6,309 matches
-
Fuga mea la Berlin a fost adevărată. Încolo, mai nimic altceva. Fabrica de țigări..., continuă ea, a fost lucrul cel mai adevărat... zece ore pe zi, șase zile pe săptămână, zece ani. — Regret, am spus eu. — Eu sunt cea care regret, zise ea. Viața a fost prea dură cu mine ca să-mi mai permit vreodată vreun sentiment de vinovăție. Adevăratele mustrări de conștiință îmi sunt la fel de inaccesibile ca o haină de vizon. Ceea ce mă ținea lângă mașina aceea, în fabrică, zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
știau despre emisiunile tale cifrate..., începu Wirtanen. — Ce-i cu asta? l-am întrebat eu. — Nu m-ai întrebat cine era a treia persoană, continuă el. — E cumva cineva de care am auzit vreodată? am întrebat eu. — Da, răspunse el. Regret că trebuie să spun, acum e mort. Îl atacai cu regularitate în emisiunile dumitale. — Oh? am făcut eu. — E omul pe care îl numeai Franklin Delano Rosenfeld, zise Wirtanen. Avea obiceiul să te asculte în fiecare noapte vesel și bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Ce trebuie să spun? a replicat Resi. — Orice poftești, a precizat el. Dacă ai vreo reclamație o voi transmite autorităților competente. Știi și dumneata, încercăm să intensificăm turismul dinspre Europa. Spui niște lucruri foarte amuzante, zise ea fără să zâmbească. Regret că nu pot să răspund cu lucruri la fel de amuzante. Pentru mine acestea nu sunt momente prea amuzante. Îmi pare rău că aud așa ceva, a spus șeful de formă. — Nu-ți pare rău, i-a zis Resi. Eu sunt singura persoană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
și analitic. Am și cel mai mic comision. Popa mormăi că nu are nevoie. Îl avea tocmit pe maestrul Ieronim Pârțângău. Dosarul era beton, după cum îl asigurase maestrul. Acela nu îl lăsă să termine. Dădu nervos din picioare: - Să nu regretați. Pârțângău vă jupoaie, vă amețește cu termenile, unul după altul, într-o nemurire, până o să-l dați dumneavoastră singur dracului. Dar s-ar putea ca atunci eu să nu mai fiu aici. Sau să nu mai vreau să vă preiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ochi, migdalați și parșivi. Savantul care e venit să dea bani la populația care s-a trecut pe liste. Nu știu de v-ați trecut, dar eu sunt la poziția douăștrei. La noi, la Asociație. Oficiantul clătină abătut din cap. Regreta că nu se trecuse pe listele de ajutoare? Nu-i plăcea ce citea pe hârtia cu anunțul? Îl întrista Scheihainimé, care acum se retrăsese sub un baldachin galben și părea că se zvârcolește, chinuită de crampe grozave. Inochenta îl privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
s-o numească Margareta, alegând numele la întâmplare - are instincte de conservare, de agresiune, ca un om, adică are o personalitate, sau conceperea aleatoare a omis să i-o transmită? Și, ros de curiozitate, făcu un lucru pe care-l regretă imediat și pe care nu-l mai repetă niciodată - îngheță programul, o suspendă pe Margareta și citi datele tehnice de pe un terminal. Codul mașină îi dezvălui că Margareta s-a generat cu instincte primare complete și cu personalitate potențial artistică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ieșit la lumină și s-a apropiat. Ceea ce urmează e un lucru care m-a bulversat, dar, îmi zic, nu intră în responsabilitățile mele și nu e cazul să-mi imput atâtea vini. Dacă toată lumea ar colecta vini și ar regreta, pământul ar deveni o adunătură de țicniți. Bătrânul abia atingea roțile căruciorului, ținând spatele drept și bărbia în față. A vorbit delicat și corect, cam în felul în care vorbesc eu atunci când sunt oficial. - Domnișoară, eu am trecut prin multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
M-am întors în dormitor. Sacadarea vocii, apoi urcarea cu un ton. Ușor enervat, dar în mai mare măsură curios, am avansat o ipoteză: nu numai că discursul bunicului începe la aceeași oră în fiecare sâmbătă, dar se repetă mereu. Regretam profund singurătatea în care mă lăsase nevastă-mea, pentru că înainte, când locuiam bine-mersi cu ea, eram surd la absolut orice vibrație străină ce se insinua prin pereții de beton ai cuibușorului nostru. Am lăsat să treacă încă o săptămână. Sâmbătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
