4,338 matches
-
5% din scoarța pământului este compusă din elemente tranziționale, fierul fiind singurul element tranzițional mai răspândit pe pământ. Majoritatea metalelor tranziționale au însă o abundență sub 0,01%, iar unele dintre ele formează rar zăcăminte, fiind dispersate relativ uniform în scoarța terestră.
Metal de tranziție () [Corola-website/Science/302506_a_303835]
-
America de Nord) și Chile în America de Sud. Mai recent, cultura nucului s-a răspândit pe scară largă și în alte regiuni: Noua Zeelandă și sud-estul Australiei. Nucul este un arbore viguros, care poate ajunge la 30 de metri înălțime. Are trunchiul gros și scoarța netedă, argintiu-cenușie. Are crengi puternice, coroana foarte largă și bogată. Frunzele sunt mari, compuse din 5-9 foliole eliptice, cu margini întregi, glabre. Florile bărbătești sunt grupate în gamenți masculi solitari sau câte doi, cilindrici, multiflori. Florile femelă sunt grupate câte
Nuc () [Corola-website/Science/302564_a_303893]
-
și nordice ale insulei. Încă nu este cunoscut cum au fost deplasate statuile. Unii au sugerat că transportul acestora a necesitat un miro manga erua, adică un fel de sanie în formă de Y, trasă cu ajutorul unor funii făcute din scoarță dura a arborelui hau-hau (triumfetta semitriloba) care erau legate în jurul gâtului statuii. Pentru deplasarea în acest mod erau necesari între 180 și 250 de oameni, în funcție de marimea statuii. 50 dintre statui au fost reînălțate în epoca modernă. Primul moai care
Insula Paștelui () [Corola-website/Science/302679_a_304008]
-
nervos. Deficitul de potasiu la animale, inclusiv omul, conduce la numeroase disfuncții neurologice. Potasiul nu este răspândit în stare nativă deoarece reacționează violent cu apa. La fel ca și alți compuși, potasiul are un procentaj de 1,5% din greutatea scoarței terestre și este al șaptelea element ca răspândire pe planetă. Fiind foarte electropozitiv, potasiul metalic este foarte greu de obținut din mineralele sale. Potasiul sub formă ionică este prezent și în apa mărilor, cantitatea de potasiu fiind de aproape 1
Potasiu () [Corola-website/Science/302745_a_304074]
-
energici, fiind toxici și cancerigeni. In soluție apoasă acidă se colorează în galben și acceptă ionii de H, dacă se schimbă pH-ul soluției în alcalin soluția devine portocalie. 2CrO + 2H ↔ CrO + HO Cromul este un metal destul de răspândit în scoarța pământului dar numai sub formă de combinații chimice, cromit () cu un conținut în crom de 0,033%. În metalurgia cromului se disting două etape mai importante și anume: fabricarea oxidului de crom și obținerea cromului metalic. Face parte din categoria
Crom () [Corola-website/Science/302785_a_304114]
-
ul (simbol: Ni, număr atomic: 28) este un metal răspândit în diverse produse chimice și aliaje, constituind circa 0,008 % din scoarța Pământului. Acest lucru face ca omul să fie încontinuu expus la acest metal. ul este corodat de transpirație, salivă și alte lichide secretate de organism. Incidența alergiei la nichel în populația generală este de circa 30 %, cu o netă preponderență
Nichel () [Corola-website/Science/302788_a_304117]
-
26 și masa atomică 56. Este un metal aflat în prima grupă a metalelor tranziționale. Este elementul chimic cel mai întâlnit pe Terra, formând cea mai mare parte a nucleului acestei planete și este al patrulea element ca abundență în scoarța terestră. Este produs în cantitate mare ca rezultat de fuziune în stelele cu masă mare, unde producerea de nichel-56 (care se dezintegrează în fier) este ultima reacție fuziune nucleară ce este exotermă, devenind ultimul element care se produce înaintea stingerii
