4,565 matches
-
se înscrie în cel de-al doilea tip de postmodernism. În cartea sa Recodings: Art, Spectacle, Cultural Politics (Recodări: artă, spectacol, politică culturală), publicată în 1985 și reeditată în 1995, Foster prezintă o constelație de preocupări despre limitele și miturile postmodernismului. Sedus de ideile rupturilor istorice și a clivajelor epistemologice, criticul american privește dezvoltările recente din arta și critica de artă europeană și americană din perspectiva conjuncției dintre arta (post)modernistă și gândirea post-structuralistă. Fără a respinge teoria, pe motiv că
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
chestionând rolul artistului în societate. În prefața unei antologii critice a artei conceptuale, Alexander Alberro și Blake Stimson constată influența pe care acest tip de artă a exercitat-o asupra dezvoltărilor artistice ulterioare mișcării, asupra discuțiilor critice în jurul conceptului de postmodernism și asupra recunoașterii și întrebuințării unor diverse forme ale teoriei de către artiști, curatori, critici și istorici. Reconsiderând arta conceptuală la începuturile ei (1966-1977), Alexander Alberro delimitează o varietate de genealogii ale istoriei artei, care au dus la o sporire a
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
Doherty Claire, "The New Situationists", în Claire Doherty (ed.), Contemporary Art from Studio to Situation, Black Dog Publishing, Londra, 2004, pp. 7-13. Doyle Brian, "Changing the culture of cultural studies", în Barbara Adam (ed.), Theorizing Culture: An interdisciplinary critique after postmodernism, UCL Press Limited, Londra, 1995. Dusinberre Deke, Seth Siegelaub, Daniel Buren, Michel Claura, "Working with Shadows, Working with Words", în Alexander Alberro și Blake Stimson (editori), Conceptual Art: A Critical Anthology, MIT Press, Cambridge, Massachusetts, Londra, 2000, pp. 432-434. Foster
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
abril 1995, Barcelona: Generalitat Valenciana, Conselleria de Cultura, 1995. Mirzoeff Nicholas, "The Subject of Visual Culture" în Nicholas Mirzoeff (ed.), The Visual Culture Reader, Routledge, Londra și New York, 1988, pp. 3-23. Owens Craig, "The Allegorical Impulse: Toward a Theory of Postmodernism" în Beyond Recognition: Representation, Power, and Culture, University of California Press, Berkeley și Los Angeles, 1994, pp. 52-69. Piper Adrian, "On Conceptual Art", în Flash Art, 143 (noiembrie decembrie 1988). Piper Adrian, "In Support of Meta-Art", în Artforum, 12:2
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
în catalogul editat de René Block și Angelika Nollert, Collective Creativity, publicat cu ocazia expoziției Kollektive Kreativität de la Kunsthalle Fridericianum, Kassel, 1 mai - 17 iulie 2005, pp. 14-17. Cărți și cataloage: Adam Barbara (ed.), Theorizing Culture: An interdisciplinary critique after postmodernism, UCL Press Limited, Londra, 1995. Adorno Theodore W., Théorie esthétique, trad. de M. Jimenez și E. Kaufholtz, Klincksieck, 1989. Alberro Alexander, Stimson Blake (ed.), Conceptual Art: A Critical Anthology, the MIT Press, Cambridge, Massachusetts, Londra, 2000. Alberro Alexander, Norvell Patricia
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
Vodă nr. 13 cod 700469 Tel. Difuzare: 0788.319462; Fax: 0232/230197 editura ie@yahoo.com; www.euroinst.ro 1 David Chaney, Cultural Change and Everyday Life, Palgrave Macmillan, Gordonsville, 2002. 2 Barbara Adam (ed.), Theorizing Culture: An interdisciplinary critique after postmodernism, UCL Press Limited, Londra, 1995, pp. xiii-xvii. 3 Michael Gardiner, Critiques of Everyday Life: Introduction, Routledge, Florence, 2000, pp. 1-23. 4 cf. Maxim Silverman, Facing Postmodernity: Contemporary French Thought on Culture and Society, Routledge, Londra, 1999. 5 cf. Louis Althusser
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