vocea și începu scena următoare. Momentul de tensiune trecu, dar nu fu uitat. Capetele se aplecară gânditoare peste scenarii. Și, uitându-mă la cei din jurul mesei, mă întrebai dacă eram singura care credea că Violet Tranter ar putea ajunge să regrete faptul că nu apăruse pentru lectură. Capitolul treitc "Capitolul trei" — Știi, de fapt o cheamă Susan Higson, zise Sophie în timp ce ne plimbam prin Belsize Park în drum spre masă. Credea că Violet Tranter sună mai romantic. —Păi, cam așa e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
foarte subțiri și o crăpătură într-o parte, pe care o cumpărasem la reduceri și pe care nu o purtasem niciodată. Nu mă face să par grasă? zisei eu, răsucindu-mă neîncrezătoare, încercând să-mi privesc fundul peste umăr și regretând farfuria uriașă de cartofi prăjiți de la prânz. Nu, ești într-o formă destul de bună pentru cineva care mănâncă asemenea personajului principal din Babe. Întins pe canapeaua mea fără spătar, Hugo părea un pașă care își măsoară din priviri una dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
acasă când a apărut Ben, pentru că altfel am fi dat de rău de tot de bucluc. Se uită la mine. Cum i-ai convins pe cei de la poliție? A, păi, prietenul meu, inspectorul detectiv, zisei eu, jenantă. Hugo trebuie că regreta mult cele întâmplate, pentru că nu s-a prins de nimic. Nici urmă de gelozie pe fața lui. Mi-am dat seama că se întâmpla ceva ciudat după modul în care vorbeai, așa că am riscat și l-am rugat să trimită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Trebuie să-i obligi să o respecte. — Și soția dumneavoastră...? — Sper să înțeleagă. Și dacă nu înțelege, nu este femeia pe care mi-o imaginam. — Nu fiți nebun, Ávila! interveni Sierralta. Violența nu este niciodată calea. Gândiți-vă, pentru că o să regretați toată viața. Oamenii de la șosea sunt puternici. Grupurile pe care le au în spate sunt, în ziua de azi, cele mai puternice din lume. Nu le veți putea face față, vă asigur. Nu veți obține nimic. — Trebuie să încercăm. — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
o să-i vindeți ceva, luați-i mulți bani! Selvele astea, indienii ăștia și libertatea lor valorează mult. Nu îi vindeți pe nimic. Stevens și Gubern veniseră. Americanul îi zâmbi lui Cáceres. — Bună ziua, Cáceres! Mă bucur să vă văd. — Bună ziua, Stevens! Regret că nu pot spune același lucru. V-a mers bine la vânătoare? Se mărgini să-l privească pieziș, batjocoritor și se întoarse spre ceilalți. — Am vorbit la Santa Cruz. În principiu, sunt de acord să studieze acea soluție a problemei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Îi zâmbi. — Așa cred. Dar vreau să vă Întreb câteva lucruri, sergent. Ambrogiani zâmbi și clătină din cap, dar nu făcu nici o Încercare de-a se prezenta, lăsând conversația În seama lui Brunetti. — Păi, Întrebați-mă, zise americani, apoi adăugă: Regret că nu vă pot invita, domnilor, În casă pentru o ceașcă de cafea, dar soția Încă doarme și m-ar ucide dacă i-aș trezi pe copii din somn. Sâmbăta e singura ei dimineață când poate să doarmă mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Mihaela-Raisa Tofănel Pentru mine, copilăria este o perioadă nevinovată și veselă din viața fiecăruia. Această perioadă este ca un paradis care, cu timpul, se pierde și toți oamenii regretă că au pierdut așa un dar prețios. Aceasta haină de aur este ca o stea și, odată cu trecerea ei, steaua nu mai luminează, pierzându-se în negura nopții. Cu fiecare minut pierdut din aceasta etapă și cu fiecare bucurie trăită
În hainele de aur ale copilăriei. In: ANTOLOGIE:poezie by Mihaela-Raisa Tofănel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_693]
-
de deasupra patului, ca aceasta să alunge de acum visele rele. Am adăugat un zâmbet. Acum Sfânta Teodora zâmbește, așa vei ști că și eu zâmbesc, căci sunt cu tine mereu. Nu trebuie să-ți faci griji, nu trebuie să regreți nimic. Te iubesc și îi mulțumesc lui Dumnezeu că îmi ești soră. Nu uita, voi fi cu tine mereu. Teodora îmi oferi o ultimă îmbrățișare, când camera mea începu să prindă contur. Eram în genunchi, pe pat, cu mâinile împreunate
Un înger păzitor. In: ANTOLOGIE:poezie by Dora Maris () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_682]
-
