21,807 matches
-
acestuia Ion Pillat. Prefața retrospectivă a Priveliștilor (Cîteva cuvinte pădurețe) este o falsă desolidarizare, echivalentă cu recuperarea identității românești „defuncte”. Fondane îl lasă moștenire publicului din România pe Fundoianu, prin ce are mai reprezentativ și mai adînc „specific” ca identitate poetică. Mai substanțial, în orice caz, decît Primele poeme ale lui Tzara. Un Fundoianu melancolic și vitalist, elegiac și revoltat, obosit de inteligență și de cultură, captiv într-o provincie devastată și într- o lume bătrînă, dar dornic să-și transgreseze
Pro-Fundoianu by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4803_a_6128]
-
-mi consider prietenul un străin. Mi-ar fi crăpat obrazul de rușine să-l duc la hotel și să nu-l primesc în casa mea. Am preferat să suport la nevoie consecințele. Din fericire, nu am avut probleme. În ceea ce privește creația poetică a lui Petru Cârdu, ea s-a bucurat de timpuriu de aprecieri și i-a adus consacrare și faimă. Îmi povestea că la apariția cărții de debut, Menire în doi, când abia împlinise douăzeci de ani, criticii l-au asemă
Un an fără Petru Cârdu by Ion Cocora () [Corola-journal/Journalistic/4686_a_6011]
-
era frecventat de aproape toți tinerii optzeciști, atrași de el ca de o lumină orbitoare. Poezia sa era știută pe dinafară, iar omul avea o charismă unică. Ultimul dintre marii moderniști ai secolului, el impunea nu numai propria sa lume poetică, ci și pe aceea a lui Arghezi sau Ion Barbu, cu irezistibila lor vigoare muntenească. Forța de atracție a acestor lumi a fost atât de mare, încât a făcut ca optzecismul poetic să devină de fapt nu o mișcare pură
Completări facultative by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4690_a_6015]
-
secolului, el impunea nu numai propria sa lume poetică, ci și pe aceea a lui Arghezi sau Ion Barbu, cu irezistibila lor vigoare muntenească. Forța de atracție a acestor lumi a fost atât de mare, încât a făcut ca optzecismul poetic să devină de fapt nu o mișcare pură, un curent sau o școală cu principii radicale și solide, ci o fermecătoare sinteză poetică între trecutul modernist și deja presimțitul viitor postmodern. Celălalt model, mult mai nociv, este cel ardelean, de
Completări facultative by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4690_a_6015]
-
muntenească. Forța de atracție a acestor lumi a fost atât de mare, încât a făcut ca optzecismul poetic să devină de fapt nu o mișcare pură, un curent sau o școală cu principii radicale și solide, ci o fermecătoare sinteză poetică între trecutul modernist și deja presimțitul viitor postmodern. Celălalt model, mult mai nociv, este cel ardelean, de asemenea modernist, care, prin poeți ai anilor ’60 ca Ioan Alexandru sau Gh. Pituț și prin echinoxismul anilor ’70, relua modul solemn și
Completări facultative by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4690_a_6015]
-
literare din Bucovina anilor ’20. Poezia „iconaristă”, selectată încă din deceniul al patrulea în cîteva antologii locale și, incidental, în Antologia poeților tineri a lui Zaharia Stancu, îl conduce pe autor către conturarea unei forma mentis specifice și a unei „poetici bucovinene” plasate sub semnul expresionismului, al vizionarismului thanatic, al unui spiritualism sincretic și al „goticului moldovenesc” asumat ca emblemă și ca nou Sturm und Drang. Mici tururi de forță analitică sunt, de asemenea, capitolele dedicate „corifeilor” mișcării: Mircea Streinul, Iulian
Trăiriștii bucovineni by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4693_a_6018]
-
era folosit (în secolul al XIX-lea) cu sensul „împrejurime”. Reciproca nu este însă valabilă: dacă circumstanță sau împrejurare au putut acoperi și ideea de vecinătate, împrejurime nu a căpătat un sens abstract și general, râmânând ancorat (cu excepția utilizărilor sale poetice) în concretețea spațială.
