6,632 matches
-
subțire, cu marginea ridicată în față și împodobită cu pene bogate. În mână ținea un arc, jumătate verde jumătate galben, și o săgeată, în vârful căreia era înfiptă o pasăre multicoloră. Pe trupul plăpând, frumosu-i cap se legăna încet, puțin răsturnat pe spate, iar pe obrazul adormit se răsfrângea o melancolie liniștită și nevinovată. Când muzica se oprea, ea se clătina, toropită. Ritmul întețit al tobelor era ca o tulpină nevăzută, în jurul căreia fata își încolăcea arabescurile moi, pentru ca, pe neașteptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Am făgăduit", spunea el. Și apoi, cu vocea înecată în lacrimi: "Ah! căpitane. Ah! căpitane." Chiar atunci fratele lui se ivi din spate, îl strânse în brațe și bucătarul, plângând, i se lăsă cu totul în voie, înfrânt, cu capul răsturnat pe umărul acestuia. D'Arrast îl privea, neștiind ce să-i spună. Se întoarse și văzu în depărtare mulțimea, care striga întruna. Atunci smulse foaia de plută din mâinile celui care o ținea și se îndreptă către piatră. Le făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
când și când îmi cade; dar an de an eu înfloresc! Uite, c-o morală, o să-l oblojesc: Decât înaltă, cuceritoare, să-mi fie frică Mai bine, păpădie, fără pălărie...mică! P.S. Și, alta, vis-a-vis de-această întâmplare: Buturuga mică răstoarnă carul mare! Am salata mea de boeuf Motto: (dedicație lui R.Șt.) Când cei de la Desperado au cazanul lor de țuică să-l doresc pe El Dorado? Nu! Am salata mea, adică! Am salata mea de boeuf, sunt gospodină o gătesc
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
vreme catedra, ați nimerit între subversivi. — Răzvrătită perpetuă ? Oricine își înfruntă părinții este, potențial, un subversiv ! Viața mea nu e o sfidare ? Aveam și eu părinți cumsecade. Sunt și eu o negare. A lor, a mea. Cu fiecare nouă vârstă răsturnăm, de fapt, pentru noi și pentru ceilalți, o ordine. Ideile aprind ușor mințile, mai ales cele tinere. Activitatea de cucerire a puterii ? Captivantă ! Mai greu după aceea. Cu puterea în mână toate se complică. Eu am fost în toate taberele
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mișcări scăzute, foșnete, incerte rotiri de brațe. Simți ceva-cineva mângâindu-i umerii, spatele, până la dunga slipului și din nou, sub brațe. Ești ars tot, să te ung... explica Vera, încălecată, în genunchi, cu picioarele depărtate peste mijlocul său, aplecându-se, răsturnând uleiul din palme pe spatele rănit, apoi și pe pulpe, în jos, până la glezne. Masaj delicat, ațâțător. Refuză să-și întoarcă fața, primi doar vocea plină, încărcată, ritmările trupului svelt, încetinit de-o lene grea și fierbinte, dar proaspăt și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și ațâțarea pe care i le provoca imaginea. Se uita departe, peste interlocutor : „Capul dispărea. Rămânea lumina trupului. Și clocotul, râsul, râsul fericit“. Capul grotesc se pierdea, transfigurat. În îmbrățișare, râdea, râdea dezlănțuit ! Vârtejuri de ape loveau în râsul înnebunitor, răsturnând încremenirea lumii, rosto golindu-se, rotindu-se, o dată și încă o dată. Ieși în poteca întunecată și pustie. Reîntâlni patrulele și câinii. Găsi subsolul unei vespasiene. Coborî, ținându-se la fiecare treaptă de balustrada metalică, rece, trecu prin dreptul unui ghișeu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de pe o treaptă pe alta, de la un etaj la altul, prin poarta larg deschisă a zilei. În stradă, în cenușa amurgului, care își aduna fantomele. Pelicule de ploaie și gheață acoperă geamurile, tot mai opace. Răsuflarea orașului se depărtează. Cineva răstoarnă din greșeală stiva de mape și de planșe. Câțiva tresar, ridică privirile. La planșeta din dreapta, cocul cărunt al doamnei palide se desface din cauza șocului. Sună telefonul : colegul cu ochelari de lângă dulap se ridică, aleargă spre telefon. Domnul în ținută sportivă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
a pus în mișcare, și fiecare zicea: "Cine este acesta?" 11. "Este Isus, Proorocul, din Nazaretul Galileii", răspundeau noroadele. 12. Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toți cei ce vindeau și cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei, 13. și le-a zis: "Este scris: "Casa Mea se va chema o casă de rugăciune." Dar voi ați făcut din ea o peșteră de tîlhari." 14. Niște orbi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
