5,043 matches
-
mărșăluiau spre Târgoviște în frunte cu Drăculea. Cu toate acestea, ofensiva maghiară și moldoveană începe abia la începutul lui noiembrie. Laiotă, cu o armată de circa 18.000 de oameni încearcă să reziste undeva lângă Târgoviște însă armata maghiară învinge oastea munteană într-o sângeroasă bătălie. Laiotă, împreună cu rămășițele armatei sale, se retrage și se închide în cetatea Bucureștiului. Pe 8 noiembrie, Vlad Țepeș anunță cu bucurie în Târgoviște că "[...]am răsturnat pe vrăjmașul nostru Laiotă[...]" iar pe 11 noiembrie, Ștefan
Basarab Laiotă cel Bătrân () [Corola-website/Science/302055_a_303384]
-
soldați austrieci și erau însoțite și de moldoveni care se aliaseră trupelor austriece sub conducerea sulgerului Gheorghieș Velicico din Câmpulung. În total, trupele aflate sub comanda lui Ferentz numărau "800 de oameni" . Auzind de apropierea austriecilor, domnitorul Mihai Racoviță, împreună cu oastea sa, s-a retras la Mănăstirea Cetățuia. El a lăsat de pază la Curtea Domnească aproximativ 200 de slujitori comandați de baș-bulubașul Stoian Sârbul. Acest incident este povestit cu multe amănunte și în cronici. Ostașii austrieci și moldoveni ajunși în
Crucea lui Ferentz () [Corola-website/Science/302069_a_303398]
-
a rămas acolo timp de câteva zile ca pildă și pentru alții . Domnul a ordonat ca cei 30 de moldoveni făcuți prizonieri cu această ocazie să fie spânzurați. Din porunca domnitorului, spătarul Miron Cuza, ai cărui fii se înrolaseră în oștile habsburgice, a fost spânzurat de scrânciobul de la curte, iar nepotul egumenului de la Mănăstirea Cașin, bănuit de conlucrare cu cătanele, a fost ars de viu . Trupurile celor uciși (în număr de 500-600) printre care se afla și cel al lui Ferentz
Crucea lui Ferentz () [Corola-website/Science/302069_a_303398]
-
pe Vlad să recucerească tronul Țării Românești (Valahiei) de la Laiotă Basarab. Ulterior, după ce Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei a încheiat pacea cu Regele Cazimir al Poloniei, Matia l-a atacat pe Ștefan, dar a fost înfrânt în lupta de la Baia, oastea sa retrăgându-se, urmărită de cea a lui Ștefan, iar Matia a fost rănit în această luptă de trei săgeți și o lovitură de lance. Mengu-Timur A fost botezat în Biserica Sfântul Mihail din Cluj, primind numele de "Matia" ca
Matia Corvin () [Corola-website/Science/302100_a_303429]
-
sfatului domnesc, înțeles pe care îl avea și în Moldova. "Vlastel" sau "vlastelin" au fost termenii utilizați în cancelaria Țării Românești odată cu termenul de prim-sfetnic. Aveau înțelesul de proprietar mic, respectiv proprietar mare care erau obligați să meargă la oaste și să dea cai pentru război. În sec. al XVI-lea vlastelini erau numiți cei mai de seamă dregători ai țării. În Moldova, termenul vlastelin este întâlnit într-un singur document din 10 mai 1466. "Dregător" este termenul care desemna
Sfatul domnesc () [Corola-website/Science/302172_a_303501]
-
acte. Treptat a devenit primul dregător în sfatul domnesc. Se ocupa de administrația fiscală a țării, de evidența veniturilor și cheltuielilor, a contribuabililor și a scutiților. Avea un rol mai important în Țara Românească în domeniul militar; conducea corpul de oaste călare, purta spada domnului la ceremonii. Aveau atribuții administrative și judecătorești în teritoriul circumscris jurisdicției lor, adică a ținutului din jurul cetăților. Apare în documente în timpul lui Ștefan cel Mare și al lui Vlad Țepeș; avea sarcina îndeplinirii pedepselor decise de
Dregătorie () [Corola-website/Science/302173_a_303502]
-
