4,117 matches
-
necesar pentru différance, dar în același timp este chiar différance pentru care un remediu trebuie găsit" (Barbara Johnson, "Writing", în Frank Lentricchia, Thomas McLaughlin (eds.), Critical Terms for Literary Study, p. 45, [s. a.]). 291 Un exemplu de concentrare a caracteristicilor scriiturii este dat de textul "Signature Événement Contexte" din Limited Inc., Éditions Galilée, Paris, 1990, lucrare ce conține și disputa Derrida Searle, care are drept temă proiectul performativului la Austin. 292 Rorty (A se vedea Richard Rorty, Pragmatism și filosofie post-nietzscheană
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
filosofia trebuie să se înscrie într-o direcție argumentativă, filosofi precum Derrida sau chiar Heidegger par a ține de o fază pregătitoare, situată înaintea adevăratei filosofări, fiind considerați doar "profetici". O critică dură care a vizat în special conceptul de scriitură a fost realizată de Sylvain Auroux, care aduce informația conform căreia numele de gramatologie a mai fost utilizat înaintea lui Derrida de către Gelb, autor care intenționa să demonstreze caracterul pictografic al scrierii. Structura logică a argumentării care vrea să susțină
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de discursuri, ci amestecuri al căror grad de "filosoficitate" sau de "literaritate" depinde de fiecare dată de definiția și de forma de identitate elaborată în funcție de cadrele propuse într-o epocă dată și în funcție de remanierile suportate de aceste cadre în actul scriiturii". Afirmația ni se pare pertinentă și aduce în cadrul discuției, pe lângă ideea de dominantă discursivă, și pe aceea a condițiilor de producere a discursurilor, care pot fi externe (norme deja instituite social, larg acceptate de către o comunitate în ceea ce privește activitatea discursivă) și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și aduce în cadrul discuției, pe lângă ideea de dominantă discursivă, și pe aceea a condițiilor de producere a discursurilor, care pot fi externe (norme deja instituite social, larg acceptate de către o comunitate în ceea ce privește activitatea discursivă) și interne (instituite în însuși demersul scriiturii, care poate adapta și transforma normele discursive general acceptate). 320 Dominique Maingueneau, Discursul literar. Paratopie și scenă de enunțare, p. 69. 321 Søren Gosvig Olesen, "Filosofia franceză mai recentă", în Anton Hügli, Poul Lübcke (coord.), Filosofia în secolul XX, vol
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
capul cititorilor care nu sunt de formație științifică, fără a ține cont de pertinența sau de sensul lor. Nu afirmăm nicidecum că acest lucru invalidează restul operei lor, asupra cărei validități suntem agnostici". Se pare că Baudrillard ar fi apărat scriitura postmodernă bazându-se pe opoziția dintre stilul argumentativ al culturii anglo-saxone și stilul interpretativ, dominat de jocuri de limbaj, al culturii franceze (Sokal și Bricmont precizează că justificările lui Baudrillard au fost transpuse de către Pascal Bruckner în "Le risque de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în Mots de passe, pp. 21-25, în care schimbul simbolic este reafirmat ca loc al reversibilității termenilor. 415 Jean Baudrillard, Celălalt prin sine însuși, p. 62. 416 De notat, pe de o parte, modalitatea în care conviețuiesc cu succes în scriitura unui autor paradigme opuse, pe care el le investește deopotrivă cu putere explicativă, iar, pe de altă parte, că această poziționare, printre altele, i-a adus și atributul de "maniheist". 417 Jean Baudrillard, Le crime parfait, Galilée, Paris, 1995, p.