Fier () [Corola-website/Science/302787_a_304116]
-
pe Pământ (al doilea metal, după aluminiu). Ca masă însă, fierul ocupă primul loc pe Pământ. În prezent se consideră că 80% din nucleul interior al Pământului este format din fier. Sub formă de diverse combinații, el formează 5% din scoarța terestră, însă în stare pură se găsește doar accidental (în meteoriți). Se presupune de asemenea că planeta Marte își datorează culoarea roșiatică unui sol bogat în oxid de fier. Datorită reactivității sale mari, în natură fierul se găsește în stare
Fier () [Corola-website/Science/302787_a_304116]
-
adesea sub formă de bromură de sodiu, -potasiu sau -magneziu), însoțind clorurile în apele marine și în minerale. În saline, bromurile se găsesc în straturile superioare ale zăcămintelor, în asociere cu combinații ale potasiului. Răspândirea relativă medie a bromului în scoarța Pământului, dar și în atmosferă și hidrosferă, este de 6,0·10%. În mări, conținutul mediu de brom este de 0,008%. Bromurile se găsesc în apele unor izvoare naturale sau în apele unor lacuri, ca de exemplu Saki în
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
cisticid și virucid, aspecte care îi conferă aplicabilitate în diverse domenii științifice și tehnice. Iodul și compușii lui sunt folosiți în medicină, fotografie și industria vopselelor. Este un element chimic cu o abundență relativ redusă în sistemul Solar și în scoarța terestră. Iodurile sunt foarte slab solubile în apă, totuși, elementul este prezent într-o concentrație mai mare în apa mărilor, aspect ce explică dependența de iod a metabolismului animalelor și a unor plante, fiind cel mai greu element asimilabil de către
Iod () [Corola-website/Science/302791_a_304120]
-
dezintegrării sale se află la baza datării radiometrice a sistemului de izotopi I-Xe (Iod-xenon), care acoperă o perioadă de 85 de milioane de ani din evoluția sistemului solar. Stabilirea raportului izotopic iod-xenon permite stabilirea vârstei aproximative a mineralelor din scoarța terestră sau din meteoriți. Iodul este relativ răspândit în natură, fiind al 47-lea element chimic ca abundență în scoarța terestră, însă este foarte dispersat în aceasta, aspect care îngreunează extragerea sa. Principalele surse naturale de iod sunt zăcămintele de
Iod () [Corola-website/Science/302791_a_304120]
-
85 de milioane de ani din evoluția sistemului solar. Stabilirea raportului izotopic iod-xenon permite stabilirea vârstei aproximative a mineralelor din scoarța terestră sau din meteoriți. Iodul este relativ răspândit în natură, fiind al 47-lea element chimic ca abundență în scoarța terestră, însă este foarte dispersat în aceasta, aspect care îngreunează extragerea sa. Principalele surse naturale de iod sunt zăcămintele de salpetru de Chile (NaNO) și salpetru de India (KNO), fiind întâlnit chiar și în proporție de 1%. Iodurile însoțesc clorurile
Iod () [Corola-website/Science/302791_a_304120]
-
Are o densitate mică și este un metal de tranziție dur, lucios și rezistent la coroziune (inclusiv față de apa de mare, apa regală și clor), cu o culoare argintie. Este al nouălea cel mai răspândit element, alcătuind 0,6% din scoarța terestră. ul poate fi folosit în combinații cu fierul, vanadiul, molibdenul, printre alte elemente, cu scopul de a produce aliaje puternice și ușoare pentru industria aerospațială (motoare cu reacție, proiectile sau nave spațiale), uz militar, procese industriale (chimicale și petro-chimicale
Titan () [Corola-website/Science/303225_a_304554]
-
