5,469 matches
-
prejudecăți al lui Victor Ion Popa își găsise o albie potrivită. Cămăruța lăsată de Nilă era ea ieftină, dar nu avea sobă și chiar dacă ar fi avut nu aveam eu lemne. M-am mutat pe Pantelimon, numărul 64, într-o odaie cu două paturi mari și cu încă trei băieți ca și mine, tineri muncitori necalificați... Câștigau atât de puțin încît n-aveau banii necesari ca să plătească, peste chirie, lemnele pentru încălzit odaia. N-am plătit nici eu. Unul era un
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
am mutat pe Pantelimon, numărul 64, într-o odaie cu două paturi mari și cu încă trei băieți ca și mine, tineri muncitori necalificați... Câștigau atât de puțin încît n-aveau banii necesari ca să plătească, peste chirie, lemnele pentru încălzit odaia. N-am plătit nici eu. Unul era un fel de ajutor de dulgher, altul ucenic la o croitorie, celălalt, care câștiga mai bine, era picolo la un restaurant. M-am împrietenit cu el și a început să mă invite la
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
dar nu făceam nimic. Proprietarul avea altă idee: că, zise el odată în fața ciorbei de fasole care îi aburea în față, "cine mănâncă mereu numai pâine goală, se tâmpește la cap". Am râs de această idioțenie și am intrat în odaie cu pâinea în mână, s-o mănânc și să-mi văd de scris. Dar parcă avea dreptate, scrisul nu prea mergea, scriam o altă nuvelă într-adevăr fără nici un gând, nici nu știam ce scriu, am rupt-o și am
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
anul trecut prin primăvară, când îi trimisesem o schiță care fusese reținută. În amorțeala lunilor de internat scrisesem totuși ceva bun, iată, va apărea, primisem răspunsul prin poșta redacției și făcusem după aceea o vizită Ia "sediul" revistei, o simplă odaie pe Calea Griviței și un singur redactor, care se prezentase: Geo Dumitrescu. Era chiar odaia lui... Dar revista fusese interzisă pentru orientarea ei "roșie", cum mi s-a spus. Roșie? În primul număr era elogiat Baudelaire, de la care se luase titlul
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
lunilor de internat scrisesem totuși ceva bun, iată, va apărea, primisem răspunsul prin poșta redacției și făcusem după aceea o vizită Ia "sediul" revistei, o simplă odaie pe Calea Griviței și un singur redactor, care se prezentase: Geo Dumitrescu. Era chiar odaia lui... Dar revista fusese interzisă pentru orientarea ei "roșie", cum mi s-a spus. Roșie? În primul număr era elogiat Baudelaire, de la care se luase titlul celebrei poezii, în care poetul era comparat cu albatrosul care înfruntă, sus, furtunile, dar
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Independenței până la Piața Victoriei, tot pe jos. - Nu vă e frig cu capul gol? îl întrebai eu, care aveam o claie de păr pe cap. El tăcu mai departe. Avu doar un gest: nu-i era frig... Locuia în două odăi într-o curte pe Șoseaua Ștefan cel Mare, nu prea mari, dar cu tot confortul. Ne întîmpină o doamnă mică de statură, atrăgătoare, care nu se miră că avea un musafir. Era cald, un cămin tihnit... Tăcerea soțului se transmisese
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
de vorbă... Ne ridicarăm. Ne duse pe toți cu un taxi acasă. Îl chema Niculescu și era, acolo la Tiparul universitar, șef al tipografiei, director fiind profesorul Bagdasar. Poet, semna Sergiu Filerot... Cu acei bani am putut astfel să părăsesc odaia fără foc din Pantelimon și să mă mut într-una de pe strada Traian, tot cu încă trei inși în cameră, dar încălzită. Proprietăreasa, o femeie tomnatică și cam prea împlinită, trăia cu un pește, un ins care venea la ea
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
ridica și se ducea undeva avea o hârtie în mână, sau se ducea să verifice ceva, tot în legătură cu vreo diagramă sau grafic... Veneam la Institut direct de la ziar, unde dormeam cu Orleanu pe masă, să câștig timp, după-amiază încercam în odaia mea să scriu sau să citesc ceva, mă apuca somnul. Iar cele două zile pe săptămână, când aveam program de la cinci la opt, erau cele mai grele. De la statistică mă duceam direct la ziar și moțăiam pe șpalt, când nu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