credința față de rege. Domnul era echivalentul unui monarh absolut sau al unui rege. El era conducătorul administrației statului, îi numea pe marii dregători, înființa noi dregătorii și poruncea acestor funcționari în chestiunile legate de administrarea țării. Era comandantul suprem al oștii, care putea mobiliza oastea cea mare a țării; uneori atribuțiile militare puteau fi delegate unor demnitari care conduceau contingentul militar. Avea inițiativa și răspunderea în planul politicii externe; declara război și pace (desigur după consultarea stărilor), încheia tratate de pace
Domn () [Corola-website/Science/302171_a_303500]
-
era echivalentul unui monarh absolut sau al unui rege. El era conducătorul administrației statului, îi numea pe marii dregători, înființa noi dregătorii și poruncea acestor funcționari în chestiunile legate de administrarea țării. Era comandantul suprem al oștii, care putea mobiliza oastea cea mare a țării; uneori atribuțiile militare puteau fi delegate unor demnitari care conduceau contingentul militar. Avea inițiativa și răspunderea în planul politicii externe; declara război și pace (desigur după consultarea stărilor), încheia tratate de pace, de alianță și de
Domn () [Corola-website/Science/302171_a_303500]
-
reprezentanții cei mai străluciți ai cruciadei târzii, încercând să formeze, împreună cu celelalte țări române, Țara Românească și Moldova un bastion antiotoman. Acțiunea lui de a îndepărta și alunga turcii de la hotarele Țărilor Române începe în toamna anului 1441. în octombrie, oastea sa pătrunde în Serbia și pricinuiește o gravă înfrângere beiului de Semendria. Turcii răspund cu o incursiune rapidă în Transilvania, asediază Sibiul și, la 18 martie 1442, înfrâng oastea transilvană la Sântimbru. În retragerea lor, otomanii sunt urmăriți de Iancu
Cucerirea Transilvaniei de către maghiari () [Corola-website/Science/302174_a_303503]
-
de la hotarele Țărilor Române începe în toamna anului 1441. în octombrie, oastea sa pătrunde în Serbia și pricinuiește o gravă înfrângere beiului de Semendria. Turcii răspund cu o incursiune rapidă în Transilvania, asediază Sibiul și, la 18 martie 1442, înfrâng oastea transilvană la Sântimbru. În retragerea lor, otomanii sunt urmăriți de Iancu care își refăcuse armata și înfrânți în apropiere de Sibiu pe 22 martie. În urma altor victorii obținute împotriva turcilor Iancu începe campaniile ofensive împotriva Imperiului otoman, în 1443, la
Cucerirea Transilvaniei de către maghiari () [Corola-website/Science/302174_a_303503]
-
întârziat la înfrângerea suferită de perși în prima invazie, terminată cu victoria atenienilor în Bătălia de la Maraton. Xerxes ridicase o armată uriașă pe care o trimisese, pe uscat și pe mare, să cucerească Grecia. Generalul atenian Temistocle a propus ca oștile alianței grecești să blocheze înaintarea armatei de uscat la Termopile și în același timp, flota persană urma să fie blocată în strâmtoarea Artemisium. O armată a aliaților greci formată din aproximativ 7.000 de oameni a mărșăluit înspre nord ca să
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
erau în război unele cu altele. Congresul s-a ținut din nou în primăvara lui 480 î.Hr. O delegație tesaliană a propus ca forțele aliate să se adune în îngusta vale Tempe, la granița Tesaliei și astfel să țină în loc oastea lui Xerxes. O armată de 10.000 de hopliți a fost trimisă acolo, pe unde credeau că vor trece perșii. Ajunși acolo însă, au fost avertizați de Alexandru I, regele Macedoniei, că valea putea fi ocolită prin trecătoarea Sarantoporo. La
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