87 ibidem, pp. 155-156. 88 Brian Holmes, The Flexible Personality. For a New Cultural Critique, www.16beavergroup.org/pdf/fp.pdf 89 Brian Doyle, "Changing the culture of cultural studies", în Barbara Adam (ed.), Theorizing Culture: An interdisciplinary critique after postmodernism, UCL Press Limited, Londra, 1995, p. 174. 90 Martin Lister și Liz Wells, "Seeing Beyond Belief: Cultural Studies as an Approach to Analysing the Visual" în Theo van Leeuwen și Carey Jewitt (ed.), Handbook of Visual Analysis, Sage Publications, Londra
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
Modernist Myths, MIT Press, Cambridge, Massachusetts, Londra, 1986. 140 Jean Baudrillard, "L'hiperréalisme de la simulation", în Charles Harrison, Paul Wood (editori), Art en theorie 1900-1990, Editions Hazan, 1997, pp. 1142-1144. 141 Craig Owens, "The Allegorical Impulse: Toward a Theory of Postmodernism" în Beyond Recognition: Representation, Power, and Culture, University of California Press, Berkeley și Los Angeles, 1994, pp. 52-69. 142 Victor Burgin, " L'absence de la presence ", în Charles Harrison, Paul Wood (editori), op. cit., 1997, pp. 1192-1197. 143 Ian Burn și Mel
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
critic viitor. În calitate de intelectuali (particulari și unici) ne găsim, fiecare, menirea, în propriul "colțisor" cultural, pentru care înregimentarea instituțională și ideologică reprezintă nu neapărat o limitare, ci, cum ne îndeamnă McKerrow să înțelegem, însăși condiția noastră de posibilitate ca atare. Postmodernismul înseamnă însăși această revoluție pozitivă, această recuperare a porțiunilor de trecut sau de istorie, care sunt tot atâtea construcții discursive, care oferă, încă, "semințele" sau "germenii" posibilităților viitoare, suprapusă unei eradicări totale și tranșante a limitărilor, de dragul unor construcții ontologice
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor () [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
să folosească termenul pentru a apela la formulări de genul "teoria lui Wendt". Alții argumentează că este nevoie să se facă distincții între constructivism, post-structuralism sau post-modernism, în timp ce sunt voci care susțin includerea în constructivism doar a unor variante ale postmodernismului. Chiar dacă denumirea de constructiviști se limitează la cei care se autointitulează constructiviști, aceștia pot fi interesați de aspecte diverse precum semnificația normelor și a identității pentru construirea realității, alții făcând din definirea normelor un punct central al abordării lor, ca
Constructivism și securitate umană by IOANA LEUCEA () [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
trebuie să decidă ce riscuri trebuie să-și asume: riscul de a participa la formarea unor indivizi înclinați prea ușor către compromis și schimbare ori riscul de a participa la formarea unor indivizi obedienți, dispuși să accepte numai statu-quo-ul. Adepții postmodernismului înclină către prima alternativă, dar adăugând filosofiei lor încă o componentă constructivismul: Atunci când constructivismul se întâlnește cu scepticismul și relativismul, acestea trei pot fi utilizate pentru a crea înțelesuri ale alegerii (subiecților, n.n.), făcând posibilă crearea realităților alegerii. Mai departe
Managementul clasei by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
lor, cu tendințe uneori evolutive, alteori regresive. Asemenea fenomene sunt, așa cum arată Deleuze, noțiuni fantasmatice, care oferă distribuții nomade, fără proprietate, Împrejmuire sau măsură, plasabile dincolo de esențiale și concepte, adică În ordinea existențialelor și perceptelor. În abordarea acesta de tip postmodernism, temporalitatea este Înțeleasă ca noțiune deschisă, aflată În relație strânsă cu existența umană. Într-un asemenea context, pot fi puse În discuție moduri diferite ale temporalității. Parte dintre acestea au devenit canonice pentru că numesc ceea ce tinde să respecte regula sau
Caleidoscop by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91742_a_93365]