figură care semăna cu fiul ei, nu așa grasă, dar la fel de liniștită și tăcută. Mi-a spus că fiul ei nu e acasă, și a vrut să închidă ușa, crezând că sunt un străin oarecare. Locuiau pe Colentina în două odăi modeste, care le aparțineau. Tatăl murise. Mi-a spus că băiatul (așa îl vedea ea, un băiat) nu fusese împușcat, pedeapsa i se comutase în muncă silnică pe viață și că fusese trimis deocamdată într-un lagăr militar. L-am
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
au pus să suflu într-un burduf care îmi sorbea respirația (metabolism bazal), mi-au dat o ceașcă și la întrebarea mea, ce să fac cu ea, infirmiera, cinică, mi-a răspuns cu humor brutal: Mergeți dumneavoastră colea alături, în odaie și"... și a folosit expresia populară a ceea ce trebuia să fac în ea, adică să-și dea seama dacă pot să procreez, mi-au însîngerat brațul cu seringi umplând cu sânge cinci eprubete, mi-au dat să înghit un maț
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
1848 n-a murit în toată Moldova nici un doctor de holeră, aseminea și la 1853 și la 1866". Impresionantă este "autoexperiența", practicată de medicul ieșean angajat în operațiile de combatere a molimei: "La 1848 m-am mutat într-adins în odaia lui I. Liteanu [o victimă a epidemiei]. După ce s-a îmbolnăvit maica Eupraxia, m-am mutat în odaia maicii Stratonicăi și nu m-am îmbolnăvit"11. De unde se vede că destinul îi ocrotește pe cei îndrăzneți, chiar când sunt extrem de
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
Impresionantă este "autoexperiența", practicată de medicul ieșean angajat în operațiile de combatere a molimei: "La 1848 m-am mutat într-adins în odaia lui I. Liteanu [o victimă a epidemiei]. După ce s-a îmbolnăvit maica Eupraxia, m-am mutat în odaia maicii Stratonicăi și nu m-am îmbolnăvit"11. De unde se vede că destinul îi ocrotește pe cei îndrăzneți, chiar când sunt extrem de neprevăzători... Despre netransmisibilitatea holerei s-a încumetat să vorbească și George D. Păltineanu, în teza sa de doctorat
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
Galați, unde epidemia bântuia puternic, holera a atacat și miliția ostășească cantonată acolo. Ostașii suferinzi au fost internați în Spitalul militar din localitate, ca și în alte două case amenajate în acest scop. Spitalele și cazarma se dezinfectau prin afumatul odăilor, de trei ori pe zi, cu aburi de oțet vărsat pe cărămizi fierbinți; în plus, se efectuau fumigații cu pucioasă, silitră, iarbă mare, rășină ș.a. Se schimbau la fiecare bolnav pernele și păturile, iar cele utilizate de holerici erau arse
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
îngustă, pentru transportul gunoaielor în afara orașului 476. Tot sub impresia unei molime ce nu se putea lăsa prea mult așteptată, un anume Ioan Ciurileanu s-a simțit dator să tipărească o broșură în care, printre altele, făcea sugestii în privința "dezinfectării odăilor în timp de holeră". Autorul amintea că, în 1873, când familia sa locuia în Transilvania, într-un sat din Munții Apuseni, soția lui a murit de holeră. Iată cum a procedat el atunci, pentru a înlătura primejdia molipsirii: "Eu mi-
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
de holeră". Autorul amintea că, în 1873, când familia sa locuia în Transilvania, într-un sat din Munții Apuseni, soția lui a murit de holeră. Iată cum a procedat el atunci, pentru a înlătura primejdia molipsirii: "Eu mi-am dezinfectat odăile cu cînipă; am smuls cînipa din pământ, am pus[-o] rezemată de pereți în jurul odăilor, iar așternutul de pat pe care a fost soția mea l-am dus într-o magazie și l-am așternut pe cînipă". Ciurileanu era convins
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
sat din Munții Apuseni, soția lui a murit de holeră. Iată cum a procedat el atunci, pentru a înlătura primejdia molipsirii: "Eu mi-am dezinfectat odăile cu cînipă; am smuls cînipa din pământ, am pus[-o] rezemată de pereți în jurul odăilor, iar așternutul de pat pe care a fost soția mea l-am dus într-o magazie și l-am așternut pe cînipă". Ciurileanu era convins că numai sub protecția cânepii au scăpat cu viață el, cei doi fii și nora
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
