5,205 matches
-
astupându-le; poetul își simte trupul electrizat de o stare de deschidere spre transcendent. Închiderea pleoapelor e provocată de undeva de sus, și ea se coboară parcă ar fi suflet pe care poetul încearcă să-l atingă până în vârful degetelor. Pleoapele alunecă în depărtări și cine știe: "Câteodată nici nu se mai întorc înapoi". Lumea este bună și rea, întunecată de pământ și luminată de cer; între cele două realități se află un "glassvand"--intrarea separată între frumos și urât. Lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
niște vânjoase, sălbatice brațe fierbinți (L. Blaga); Și, în organizarea conștiinței mele, femeia mea era mai vie și mai reală decât stelele distrugător de uriașe. (Camil Petrescu) - Hiperbola substantivală interferează cu epitetul, metafora, comparația, enumerarea: Imensul cristal careți servește de pleoapă. (Gellu Naum); Abia mai înțeleg bocetul, ca o litanie, ca un blestem apocaliptic, din adâncul adâncurilor parcă.; Între noi e o prietenie definitivă ca viața și moartea. (Camil Petrescu) - Hiperbola verbală se poate suprapune unei dezvoltări a metaforei verbale, unei
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
L. Blaga), de tip lexicosemantic sau stilistic (deictice, interjecții, interogații și exclamații retorice, epitete calificative, topică afectivă, pauze expresive marcate prin puncte de suspensie etc.: Ah, pentru cine sunt largile / vremi? Pentru cine catargele? // O, aventura, și apele! / Inimă, strânge pleoapele! Eul liric poate fi desemnat și prin persoana întâi plural, devenind astfel „voce“ poetică a cuplului de îndrăgostiți sau a umanității, comunicând o experiență generalumană (în registrul stilistic gnomic): Tot astfel când al nostru dor / Pieri în noapteadâncă, / Lumina stinsului
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
pagini extraordinare despre care eu nu pot decât să confirm că semănau cu el; cu domnul acela micuț, puțin rotofei, cu figură de clovn cum s-a spus de atâtea ori, încât el însuși ajunsese, poate, s-o creadă -, cu pleoapele grele, cu gura mereu chinuită de un rictus, mergând cu pași mici și ușori, cu zâmbetul rar, dar încântător". Revizitându-și cărțile, ale sale, dar și ale unor confrați de renume, Gelu Ionescu dă la iveală același rarissim talent antihagiografic de
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
ale ființei, încă nedeslușit și totuși acaparator: "Lenora se întristă, din regiuni obscure i se urca o intuiție sinistră asupra boalei; se întorcea spre perete, strîngînd pe lîngă ea plapoma ca pe un giulgiu, și închidea ochii privind în întunericul pleoapelor ceva spăimîntător." Pentru alt context, metafora arhitectonică a subteranei este "decodată", explicită, în chiar discursul naratorial: "Scoborînd astfel în subteranele conștiinței, (Rim) găsise gîndul mîntuitor de a se sluji de minciună." Obsesia arhitecturală își urmează cursul. Nu este de mirare
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
să vadă cum se înalță pînă la bec și dincolo, dar papagalul se prăbușea după primul avînt al deschiderii aripilor, căci tata îi tăiase penele de la capătul aripilor. Papagalul a fost găsit într-o dimineață chircit și țeapăn și cu pleoapele pe jumătate deschise pe fundul coliviei, cu gheruțele încovrigate ca și cum ar fi vrut să se prindă sau să apuce ceva, înainte să-i fi crescut la loc penele de pe aripi. Poate nu a avut un alt papagal cu care să
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
și le primea, spunîndu-le copiilor, cu o voce ascuțită: Să nu credeți că mă corupeți. Am să mă uit mereu la voi, cu ochi de vultur. Văd totul, nimic nu-mi scapă. Apoi sorbea mirosul florilor, închizîndu-și pentru o clipă pleoapele. Dar vedea și prin ele, așa că nu era asta o problemă. Unii spuneau că și la ceafă avea un ochi pe care-l folosea cînd scria la tablă. Te prindea imediat dacă te întorceai spre colegul din spate și te
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
vase de sânge și de aceea se hrănește prin intermediul lacrimilor și al altor secreții din vecinătate, care-i sunt aduse prin clipit. Dar alt rost al clipitului este și acela de a apăra cu rapiditate ochiul de o agresiune, coborând pleoapele și strângând mușchii orbiculari în fața globului ocular. Acest reflex de apărare este extins la om din planul agresiunii fizice în pla nul vulnerabilității psihologice; astfel, teama de conse cințele minciunii poate face să se declanșeze reflexul clipitului. Există însă o
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
