19,067 matches
-
Walras emite o teorie a monedei-marfă, cu valoare intrinsecă, dar afectată și de considerații de ordin psihologic. Mai precis, pentru el, valoarea monedei ar fi determinată exclusiv de valoarea de schimb a metalului prețios. De aici recomandarea autorului ca politica monetară să fie fondată pe ideea de a conserva aurul ca metal monetar etalon și de a utiliza piesele de argint ca mijloc de a regla nivelul prețurilor. De asemenea cere interzicerea împrumuturilor bancare ce depășesc nivelul depozitelor băncilor. Walras distinge
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
de considerații de ordin psihologic. Mai precis, pentru el, valoarea monedei ar fi determinată exclusiv de valoarea de schimb a metalului prețios. De aici recomandarea autorului ca politica monetară să fie fondată pe ideea de a conserva aurul ca metal monetar etalon și de a utiliza piesele de argint ca mijloc de a regla nivelul prețurilor. De asemenea cere interzicerea împrumuturilor bancare ce depășesc nivelul depozitelor băncilor. Walras distinge utilitatea numerarului, considerat drept valoare a monedei ca mijloc de schimb de
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
bancare ce depășesc nivelul depozitelor băncilor. Walras distinge utilitatea numerarului, considerat drept valoare a monedei ca mijloc de schimb de utilitatea monedei ca "încasare dorită", sau lichiditățile imediat disponibile. Tot el recomandă a se deține un "fond de rulment". Teoria monetară a lui Walras, bazată pe etalonul aur-argint (vezi și lucrarea mea Monetarismul în teoria și politica economică, Institutul European, Iași, 1998), a fost continuată de Karl Schlesinger. Von Wieser propune o versiune a teoriei monedei-marfă, pe linia lui Menger. El
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
Mises și de Karl Knies. În schimb, Schumpeter va considera că valoarea monedei e nedeterminabilă cîtă vreme oferta de miloace de plată depinde de variațiile volumului de monedă și a vitezei sale de circulație. Austriacul va defini deținerea unei unități monetare ca o creanță asupra societății, moneda în circulație bazîndu-se pe un sistem primitiv de contabilitate, generator de numeroase deficiențe. El este adeptul etalo nului aur, pentru a frîna creșterile excesive, inflaționiste, ale masei monetare. Knut Wicksell consideră moneda ca pe
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
Austriacul va defini deținerea unei unități monetare ca o creanță asupra societății, moneda în circulație bazîndu-se pe un sistem primitiv de contabilitate, generator de numeroase deficiențe. El este adeptul etalo nului aur, pentru a frîna creșterile excesive, inflaționiste, ale masei monetare. Knut Wicksell consideră moneda ca pe un credit special acordat societății, ofertanților de bunuri sau unor necunoscuți. Teoria sa, numită "a creanței", susține că moneda are doar o valoare nominală legată de raritatea relativă a mijlocilor de plată aflate în
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
în circulație. Respinge etalonul-aur. Oricum, valoarea monedei și nivelul general al prețurilor sunt strîns intercorelate. Tezele lui Wicksel aveau să fie apărate de Gustav Cassel și de alți autori din numita Școală suedeză. Înainte de Primul Război Mondial existau patru teorii monetare distincte: 1) teoria ricardiană a monedei-marfă; 2) opusul său, o variantă a teoriei cantitative a monedei care explică nivelul general al prețurilor ca o relație dintre cantitatea de bani în circulație și volumul tranzacțiilor; 3) teoria "statală" a monedei, o
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
statului; 4) "teoria venitului", ce derivă din teoria utilității marginale, care explică valoarea monedei prin aprecierea pe care o dau indivizii diferitelor unități din venitul lor și 5) teoria creanței, ce leagă valoarea monedei de puterea de cumpărare a unității monetare considerate. Cele mai pertinente sunt prima și ultima. A doua am analizat-o pe larg în lucrarea Monetarismul în teoria și politica economică, citată anterior. 1.6.4. Problema ciclicității în economie Alternanța dintre faze de creștere și crize economice
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
teorie ambițioasă propune Jevons, care vorbește despre influența periodică a petelor solare, deci ciclul economic ar fi generat de forțe cosmice. Dar teoria sa a fost intens criticată. J.S. Mill și A. Marshall atribuiau aceste perturbații expansiunii creditului și fluctuațiilor monetare. A. Aftalion critică "legea lui Say" și aduce în discuție principiul utilității marginale descrescă toare. El consideră că scăderea prețurilor și variațiile cererii consumatorilor, alături de învechirea echipa mentelor ar fi principalele cauze ale declanșării crizelor și nu penuria de capital
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
legea lui Say" și aduce în discuție principiul utilității marginale descrescă toare. El consideră că scăderea prețurilor și variațiile cererii consumatorilor, alături de învechirea echipa mentelor ar fi principalele cauze ale declanșării crizelor și nu penuria de capital, minimizînd importanța factorilor monetari. Dimpotrivă, G. Cassel consideră că fluctuațiile ciclice nu sunt decît jocul acțiunilor și reacțiunilor provocate de oscilațiile ratei dobînzii, ceea ce a ridicat, de asemenea, numeroase obiecții. Dar poate că prima mare teorie a ciclului economic îi aparține lui J.A