egoistă. Alice s-a simțit imediat vinovată. Jake era un spirit mult mai mare și mai generos decât era ea. Sentimentul că, prin comparație, era o persoană nedemnă îi devenise lui Alice familiar. Cu toate astea, în mod secret, ea regreta pierderea trandafirilor. Alice iubea florile și își dorea să aibă flori și în grădina lor, dar toate eforturile de natură horticolă erau restricționate de culturile de legume organice ale lui Jake. Care, până acum, nu fuseseră deloc un succes. Așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
sprijin. Știi asta, nu? Alice a clătinat din cap, lacrimile izbucnindu-i din senin în ochii obosiți și dornici de somn. — Ești fericită, nu-i așa, draga mea? Jake se uita la ea cu atenție. Sigur că sunt fericită. Nu regreți că ai ieșit din cursa șobolanilor? Că ai venit să trăiești aici, cu mine? O șuviță din părul lui lung și negru îi căzuse, absolut fermecător, peste ochi. Capătul îi atingea buzele. Stomacul lui Alice se contracta de atâta dorință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Alice se contracta de atâta dorință. Femeia a clătinat din cap, și-a mai tras o dată nasul și a zâmbit. Sigur că nu. A strâns-o și mai tare în brațe pe Rosa care sugea mulțumită. — Cum aș putea să regret? — Foarte bine. Și eu sunt fericit, draga mea. Jake i-a sărutat buzele prelung. — Și, dacă o să te străduiești și mai tare cu alăptatul la sân, o să fiu și mai fericit. * * * În Fitzherbert Place, Hugo a deschis un ochi. Ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
i-a dat un ghiont sugestiv în coaste. —Te și vedeam aspirând gol pușcă și dând peste cap pahare de Baileys. Îmi închipui, a adăugat ea, cu o voce joasă și guturală, că ai arăta de-a dreptul superb. Hugo regreta acum cu amărăciune momentul de nebunie milostivă care-l determinase să accepte cafeaua. S-a decis să pună capăt întâlnirii cât de repede posibil. Când se întoarce Amanda? Coatele Laurei erau așezate pe masă, iar între ele se odihnea decolteul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Îmmm, da, sigur. Hugo parcă auzise ceva pe tema asta. Atunci sunteți conștient că nucile le pot cauza unora dintre copii moartea? —O, Doamne! Da, așa e. Dumnezeule! — Atunci o să înțelegeți rugămintea mea de a vă lua tortul de aici. Regret că trebuie să vă spun, dar prăjitura dumneavoastră nu este potrivită pentru licitația organizată de Chicklets. —A, înțeleg. Da. În ordine. Mâhnit, Hugo a luat tortul. Cu dificultate, fiindcă îl avea încă în brațe pe Theo. În mod previzibil, Theo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
-l consulte. Din câte vedea Hugo, petele copilului nu s-au intensificat toată după-amiaza. La ora culcării, ca de obicei, el și Theo au ascultat casetele cu cântecele pentru copii. Ăsta era singurul sfat al lui Alice pe care Hugo regreta că-l pusese în practică. Deși recunoștea că nu era în totalitate vina ei. Recomandarea ei - ca Hugo să facă aceleași lucruri, în fiecare seară, înainte să-l culce pe Theo - fusese cu final deschis. Tot ceea ce spusese Alice fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
o vizau exclusiv pe ea; cel mai important lucru era ca interesele Rosei să fie luate în calcul. Un factor minor, dar nu insignifiant în decizia lui Alice de a rămâne a fost și acela că Jake părea să-și regrete gesturile în mod sincer. Era pentru prima dată când Alice îl auzise cerându-și scuze sau recunoscând că a greșit. A fost o prostie din partea mea. Știu, gemuse Jake, în vreme ce chipul i se mototolise din cauza regretelor. Dar chiar n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
o jumătate de secundă înainte ca Amanda să-și poată aroga succesul. Bărbatul a privit-o în semn de scuză, realizând ce greșeală făcuse. Totuși, pentru el a fost un motiv de mare mândrie și, în același timp, de amarnic regret că Theo nu a izbucnit în plâns și nici n-a făcut vreo criză. Pentru prima dată, i-ar fi făcut lui taică-său un mare serviciu, iar pe maică-sa ar fi pus-o într-o lumină foarte proastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
rucsac. De fapt și de drept, rămăsese fără benzină - cu toate că alimentase chiar după ce plecase de-acasă! - și, fiindcă știa că între cele două benzinării din ținut nu erau mai mult de patru kilometri, se decisese să pornească pe jos. Acum regreta hotărârea luată, din două motive. Unul era acela că avusese o sticlă de suc, de cinci sute de mililitri și nu-i ajunsese nici pe o măsea. Al doilea motiv îi sfredelea creierul de câteva minute. Dacă un om merge
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]