5,326 matches
-
urmărise căderea stângace, deveni pentru prima oară conștient de existența patului. Încă îl mai examina, pe jumătate așezat, pentru a-l putea privi mai bine, când zgomotul de pași îi atrase atenția. Sunetul se apropia, dar nu asta îl preocupa, răsuna acolo, în urechile lui, la fel de normal ca orice altceva. Diferența era că el se împărțise brusc, din punct de vedere mental, în două părți. Una rămăsese în pat. Cealaltă privea lumea prin ochii unui om care se apropia de ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
stătea în putere să înfăptuiască un astfel de lucru. Pentru aceasta era nevoie să șteargă prejudecățile japonezilor. Nu trebuia să repete greșelile făcute de iezuiți. „Dacă aș fi eu episcopul Japoniei...” Imboldurile ambiției lumești de care se rușina necontenit îi răsunau din nou în urechi. Nu se putu abține să nu se gândească, deși rușinat, că dacă el ar fi numit episcop și ar avea cale liberă să planifice și să ducă la împlinire întreaga lucrare de propovăduire în Japonia, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
acei oameni curioși. Străinii purtau toți haine de călătorie ca ale lor, pesemne că le primiseră la sosirea în Japonia. Dar aveau bărbi de culoarea castanei și fețe roșii de parcă băuseră. Toți se uitau cu priviri curioase înspre munții ce răsunau de trosnetele copacilor doborâți. Între ei era și un străin care știa japoneză și le vorbea însoțitorilor din dreapta și din stânga sa. Când suita trecu prin fața șirului de slujbași, cineva rosti numele tatălui său: Nu ești tu fiul lui Gorozaemon? Vorbise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Dumnezeu e singurul care vede în sufletul omului și îl judecă. Doamne, Tu știi prea bine că n-am vorbit așa din trufie vană. Am ales să mor în Japonia. Cred doar că e nevoie de mine pentru ca Japonia să răsune de glasuri care să Te preaslăvească.” S-a întâmplat ceva neobișnuit. În vreme ce mergeam pe punte recitând Sfântul Breviar, după cum mi-e datoria de preot, unul dintre negustorii japonezi s-a apropiat încet de mine. M-a măsurat cu ochi curioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
sabia și urlă la negustorii care se năpusteau desperați pe scară. Negustorii șovăiră, dar se opriră. Corabia începu să miște înainte și înapoi, nu numai să se legene. Eu mă străduiam din răsputeri să rămân sprijinit de perete. De pe punte răsuna doar un vuiet năprasnic de talazuri ca o bubuitură de tun, iar cala vuia și ea toată de bufnituri și ciocnete de lucruri care cădeau și se spărgeau. Neîncetat se auzeau țipete desperate de oameni. Am încercat să mă întorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și silit să îngenuncheze. Negura se mai risipea dusă din când în când de vânt, dar apoi se îndesea la loc. Velasco stătea și el lângă căpitan și privea în tăcere pedeapsa. Arătau amândoi ca niște statui întunecate. Prin ceață, răsună un șfichiuit de bici și se auzi un geamăt. Biciul plesni mai departe de câteva ori și când în cele din urmă ceața se mai risipi în bătaia vântului, omul care-și primise pedeapsa zăcea acum chircit pe punte ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
din cabina cea mare și solii își urcară deasupra încărcăturii desagii de pe polițe și își legară strâns așternuturile și hainele tot deasupra încărcăturii, ca să nu se ude. Curând valurile începură să împroaște puntea. Se izbeau înverșunate de carena înclinată și răsunau în coastele corăbiei. Solii se pregătiră pentru ce era mai rău. Legară o funie de salvare între doi stâlpi, iar samuraiul își legă și el pe spinare cutia cu scrisorile Stăpânului și își înfipse bine sabia la șold. Ca să preîntâmpine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
în clipa în care se prinseră de încărcătură, vasul se înclină în față și apa din cabină năvăli pe culoar. Oamenii se loveau unii de alții, se izbeau de încărcătură și pluteau prin cabină. În clipa aceea un muget năprasnic răsună din capătul culoarului. Ordinele căpitanului și ale secundului nu se mai auzeau. Umflate cât un munte, valurile începură să potopească vasul. Pe punte, puhoiul înghițea totul în calea sa, se izbea de catarge, se învolbura și năvălea nebunește pe scara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Se ivi o insuliță. Pe măsură ce se apropiau, puteau vedea cum se spărgeau valurile de stâncile insule acoperite de păduri dese. Niște pescăruși veniră în zbor. Corabia ocoli încet insula și în spatele ei apăru un promontoriu năpădit de măslini deși. Acapulco! răsună sub catarg o voce înnebunită de bucurie. Un marinar spaniol urcat pe catarg arăta înspre golf. În clipa aceea și spaniolii, și japonezii adunați pe punte scoaseră strigăte de bucurie. Speriați de urletele lor, stolurile de pescăruși se înălțară în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