Împrejurimi și împrejurări by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/4694_a_6019]
-
bucure de astfel de onoruri în timpul vieții și de o astfel de recunoaștere la 210 ani de la naștere? Vorbim cu oarecare ușurință, ce e drept, pioasă, despre Eminescu, poet național. Prea puțin din ceea ce a făcut Eminescu, dincolo de geniul lui poetic, merită titlul cu pricina. Om deplin al culturii românești, cum l-a numit Noica, poate, într-o anumită măsură, deși nu fără exagerare, mai ales dacă avem în vedere comentariile trase de aici, care l-au socotit, între altele, un
Rolul scriitorului în istorie by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4702_a_6027]
-
și tratează ca atare. Mult mai eficace este ancheta privind identitatea, pe cât de concretă, pe atât de imprecisă, în definitiv, motanului Eustache. Scrie cu dreptate Mihăieș: „Povestea aventurilor motanului este, de fapt, aventura nașterii și maturizării poemului. Pisica reprezintă conștiința poetică, «cenzorul» intern, controlul calității muncii depuse de scriitor în liniștea vătuită, mic-burgheză, a căminului. Eugen Suciu acceptă, ca pe o convenție, toate aceste strategii știute încă de la moderniști. Partea cu adevărat seducătoare a poeziei o constituie formula prin care suntem
O seară la operă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4705_a_6030]
-
nu o carte. Pe mine mă bate gândul să fraudez (ghilimelele se subînțeleg) chiar axul central al cărții. Și să propun o lectură, pur și simplu, imaginativă. Sau măcar ingenioasă. Așadar. Motanul Eustache ipostaziază, cum bine o numește Mihăieș, „conștiința poetică”. Inspirația, adică, și altceva în plus. Norma. Standardele. Precedența. Cultura. Maniera. Ștacheta. Nu știu. Întrebarea pe care mi-am pus-o, însă, de îndată ce am citit prima oară poemul lui Eugen Suciu privește natura acestui altceva. Este el spontaneu sau fabricat
O seară la operă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4705_a_6030]
-
se făceau galben-albăstrii/ mustățile vechi i/ se îndreptau/ după urechi îi atârnau/ ciorchini de clepsidre/ «știi - eu n-am avut adulteță// am avut numai pubertate și senectute/ alfabetul e o aventură/ nu merită să faci profeții»” (p. 11). O conștiință poetică, se poate constata, extrem de atomizată, care judecă nu în sintagme, nici în cuvinte sau în silabe, ci direct în sunete. Ordonate, disciplinate, acestea. O conștiință care, pe deasupra, a sărit, inabil, peste maturitate. Simt nevoia să mai transcriu câteva versuri. Ultimele
O seară la operă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4705_a_6030]
-
și Janine Stavarache în Jeanne. La fel de bine conturate sunt și rolurile masculine, cel al lui Serghei Esenin creat de Mihai Smarandache - deși, și în acest caz, textul a speculat excesiv pe latura omenească a personajului și prea puțin pe cea poetică - apoi cel al lui Luciano Savani, interpretat de Mircea Costantinescu, și cel al lui Alexandros Eliopolis, interpretat în seara în care am văzut eu spectacolul de Vlad Logigan. După ce văzusem Vorbește-mi ca ploaia și lasă-mă să te ascult
Oricine poate dansa dacă ascultă melodia cu sufletul by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/4716_a_6041]
-
dar - pentru cine compară - e un fel de „feminizare” a originalului. Introducerea italienistei Mira Mocan, un studiu substanțial și extrem de interesant prin aducerea în discuție a celor mai recente comentarii (precum A. Prete, All’ombra dell’altra lingua. Per una poetica della traduzione, Torino, Bollato Boringhieri, 2011) atrage atenția asupra simetriilor intertextuale dantești echivalate de traducător, asupra preciziei filologice pe care Marian Papahagi o pune în slujba interpretării textului, în măsura în care „a traduce înseamnă a transforma în practică o formație lingvistică și