1.000 de lacedemonieni ai lui Diodorus. Ambiguitatea exprimării lui Diodorus (cei 1.000 de lacedemonieni includeau cele 300 de spartani?) nu ajută la clarificarea acestei probleme. La un moment dat, el spune "Leonidas, când a fost numit în fruntea oastei, a anunțat că va lua cu el doar o mie de oameni". Mai târziu însă, spune " Erau acolo lacedemonieni o mie, și cu ei trei sute de spartani", zădărnicind eforturile de lămurire. Relatarea lui Pausanias corespunde cu cea a lui Herodot
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
buni"". Se spune că, ajunși la Termopile, perșii au trimis un cercetaș călare în recunoaștere. Grecii l-au lăsat să se apropie de tabăra lor, să-i observe și să se întoarcă. Când iscoada i-a raportat lui Xerxes mărimea oastei grecești și faptul că spartanii făceau gimnastică de înviorare și-și pieptănau pletele, regele persan a râs la aflarea acestor informații. El i-a cerut sfatul lui Demaratus, un rege spartan exilat din suita sa, care l-a informat că
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
față de puterea Rusiei Kievene s-a manifestat încă de la începutul secolului al XI-lea. Boierii din Novgorod erau principalii exponenți ai acestei tendințe, ei bucurându-se și de sprijinul orășenilor, care erau obligați să plătească tribut și să sprijine cu oaste Kievul. La începutul secolului al XII-lea, Novgorodul a început să invite diferiți principi să conducă orașul fără a mai consulta pe Marele Cneaz din Kiev așa cum ar fi cerut relațiile de vasalitate dintre centru și provincie. În 1136, boierii
Republica Novgorodului () [Corola-website/Science/302211_a_303540]
-
lupta dintre frații ei, Etéocle și Polinike. Amândoi au căzut în luptă, iar tronul Tebei este ocupat de Creon. Regele dispune să se organizeze cu pompă înmormântarea lui Etéocle, apărătorul cetății. Pentru celălalt fiu al lui Oedip, Polinike - venit cu oaste străină să cucerească cetatea - se interzice chiar simpla înmormântare. Împotriva asprului ordin regesc, înfruntând pericolul pedepsei cu moartea, se ridică Antigona, sora celor doi luptători. În mare taină, ea predă pământului trupul lui Polinike, îndeplinind astfel obligația ce i-o
Sofocle () [Corola-website/Science/302495_a_303824]
-
din marea boierime și rudele celor uciși pleacă în pribegie în Transilvania și Ungaria, unde se coalizează și încearcă în două rânduri să-l răstoarne de pe tron. Prima încercare a reprezentat-o bătălia de la Periș, din 24 august 1546, când oastea boierilor pribegi a fost atacată prin surprindere și nimicită de . La începutul lui 1548 are loc o nouă plecare în pribegie a boierilor rămași în țară, în frunte cu: Stoica stolnicul, Vintilă vornicul, Radu marele logofăt și Pârvu postelnicul. În
Mircea Ciobanul () [Corola-website/Science/302518_a_303847]
-
Chiajna, cu depuneri de flori la statuia realizată de sculptorul Nicolae Popa. În septembrie 1559, după ce Mircea Ciobanul a murit, boierii refugiați în Ardeal, de frica crudului și nemilosului voievod, au răsuflat ușurați, au adunat în mare grabă o mică oaste și, trecând munții, s-au îndreptat spre București cu gândul de a prelua ei puterea. , văduva lui Mircea, dorind cu orice preț să-și ocrotească minorul ce-l instalase deja pe tron, s-a pus, atunci, ea însăși în fruntea
Doamna Chiajna () [Corola-website/Science/302522_a_303851]
-
și, trecând munții, s-au îndreptat spre București cu gândul de a prelua ei puterea. , văduva lui Mircea, dorind cu orice preț să-și ocrotească minorul ce-l instalase deja pe tron, s-a pus, atunci, ea însăși în fruntea oștii domnești, ieșindu-le în întâmpinare boierilor pribegi. Era pentru prima dată, în istoria României, când o femeie conducea o oștire de război. Astfel, în lupta sa pentru putere, doamna Chiajna a avut, în ordine, trei lupte, în interval de doar
