KorAP: Find »[drukola/base=plâns & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...159 160 161 ...222 >

5,550 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928

rușine de el. Nu încerca nici să-l ascundă, nici să-l oprească. L-a "lăsat", ca să zic așa, să-l însoțească tot timpul lecturii și în tot acest timp fața nu i s-a schimonosit cu un milimetru. Ca și cum plânsul acesta avea o viață a lui, care trebuia respectată, o viață dictată de viața paginii și acompaniind-o în chip necesar. E singurul plâns la care, asistând, nu m-am simțit stânjenit. Mai mult, era un plâns căruia i te

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
lecturii și în tot acest timp fața nu i s-a schimonosit cu un milimetru. Ca și cum plânsul acesta avea o viață a lui, care trebuia respectată, o viață dictată de viața paginii și acompaniind-o în chip necesar. E singurul plâns la care, asistând, nu m-am simțit stânjenit. Mai mult, era un plâns căruia i te puteai alătura, pentru că de fapt el depășea drama unei persoane și devenea plâns în orizontul unui destin comunitar. Cred că românii nu mai știu

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
un milimetru. Ca și cum plânsul acesta avea o viață a lui, care trebuia respectată, o viață dictată de viața paginii și acompaniind-o în chip necesar. E singurul plâns la care, asistând, nu m-am simțit stânjenit. Mai mult, era un plâns căruia i te puteai alătura, pentru că de fapt el depășea drama unei persoane și devenea plâns în orizontul unui destin comunitar. Cred că românii nu mai știu astăzi nici măcar pentru ce trebuie să plângă. Când nu cad în bășcălia care

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
și devenea plâns în orizontul unui destin comunitar. Cred că românii nu mai știu astăzi nici măcar pentru ce trebuie să plângă. Când nu cad în bășcălia care le însoțește ca o umbră ființa socială, nu sânt capabili nici să genereze plânsul istoric și nici să se alăture celor care știu pentru ce anume se cuvine să plângă. Nu se poate spune că plânsul nu a jucat un rol în viața regelui Mihai. Copil fiind, a plâns din cauza vexațiunilor pe care mama

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
nu cad în bășcălia care le însoțește ca o umbră ființa socială, nu sânt capabili nici să genereze plânsul istoric și nici să se alăture celor care știu pentru ce anume se cuvine să plângă. Nu se poate spune că plânsul nu a jucat un rol în viața regelui Mihai. Copil fiind, a plâns din cauza vexațiunilor pe care mama sa, regina Elena, le-a suferit ― câtă vreme a rămas în țară ― din partea lui Carol. A plâns apoi despărțirea de Regina-mamă când

Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423

ușurată, simți ceea ce simți atunci cînd strigi pentru nimic În lume!, fiindcă fără cravata neagră nu putea lua parte la Înmormîntare. Îl luă iar de mînă, Îl scoase din baie și Îl duse pînă În dormitorul ei unde izbucni În plîns, sub privirile Înspăimîntate ale Vilmei care se ținuse după ei În tăcere, ca și cum ar fi Încuviințat totul, chiar și ceea ce vedea: cu fața scăldată În lacrimi, Cinthia deschidea un sertar al scrinului ei și scotea o cutie. Julius o privi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
un sertar al scrinului ei și scotea o cutie. Julius o privi Îngrozit; știa că aveau s-o Îngroape pe Bertha, dar cum? Cinthia deschise capacul cutiei și le arătă ce era Înăuntru. Vilma și Julius izbucniră și ei În plîns cînd văzură pieptenul, peria, sticluța cu apă de colonie cu care Bertha Îi stropea zilnic părul și o șuviță din părul Cinthiei, de cînd ți-au tăiat părul prima dată. Ieșiră toți trei plîngînd. Cinthia Închisese cutia și o ducea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
lanțuri și nenumărate puncte de atracție În engleză; Statele Unite erau mult mai departe, dincolo de aeroport, tot mergînd pe cerul Întunecat, ia să vedem, gîndește-te cît de departe poți tu, mult mai departe decît atît, foarte departe... „Nu!“, strigă, dar un plîns ușor Îi scăldă Îndată fața Înfierbîntată de mînie și se simți cuprins de o nespusă tristețe. Cinthia a stat În pat și a tușit necontenit pînă puțin Înainte de plecare. A apărut Încotoșmănată În sufrageria spațioasă unde Julius luase loc la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
Santiaguito strigă În gura mare că peștele ăla nu era tatăl lui, c-o să-i arate el lui, c-o să-l omoare, că mama lui era o sfîntă și o mulțime de lucruri de genul ăsta pînă cînd izbucni În plîns și căzu pe jos. Carlos abia putu să-l ducă pînă la mașină; dar el tot nu se liniștise și mai bătu de cîteva ori cu piciorul În pămînt, Înjurînd. Julius spuse că era nebun, dar Bobby Îi spuse că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-și facă și ea cîteva poze! Julito!, Julito! Julito!, Doamne Dumnezeule!, ce se va alege de mine! Nilda gemea și ea, speriată de propriile ei cuvinte; majordomii n-au mai rezistat nici ei mult timp și s-au pornit pe plîns, Carlos stătea pe gînduri: să cheme sau nu poliția, n-avea destul curaj. Și doamna era În Europa! Tocmai atunci sună telefonul. Carlos se repezi să răspundă. Cineva de la Colegiul Belén Îi anunța că Julius era acolo. Șoferul spuse că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
numai și numai din pricina pozelor! Ea nu era rea! Nu Îngăduia nimănui s-o atingă! Nilda se Înșela complet cu privire la ea! Ea nu putea trăi fără Julius! PÎnă la urmă Nilda s-a emoționat și a izbucnit și ea În plîns; șiroaie de lacrimi se vărsau În fața lui Julius; bărbații Încercau să le calmeze spunîndu-le că nu se Întîmplase nimic, că tot răul e spre bine, că de fapt avuseseră noroc, scăpaseră de Palomino. Julius se gîndi că n-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
noroc, scăpaseră de Palomino. Julius se gîndi că n-ar fi rău să despacheteze tabloul și să-l arate tuturor. A fost o idee nefericită, căci, de Îndată ce și-a văzut portretul, Vilma izbucni pentru a nu știu cita oară În plîns amintindu-și că acum fața ei era numai zgîrieturi. Și că avea un ochi pe jumătate Închis și corpul Îi ardea tot. Frumoasa metisă gemea fără Întrerupere, stînd Într-un picior și cu veșmintele rupte care-i dezgoleau corpul acoperit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
trecuseră cîțiva ani de cînd nu se auzise glas poruncitor În palat, Susan Îl admira: pune geamantanele la locul lor, te rog, ai grijă să nu zgîrÎi pielea; urcați acum și ajutați-ne să aranjăm lucrurile; iar dumneata termină cu plînsul, te rog. Nu știa cum o cheamă și nici pe Nilda, care tocmai atunci apăru din nou cu copilul În brațe, strigînd că e copilul ei și-o să-i dea o educație aleasă și le arăta tuturor micul monstru. Juan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
la ureche: „Mămica ta a venit să mă vadă În camera mea și mi-a făgăduit c-o să te trimită cu Carlos să-mi faci cîte o vizită“. Apoi automobilul se puse În mișcare și ea izbucni În hohote de plîns. Scoase o batistă mototolită dintr-o poșetă Îngrozitoare și o duse la ochi ca și cum ar fi vrut să-și ascundă fața În ea. Mașina ajunse În dreptul grilajului de la poarta palatului, străbătu aleea și o luă În jos pe bulevardul Salaverry