care i-am adus poporului o asemenea împlinire, sunt omul potrivit să fiu episcop al Japoniei. „Doamne, oare faptele mele sunt demne de dispreț? M-am folosit de minciunile și șiretlicurile astea doar pentru ca într-o zi în Japonia să răsune cântecele de slavă închinate Ție și să înflorească floarea credinței. Pământul Japoniei este atât de uscat încât am fost nevoit să folosesc un asemenea vicleșug pentru ca să poată încolți în el sămânța credinței Tale. Cineva trebuia să-și murdărească mâinile. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
veșnică? Iar ei jurau cu glas tare: Cred. La auzul acestor jurăminte, mulțimea ce umplea biserica îl lăuda pe Domnul mulțumind pentru dragostea cu care îi binecuvântase pe acești străini. Unii îngenuncheară, alții începură să plângă. În clipa aceea, clopotul răsună din nou cu putere. Ca ajutor al starețului, m-am simțit și eu în adâncul sufletului copleșit de o înduioșare nespusă. Chiar dacă acești treizeci și opt de negustori japonezi primiseră botezul doar de dragul câștigului și al negoțului, fără îndoială că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și el glasul ca să nu-l audă Tanaka. Dar a aflat fără îndoială că suntem în Puebla. Am sentimentul că o să se arate iarăși. Se lăsă noaptea. O dată isprăvită cina, se întinseră în așternuturi ascultând dangătul prelung al clopotului care răsuna și aici, la fel ca în Mexico. Clopotul bătea necontenit în catedrala din piața mare a orașului, ridicată cu treisprezece ani în urmă. Ascultându-l, japonezii, obosiți după drumul prin deșert, căzură într-un somn adânc. După o vreme, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
se îndepărtă bătând din aripi. Aluneca pe apă zbătându-și aripile. Pe luciu apărură câteva cercuri. Pocnetul puștii se răspândea în aerul rece precum cercurile pe apă. Ce bine că n-am nimerit-o, se gândi samuraiul. În urechi îi răsuna la nesfârșit pocnetul puștii, iar în nări simțea fără încetare mirosul de praf de pușcă... Presupunerea samuraiului se adeveri. Pe când solii împreună cu însoțitorii lor se plimbau prin piața indiană de lângă mănăstire, japonezul acela îi urmărea din apropiere. Printre indienii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cu un grăunte de nisip. „Cu toate astea, familia mea a mers la război, s-a luptat și a trăit până astăzi de dragul acelui grăunte de nisip.” În ziua plecării din Tsukinoura, când scârțâitul parâmelor și țipătul ascuțit al pescărușilor răsuna pretutindeni în jurul său, samuraiul avusese sentimentul straniu că era târât către o nouă soartă, iar în timpul călătoriei pe mare, ca și în Nueva España, și-a simțit sufletul trecând printr-o schimbare nevăzută. Care anume era schimbarea aceea neîncetată nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
huruind pe drumul pietruit, trăsurile se înșiruiră una după alta la intrarea în catedrală. Nobili și negustori gătiți de sărbătoare umpleau catedrala susținută de șiruri de stâlpi, o mulțime de lumânări luminau cu flacăra lor altarul aurit, iar sunetul orgii răsuna din ce în ce mai tare, izbindu-se de pereții de piatră. Din amvonul împodobit cu ghirlande, episcopul Lerma binecuvântă mulțimea și grăi astfel: — La slujba de astăzi sunt prezenți împreună cu părintele Velasco, născut în Sevilia, niște soli care au venit de peste mări și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
tot ce făcusem era în zadar, că tot ce-mi dorisem era lipsit de însemnătate, că tot ce crezusem era de fapt pentru propria mea mulțumire. Toate acestea îmi săreau în ochi. În momentul acela râsul se auzi iarăși. Împrejur răsuna un hohot și mai zguduitor decât înainte. Nu mă mai puteam mișca. Iscodeam cu privirea cerul pe care pluteau nori cenușii. Iar acolo am deslușit ceva ce nu mai văzusem până atunci: propria mea prăbușire. M-am întrebat dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
auzise brusc cine știe dincotro, cu câteva zile în urmă, după ce trecuse pe lângă cei câțiva lachei ce stăteau de vorbă așezați pe butoaie, pe povârnișul ud de ploaie. Hohotul acela străpunse în văzduhul străbătut de nori cenușii. Acum îl auzea răsunându-i în urechi. „Zeu al câmpurilor, bine ai venit! Așează-te În zori de zi bine ai venit! Ca să vii mai repede N-am schimbat pasul cântecului.” Râsul însoțitorilor se încetă dintr-o dată. Velasco stătea în prag chircit ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