Doamna Chiajna () [Corola-website/Science/302522_a_303851]
-
spre Buda, iar la data de 11 septembrie intră in orașul de reședintă a regilor maghiari.Cetatea regală și orașul practic sunt abandonate, Regina si Curtea se refugiază la Pozsony, exemplul lor fiind luat de burghezia germană și maghiară. După ce oastea otomană a prădat orașul și vecinătățile ei ,sultanul,in data de 14 septembrie ordonă incendierea orașului. Prada de război, încărcată pe nave fluviale, a fost transportată pe Dunăre spre teritoriile turcești;la 21 septembrie sultanul hotărăște retragerea trupelor otomane.Motivul
Bătălia de la Mohács (1526) () [Corola-website/Science/302594_a_303923]
-
trupelor otomane.Motivul retragerii rapide se pare că se datora apropierii iernii și insecurității strategice a teritoriului Ungariei.La data ocupării Budei pe teritoriul Regatului se aflau cantonate trei armate creștine:la Zagreb armata condusa de banul croat Kristóf Frangepán,oastea condusă de Voievodul Transilvaniei Ioan Zapolya staționată la Szeged și o armată de mercenari străini cu tabăra la Györ și Székesfehérvár. Abia în anul 1541 au reușit să captureze și să ocupe capitala. Totuși, bătălia de la Mohács a însemnat sfârșitul
Bătălia de la Mohács (1526) () [Corola-website/Science/302594_a_303923]
-
loc de autentificare a documentelor până în 1556, fiind cel mai important notariat din Transilvania, în afară de capitulul de la Alba Iulia. Primele date referitoare la conventul de la Cluj-Mănăștur ca loc de autentificare datează din anul 1288. În 1437, în timpul Răscoalei de la Bobâlna, oștile lui Anton cel Mare din Buda au atacat mănăstirea și au prădat casa abatelui, făcând victime și printre călugări. Ulterior tot aici s-a întrunit conventul care a stabilit înțelegerile dintre reprezentanții țăranilor răsculați și nobilime, și tot aici a
Biserica Calvaria de la Cluj-Mănăștur () [Corola-website/Science/302612_a_303941]
-
fost confident tainic al consulului împărătesc la București, mai ales în vremurile furtunoase ale lui Mustafa-Baiakdar și Pasvant-Oglu. Prin creditul și influența sa, au izbutit boierii divanului muntean să așeze hrană și furaj pe toate punctele, unde trebuia să treacă oastea Rusiei; prin înrâurirea lui Manuc asupra lui Ahmet-Efendi (Administratorul moșiilor lui Mustafa-Pașa), comandantul trupelor lui Mustafa-Pașa în Muntenia, boierii acestui divan au putut să se retragă spre granița Transilvaniei, la apropierea oștirii rusești, pe care Turcii voiau să o atace
Manuc Bei () [Corola-website/Science/302608_a_303937]
-
guvernatorul Regatului Ungariei. Acest fapt a provocat reacția Poloniei. La 15 octombrie 1451 Bogdan al II-lea a fost ucis la Reuseni de către Petru Aron, cu sprijinul unei părți a boierimii moldovene. După uciderea tatălui său Bogdan, Ștefan vine cu oaste, ajutat de Vlad Țepeș, domnul Țării Românești, și - după înfrângerea lui Petru Aron în „tina de la Doljești”, la 12 aprilie și la Orbic pe 14 aprilie 1457 - merge la Suceava și pe locul ce se chema câmpia Direptății, lângă cetatea
Politica externă a lui Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/302618_a_303947]
-
Linia politică a lui Ioan de Hunedoara a fost dusă mai departe de Matia Corvinul, fiul său, devenit rege al Ungariei în 1458. În primăvara anului 1457 Ștefan, susținut de partida boierească din Țara de Jos și un corp de oaste muntean, l-a învins pe Petru Aron, interpusul polon, care s-a refugiat în Polonia împreună cu susținătorii săi. În aprilie 1459 Ștefan l-a recunoscut pe regele Poloniei ca suzeran, și i-a lăsat cetatea Hotinului. A promis că se
Politica externă a lui Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/302618_a_303947]