-
o scriitoare matură (în ciuda vârstei anormal de fragede la care a scris acest roman câștigător de Orange Prizeă, o scriitoare care reușește să arate doar atât cât vrea din scheletul propriei proze, care știe să folosească tot arsenalul textual al postmodernismului în slujba unei proze demne de ceea ce s-ar putea numi modernism umanist. Zadie Smith nu ascunde faptul că, așa cum în White Teeth aducea un omagiu lui Rushdie, în Despre frumusețe face o hiper-elegantă plecăciune maestrului E.M. Forster. Dacă Howard
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
seva organismelor naturale prin artere de hârtie, în compoziții avangardiste mai pline de vigoare decât orice piesă a curentelor ce se succed în showbiz ca valurile. Muzica lui Zappa nu poate fi încadrată într-un gen anume. Ilustrare desăvârșită a postmodernismului, a burlescului, pastișă, polifonie sau monodie - ce se poate spune despre ceea ce aproape că n-ai ce zice? Un singur lucru clar: muzica lui nu te plictisește! Un concert Zappa nu repetă alt concert Zappa. Iar un concert Zappa e
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
un joc cu măști, o „farsă auctorială“, „o uriașă construcție imaginară, atemporală și atopică, la care participă zeci de minți și sute de suflete“, o parodie a tehnicilor narative și a kitsch-ului, dar, în același timp, o lecție de postmodernism. La finalul cărții, după experiența de pe drumul fantomelor, după ce i-au arătat cititorului „subsolurile incandescente în care se face și se desface“ romanul, cei trei scriitori „o iau de la capăt. Reiterează tot. Traseul Timișoara-Lunca. Apoi, rând pe rând, cartea pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
plăcut și instructiv. Plăcut, e lesne de înțeles de ce, iar instructiv, pentru că numai așa am învățat cum se face și mai ales cum nu trebuie făcut un roman. În plus, experiența asta m-a ajutat să le pot preda studenților postmodernismul într-o veselie. Ce rol îi revine personajului A. în acest roman scris la șase mâini? Unul egal cu cel jucat de Emunu (Mircea Mihăieș) și Emdoi (Mircea Nedelciu). Adevărul e că și în roman, dar și în realitate, rolurile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
generaționale, pentru că am impresia că am uitat foarte repede (și nu numai în țările postcomuniste) "cum eram odinioară". Atunci când am ajuns în Statele Unite la mijlocul anilor '80, Reagan era la putere, dar exista și o stângă puternică și surprinzător de creativă (postmodernismul de-abia se afirma; eram interesat atât de legăturile dintre ideologia de mediu și filosofia naturii ca filosofie politică și socială, cât și de analiza "democrației capitaliste" și a "contradicțiilor statului bunăstare"). La fel ca alți germani (dar nu toți
1989-2009. Incredibila aventură a democraţiei după comunism by Lavinia Stan, Lucian Turcescu [Corola-publishinghouse/Science/882_a_2390]
-
prin combinația tehnicilor din dansurile sociale, balet și dansul modern, au căutat alte forme ale comunicării În dansul modern. Anii '60 sunt reprezentați de Yvonne Rauner, Trisha Brown, Meredith Monk ce duc către limite extreme tehnicile și comunicarea În dans. Postmodernismul În dans (după 1980) Îi are În prim plan pe Mark Morris, Eliot Feld, Karole Armitage, Mollina Room și Mikhail Baryshnikov care duc mai departe limbajul corporal În dans, către o artă a mișcării și a comunicării nonverbale. Astăzi se
Expresie corporală, dans şi euritmie by Tatiana Dobrescu () [Corola-publishinghouse/Science/92301_a_91694]
-
de cerc pe care se mișcă poezia lui Nichita Stănescu este unul impresionant. Poetul debutează în plin realism socialist (primele versuri le publică în 1957, întâiul volum, Sensul iubirii, în 1960) și încheie, cu Noduri și semne (1982), în emergența postmodernismului. Există, firește, mulți autori mai longevivi decât el - dar aici nu este vorba despre vârsta efectivă, a omului, ci de vârsta creativă, a scriitorului. Nichita Stănescu a parcurs pe cont propriu etapele poeziei românești postbelice și, mai mult decât atât
