost împinsă pe paviment cu putere și s-a oprit în perete. Poate ai murit. Și acela a fost gestul lui Alfredo. Tocmai atunci când credea că a reușit, te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
oară, nu mă ajuta. Iar eu eram cu adevărat dezolat, pentru că știam că, dacă ar fi avut în ea chiar și un fir de viață, m-ar fi ajutat. Ar fi ridicat brațele care acum erau grele și cădeau, se izbeau de patul de fier fără să simtă durerea. Reușisem să-i trag mânecile, acum mai aveam doar de trecut nasturii prin butoniere. Mă părăsea tocmai acum, când știa că o iubesc, când mă învățase s-o fac. Îi priveam sfârcurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Din munca ta? Asta nu! Niciodată, niciodată, niciodată! Orice, dar nu să trăiesc din munca ta. Am să-mi caut, am să continui să-mi caut, și între timp, mai așteptăm... Așteptăm..., așteptăm..., și uite-așa trec anii! - exclamă Eugenia, izbind în dușumea cu piciorul deasupra căruia se afla genunchiul unde Mauricio își lăsase mâna să i se odihnească. Și el, simțindu-și mâna zgâlțâită, o desprinse de locul unde o așezase, dar ca să-și pună brațul pe grumazul ei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
carne, strigătul mi s-a oprit în gât. Mi-o imaginam alunecând pe podea, împrăștiindu-se pe linoleumul cu model. Îmi închipuiam că doctorul o să cadă pradă unui impuls nebunesc și fiica mea o să zboare prin aer și o să se izbească de peretele de culoarea oaselor. Soția mea se îndoiește că mi-aș fi văzut fiica nou-născută. Zice că nu aveam cum să fiu acolo. Dar ea era sub efectul calmantelor atunci și știu că nu mă înșel. Probabil pândeam ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
de ce să te rușinezi. Este o reacție perfect normală. M-am uitat la plăcuța cu numele. Era un triunghi de metal cu o bază lată și cu un vârf ascuțit. I-am simțit greutatea în palmă. Mi-am imaginat-o izbind capul lui Mintz. Sângele înflorind, ca un boboc care se desface. Ochii lui Mintz căscați și morți ca niște monede, exact ca ochii bărbatului din hambar. Lasă vina, să vorbim despre răzbunare, ar fi trebuit să-i spun. Nu, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
nevoie de reparații și o bucată de carton acoperea o gaură într-una dintre ferestre. Ușa grea de lemn se deschise ușor, deși, după cum arăta, credeam că o să opună rezistență. Mirosul de cărți vechi, de camfor și de varză mă izbi. Nu înțelegeam rostul verzei. De unde stăteam, puteam vedea un coridor îngust ce ducea spre centrul sinagogii. Trecea printre rânduri de bănci, separate cam după o treime de culoar de o perdea purpurie prăfuită. În fiecare vineri seara, sâmbăta și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Nu puteam să le învelesc pe fiicele mele seara de teamă să nu le sufoc. Nu îmi puteam lua fiul în brațe și să îl învârtesc în timp ce el țipa de plăcere, pentru că puteam să îmi pierd controlul și să îl izbesc de un perete. Condusul era și mai rău. Să mă urc la volan cu copiii mei pe bancheta din spate era ca și cum aș fi fost într-un carusel mortal. Piciorul meu era greu pe accelerație. Brațele mi se convulsionau din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
În faptul că viața ta se scurge zi de zi printre ceainice arse și gândaci morți și morala Marii Revolte? Cuvântul „scurge“, de care se lovise cu ani În urmă În Cugetările lui Pascal, i se păru dureros de potrivit, izbindu-l de parcă Pascal l-ar fi ales după ce cercetase cu atenție viața lui, a lui Fima, la fel cum cerceta el viața lui Yoezer și a părinților lui, care nu se născuseră Încă. Și ce ar fi gândit acel señor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
În orice caz, aici în sat nu exista „Bauwele“, bumbac căzut din cer, aici nu era decât pur și simplu zăpadă, adâncă până la genunchi și împinsă cu plugul în movile sticloase la marginea străzilor. Aerul era înghețat și translucid, se izbea de haine, avea o luminozitate ce trecea abia înspre margini într-o ceață moale, acoperind cerul. Strălucirea orbitoare a zăpezii era necruțătoare și hotărâtă să dea totul la iveală, tot ce nu se voia văzut și, în consecință, trebuia ascuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
pâlnia și la sărăcia aia. Aici nu începuse nimic. Fusese catapultat în urmă, în anii ’40, și atmosfera rămăsese neschimbată ca o fotografie: gri și întunecată, în ciuda zăpezii, rece ca o bucată de fier. Un bufet - asta fusese ceea ce azi izbise neîndoielnic mobilele, oricât de bine ar fi fost apărate cu prilejul mutărilor. În casa scărilor, la trecerea printr-o ușă prea îngustă sau când un hamal a vrut să se dea mare: fără îndoială, există acest zgomot produs probabil prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
am strigat. Armin a venit la mine și a privit cu invidie obiectul pe care îl găsisem. XIItc "XII" Zbortc "Zbor" W. se întoarse la mașina lui, străbătând șantierul pe care-l vizitase; tocmai voia să deschidă ușa, când îl izbi un râs tineresc. Își trase pălăria ceva mai mult pe frunte și ieși în calea unui bărbat care mergea de-a lungul unui perete din scânduri; în fața lui își dădu brusc pălăria pe ceafă, își ridică sprâncenele și exclamă: —Hans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
