15,723 matches
-
1915 și 1919 va fi student la Facultatea de Drept și la Facultatea de Teologie din același oraș, susținându-și doctorate în ambele discipline (1920 și 1921) la București. Funcționează o vreme (1919-1922) ca diacon și profesor suplinitor de limba latină la Liceul „Ferdinand I” și la Școala Normală „Ștefan cel Mare” din Bacău. Între 1922 și 1948 este pofesor de religie la Școala Normală de Învățătoare, iar din 1948 până în 1952 predă limba română la o școală elementară tot în
LUCA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287860_a_289189]
-
vibrație, concesiile fiind aici mai rare. A scris și eseuri despre scriitorii clasici (Mihai Eminescu, V. Alecsandri, Ion Creangă, Mihail Sadoveanu ș.a.) și despre limba literară. A contribuit la lansarea editării clasicilor români în Republica Moldova și la trecerea de la alfabetul latin la cel chirilic. A tradus mult, fără să exceleze: Hamlet de William Shakespeare, Cântecul șoimului de Maxim Gorki, Vladimir Ilici Lenin de Vladimir Maiakovski ș.a. SCRIERI: Poezii, Chișinău, 1947; Lumina, Chișinău, 1948; O zi neuitată, Chișinău, 1952; Doina mulțumirii, Chișinău
LUPAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287926_a_289255]
-
explică prin influența exercitată de cultură asupra spațiului. Mai precis, dacă doi oameni aparținând unor culturi diferite se întâlnesc, spre exemplu un englez care este obișnuit să păstreze un spațiu mai extins între el și o altă persoană și un latin sau un arab (pentru care spațiul dintre persoane este mai redus), s-a observat că latinul/arabul tinde să se apropie de englez, moment în care englezul se mută insesizabil cu un pas în spate pentru a reinstaura o distanță
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
diferite se întâlnesc, spre exemplu un englez care este obișnuit să păstreze un spațiu mai extins între el și o altă persoană și un latin sau un arab (pentru care spațiul dintre persoane este mai redus), s-a observat că latinul/arabul tinde să se apropie de englez, moment în care englezul se mută insesizabil cu un pas în spate pentru a reinstaura o distanță confortabilă, motiv pentru cel din prima categorie (pentru care distanța este inconfortabilă din cauza mărimii) să facă
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
faptei și de grozăvia ei, Însemnările... constituie un document propriu-zis, dar și unul de literatură scrisă la cald. Convins de necesitatea transpunerii operelor literaturii universale în românește (în facultate i se acordase Premiul „Hillel” pentru lucrarea Traduceri românești din poezia latină. Istoricul și importanța lor), S. a realizat mai multe tălmăciri din Lucrețiu, Horațiu, Vergiliu, Pindar, Baudelaire, Verlaine, Iulia Hasdeu, rămase în periodice. Tragedia în versuri Oedip și sfinxul de Joséphin Sâr Péladan, a fost editată în 1914, fiind apreciată de
STOIKA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289959_a_291288]
-
mult, și anume cît de bine cunoștea Augustin limba greacă. Cunoașterea aceasta a fost întotdeauna limitată, chiar dacă nu inexistentă; a sporit puțin în ultimii ani ai vieții sale. De obicei, el recurge la greacă acolo unde există deja o traducere latină, și o face pentru confruntare și pentru a avea o confirmare; în general însă, se folosește de traduceri latine. Cunoașterea limbii grecești era în acea epocă într-un regres tot mai accentuat: traducerile lui Rufin servesc tocmai pentru a depăși
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a sporit puțin în ultimii ani ai vieții sale. De obicei, el recurge la greacă acolo unde există deja o traducere latină, și o face pentru confruntare și pentru a avea o confirmare; în general însă, se folosește de traduceri latine. Cunoașterea limbii grecești era în acea epocă într-un regres tot mai accentuat: traducerile lui Rufin servesc tocmai pentru a depăși aceste dificultăți. Augustin a citit din Părinții greci mai ales într-o epocă mai tîrzie. „Cărțile Platonicilor”, cum le-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
rugăciunii creștine și meditației, pentru că mai crede încă în posibilitatea realizării unui echilibru între neoplatonism și creștinism. De aceea, temele și titlurile dialogurilor de la Cassiciacum au un caracter profan, iar lecturile aflate la baza lor sînt acelea ale unui neoplatonic latin din secolul al IV-lea: în primul rînd, Vergiliu și Cicero. Augustin se întreabă care este viața fericită, în ce constă ordinea care domnește în univers, care este supremul Bine; toate sînt teme cu caracter filozofic, chiar dacă scriitorul aderă deja
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
precauțiilor sale. La sfîrșitul anului 390 și începutul lui 391 el se găsea la Hippona, unde se dusese pentru a vorbi cu un funcționar imperial; în acea cetate era episcop Valeriu, un bătrîn de origine greacă, slab cunoscător al limbii latine: el nu putea să predice așadar cu succes și era incapabil să-i combată pe donatiști. Valeriu s-a gîndit să profite de faptul că Augustin se găsea la Hippona, unde era cu siguranță cunoscut pentru asceza și studiile sale