Transparentă, aspră, vie: traducerea Infernului în hermeneutica lui Marian Papahagi by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4720_a_6045]
-
de vedere. Imagini din spectacolele lui s-au succedat, ceva vreme, redefinindu-mi, cumva, traseul lui teatral, forța lui, relația extraordinară pe care o poate avea cu un text, mai mereu dificil, nou în peisajul nostru, accentele personale, ironia, umorul, tușele poetice, puternic vizuale, sensibilitatea lui adîncă, pe care rar, foarte rar o lasă complet la vedere. De exemplu, în „Miriam W.” de la Ploiești - un spectacol al lui și al trupei de acolo ce marchează, pentru el și pentru toți actorii cu
Cad pești din cer by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4974_a_6299]
-
și minimalistă în care Bovell își contruiește fiecare secvență, trecerile de la un cuplu la altul, în perioade diferite ale relațiilor. Opririle în acele confruntări de doi cîte doi sînt foarte dense și solicitante pentru actori. Am mai înțeles că dimensiunea poetică, foarte consistentă dar nu nepărat un prim plan evident al piesei, cu noduri esențiale în jurul numelui „Gabriel” și al trimiterilor ce se nasc de aici, va deveni ceva fundamental în spectacolul gîndit cu enormă minuție și inspirație de regizorul Radu
Cad pești din cer by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4974_a_6299]
-
nepărat un prim plan evident al piesei, cu noduri esențiale în jurul numelui „Gabriel” și al trimiterilor ce se nasc de aici, va deveni ceva fundamental în spectacolul gîndit cu enormă minuție și inspirație de regizorul Radu Afrim. Planul și perspectivele poetice sînt tulburătoare și pentru că par o evadare dorită cumva de toată lumea pentru că sîmburii amari ai dramelor, ai tragediei, finalmente, rămîn în gît. Cred că nu a fost o glumă lucrul pentru acest spectacol. Din nici un punct de vedere. Vulnerabilitatea, chiar
Cad pești din cer by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4974_a_6299]
-
lui Radu Afrim la Cuvilliés-Theater din München. Un desen vizual puternic, acut al lui Helmut Stürmer, metalic, auster, din care viața pare izgonită pentru totdeauna, susține perfect fiecare situație, tatonările și disperările tuturor protagoniștilor. Lasă să se nască tot registrul poetic tulburător al lui Afrim, aburii viselor, ai amintirilor, halucinații fel de fel, un soi de oniric delicat, de suprarealism ca o tușă ce nu face altceva decît să sublinieze un tablou aparent cleen. Dar straturile construcției narative și scenice ies
Cad pești din cer by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4974_a_6299]
-
un haiku discursul ocazionat de troica prezidențială a Uniunii Europene: „Trei valuri se sparg/ ajung deodată în port./ Troica e acasă”. Ce politician de la noi ar fi îndrăznit să-și încheie astfel un discurs? Dar, se pare că tocmai sinceritatea poetică i-a adus belgianului succes. Herman van Rompuy e conștient: charisma sa nu e deloc neglijabilă și își poate permite să ameste planurile. Micile bijuterii pe care le-a scris de-a lungul vieții, pe când dorea să fie „în contradicție
„Omul cu broaște țestoase“ by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4976_a_6301]
-
Gellu Naum. O decizie înțeleaptă și o ediție care începe sub cele mai bune auspicii, simplificând considerabil misiunea prezumtivului îngrijitor al viitoarei ediții critice, dar mai ales punând în evidență ceea ce, până acum, era ascuns: structura de adâncime a proiectului poetic al scriitorului. Nu i-a fost deloc ușor Simonei Popescu să ajungă aici. Începând din 1944 - adică de la debutul proiectului -, Naum a reluat în fiecare nouă carte cicluri din cele anterioare. Reluarea aceasta nu era un simplu artificiu, menit să