a fost să umplu aceste lacune, identificând în cele mai mici detalii toate particularitățile speciei: cele două paranteze cafenii fine care împodobesc partea superioară a capului, cele două dungi brune care pornesc de la ochi și se estompează spre umăr, poleiala pleoapelor și cea de pe partea interioară a picioarelor, cele două găuri minuscule de pe nas, cele patru degete de la "mâini", carnea străvezie, ca de cauciuc; pielea verde și umedă, întinsă ca o pânză cerată pe armatura fragilă a trupului, gura larg deschisă
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
lui Blecher trimit la teza lui Karl Jaspers, conform căreia paranoia ar fi o consecință a schimbărilor biologice. Personajul din Vizuina luminată, afirmă: când sunt singur și închid ochii, ori când în mijlocul conversației îmi trec mâna peste obraz și strâng pleoapele, regăsesc aceeași cavernă intimă și cunoscută, aceeași vizuină călduță și iluminată de pete și imagini neclare, care este interiorul trupului meu...76. Metoda biografică propusă de Jaspers ar ajuta demersul psihocritic, aceasta având de altfel și corespondențe în literatură, în
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
înainte de a o cunoaște pe doamna T.)."423 Convergent semantic este și următorul citat: "Orbitele ei sunt fără adâncime. Ochii mari, sus, sunt despărțiți, cu o îndoire, de sprâncene trase, iar jos obrajii pornesc imediat de sub gene, reducând la minimum pleoapa. O frumusețe ideală desenată de un profesor de caligrafie, fără nici un mister, care ține în același timp și de acadea și de parfum prost. Mă gândesc iar: cap de pisică de lemn cu coc la spate."424 Referirea ironică la
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
un trist adevăr care umblă prin/ lume/ licurici al nesfârșitelor grelelor nopți./ Pentru cântec și moarte m-ai născut mamă/ înveșmântat în viitorul meu de stele căzătoare/ n-am contenit să-mi hrănesc propriul gol/ și să mângâi pământul de sub pleoape.// De ce m-ai născut de carne, mamă/ când aș fi putut repeta piatra/ când aș fi putut fi copac sau spumă de mare/ și suferința ar fi locuit departe de mine/ și n-aș fi simțit cum ne-acoperă plânsul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în special antropomorfizarea elementelor) și figuri emblematice "apocalipsa declanșată pe străzi", fantoșele abandonate pe trotuar, Manechinele dar numai pentru a le reliefa contururi ori semnificații noi (așa cum se întâmplă, spre exemplu, cu Povestea micuțului Hans și Tânguirea micului Hans, Daniel: Pleoape închise) sau pentru a sugera continuitatea de profunzime a poeticii sale (printre Imaginile de pe strada Kanta întâlnim, bunăoară, un căutător de gunoaie "îmbrăcat la costum și cravată/ (toate luate de la Second Hand)/ cu ochelari fumurii". Tot nou este scenariul entropiei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
înmulțesc vocabulele care detaliază simptomatologia actantului din cea mai recentă carte a lui Nichita Danilov: oboseala din ce în ce mai mare, începutul de inerție, convertirea în automat, melancolia înseriată ("Simt coborând în mine o oboseală plăcută/ picioarele mi se fac ca de plumb,/ pleoapele așijderea"; "când sunt un hopa-mitică bătrân/ când o păpușă melancolică,/ cu toga mototolită și săbiuța de lemn scoasă din teacă" Larissa; a se vedea și Asfințit, Zile, Cameră tapetată cu pași, Portret al artistului la bătrânețe). Privite, acum, prin lentila
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
mai fericită zodie a feminității, apoi suita de revelații continue, mereu surprinzătoare, a mamei. Miza lor este devoalată, pe jumătate, în finalul textului Opera magna: "Și tu vezi, dragul meu,/ nici ție nu ți-am numărat/ fir cu fir, genele/ pleoapei de sus/ și nu-ți cunosc pe dinafară/ unghiul spre care înclină/ surâsul tău, în somn, seara.// Dar te cunosc, după miros/ pun mâna-n foc, Fiule,/ că tu ești opera magna" (subl. aut.). Tematica aceasta de recurență a Oanei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
autohtone, devenit un ciudat călător prin înfrigurata Alaska (I): "Fiul mamei mele broasca dacă eram// Cât de tandru orăcăiam/ Cum mă cântau ce mă cântau/ Cei care mamă broască nu au// Palid copil al florii/ Pacea mi se strecoară pe sub pleoape// Căci fiul mamei mele broasca nu sunt/ Să mă târăsc pe pământ/ Să mă lipesc de pământ/ Să mă clatine vântul/ Să mă clatin sub vânt// Libertatea mă așteaptă la ușă/ Ca un animal mirosind a mosc/ Câine alb tăvălit
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
