6,722 matches
-
din urmă ar fi destul de greu de detectat, fiindcă migdalele se află printre multele ingrediente ale acestuia. — Ce-ai făcut, stăpână? a croncănit domnul Bitter scoțând un rânjet Îmbufnat, cum era de așteptat din partea lui. Ai intervenit În cursul lumii! Mătușa Banu a strâns din buze. — Așa e, a spus În timp ce lacrimile i se prelingeau pe obraji. E adevărat, eu i-am dat bolul cu ashure, Însă el a fost cel care a hotărât să-l mănânce. Am decis amândoi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
gând să-i spui secretul bunică-sii? — Nu pot. E prea mult. În afară de asta, n-o să mă creadă. — Viața e o coincidență, stăpână, a spus din nou domnul Bitter. — Nu pot să-i spun povestea. Însă Îi voi da asta. Mătușa Banu a deschis un sertar și a scos o broșă de aur În formă de rodie, cu sâmburi din rubine ascunși Înăuntru. Bunica Shushan, odinioară proprietara acestei broșe, era unul din acele suflete rătăcitoare, menite să adopte un nume după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
diferit? Dacă acum câteva generații În urmă, În 1915, Shushan n-ar fi rămas orfană, Asya ar mai fi fost astăzi o bastardă? Viața e coincidență, chiar dacă uneori e nevoie de un djinn pentru a Înțelege lucrul ăsta. După-amiază târziu, mătușa Zeliha a ieșit În grădină. Nevrând să intre În casă, Aram o aștepta acolo de ore Întregi și Își terminase de mult toate țigările. — Ți-am adus ceai, a spus ea. Briza de primăvară le mângâia chipurile, aducând de departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de primăvară le mângâia chipurile, aducând de departe și de pretutindeni felurite mirosuri, al mării, al ierbii ce creștea și al florilor de migdal, Încă Îmbobocite din Istanbul. — Mulțumesc, iubito, a răspuns Aram. Ce ceașcă de ceai frumoasă. — Îți place? Mătușa Zeliha a Învârtit cana de ceai În mână pe când chipul i se lumina a amintire. — E atât de straniu. Știi de ce mi-am dat seama chiar acum? Am cumpărat serviciul ăsta de ceai acum douăzeci de ani. Ce ciudat! — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Știi de ce mi-am dat seama chiar acum? Am cumpărat serviciul ăsta de ceai acum douăzeci de ani. Ce ciudat! — Ce e atât de ciudat? a Întrebat Aram, simțind chiar În momentul acela o picătură de ploaie. Nimic, a spus mătușa Zeliha cu o voce scăzută. Doar că nu am crezut niciodată că ar putea ține atât de mult. M-am temut Întotdeauna că se vor sparge foarte ușor, dar cred că, la urma urmei, trăiesc ca să spună povestea. Chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
urmei, trăiesc ca să spună povestea. Chiar și ceștile de ceai! În câteva minute, Sultan al Cincilea s-a strecurat Încet afară din casă, cu burta plină și ochii somnoroși. A trasat un cerc În jurul lor, Înainte să se ghemuiască lângă mătușa Zeliha. Pentru un timp a părut preocupat să-și lingă meticulos o labă, Însă apoi s-a oprit, uitându-se neliniștit În jur ca să se lămurească ce anume putuse să tulbure liniștea. În loc de răspuns, un strop călduț i-a căzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
mama călătorea În străinătate. S-a născut și a crescut la Avignon, unde tatăl ei era proprietarul unui garaj (să fie oare motivul pentru care ea n-a condus niciodată o mașină?). Nu cunoștea decît fermele Întinse ale unchilor și mătușilor ei, de pe valea Rhonului și fusese la Paris În 1925 să vadă Expoziția universală. CÎnta la pian și Începuse să Învețe să restaureze instrumente muzicale sub oblăduirea nașului ei, care cu asta se ocupa. Curățase flaute cu ulei de migdale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
la acest lucru, dar, cînd eram copil, aveam sentimentul că fusesem Împiedicat să fiu diferit de ceilalți, iar eu voiam să fiu diferit, voiam să fiu danez! Oamenii tot răsuceau cuțitul În rană. De pildă, venea la noi vreuna din mătuși: „Ce mai face micul nostru danez?“. Dacă refuzam să Înghit o lingură de untură de pește, mi se spunea: „În Danemarca, vezi tu, copilașii nu fac atîte fițe“. Cum nu m-am născut acolo unde aș fi vrut, le răspund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