zâmbind. - Prostuțule. Muzica răsuna în tot satul. Cârduri de fete și flăcăi își făceau loc pe ulițe până la marginea pădurii. Soarele arunca ultimele sale raze fierbinți și scălda casa Rariței, care era proaspăt lipită și văruită. Femeia se primenea în odaia ei. Animalele erau hrănite, păsările închise, dăduse drumul la un câine. Ei, da’ cine să vină? Satul e pe toloacă la horă. “ Da’ ce o întârzia fata asta? Ce face, coase acum hainele, de ce nu mai iese?” Își înghiți vorba
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
Pojarniță, mentă, levănțică. Mai punea și la intrarea în casă să nu vină păianjănii sau alte gângănii. Miroseau frumos. Deschise ușa și intră în casă. - Da’ bărbatu-tău nu intră? - A rămas în căruță. Sărut mâna, mamă! Varvara intră în odaia Rariței. ștergarele din geam erau date deoparte, iar sub icoană ardea mica flacără a candelei. Rarița avea basmaua neagră, pestelca albastră îi acopera fusta plisată de un negru șters. Trecu pe lângă fiică- sa, deschise ușa și aruncă afară apa dintr-
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
să tocmească ușile și geamurile. Soarele scăpăta ultimele raze. Se va lăsa întunericul cât de curând. Noaptea îi va aduce iarăși vise, vedenii, si o să revadă, o să retrăiască iar și iar tot ce a simțit în aceea noapte. Luna lumina odaia mică, iar colțurile în care nu ajungea erau scoase din umbră la iveală de lampa dosită după scaun. Polixenia nu vroia ca nimeni să vadă că îi este teamă la ea acasă. Auzi cum Leu se foia prin tindă căutându
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
el, atunci trebuie să-i vorbească. Nu știe ce o să-l întrebe, dar măcar să-l vadă. O să lase ușile deschise în larg să bată vântul, să ude ploaia și să vină la masa ei cu capul plecat. Grăbi pasul spre odaie. Ațâțase focul, puse de mămăligă, se întoarse spre dulap și scoase toate cele ce să așeze masa. Cerul se despica din când în când în două, luminând tot de prin prejur. Dacă s-ar fi uitat mai atent, ar fi
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
candelabru să se aprindă una câte una. Greierii cântau muzica lor liniștitoare. Acompaniau câte o pasăre care se foia zgomotos în cuib. Leu și Lupu începură a mârâii, apoi a lătra. Trăgeau din lanț să rupă. Polixenia închise ușa de la odaia care dădea în celelalte camere ale casei și se aplecă deasupra plitei, mestecând mămăliga. - Bună seara, Polixenia! - Bună seara! răspunse sec și fără să se întoarcă, continuând să mestece în mămăligă. - Mă-i primi în casa ta? - E și a
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
scaun și așeză patul. Îndreptă prostirea și se opri așezată la marginea lui, uitându-se în noapte. Nu mai auzi nimic din sat. Era mut. Doar sforăitul din camera de curat îi aminti că nu e singură. Păși ușor în odaie și ajunse la marginea patului, unde visa așteptarea ei. Razele moi ale lunii de dimineață luminară scurt lama care tăia aerul în căutarea cărnii. Pentru prima dată după război, baioneta bunicului își făcu din nou treaba. Polixenia hotărî atunci când își
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
cămăruța în care dormea cel mic, depozitară pânzele lui Jonas și așezară un pat de campanie pe care dormea Rose, când venea singură. Jonas ocupa camera conjugală și lucra în spațiul dintre pat și fereastră. Trebuia doar să aștepte ca odaia să fie dereticată, întotdeauna abia după cea a copiilor. Apoi nu-l mai deranja nimeni, în afară de cazul în care se lua ceva din dulap; singura mobilă de acest fel din casă se afla în dormitor. Vizitatorii, deși mai puțin numeroși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ea. 9. Duceți-vă dar la răspîntiile drumurilor, și chemați la nuntă pe toți aceia pe care-i veți găsi." 10. Robii au ieșit la răspîntii, au strîns pe toți pe care i-au găsit, și buni și răi, și odaia ospățului de nuntă s-a umplut de oaspeți. Și a zărit acolo pe un om, care nu era îmbrăcat în haina de nuntă. 11. Împăratul a intrat să-și vadă oaspeții; 12. "Prietene", i-a zis el, "cum ai intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceți-vă la cei ce vînd untdelemn și cumpărați-vă." 10. Pe cînd se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata, au intrat cu el în odaia de nuntă, și s-a încuiat ușa. 11. Mai pe urmă, au venit și celelalte fecioare, și au zis: "Doamne, Doamne, deschide-ne!" 12. Dar el drept răspuns, le-a zis: "Adevărat vă spun, că nu vă cunosc!" 13. Vegheați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]