Invitație la relectură by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4987_a_6312]
-
cazul, modificările operate de poet asupra ciclurilor reluate din cărțile anterioare. În acest mod, este ușor de urmărit și de refăcut sumarul oricărui volum în parte și, în același timp, este demontată și expusă structura de rezistență a întregului proiect poetic al lui Gellu Naum. Astfel încât primul volum al ediției, deși intitulat, neutru, Poezii, ne furnizează, de fapt, cheia înțelegerii întregii opere. O cheie pe care - anticipez - o vom regăsi, în oglindă, și în volumul al doilea, în care cel puțin
Invitație la relectură by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4987_a_6312]
-
demersul editorial îngrijit de Simona Popescu pune sub semnul întrebării eticheta de „suprarealist”, pe care critica se simte obligată să o afișeze ori de câte ori vorbește despre Gellu Naum. Aceasta, deoarece ediția de față, reordonând cronologic etapele operei, evidențiază funcția unei dialectici poetice, în care spontaneității de sorginte suprarealistă i se opune, mereu, o arhitectură interioară lucid construită. Opera, în întregul ei, are o structură în spirală, în care volumele de început - Drumețul incendiar (1936), Libertatea de a dormi pe o frunte (1937
Invitație la relectură by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4987_a_6312]
-
ample, urcă spirala operei. Gellu Naum se dovedește, așadar, un mare spirit autofag, asemenea lui Lucian Blaga sau Nichita Stănescu, căci reluarea ciclurilor mai vechi în cărțile noi avea rolul de a revizita și, implicit, de a re-valuta propriul imaginar poetic. Forțând o comparație extraliterară, aș spune că suprarealismul se află în genele operei lui Gellu Naum, dar produsul final nu mai este suprarealist. Amplificarea creează un efect de scală, care transfigurează elementele inițiale. Ediția de față ne restituie, altfel decât
Invitație la relectură by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4987_a_6312]
-
Naum, dar produsul final nu mai este suprarealist. Amplificarea creează un efect de scală, care transfigurează elementele inițiale. Ediția de față ne restituie, altfel decât exegezele numeroase de după 1990, un mare poet și un alt mod de înțelegere a actului poetic, unic în literatura română, în care la putere este încă mistica poetului „inspirat de zei”, fără aportul propriei lucidități critice. Și ne îndeamnă, totodată, și la o operațiune necesară de reconfigurare a istoriei poeziei din prima jumătate a secolului trecut
Invitație la relectură by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4987_a_6312]
-
Naum. Nu în ultimul rând, ediția Simonei Popescu arată negru pe alb în ce constă anticiparea postmodernismului în poezia lui Gellu Naum, care, chiar dacă mulți dintre optzeciști n-au citit-o la timp, a conținut câteva dintre elementele esențiale ale poeticii lor: autoreferențialitatea, citatul cultural, și mai ales ideea de operă ca structură deschisă. Mărturisesc și că de-abia acum, după lectura atentă a acestui prim volum de Opere, am înțeles precauția Simonei Popescu de a nu-și intitula exegeza mai
Invitație la relectură by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4987_a_6312]
-
Geo Dumitrescu s-a dedicat unei activități care-i mânca timpul mai mult decât aceea de la revistă (motivul retragerii!). Ținea concomitent, într-o perioadă, „Poșta Redacției” la „Luceafărul” și la „Flacăra”, asaltat de vrafuri uriașe de scrisori și de compuneri poetice venite de la tot felul de autori care așteptau de la el binecuvântarea literară. Auziseră că le-o poate da. El le răspundea tuturor meticulos, spunându-le fără menajări tot ce credea despre scrisul lor, iar când se întâmpla ca vreunul dintre
Amintire by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4989_a_6314]