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
cum se conturau provocator, cum coborau brusc și apoi se ridicau din nou, ca o dorință care izbucnește nestăvilit, de parcă ar fi vrut să rupă bluzița neagră, i-o dăruise doamna și-i venea de minune. Nu-și putea Înăbuși plînsul cu sughițuri. Biata Vilma, ce fată minunată era frumoasa metisă! După trei săptămîni o chemă la telefon pe doamna. — Plec la Puquio, doamnă. E mama bolnavă și mi-au scris să mă duc cît mai repede. Susan Își ceru mii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
era prea tîrziu, călugărița n-o să mai apară, desigur, parcă intrase În pămînt cu minge cu tot; nedreptatea strigătoare la cer, frica, strigătele acelea care-i arseseră deodată ca un bici, toate Împreună erau greu de suportat, Arzubiaga izbucni În plîns... Cu toate că era În clasa a treia, că era unul din elevii cei mari și că la anul urma să treacă la Santa Maria. Grasul Martinto Îi spuse că dacă maică-sa vorbea cu maica stareță, Roșcova trebuia să le dea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
a dat mingea Înapoi; iar de acum Încolo - asta da - timp de o săptămînă n-avea voie nimeni să cumpere ciocolată În recreație; toți banii economisiți urmau să fie dați pentru copiii săraci. CÎteva zile Julius a rămas sub impresia plînsului lui Arzubiaga: asta Însemna că și cei mari plîng... Lucrările de la șantierul noii clădiri a școlii mergeau strună. Călugărițele Împrejmuiseră terenul cu un gard, „Uitați-vă bine, le spuneau copiilor, cînd treceți cu mașina și ajungeți la capătul bulevardului Angamos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
lui și că nu mai reușea să ajungă la Împărtășanie și că Roșcova Îl urmărea Înfășurată În flăcări și cu niște coarne uriașe; s-a trezit Înspăimîntat crezînd că ultima parte a visului era un păcat și a izbucnit În plîns. Maică-sa a trebuit să-l cheme pe părintele Maquiavelo, un vechi prieten al familiei, ca să stea de vorbă cu el și să-l convingă că putea merge la Împărtășanie. Fuentes era să Înghită un păr de porc cînd se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
de Lima și o clipă mai tîrziu Începu să-i vorbească despre politică, dar de data asta ea se prefăcea că e extrem de serioasă și-l asculta cu atenție și ținea mult la el și n-o să mai izbucnească În plîns. Sprijinindu-se cu un picior de marginea micii lagune artificiale Juan Lucas lua Încă un pahar de whisky și continua să-i istorisească suedezei povești despre pădurea virgină din Peru. „Așa ceva nu trebuie să pierzi“, Îi spunea, În timp ce ea, Dumnezeu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
contact, apoi făcu din nou contactul, se opri chiar În momentul cînd avea de gînd s-o scoată din nou, se zăpăcise cu totul jucătorul de golf. Susan Îl privi stăpînindu-și un hohot de rîs și În același timp de plîns. Juan Lucas Își aprinse o țigară, trase un fum și făcu trei colaci albi și perfecți ca prinos de pace, apoi tuși de două ori, bărbătește, dădu drumul la motor, Îl lăsă să se Încălzească Încetișor, numai bine ca să poată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
poate că pînă la urmă Înțelegea ceva mai mult. — Unde erai pe douăzeci și șapte septembrie una mie nouă sute treizeci și șapte? Îl Întrebă Susan, cu un glas foarte ciudat și fără să rîdă, de teamă să n-o podidească plînsuL — Susan, iartă-mă, dar nu pricep o iotă. — Cine s-a apropiat de tine și cine stătea pe marginea micii lagune pe douăzeci și șapte septembrie o mie nouă sute treizeci și șapte? Nu pricep nimic, Susan; dar spune-mi, darling

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
cînd o să pleci, adu-mi aminte să-ți las un mesaj. — Pentru cine, Susan? Pentru mine, Juan. Îl rugă să se grăbească, Îi era frică, pentru prima dată după mulți ani, Îi era Într-adevăr frică să nu izbucnească În plîns... Mi-e lene să mă schimb, cine sînt. Liz?, perechea J-J, John și Julius, o petrecere la noi acasă, În Sarrat, la nord de Londra, pantalonii Îți vin mai bine decît un costum de baie, suedeza, așa-ți trebuie... — ...de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
și o luă pe bulevardul Tacna, ca să meargă apoi tot Înainte spre Arequipa, unde era Academia de muzică a nepoatei lui Beethoven. Nu putea să se abțină să nu rîdă văzîndu-l pe Julius cu o falcă Într-o stare de plîns și neizbutind să-și ascundă furia care-l stăpînea. Din fericire furia asta Începuse să treacă și, pe măsură ce se apropiau de școală, Julius Își dădea seama Încet-Încet că e stăpînit de o altă senzație, poate de frică, dar nu frică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
cînd Bobby n-a mai avut nici un argument a pornit motorul și a luat-o cu sila, Îngrozită, Îndreptîndu-se spre casa noii lui iubite de la Villa Maria. Aici a Început să ia turnantele nebunește, pînă cînd Peggy a izbucnit În plîns de frică și i-a spus că Încă-l iubea, chiar În clipa cînd frînele Mercedesului n-au mai vrut să funcționeze. Pe scurt, Carlos a fost silit să meargă să-i ia pe stăpîni de la aeroport cu Jaguarul și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
se mai zguduiau de sughițuri, dar care stătea tot ca Înainte, cu capul Îngropat Între brațe. Fernandito Își puse mănușa și-l strigă. „Cano“, Îi spuse și Cano se ridica acum Încet, cînd mîna Înmănușată Îl cufundă din nou În plînsul lui dintr-o singură lovitură. „Nu se lovește pe la spate!“, spuse Julius nemaiputîndu-se stăpîni. „Să te văd dacă știi să dai tot așa și de față...“ Fernandito se ridică În picioare și clasa amuți. „Nu se lovește pe la spate“, repetă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]