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
II, Roma, 1931, pp. 521-606; F. di Capua, „Il ritmo prosaico in S. Agostino”, ibidem, pp. 607-764; F. Darrell Jackson, The Theory of Signs in St. Augustine’s De doctrina christiana, REAug. 15 (1969) 9-49; H. Hagendahl, Augustine and the Latin Classics, Almquist & Wiksell, Göteborg, 1967; I. Hadot, Arts libéraux et philosophie dans la pensée antique, Et. Augustiniennes, Paris, 1984; E. Kevane, „Agustine’s De doctrina christiana: A Treatise on Christian Education”, Recherches Augustiniennes 4 (1966), 97-133; C.P. Meyer, Die Zeichen
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
patru cărți sînt consacrate combaterii ereziilor, în special a celei mai importante dintre ele, arianismul; în acest scop, Augustin reia multe dintre considerațiile avansate de teologia orientală, mai cu seamă de Părinții Capadocieni, cunoscuți de el probabil doar în traducere latină. Fundamentală este insistența asupra problemei relației dintre Persoanele divine: Dumnezeu este iubire, iar raporturile intertrinitare sînt raporturi de iubire. Ca să ni le reprezentăm, ne ajută chiar structura omului, care a fost creat după chipul și asemănarea Domnului și păstrează în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
au dus în secolul al XI-lea la separarea Bisericii din Orient și contradicțiile dintre Orient și Occident în privința purcederii Duhului Sfînt au avut ca punct de pornire teologia lui Augustin; chiar teologii orientali, atît de reticenți în privința operelor scriitorilor latini, au făcut o excepție în cazul lui Augustin, considerat de ei o autoritate; în sfîrșit, De Trinitate a fost tradus în greacă la sfîrșitul secolului al XIII-lea de către monahul bizantin Maximus Planude. După clarificările aduse de studiul despre Treime
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pămînt; ea se va realiza pe deplin atunci cînd cetatea pămîntească nu va mai exista, adică după judecata de apoi. Nu e ușor de spus ce anume ar putea fi „cetatea lui Dumnezeu” (Pincherle preferă să spună „cetățenie”, reluînd semnificația latină a termenului civitas, adică o comunitate de oameni legați între ei prin dreptul de apartenență la aceeași cetate). Este Biserica celor sfinți, dar nu este cetatea tuturor celor ce aparțin Bisericii, fără distincție. Așadar, adevăratul său început este reprezentat de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
săi; ei se vor referi la operele scrise în anii anteriori și vor sublinia că soluția propusă de Augustin era aceea a unui maniheist, a unui dualist deghizat în haine de creștin. Oricum, în ciuda unor rectificări și precizări ulterioare, creștinismul latin nu va mai reveni la moralismul și raționalismul pre-augustinian, care își trage originea din filozofia păgînă. Concepția augustiniană despre har pare să ridice o problemă foarte gravă, aproape insolubilă: aceea a concilierii harului cu liberul arbitru. Dar, așa cum bine observă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pp. 000); primele 57 de erezii au fost luate din rezumatul anonim (Anacephaleosis) al Panarion-ului lui Epifanie, iar numerele 58-80 probabil din opera analoagă a lui Filastriu din Brescia, la care se adaugă, în sfîrșit, informații despre ereziile din spațiul latin. O funcție practică similară are Oglinda (Speculum), o compilație de precepte extrase din Vechiul și din Noul Testament, care trebuia să servească drept reper pentru poporul credincios. Culegerea e alcătuită în esență din citate extrase din Scripturi, de la Exod pînă la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
1934. Alte lucrări mai importante apărute mai recent: V. Capanaga, San Augustín, Barcelona, 1951; M. Testard, Saint Augustin et Cicéron. Et. Augustiniennes, Paris, 1958; A.M. La Bonnardière, Recherches de chronologie augustinienne, Et. Augustiniennes, Paris, 1965; H. Hagendahl, Augustin and the Latin Classics, Studia Graeca et Latina Gothoburgensia, Göteborg, 1966; J. Oroz, San Augustín. Cultura Clásica y Cristianismo, Universidad Pontificia de Salamanca, Salamanca, 1988. Actele unor congrese, Miscellanea, Studii omagiale. Congresso internazionale su S. Agostino nel XVI centenario della conversione, 3 vo
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
se întrevadă epoca lui Theodosius, încheiată în 395; dar tocmai marile invazii care au început în 406-408 și s-au succedat fără încetare de-a lungul întregului secol au caracterizat viața lumii mediteraneene, și în special a Occidentului de limbă latină. Realitatea barbară, sosită o dată cu marile invazii din primii ani ai secolului al V-lea, nu mai era, firește, o noutate; se vorbea despre barbari încă de pe vremea lui Tacit. La început, problema avusese mai ales un caracter ofensiv, cel puțin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