albă. Titanul a fost descoperit în Anglia de William Gregor în 1791 și numit de Martin Heinrich Klaproth după Titanii din mitologia greacă. Elementul apare în anumite depozite de minerale, în special rutil și ilmenit, care sunt larg distribuite în scoarța Terrei și în litosferă și se găsește în aproape toate vietățile, rocile, acumulări de apă sau soluri. Metalul este extras din minereurile sale principale prin procesul Kroll sau procesul Hunter. Cel mai comun compus al său, dioxidul de titan, este
Titan () [Corola-website/Science/303225_a_304554]
-
titan (folosit în metalurgie, superaliaje și cabluri electrice de temperatură înaltă) și carbură de titan (găsit în instrumentele de tăiere de temperatură înaltă). Titanul este întotdeauna legat de alte elemente în natură. Este al nouălea cel mai abundent element din scoarța terestră (0,63% după masă) și al șaptelea dintre metale. Este prezent în majoritatea rocilor vulcanice și în cele sedimentare derivate din ele, precum și în vietăți sau în acumulările naturale de apă. De fapt, din cele 801 tipuri de roci
Titan () [Corola-website/Science/303225_a_304554]
-
un munte care aparține de masivul Postăvaru, localizat în sudul Carpaților Orientali (mai precis în Carpații de Curbură) și înconjurat aproape în totalitate de municipiul Brașov. Muntele este alcătuit în principal din formațiuni calcaroase formate în urma procesului de încrețire a scoarței terestre. Înălțimea maximă atinsă este de 960m (după unele surse 995m), la aproape 400m deasupra orașului. Mare parte a sa (150 ha) este instituită ca rezervație naturală de tip florisitc, faunistic și peisagistic; corespunzătoare categoriei a IV-a IUCN. Aceasta
Tâmpa () [Corola-website/Science/303239_a_304568]
-
iederă), pe tulpini subterane (rizomi, bulbi), la nivelul nodului de înfrățire (graminee), pe ramuri (" Ficus") sau pe frunze ("Bryonia"). Însă rădăcinile pot fi împărțite și în următoarele feluri: - Aeriene Rădăcinile sunt structuri vegetale subterane sau aeriene compuse în principal din scoarță (la exterior) și din țesut parenchimatic (la interior). Rădăcinile groase seamănă cu structura ramurilor plantelor lemnoase, întrucât de la nivelul principal al rădăcinii se formează structura de bază a tulpinii și, prin extensie, a crengilor. Rădăcinile mici, ale plantelor ierboase, de
Rădăcină () [Corola-website/Science/303370_a_304699]
-
ierboase, de exemplu, sunt acoperite numai de un rizoderm (numit și epidermă radiculară). Vârful rădăcinii se termină cu apexul. Interiorul rădăcinii este ocupat în majoritate de cilindrul central format din parenchim și vasele liberiene și lemnoase. La exterior se remarcă scoarța, perii absorbanți. Perii absorbanți preiau apa și sărurile minerale din sol pe care le transferă către celulele din interior. Aceste substanțe nutritive ajung în vasele lemnoase de unde sunt purtate către restul structurilor plantei, până la frunze. Aici au loc procese biochimice
Rădăcină () [Corola-website/Science/303370_a_304699]
-
fatale). "Asclepias" este toxică pentru vite. Rădăcinile de "Rauvolfia serpentina" conțin rezerpină cu acțiune sedativă și hipotensivă. "Strophanthus" contine glicozide cardiotonice (strofantină) și alte principii active cu importanță în practica medicala. "Nerium" (oleandru) se cultivă ca plantă decorativă; frunzele și scoarța, precum și lemnul acestui gen sunt otrăvitoare; conțin glicozizi cardiotonici. Din "Catharanthus roseus" se obțin medicamente antileucemice: vincristina și vinblastina. Latexul din "Plumeria" este folosit în tratamentul durerilor de dinți. Latexul unor specii din genurile "Landolphia", "Clitandra", "Cryptostegia", "Hancornia", "Urceola" se
Apocynaceae () [Corola-website/Science/303422_a_304751]
-