trupa după el la război. Copiii vor dobîndi reflexe creștine trăgînd cu ochiul la părinții lor, zicea el. Cuvîntul lui de ordine era „a creștina“. Trebuia să creștineze totul. Îl citez: „Aflăm cumva de boala vreunui prieten, de moartea unei mătuși, de bucuria unei nașteri? Familia Întreagă trebuie să vibreze la unison sub impulsul părinților, trebuie să se roage pentru a-l implora pe Dumnezeu, a-I mulțumi, a-I aduce laudă“. Mi-ar fi venit cam greu să-mi fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
la Simiane, am așteptat ca Maryse să coboare ca s-o Îmbrățișez. Mi-a propus să-mi ducă ea camera de filmat. În ajun, Îi arătasem cum se Încarcă bobinele pe Întuneric. Mama s-a apropiat: “Bună ziua, Maryse. Unchiul și mătușa ta sînt bine, sănătoși? N-au venit și ei? Evident, au de lucru. Jacqueline nu te-a putut Însoți?“ (Jacqueline era una din fiicele fermierilor și prietenă cu Maryse.) Ghicise cumva mama că Maryse făcuse În așa fel Încît să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
fiți prea drăguți cu ea, altfel bunica o să fie tristă“. Vă puteți imagina fără prea mare trudă dexteritatea pe care mama a fost nevoită s-o capete spre a menaja și capra, și varza, făcînd slalom Între tată, mamă și mătușă. De altfel, nu veți fi prea uimiți să aflați că obținea În fiecare an la școală premiul Întîi la politețe. N-ar fi trebuit să mă mir nici cînd mi-a cerut s-o las În pace pe Maryse: nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
prilejul să rostească În sfîrșit frazele pe care nu-și Îngăduise niciodată să le spună tatălui ei? Îmi poruncea mie să nu mă mai Învîrt În jurul Marysei pentru că nu putuse să-i lanseze tatălui ei: „Nu te mai Învîrti În jurul mătușii Mireille!“. La fel ca În Biblie, blestemul cădea asupra altei generații. Dacă bunicul meu, căruia Îi datoram cumpărarea aparatului de filmat, n-ar fi avut o legătură cu cea mai tînără soră a soției lui, oare ar fi Închis mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
bine În compania lui Maggie. Radioul din mașină relatează despre un accident În lanț pe autostradă și se anunță Încă și mai multe ninsori. — Te deranjează dacă ne oprim la mine, să văd ce mai face fiică-mea? Întreabă Maggie. Mătușă-mea Greta stă cu ea și are obiceiul să adoarmă devreme. Pe Wakefield nu-l deranjează. Căsuța lui Maggie e un haos prietenos de jucării, haine și cărți. Dialogurile unui film de Disney se revarsă dintr-un televizor uriaș, umplînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de păr blond Își suge degetul la un capăt al canapelei, absorbită de desenul animat, În timp ce o bătrînă sforăie la capătul celălalt. Maggie sărută copila, care nu-și desprinde ochii de la ecran, apoi smulge cîinii de pe Wakefield. Prezentările sînt scurte; mătușa Greta Își reia sforăitul. Wakefield vede niște scări care duc la etaj și la mansardă și deși simte, cu o anume siguranță, că nu există nici soț, nici prieten, se pregătește să mai strîngă o mînă, pentru orice eventualitate. — În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
rezervare cu două săptămâni înainte oricum. Fran chicoti. — Oricum, o întrebă Sophie pe maică-sa, credeam că ești împotriva sexului în afara căsătoriei. Mie îmi spui tot timpul asta. Pentru că ai șaisprezece ani. N-o să mai fiu când o să ai vârsta mătușii Fran. Se întoarse spre prietena ei. — Deci când e următoarea întâlnire? — De miercuri într-o săptămână. E plecat la o conferință în weekendul ăsta. — Oh Doamne, mătușică Fran. Sophie își izbi bocancii greoi de podea, lăsând urme de noroi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
note vesele, fără ca prin asta să pară comun. Fair Exchange putea să-i facă față, pentru că și el avea să fie nou și îndrăzneț, dar dacă ai fi fost pus alături de Citizen, propriul ei ziar ar fi arătat ca o mătușă rămasă fată bătrână. Fran citi indexul și văzu că lui Jack nu-i scăpase aproape nici o șmecherie. Exista un ghid TV care putea concura cu cele oferite de ziarele naționale și, cu toate astea, jucase de minune și cartea specificului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