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
primul rînd inovația, care conduce la noi combinații productive și de aici fluctuațiile. Rolul principal în răspîn direa inovațiilor îl au întreprinzătorii, care deschid noi piețe, anticipează și stimulează cererea și modifică combinațiile factorilor. Dobînda e considerată un fenomen pur monetar, dar prima de risc e văzută ca un cost. Tot autorul austriac vorbește despre celebra "distrugere creatoare", care ar explica faza depresivă a ciclului. De asemenea, el consi deră atît expansiunea creditului, cît și economisirea forțată, ca pe niște elemente
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
Fisher a introdus conceptul de "anticipare", ca element de formare a valorii capitalului. El a mai sugerat o diferențiere a ratelor dobîn zilor funcție de riscurile asociate randamentelor diverselor surse de venit, precum și traducerea în rate reale a celor nominale sau monetare, ținîndu-se seama de valoarea monedei atît la acordarea cît și la rambursarea creditului. Fisher a fost preocupat de puterea de cumpărare a monedei. În lucrarea Puterea de cumpărare a monedei (1911), el avea să elaboreze o ecuație a schimburilor devenită
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
de valoarea monedei atît la acordarea cît și la rambursarea creditului. Fisher a fost preocupat de puterea de cumpărare a monedei. În lucrarea Puterea de cumpărare a monedei (1911), el avea să elaboreze o ecuație a schimburilor devenită celebră: Masa monetară x Viteza de circulație a monedei = Nivelul general al prețurilor x masa de mărfuri sau numărul de tranzacții efectuate (MxV=PxQ). Ecuația poate fi scrisă și ca identitate, și exprimă o necesitate rațională a oricărei teorii monetare, exprimînd egalitatea dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
devenită celebră: Masa monetară x Viteza de circulație a monedei = Nivelul general al prețurilor x masa de mărfuri sau numărul de tranzacții efectuate (MxV=PxQ). Ecuația poate fi scrisă și ca identitate, și exprimă o necesitate rațională a oricărei teorii monetare, exprimînd egalitatea dintre economia monetară și cea reală. Din păcate, lipsește un indice general al nivelului prețurilor și atunci se folosesc medii ale unui număr de prețuri elementare. Ecuația schimburilor poate fi privită și ca implicînd o relație cauzală ex-ante
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
Viteza de circulație a monedei = Nivelul general al prețurilor x masa de mărfuri sau numărul de tranzacții efectuate (MxV=PxQ). Ecuația poate fi scrisă și ca identitate, și exprimă o necesitate rațională a oricărei teorii monetare, exprimînd egalitatea dintre economia monetară și cea reală. Din păcate, lipsește un indice general al nivelului prețurilor și atunci se folosesc medii ale unui număr de prețuri elementare. Ecuația schimburilor poate fi privită și ca implicînd o relație cauzală ex-ante: P este funcție de M, aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
asta trebuie ca V și Q să rămînă relativ constante. Într-adevăr evoluțiile lor nu sunt spectaculoase într-un an de zile (caeteris paribus). Ecuația lui Fisher, detaliată cu diversele forme de monedă, constituie un instrument prețios în analiza fenomenelor monetare. Ei i s-au adus îmbunătățiri de către J.A. Schumpeter, G. Cassel, J. Rueff, M Allais, A. Day. În America nu a existat o școală clasică. Preocu pări a avut Benjamin Franklin și ele au fost continuate de către John Bates
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
sunt singurele determinante ale valorii, libera inițiativă, libera întreprindere caracterizează demersul economic, homo oeconomicus al lui Smith este reconstruit după nevoile cauzei și apare ca un individ egoist, lipsit de scrupule, a cărui singură obstinație o constituie maximi zarea profitului monetar, moneda este neutră; echilibrul economic este posibil ș.a. Apoi, pe aceste premise s-a construit un întreg eșafodaj, care are logica lui, o întreagă metodologie, care, după părerea mea au abătut analiza economică de la alte căi de evoluție sugerate de
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
o filosofie a dreptului natural și într-o psihologie hedonistă, ce consideră oamenii ca pe niște creaturi pasive care reacționează mecanic la stimuli exteriori. Aceste doctrine, susține Veblen, au redus toate motivațiile umane la nevoi de cumpărare exprimate în termeni monetari și au dezvol tat o credință într-o credință imuabilă de ordin economic concurențial, chiar dacă acesta nu ar fi decît o etapă a creșterii naturale. Ostilitatea față de această doctrină l-a condus pe Veblen să considere locul special al economiei
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
predeterminat. Deși nu o recunoaște, preia de la Marx caracterul irațional al evoluției generate de forțe antagonice, impulsuri constructive vs. impulsuri destruc tive. Dezvoltînd această schemă destul de primitivă, el transformă cercetarea ricardiană a profitului într-o căutare oarbă a unui cîștig monetar și construiește o serie de categorii dihotomice, cum ar fi: valoarea economică și valoarea monetară, industria și afacerile, producția și achizițiile, utilitatea și venalitatea bunurilor, bunuri indivi duale și bunuri ultime, producători și antreprenori, promo tori și finanțatori paraziți ș.a.