Apostol păli, parcă l-ar fi pălmuit. Adineaori a vorbit și el de atacuri cu sublocotenentul, dar numai să-i evite întrebările plictisitoare și să aibă un pretext de a merge la postul de observație. Un atac însă i-ar răsturna toate planurile... ― Nu se poate... N-avem nici o informație, bolborosi dânsul zăpăcit. De ce să ne atace tocmai azi? ― Bologa, e sigur, reluă căpitanul mai plângător. Crede-mă... O patrulă mi-a adus de aseară știrea că se fac pregătiri grăbite
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fulgerător: "Asta-i pentru mine!" În față, numai la câțiva pași, se despică cerul, și un vârtej cumplit smulse coperișul observatorului. Apostol primi un cuțit în piept și o lovitură în cască. Apucă cu amândouă mâinile teodolitul, ca să nu se răstoarne. Apoi i se păru că se ridică în sus și deodată se pomeni iar la pământ, cu o durere crâncenă în coapsă... " Sunt rănit sau poate..." Gândul i se rupse ca o ață. CARTEA A DOUA 1 O pată de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o îndepărtată lume a copilăriei. Nu știu cum se face că ducem cu noi pậnă în larga zare mirosul rufelor geruite întinse pe sậrmă, clinchetele clopoțeilor de la sanii, merele poleite din Ajunul Crăciunului, mirosul cald al cozonacilor și aburii zglobii ai mămăligii răsturnate din ceaunul de tuci. Nu știu cum se face că ducem cu noi pậnă în îndepărtatele zări de lumini vara cu munții ei împăduriți, toamna cu cămările ei pline, iarna cu candelele aprinse sub icoane făcătoare de minuni, și mai ales, primăverile
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
o bătălie crậncenă, cu laurii victoriei încununậndu -mi fruntea, pur și simplu pentru faptul că nu mă speriasem în fața destinului tragic al tractoristului. La numai cậțiva anișori, mă simțeam deja o femeie puternică, gata oricậnd să întorc în brazdă tractorul răsturnat de către cel mort. Înțelesesem atunci că voi deveni un caracter puternic, capabil să smulgă vieții toate plăcerile sau neplăcerile ei. - Matildă!..Matildă!... Dă-mi te rog o lumậnare s-o pun la capul mortului! Gậndul că tractoristul acela s-ar
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
dramatic într-un act Persoane: MUREȘANU, MORS, GENIUL LUMINEI (Scena înfățișează un peisagiu de-o romanticitate sălbatecă în munți. Pe de o parte stânci surpate - unele țepene, altele răsturnate? de alta brazi acățați de vârfuri de stânci, unii frânți și răsturnați de vijelii și torente. În fund se văd ruinele încă fumegânde a unui sat de colibe - risipite ca cuiburi mari în dosul stîncelor. Mai în avanscenă, turnul vechiu și negru a bisericei satului. Biserica de lemn, cu ferestre mari cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
a lui car. Călări pe bouri, A lui oaste luminoasă îl urma din Răsărit. Ca o negur-argintie barba lui flutură-n soare, Pletele-n furtună-nflate albe ard ca o ninsoare, Colțuroasa lui coroană e ca fulger împietrit, Împletit cu stele-albastre. Răsturnat în car cu rune, Cu-a lui mîn-arată drumul la oștirile-i bătrâne Și de dor de bătălie crunt e ochiul strălucit. Astfel arcul nalt din ceruri el îl urcă cu grandoare. Munții lungi își clatin codrii cei antici și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
speriați nechiază, tremurând ei se înnalță; C-o strigare rece Joe fulgerul i-nfige-n coaste Și a zeilor Daciei cruntă și măreață oaste, Orbită aude glasul părintelui lor rănit Și-o întorc la fugă; - caii, carul rupt în nori răstoarnă. Din titanicele arcuri ploaie de săgeți se toarnă, Nimerind în spate goale pe fugarii cei divini; Și răpiți, urlând ei bolta o coboară - ș-o coloră Cu-a lor sânge care-n râuri ude, roșii, de-auroră, Împle-a norilor
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Exilat în stînce sure și-n titanica-i gândire, 1160Ca Prometeu ce-a-adus lumei a luminei fericire, De pe-o piatră el privește lingușirea mării-adînci; Acolo, gonit de soarte și de gânduri el adoarme, Cu durere-adîncă marea vrea pământul să-l răstoarne - Și isbea mugind de doliu în mormântul lui de stânci. 1165Sori se sting și cad în caos mari sisteme planetare, Dar a omului gândire să le măsure e-n stare... Cine-mi măsur-adîncimea - dintr-un om?, nu - dintr-un gând
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
trezește... Vezi în ce stare te afli, coroana îți stă pe-o ureche Și cu veselia ta proastă lumea ruini tu! Însă-a popoarelor blonde de stele guverne-îndărătnici Vai! nu făcuse șosea cum se cade pe câmpii albaștri Și se răstoarnă carul și rău se-nglodează bătrânul. Mai că era să-i rămîe ciubotele-n glodul de nouri. Hei ce-i pasă! El norii frământă jucând mocăneasca Și pe-un vânt l-apucă de cap, făcîndu-i morișcă. Se tăvălea peste cap