din cântecele-ncinse"), de a căror fascinație poetul nu încetează să se lase ispitit. Satul său nu devine însă un locus amœnus decât atunci când este trecut prin filtrul anamnezei ce poate readuce ființa poetică aproape de stadiul infantil: Atingem blând cu pleoapa dimineața/ Și rana curge-ncet peste priviri/ Călătorind ni se subție viața/ Și-adânc ne îngropăm în amintiri.// Și deodată fulgerul ne-ncearcă/ Pe gândul cel mai tăinuit, firește,/ Spre-acasă pașii vor să ne întoarcă:/ Simțim, copilăria ne-ndumnezeiește" (Acasă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de viu/ Sub unghii fuge iarna să-l ocrotească-n floare/ Țăranu-și face-n taină din pâine un sicriu.// În lacrima-i aprinsă se leagănă un prunc/ De casa câmpului se-apropie cu teamă/ Cu răni în palme și pe pleoape, e năuc;/ În răstignirea nopții aude câmpia cum îl cheamă.// Împodobit de trudă, iată-l întulburat cum crește,/ Zidit de ochiul lunii, cu iarba pe obraz./ Din umeri mușcă grâul, în pleoape-i viscolește./ De frica-nsingurării el stă și-n
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cu teamă/ Cu răni în palme și pe pleoape, e năuc;/ În răstignirea nopții aude câmpia cum îl cheamă.// Împodobit de trudă, iată-l întulburat cum crește,/ Zidit de ochiul lunii, cu iarba pe obraz./ Din umeri mușcă grâul, în pleoape-i viscolește./ De frica-nsingurării el stă și-n moarte treaz" Țăranul zidit). O altă serie de cărți Neliniștea singurătății (Editura Junimea, Iași, 1982), Sigiliul toamnei (Editura Junimea, Iași, 1987) Lecție pe Ostrov (Editura Junimea, Iași, 1995), Coroanele împărătești (Editura Junimea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
comunica. Apariția feminină se conturează vag între absența și prezența. Distanță este dată de lipsă contactului vizual, si de proiectarea discursului în trecut. În Visul, medierea se datoreaza ficțiunii onirice: și-n clipă când mai dulce ți se lasă / pe pleoape somnul și suav, alături / mi se-așează umbra-ndrăgită a celei / ce-ntâia oară ma-nvățat iubirea / și m-a lăsat apoi să plâng zadarnic (Visul, vv. 4-8).390 Motivul somnului constituie, firește, fundalul visului, împreuna reprezentând cadrul ficțiunii comunicative, în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de Leopardi, Antonio Prete afirmă că umbrele și fantasmele trecutului aduse din nou în fața ochilor poetului sunt mai apropiate de vis decât de un teatru al memoriei, precum în versurile: și-n clipă când mai dulce ți se lasă / pe pleoape somnul și suav, alături / mi se-așează umbra-ndrăgită-a celei / ce-ntâia oară m-a-nvățat iubirea / și m-a lăsat apoi să plâng zadarnic (Visul, vv. 19-20). La rândul său, Quasimodo populează ficțiunile onirice cu figuri feminine din trecutul personal
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
la altul al somnului/ Mă simt în pericol..." Treceri), în Stea de pradă este dublat de starea de insomnie, pentru că acum să amintească doar vag faptul că este totuși o stare existențială: Închide ochii și dormi și tu,/ Lasă-ți pleoapele să cadă/ Ca un cuțit de ghilotină/ Pe gâtul lumii din afară,/ Închide ochii, spune nu,/ Nu e nimic de înțeles în/ Eresul care începe./ Înalt ca un turn de veghe/ Sfarmă punțile și du/ Țărănei ultima din arme:/ Închide
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de ceilalți și nici măcar de sine înseși: "De-acolo din frunză/ Un altul se uită la mine/ Cu o răbdare-mpărțită în veri și în toamne,/ Fără să spună nimic,/ Mirându-se doar/ De ochii mei închiși înspre el.// O, pe pleoapele mele a dat colț iarba,/ Și a fost verde, și s-a uscat/ De când nu s-au mai ridicat din afară,/ Genele mi s-au înțelenit/ Încâlcite, înnodate-ntre ele,/ De când ochii mei/ Nu mai contenesc să mă văd// Sub
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
rufăria de o sudoare aproape rece, lipind-o de piele, care îți sapă un gol în stomac, care-ți dă peste cap sistemul digestiv și respirator, care-ți creează o slăbiciune bruscă încît te clatini și te ții de pereți, pleoapele și capul devin grele, încît nu te așezi, ci te prăbușești de-a dreptul pe locul tău." Siguranța de sine pălește încetul cu încetul, hotărîrea care l-a făcut să se urce în trenul de Roma începe să se schimbe
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
e „saturat, pentru că este artistul vieții sale și și‑o creează în fiecare ceas după bunul său plac“. În acest joc al imaginației realul nu are ce căuta, personajul este precum poetul din Nopțile egiptene ale lui Pușkin: „Poetul merge: pleoapele‑i sînt deschise,/ Dar el nu vede pe nimeni“. Să ne amintim că acestea sînt versurile alcătuite pe loc de Improvizator la tema care i s‑a dat: „Poetul își alege singur subiectele pentru cîntecele sale; mulțimea nu are dreptul
[Corola-publishinghouse/Science/2088_a_3413]