făcut Quodvultdeus și Orosius, sau, mai precis, de la polemica sa antipelagiană, ca Prosper și alții, au inițiat, în prima jumătate a secolului al V-lea, o dezbatere vie ce nu s-a limitat la granițele unei singure regiuni din Occidentul latin. Acești scriitori corespondează cu alți literați din lumea romană occidentală (în schimb, creștinismul oriental este mult prea îndepărtat pentru ei) și trăiesc în comuniune culturală cu celelalte provincii ale imperiului. Cîteva cuvinte sînt de-ajuns pentru a-l aminti pe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și în Apocalipsa 12, 14, cînd va avea loc venirea Anticristului, și perioada slavei și a împărăției sfinților. Potrivit convingerilor epocii, în operă este prezent simbolismul numeric. Quodvultdeus folosește multe pasaje din Scriptură (el citează din una dintre vechile versiuni latine existente în Africa înainte de textul lui Ieronim), încît unii consideră această operă aproape o culegere de testimonia, chiar dacă nu este alcătuită cu precizia și rigoarea unui învățat. Exegeza sa se inspiră din tipologie. Scriitorul vrea să adune la un loc
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
știm despre el, în afara unei informații generice: ar fi urmat, la Cartagina, școala unui grammaticus, Felicianus, pe care îl laudă pentru neobosita activitate și pentru învățătura menită să redea prestigiul literaturii, care se limita probabil tot mai mult la cercurile latine, unde cunoașterea limbii grecești era redusă. în ce privește ofensa adusă regelui Guntamundus, conform celei mai răspîndite opinii pînă acum treizeci de ani, Draconțiu ar fi scris panegericul său, pe care noi nu-l cunoaștem, în cinstea lui Zenon, conducătorul Imperiului Roman
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
scurtîndu-l și pe acesta și numerotîndu-l ca a doua carte. Această versiune începea cu o prefață în proză și cu o introducere de douăzeci și cinci de versuri, ambele dedicate regelui vizigot. Bibliografie. Ediții: MGH, Auctores Antiquissimi 14, 1905 (Fr. Vollmer); Poetae Latini Minores V, Teubner, Leipzig, 1914 (Fr. Vollmer); De laudibus Dei (F. Corsaro, Centro di Studi sull’Antico Cristianesimo, Catania, 1962); Les Belles Lettres I, 1985 (Louanges de Dieu, livres I et II: Cl. Moussy et C. Camus); II, 1988 (livre III
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
poeți creștini din secolul al V-lea (bineînțeles, pe lîngă cele în care e vizibilă influența clasicilor păgîni, ca Vergiliu). Se pot observa numeroase încălcări ale regulilor de metrică și prozodie, semn al scăderii interesului pentru structurile literare tipice limbii latine clasice. Tot anonim este și Poemul contra Marcioniților (Carmen adversus Marcionitas), în cinci cărți, ce reia polemica împotriva acelei erezii bazîndu-se în întregime pe opera analoagă a lui Tertulian, dar reinterpretează într-o manieră modernă unele aspecte ale credinței. Și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
generale și imediate peste tot. Barbarii au cucerit Gallia treptat, și astfel, deși era inevitabilă apariția unor conflicte între elementul romano-galic preexistent, adică între păturile cele mai elevate, și cel invadator de origine germanică (conflicte cînd deschise, cînd latente), cultura latină (atît păgînă, cît și creștină) a putut supraviețui și s-a menținut la un bun nivel artistic. De aceea se poate spune că, în secolul al V-lea, Gallia este regiunea Imperiului Roman de Apus unde s-a păstrat cel
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Paris, 1964-1965. 1. Ioan Cassian Cel mai important scriitor din Gallia secolului al V-lea a fost Ioan Cassian, născut prin 360 în Sciția, adică în regiunile din partea de jos a Dunării, chiar dacă, potrivit unor autori, deplina cunoaștere a limbii latine pe care o dovedește Cassian pune sub semnul întrebării această informație (furnizată de Ghenadie) și ne determină să ne gîndim, eventual, că era de origine galică. Experiența sa religioasă s-a consolidat într-o mănăstire din Betleem. în jurul anului 385
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
augustiniană a harului, totuși, pentru că ofereau creștinilor un fel de „istorie a monahismului” și o nouă evaluare a vieții spirituale, au fost foarte răspîndite în tot Evul Mediu. Au fost traduse chiar în greacă (o onoare destul de rară pentru operele latine), iar din această traducere s-au păstrat unele extrase. c) Tratatul Contra lui Nestorie O dovadă a diversității preocupărilor lui Cassian este și ultima sa operă, cu caracter angajat și conținut dogmatic, scrisă la cererea unui diacon influent la curtea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]