spre Hunedoara. Am împărțit banii cu Florin și ne-am despărțit. Au trecut doar două zile și fapta pe care am făcut-o mi-a ieșit complet din minte. Mi-am reamintit însă de ea când am ajuns la o mătușă de-a mea. Te-a căutat poliția mi-a spus ea. Iar eu atunci i-am spus: „Ce vrei să spui?“ „Ești căutat pentru jaf, tâlhărie și crimă“, mi-a spus ea. 2 Am întâlnit oameni care au petrecut ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
S-au băgat între noi, așa. Și s-au băgat alți prieteni de-ai noștri și l-am luat pe unchiu-miu, l-au înjurat de familie - mama fiind moartă atunci - am sărit la bătaie cu ei. Și am plecat la mătușă-mea, să-i dau niște bani. Când m-am întors de-acolo, m-am întâlnit cu doi din ei. Și au început să mă-njure că „Tu ești stelist“ și au sărit iar la bătaie. Și atunci, am scos cuțitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
copii cu actuala soție, deci, oficial, presupun că am, de fapt, doi frați vitregi. Cu toate astea, cred că nu i-am Întîlnit decît de cîteva ori. — Și asta-i tot? se Îngrozi Linda. Nu mai ai pe nimeni? Unchi? Mătuși? Bunici? — Nu și nu e chiar atît de rău. M-am obișnuit, dar am visat Întotdeauna să am frați și surori și să fac parte dintr-o familie numeroasă, ca a voastră. — Bun, zise ea, cuprinzîndu-mi umerii cu un braț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
a mai vrut să fie înmormântat la San Giovanni. Drept care preoții catolici, care câștigau enorm de pe urma locurilor de înmormântare, au mers la rege să se plângă de împuținarea veniturilor lor, implorându-l să ia măsuri. Ariberto s-a sfătuit cu mătușa cea pusă pe rele și care, urmărindu-și urzelile murdare, a avut îndrăzneala să spună: - Dă-l afară pe Rotari și înmormântează-l în fața ușii principale a bisericii, lângă fiul său, astfel ca toți care intră să-i calce în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
oameni care-l regretau pe Rotari, și toate mi le-a spus în scris, ca eu să i le spun lui Ago și să-l înștiințez și pe Grimoald. Așa se face că, stârnit atât de nevastă, cât și de mătușa Gundeperga, într-o seară de vară pe când se aflau în grădină, Ariberto le-a făcut o promisiune scelerată: odată cu prima zăpadă, îl va scoate pe Rotari din criptă și-i va ascunde cadavrul într-o groapă de gunoi. Aceste vorbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
transformi Într-un rechin financiar, broscoiule. Ce e ăla rechin financiar? Cineva care nu-mi place. — Mama, n-nu mai vreau c-cartofei. — Mai bine, așa nu-i mănânc nici eu, râse Emma. Da’ nu iei pilulele pentru slăbit ale mătușii Debora? se amestecă Valentina. — Îmi pare că nu funcționează, comentă Emma. — Ba da, funcționează, spuse Valentina. Poate ți se schimbă metabolismul. La televizor au spus că femeile când Îmbătrânesc asimilează mai mult grăsimile. Emma ar fi vrut să-i spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cu contract și viză de ședere. Mircea este bucătar-șef, iar Gabi, magazioneră. Toți anii aceștia, Giulia a rămas în țară, în grija Alinei, sora lui Mircea, o scorpie, care i-a stricat Giuliei viața de liceu. A stat la mătușa ei toată perioada școlii, până în ultima clasă de liceu, într-un bloc din Crângași, unde e drept că avea o cameră, dar apartamentul era mereu aglomerat, căci prin el se perindau tot felul de mărfuri, aduse de băieții Alinei pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
urmărit la începutul meciului. Noi fuga, fuga pe lângă el, acesta fuga, fuga pe lângă noi și tot așa până când, cam după cinci minute, am scăpat de el. Când ne așezăm să ne tragem sufletul, Nică îmi spune: Acel om semăna cu mătușa Mărioara! Îi explic băiatului că nu a fost incendiu și iată că, avându-l pe Nică aproape, nu am putut sta la meci nici până la sfârșitul primei reprize. După puțin timp ajungem acasă, amândoi fiind foarte obosiți. Parcă nici nu
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Presupun că nu poți fi supărată pe un prinț, nu? i am răspuns zâmbind. A înțeles că nu eram supărată pe el, după care s-a oferit să îmi prezinte castelul său. Nu mă grăbeam acasă, deoarece stăteam numai cu mătușa mea, iar noi două nu ne înțelegeam, așa că nu îi păsa dacă nu veneam acasă. Castelul său era grandios, cu multe încăperi și sala balului era imensă. La sfârșit, Edmund m-a dus într-o aripă care părea lăturalnică și
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]