la flacăra lumânării ce se zbătea ca și cum și-ar fi dat ultima suflare. Se zbuciuma întocmai ca o molie ce se stinge după ce și-a isprăvit forțele. — Nu ne mai rămâne decât se ne întoarcem în Japonia. În mintea samuraiului răsuna încă în surdină cântecul răsădirii orezului pe care-l fredonaseră mai devreme supușii săi. Cântaseră melodia aceasta îmbătați de bucuria întoarcerii acasă. A întoarcerii în vale. Însă acum totul se schimbase din temelii. Japonia oprise propovăduirea credinței creștine. Iar asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
o tipsie albă. Câmpurile sălbatice pe care nu creșteau decât agave și cactuși. Satele în bătaia vântului. Toate aceste priveliști îi treceau una câte una prin minte în tot atâtea străfulgerări. Pentru ce? pentru ce? pentru ce? Aceste cuvinte îi răsunau în urechi asemenea raportului egal și cadențat al unei tobe. Nishi Kyūsuke suspina. Remușcarea și amărăciunea îl copleșeau, zguduindu-i trupul întreg. — Speranțele, întrebă îngândurat Tanaka, s-au risipit de tot, de tot? Velasco nu răspunse. Străinul se lupta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
lebede albe zburau pe cerul de iarnă înnourat. Cele două păsări se lăsau în jos spre vale plutind lin în voia curenților. Yozō își pregăti pe neașteptate pușca. Samuraiul nici n-avu vreme să-l oprească. Pocnetul asurzitor al puștii răsună îndelung în crângul veșted. Păsările călătoare își pierdură dintr-o dată echilibrul și desenând vârtejuri negre în aer căzură în vale ca niște pietricele. Prin fumul pușcii, samuraiul îl țintuia cu privirea pe Yozō, parcă oarecum mânios. „Le-ai omorât degeaba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și cu japonezii semănam cu un popor rătăcitor pribegind în căutarea unui colț liniștit de rai. Sau cu niște călători căutând lumina vreunei case într-o noapte neagră și ploioasă. După ce am plecat din Madrid în fiecare seară mi-au răsunat în minte cuvintele Domnului: „Fiul Omului n-are unde-Și odihni capul.” După ce Adunarea Episcopilor și-a anunțat hotărârea, oamenii s-au schimbat de-a dreptul și au început să ne trateze cu răceală. N-am mai primit nici o invitație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cu astfel de pelerini și călugări, iar pe treptele de piatră se înșiruiau tineri străjeri cu uniforme roșii și coifuri de argint ținându-și lăncile pieziș. La ora opt bătu primul clopot. Ca la un semn, clopotele bisericile din Roma, răsunară unul după altul. Era începutul sărbătorii de Înviere. În scurtă vreme, trăsurile somptuoase ale nobililor invitați la slujbă începură să se înghesuie până la intrarea în piața San Pietro. Nobilii își făcură loc prin mulțime și dispărură pe rând înăuntrul bazilicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
în rândul fețelor bisericești, cardinalul Borghese își trecea distant privirea peste capetele mulțimii îngenuncheate în liniște deplină. Curând, în apropierea intrării în bazilică se iscă rumoare. Se deschidea poarta cea mare din față pe unde avea să treacă Papa. Orga răsună și corul bazilicii începu să cânte Vidi aquam de Înviere. — Pontifice nostro! Pontifice nostro! Strigătul se auzi mai întâi într-un colț, apoi se răspândi în toată bazilica, se transmise mai departe prin mulțimea adunată în piață și în curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de argint și uniforme roșii se înșiruiră într-un zid ca să oprească pelerinii ce dădeau năvală. Palanchinul dispăru apoi pe intrarea principală a bazilicii. În clipa în care palanchinul intră înăuntru, vocea corului, aflat până atunci în așteptare, începu să răsune ca o avalanșă umplând întreaga bazilică. Cântau Aleluia. Viguroase, glasurile bărbătești se izbeau de tavanul înalt al domului și de pereții largi și pătrați. Aleluia, Aleluia Confitemini Domino. Când palanchinul trecu printre ei, nobilii, fețele bisericești și pelerinii îngenuncheați de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
toți, samuraiul avea sentimentul că acest supus care îi fusese credincios încă din copilărie era singurul om în care se putea încrede. Clipind din ochi, își plecă adânc capul către Yozō. Trăsura se puse în mișcare. Pe caldarâm, copitele cailor răsunau ascuțit și ritmic. Și Tanaka, și samuraiul, și Nishi stăteau tăcuți. Cu două luni înainte, o întâlnire cu regele sau o întrevedere cu Papa ar fi însemnat pentru ei o onoare la care nici nu visau. Pentru niște samurai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]