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
examina mai bine personajele și a le pune pe muchie de cuțit, îmi e mai folositor războiul decât o istorie de dragoste, de exemplu. De ce vă întoarceți către începutul secolului trecut, când pe cei mai mulți scriitori contemporani îi tentează lumea modernă, postmodernismul? E puțin contra curentului? Dacă scrii despre modernitate sau despre viitor nu ești prin forța lucrurilor un postmodern sau un scriitor modern. O carte a cărei acțiune se petrece în cavernele preistoriei poate vorbi la fel de bine despre contemporaneitate. Chiar dacă acțiunea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2190_a_3515]
-
Polirom (prima ediție a apărut acum 15 aniă, va fi receptat de publicul de astăzi. O sută de ani de zile la Porțile Orientului este un roman parodic în care, așa cum mărturisește autorul, „am mers perfect pe structuri sadoveniene“. În Postmodernismul românesc, Mircea Cărtărescu definea romanul lui Groșan ca fiind o „reciclare parodică a romanului istoric“. Romanul istoric a reprezentat pentru scriitorii optzeciști o sursă de structuri narative și a avut, în perioada comunistă, o funcție de „protejare a discursului“. Groșan reconstruiește
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
cărțile la care accesul era sever controlat. Dar nu toate cărțile interzise sunt pornografice: găsim acolo, de pildă, Poveștile lui La Fontaine sau Afrodita de Pierre Louÿs. În aceeași serie au mai aparut (selectiv): Introducere în studiile literare, Dumitru Tucan Postmodernismul românesc, George Bădărău Romanul, Gilles Philippe Simbolismul, George Bădărău Termenii-cheie ai analizei teatrului, Anne Ubersfeld Tragedia clasică, Bruno Clément Tragedia greacă, Christophe Cusset În pregătire Marile teorii ale teatrului, Marie-Claude Hubert LIBRĂRII în care puteți găsi cărțile editurii Institutul European
Literatura pornografică by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
extrem. În aceeași măsură, dacă suntem de acord că ai nevoie de un minim de experiență și cunoaștere socială pentru a scrie beletristică, putem spune că literatura este o psihosociologie estetizantă. Din nou, exagerând. Iar totul se topește într-un postmodernism în care granița dintre știință și artă e mai degrabă o convenție. Întorcându-mă la întrebare, aș zice că n-am simțit să se împiedice una de cealaltă, dimpotrivă. Ați scris și piese de teatru. Cu cuțitul la os, în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
transformările (cum se schimbă?) și, cel mai important, la rezultatele așteptate ale schimbării educaționale (cu ce efect se soldează schimbarea?). I. 2. 1. Perspective de abordare a procesului schimbării educaționale Opțiunea pentru schimbare nu reprezintă decât un efect al promovării postmodernismului în științele educației. Dacă ar fi să ne aplecăm serios asupra acestui subiect, am descoperi probabil că depășește interesul unui simplu studiu în domeniul educației. Aceasta și datorită faptului că fenomenul și procesul schimbării la acest nivel nu pot fi
Managementul schimbării educaționale: principii, politici, strategii by Valerica Anghelache () [Corola-publishinghouse/Science/992_a_2500]
-
de a deconstrui, de a destabiliza, de a schimba axa lucrurilor, ceea ce ridică un serios semn de întrebare legat de limitele până la care poate avansa schimbarea. Dacă schimbările postmoderne înseamnă dezaxare, atunci există riscul instaurării dezechilibrelor, a haosului. Prin urmare, postmodernismul devine o lume nesigură. În acest caz, nu ar trebui să ne mire, probabil, nostalgia cadrelor didactice față de trecut cu atât mai mult, cu cât uneori schimbarea vizează doar solicitările externe, lăsând nemodificat sistemul. Raportul dintre centralizare și descentralizare la
Managementul schimbării educaționale: principii, politici, strategii by Valerica Anghelache () [Corola-publishinghouse/Science/992_a_2500]