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
plin. Abia din braț te las - De trist abia mă duc, Nainte-mi vecinic treci Un blând năluc. Și zi și noapte treci - La tine-n veci gândesc, 15Copil frumos și blond, Ce mult iubesc! Auzi: din codri cum Isvoare prund răstorn Și melancolic blând Un glas de corn. {EminescuOpIV 234} CÎNTEC VECHIU Vino, scumpă, de privește Dorul tău cum mă muncește. Nici de fel cum nu mă lasă Nici să intru sara-n casă, Ci din așternut mă scoală, Ca pe-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
L-a fulgerelor fugă se văd bolțile sparte, Iluminate găuri pe generații moarte... Ah! în fereasta veche apare-ades, ades, Un înger, o femee cu chip așa ales! Dar cine-i ea? Ce vine, ce caută-n castel Când marea își răstoarnă sufletul ei rebel Și printre stânci de piatră se scutură de spume Și mișcă-nfuriată a valurilor lume... (Un chip s-arată-n castel) Și-n noaptea, care urlă cu surda ei ureche, {EminescuOpIV 306} Privește ca o lună din zidurile veche
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
MUREȘANU Tablou dramatic (1869 ) Persoanele MUREȘANU GENIUL LUMINEI ANUL 1848 SILFI DE LUMINĂ Scena înfățișează un peisagiu de o romanticitate sălbatică în munți. Pe de o parte stânci sparte și răsturnate, de alta brazi acățați pe vârfuri de stânci, unii răsturnați de vijelie și torente. În fund pe-un deal se vede ruina încă fumegândă a unui sat de colibi; mai în avanscenă, turnul vechi și negru a bisericei satului - c-o mică biserică de lemn, cu ferestrele mici și cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
vorbim limba engleză cu accent american. Peste ceva timp vom trece probabil spre accentul chinezesc. Unele popoare nu au ajuns încă la temperatura unificării. Unor popoare nu le reușesc decât catastrofele. Tradiția este greutatea din cală care interzice valurilor să răstoarne nava. Dictatorii știau că grija zilei de mâine trebuie să le mobilizeze supușilor întregul timp. Noi, românii, suntem țesuți din jalea dacică și euforia romană. Comunismul înseamnă să vinzi Paradisul ca să-ți poți cumpăra papuci. Mulți dintre cei care au
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
invidiază pe cei inteligenți. Îi compătimesc. A ajuns în culmea ratării. Îl laudă toți proștii. Cel care rage nu mai are nevoie de adeverință că-i măgar. Imbecilii nu se încumetă să transforme lumea. Le vine mai ușor să o răstoarne. Proștii nu se mănâncă între ei. Vor ceva mai fin. Nu s-a crăpat de ziuă în mințile tuturor. Și când voi fi țărână, mă voi repezi spre ochii imbecililor cocoțați. De la Neanderthal încoace, unora nu le-a mai crescut
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
stimuleze îngerul, nu fiara din ea. Oare visul cibernetic va fi tot războinic? Resursele alimentare ale planetei noastre nu s-au diminuat. A scăzut însă partea mică destinată celor mulți. Economia unei țări respectă principiul bicicletei. Daca nu înaintezi, te răstorni. Romanii știau că legile trebuie să țină cont de obiceiuri. Globalizarea uită acest amănunt. Vindecăm parțial cancerul, nu și alienarea. Clonarea ar însemna dispariția unicității misterului uman și reîntoarcerea în turmă. Să fie Pământul cazanul de smoală al altor planete
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Arta agită conexiunile din noi. Artiștii cosmopoliți navighează sub pavilion străin. Arta poate fi un energizant pentru fantezie și un afrodiziac pentru speranță. Artei nu - i revin decât nemărginirile din noi. Arta adulmecă esența condiției umane. Arta înseamnă aur sufletesc răsturnat în lingouri stilistice. Criticii de artă dau verdicte pe câmpul de luptă. Istoricii de artă au nevoie de perspectiva timpului pentru a separa împlinirile de eșecuri. Artiștii, ca și stridiile, produc perle doar când se află în suferință. Artiștii - acești
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
receptare pot șlefui capodoperele. La artiști nu contează cantitatea vârstei, ci calitatea uimirii. Artiștii debutanți așteaptă verdictul criticii cu fatalismul cu care pândim noi cutremurele de pământ. Arta poate contura silueta viitorului, dar nu cu intuiții de Mafaldă. Artistul își răstoarnă viața lui în a celorlalți. Avangardiștii cuceresc lumea bruscând - o. Inefabilul încorporat în iubire și în artă le face pe amândouă incomensurabile. Ajuns în artă, nudul poate deveni sanctuar. Și în artă poți să rămâi cu râma în undiță. Marii
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]