rezultatul. Eu câștigam întotdeauna, desigur, dar îl făceam să creadă că a obținut o victorie parțială și-apoi ne duceam la culcare cu o pungă de bomboane trase-n ciocolată și ne împăcam. Dar de data asta simțeam că mă izbesc de un zid. De ce te opui atât de vehement ideii? l-am întrebat. — Deoarece copiii ar strica totul. Nu vom mai putea face nici unul dintre lucrurile care ne fac și ne-au făcut dintotdeauna plăcere. Nu vom mai putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
zise el șocat. Un taxi condus de altcineva? — Acum vei avea ocazia să vezi cum suferă londonezii de decenii întregi, i-am șoptit. Adulmecă aerul din mașină. —A trecut ceva timp de când a fost curățată, mormăi el. Când taxiul porni izbindu-ne de scaune, înjură sănătos. — Încearcă să ne omoare sau ce? Nu știe că de-abia am ieșit din spital? — Se concentrează asupra destinației, am replicat. Nu contează nimic altceva. Consider că toți șoferii de taxi ar trebui obligați să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
supraviețuiești fără a-ți strica viața după ce ai avut un copil“ - îți oferă până și liste gata scoase la imprimantă. O iubeam pe Lisa. Era singura mea sursă de continuitate, un ajutor constant, într-un moment când simțeam că mă izbesc de pereți cu ochii închiși, fără nici o țintă. După ce i-am dat datele hotelului, am împachetat și m-am târât pe scări, uitând că această femeie pe care o iubeam era aceeași femeie care se culcase cu soțul meu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
fără să încerce măcar să se apere. Pe chipul ei se citea resemnarea martirei în fața destinului implacabil. Căutai mâna Laurei. Plânsul ei îmi dădu puterea s-o conduc spre ușă, de unde am putut să-l mai văd pe Marcu, cum se izbește în cap cu o halbă care se sparge fărâme și cum șiroaie de sânge i se preling din coafura în neorânduială de-a lungul obrajilor, pe plastronul alb, ieșit din vesta larg răscroită, sub care se zărea cămașa lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
vizită prin țeava unui obuzier. - Dreissig Komma fünf, anunță radios locotenentul, care cu o zi înainte executase sonatinele la pian. Curentul și detunătura infernală ne trântiră la pământ. Obuzul căzuse la vreo zece pași în dreapta noastră. Un bulgăre de țărână izbise în piept pe căpitanul rezervist, înspăimântându-l în așa măsură, încât omul începu să plângă în hohote, implorându-ne să intervenim la Statul Major pentru demobilizarea lui. Susținea că-i este dor de casă, de copii și de tovarășa lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
între mâini, buzele ei mici și uscate au primit strânse, ușoara mușcătură a gurii mele dornice, și ceafa i-a scârțâit feciorelnic. În clipa aceea sub sânul ei micuț și pe deplin rotund, părea că o pasăre abia prinsă își izbea ciocul, înnebunită de spaimă, de zăbrelele unei colivii, cu sălbatic dor de ducă. Câteva zile mai târziu, ne-am despărțit. La gară, în fața vagonului cu care Bianca și Maria se înapoiau spre Triest, mă uitam neconsolat la amândouă, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
plâns și mă privi cu dispreț. Apoi își scoase batista din buzunarul șorțului și-și suflă nasul zgomotos. - Ajunge! Făcu dânsa amenințătoare, cu ochii scăpărători de cumplită mânie. - Zitta! Șuierai din spatele ei. Graiul tău îmi îngheață azi măduva și mă izbește între umeri ca un târnăcop. - Nu ai dreptate, interveni piticul împăciuitor, trecând fățiș de partea ei. - Te-am îmbrățișat ca pe scândura corăbiei mele, sfărâmată de destin. - Nu o meriți, ticălosule! guiță încă o dată mica pocitanie, repezindu-și piciorușul ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
se îndrepta în vârful picioarelor, așa precum făcea în copilăria mea și mama. - Cum, nimeni? Am izbucnit când văzui că toată mulțimea de oameni se topise. - Vine cineva - miorlăi piticul cocoșat, cutremurat de tuse seacă. Din josul străzii, venea șontâc, izbindu-și proteza de lemn a piciorului amputat, de asfaltul lustruit al trotuarului, curva bătrână cu perucă roșie, ciocănind cu cheia raiului în butucul care-i sprijinea șoldul retezat și rânjindu-și mizeria din rana gingiilor fără dinți. Și iată că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mei deschiși peste măsură, dânsa făcu: „Ham! Ham!” ocolind în patru labe, încăperea. Becul sângeriu se stinse de la sine și lumina vânătă și spălăcită a zorilor năvăli în odaie. Un liliac enorm cu aripile întinse intră ca o săgeată, se izbi cu un pocnet surd de peretele cenușiu și căzu pe dușumea, amețit de lovitură. Pe covor, odihnea trupul gol al Margaretei, zgribulit de răcoarea dimineții. Cu macatul de pe pat i-am acoperit goliciunea, îndepărtându-mă apoi hoțește, cu ghetele în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]