secundară, ca rezultat al adaptării ulterioare la condițiile de mediu. Din această subclasă fac parte ordinele: "Trochodendrales", "Hamamelidales", "Urticales" ("Morales"), "Cassuarinales", "Fagales", "Myricales", "Juglandales". Cuprinde plante lemnoase sau erbacee, cu flori (de obicei unisexuate) grupate în inflorescențe cimoase, amentiforme. În scoarță au canale laticifere și fibre elastice. Fructele sunt achene, samare sau drupe. Arbori cu frunze simple, cu baza evident asimetrică. Florile sunt bisexuate, grupate în cime glomerulare. Fructele sunt samare sau achene. Genul "Ulmus" are florile dispuse pe lăstarii din
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
din regiunea de cîmpie pînă în etajul montan inferior, formînd păduri pure sau în amestec cu alte specii foioase sau de conifere. "F. orientalis" Lipsky (fag de Crimeea) este sporadic prin pădurile din Carpații și Subcarpații Orientali. În medicina populară, scoarța de fag se folosește ca vermifug și ca tonic-amar, precum și ca antidiareic. Genul "Quercus" (stejarul) cuprinde cca. 450 specii, cu o largă răspîndire. Amenții masculi sunt lacși și penduli. Fiecare floare femelă este înconjurată de un involucru care se transformă
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
scurt pețiolate și pe dos cenușii sau cenușii-verzi. în Romînia mai cresc : "Q. dalechampii" Ten. (gorun balcanic), "Q. polycarpa" Schur (gorun ardelenesc), "Q. cerris" L.(cerul). Dintre speciile exotice menționăm: "Q. suber" (stejar de plută), "Q. ilex" (stejar de stîncă). Scoarța de stejar are proprietăți astringerite, hemostatice și antiseptice. Decoctul se poate utiliza extem ca pansament pentru răni supurante și pentru ameliorarea stomatitelor. Castanea sativa Mill. (castanul comestibil) are amenți masculi erecți, iar florile femele sunt grupate cîte trei și înconjurate
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
m, cu niște verucozități pe lăstari. Este o specie pioniera, ce apare mai ales pe versanți însoriți, în regiunea de deal și de munte. Frunzele tinere și mugurii conțin polifenoli, cu proprietăți diuretice. Favorizează eliminarea acidului uric și a colesterolului. Scoarța este utilizată în stări febrile, gută, ca diuretic și ca stimulent al poftei de mîncare. B. nana L. (mesteacănul pitic) crește în țurbării oligotrofe (sfagnete), în jud. Suceava și Harghita. Genul Alnus (arinul) are fructe cu bractee cinci lobată și
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
emarginate și lăstarii tineri viscid-lipicioși. Crește în luncile rîurilor din regiunile de cîmpie și deal. A. incana. (arinul alb) are frunze acuminate, se întîlnește în lungul pîraielor din zona colinară și montană (din etajul fagului pînă în cel al molidului). Scoarța de arin se utilizează empiric ca febrifug și tonic iar frunzele se folosesc sub formă de cataplasme, ca galactofug la sfîrșitul lăuziei. Arbori sau arbuști cu flori unisexuate, dispuse monoic. Florile anemofile sunt grupate în amenți: cele mascule nu au
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
baza cordată și marginea neregulat dublu-serată. Înflorește înainte de înfrunzire. Fructele sunt grupate (1-4), fiecare avînd la bază un involucru fructifer sub formă de cupă. Semințele sunt comestibile, iar frunzele au utilizări medicinale, ca hemostatice, antihemoragice (cresc rezistența capilarelor) și dezinfectante. Scoarța are utilizări în febra intermitentă, iar fructele se recomandă ca antianemice. Carpinus betulus L. (carpen) este un arbore de cca 20-25 m înălțime, comun în pădurile din zona silvostepei pînă în etajul fagului (uneori este specie dominantă, dar rar formează
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]