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
antagonice, impulsuri constructive vs. impulsuri destruc tive. Dezvoltînd această schemă destul de primitivă, el transformă cercetarea ricardiană a profitului într-o căutare oarbă a unui cîștig monetar și construiește o serie de categorii dihotomice, cum ar fi: valoarea economică și valoarea monetară, industria și afacerile, producția și achizițiile, utilitatea și venalitatea bunurilor, bunuri indivi duale și bunuri ultime, producători și antreprenori, promo tori și finanțatori paraziți ș.a. În acest sens, Veblen încearcă să demonstreze faptul că economia capitalistă, lipsită de eficiență, este
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
care o conferea anticipărilor și previziunilor, ca determi nante ale comportamentului economic. Un alt factor extrem de prețuit de Wicksell este moneda, în principal datorită influenței sale asupra sistemului de prețuri, investițiilor și veniturilor. El distinge între "sistemul real" și "sistemul monetar", fără a neglija legăturile dintre ele. Autorul înțelege că rațiunile deciziilor economisitorilor sunt diferite de cele ale investitorilor, ultimele de cele ale consumatorilor etc. În aceste diferențe vede el și principala sursă a dezechilibrelor economice. Wicksell pune în evidență efectele
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
principala sursă a dezechilibrelor economice. Wicksell pune în evidență efectele cumulative ale mișcărilor de prețuri în construcția modelului său. Utilizează multe agregate, cum ar fi: venitul total al comunității, cererea totală de bunuri de consum, investiții totale, producție totală, masa monetară ș.a. Analizează relațiile dintre aceste mărimi și conclude că un punct de echilibru este imposibil, astfel încît analiza fluctuațiilor poate începe de oriunde. Unele idei ale sale le vom regăsi la austrieci, altele la Keynes, iar altele la cei care
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
la Keynes, iar altele la cei care formau în anii 1930 Școala de economie de la Stockolm: Gunnar Myrdal, Eric Lindhal, Bertil Ohlin, Gustav Cassel, Johan Akerman, Philip Hecksher și mulți alții. Ei se inspiră din Wicksell, în special în teoria monetară și sunt antiutilitariști. Încearcă să adapteze economia la schimbările de structură ale economiei suferite pe parcursul Marii Depresiuni și ca urmare a reformelor sociale întreprinse de partidele politice. Potrivit lui Wicksell, funcționarea economiei este, în mare măsură, determinată de divergența dintre rata
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
și sunt antiutilitariști. Încearcă să adapteze economia la schimbările de structură ale economiei suferite pe parcursul Marii Depresiuni și ca urmare a reformelor sociale întreprinse de partidele politice. Potrivit lui Wicksell, funcționarea economiei este, în mare măsură, determinată de divergența dintre rata monetară a dobînzii și cea reală, sau naturală. Această diferență ar sta la originea mișcărilor inflaționiste sau deflaționiste ale prețurilor. Această analiză a prețurilor îl va conduce pe autor la studierea condițiilor echilibrului monetar. Cu aceasta și începe Școala suedeză. Unii
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
mare măsură, determinată de divergența dintre rata monetară a dobînzii și cea reală, sau naturală. Această diferență ar sta la originea mișcărilor inflaționiste sau deflaționiste ale prețurilor. Această analiză a prețurilor îl va conduce pe autor la studierea condițiilor echilibrului monetar. Cu aceasta și începe Școala suedeză. Unii discipoli au insistat pe elementul timp, pe anticipări și previziuni, alții pe diferențele ce separă relațiile ex-ante de cele ex-post dintre variabilele economice. Pe astfel de baze, suedezii au elaborat o teorie proprie
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
că acest concept provine dintr-un model imaginar de economie, bazat pe un singur factor de producție, ale cărui servicii sunt strict determinate de analiza productivității marginale. În consecință, ar trebui înlocuită rata wickselliană a productivității fizice cu o rată monetară a randamentului noilor investiții. Prima condiție a echilibrului wicksellian cere ca rata de piață a dobînzii să fie egală cu rata ex-ante a eficacității capitalului. Această condiție e considerată de Myrdal drept insuficientă, căci ea nu poate determina, pentru întreg
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]