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
556 Jean Baudrillard, La pensée radicale, pp. 20-21. 557 Jean Baudrillard, Marc Guillaume, Figuri ale alterității, p. 53. 558 Ludwig Wittgenstein, Caietul albastru, trad. de Mircea Dumitru, Mircea Flonta, Adrian-Paul Iliescu, Editura Humanitas, București, 1993, p. 69. 559 Jacques Derrida, Scriitura și diferența, p. 377. 560 Jean Baudrillard, La pensée radicale, p. 34. 561 Michel Foucault, Ce este un autor?, p. 35. 562 Jean Baudrillard, Celălalt prin sine însuși, p. 44. 563 Jacques Derrida, Diseminarea, p. 11. 564 Jean Baudrillard, La
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
1990-1995 (Galilée, Paris, 1995, p. 42): "A schimba datele lumii reale. În loc de a lucra inutil asupra realității, a face să intervină mecanismele de comutare dintre vis și realitate, dintre real și iluzie". 566 Baudrillard însuși amintește de două forme de scriitură: "cea care aglomerează și construiește totalități și cea care, dimpotrivă, dispersează, atentă la detalii. Aceeași muncă asupra detaliului, fragmentarului, în scriitura aforistică sau în fotografie..." (D'un fragment l'autre. Entretiens avec François L'Yvonnet, p. 37). Este ușor să
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
mecanismele de comutare dintre vis și realitate, dintre real și iluzie". 566 Baudrillard însuși amintește de două forme de scriitură: "cea care aglomerează și construiește totalități și cea care, dimpotrivă, dispersează, atentă la detalii. Aceeași muncă asupra detaliului, fragmentarului, în scriitura aforistică sau în fotografie..." (D'un fragment l'autre. Entretiens avec François L'Yvonnet, p. 37). Este ușor să recunoaștem privilegierea celui de-al doilea tip de scriitură, precum și încadrarea propriei sale scriituri aici. 567 David Harvey, op. cit., p. 354
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
care, dimpotrivă, dispersează, atentă la detalii. Aceeași muncă asupra detaliului, fragmentarului, în scriitura aforistică sau în fotografie..." (D'un fragment l'autre. Entretiens avec François L'Yvonnet, p. 37). Este ușor să recunoaștem privilegierea celui de-al doilea tip de scriitură, precum și încadrarea propriei sale scriituri aici. 567 David Harvey, op. cit., p. 354. 568 Douglas Kellner, Cultura media, p. 351. 569 Barry Sandywell, "Forget Baudrillard?", p. 136. 570 Bryan S. Turner, "Baudrillard for sociologists", în Chris Rojek, Bryan S. Turner (eds
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
detalii. Aceeași muncă asupra detaliului, fragmentarului, în scriitura aforistică sau în fotografie..." (D'un fragment l'autre. Entretiens avec François L'Yvonnet, p. 37). Este ușor să recunoaștem privilegierea celui de-al doilea tip de scriitură, precum și încadrarea propriei sale scriituri aici. 567 David Harvey, op. cit., p. 354. 568 Douglas Kellner, Cultura media, p. 351. 569 Barry Sandywell, "Forget Baudrillard?", p. 136. 570 Bryan S. Turner, "Baudrillard for sociologists", în Chris Rojek, Bryan S. Turner (eds.), Forget Baudrillard?, p. 82. 571
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
1984. ----------------------------------------------------------------------- DISCURSUL FILOSOFIC POSTMODERN Cuprins 2 1 Cuvânt înainte Introducere O posibilă "arheologie" a postmodernismului Disputa dintre moderni și postmoderni DISCURSUL FILOSOFIC POSTMODERN Discurs și retorică în postmodernism Baudrillard și postmodernismul Hiperrealitate și simulare O strategie neconvențională seducția Strategii ale scriiturii baudrillardiene Filosofia postmodernă o filosofie autofagă? Bibliografie Abstract Résumé
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
am pus-o, recitind Îngălbenitele stihuri ale lui Ienăchiță Văcărescu sau Conachi, este dacă acești poeți de ocazie aveau sau nu o conștiință a scrisului. Întrebarea se repetă și În celelalte cazuri. Conștiința scrisului antrenează, de regulă, o experiență a scriiturii, termen, iarăși, imposibil pentru mulți. Cum se manifestă ea la poeții care scriu pentru „trebuințele” lor și rareori (și mult mai tîrziu) pentru a fi cunoscuți, citiți, comentați...? Poetul de la Începutul secolului al XIX-lea n-are Încă ambiția de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
are sentimentul obstacolelor. Opera literară iese din tîmpla acestui Heliade sintetic, cu o ideologie care se Întinde de la socialismul utopic la umanitarismul evanghelic, cu o retorică formată din alte retorici, spirit complex și confuz, În același poem, În spațiul aceleiași scriituri. * Dificultatea de a-i desface discursul pentru a-i determina felul special de a se apropia de obiectul liric (care la Heliade se confundă cu obiectul cultural) vine și din teribilul retorism al versului. Poemul este adesea un discurs În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Își pierd, cel puțin pentru un moment, prospețimea și claritatea, Însușirile lor fundamentale. Urmează un vers teribil: „Plecăm pe cărări netezi și foarte-ntortochiate”, demn de Heliade. Netezi și-ntortochiate totodată arată, În confuzia gramaticii, o confuzie mai mare, posibila În ordinea scriiturii: sentimentul informului și, simultan, imperios, nevoia de ordine, spaima de rătăcire. Este spaima omului clasic de a părăsi „drumul rației” ( Poema didactică după Boileau și Horațiu) și spaima, mai adîncă; de a trăi mai mult timp Într-o lume care
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nuanțat materială. Oroarea de natura sălbăticită găsește imagini mai convingătoare decît iubirea de reliefurile Însorite, exotice. Literatura ia naștere, așadar, În spațiul protejat al căminului: spațiul de Întîlnire și conciliere Între o reverie (o evaziune eșuată) și o agresiune materială. Scriitura, despre care Alecsandri nu face nici o referire exactă, reprezintă Împăcarea dintre cele două elemente (spații) aflate la extremitățile sensibilității lui poetice. Versul domolește agresiunea iernii și dă oarecare consistență visului. „Retras În pace”, Într-o fecundă singurătate, cu rănile Închise
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
precisă și un scop ce nu este ascuns: vor să cucerească inima unei femei ce nu se lasă cu una cu două cucerită. Sau să Întărească un sentiment deja acceptat, să corecteze o eroare, să Îmblînzească o ființă recalcitrantă etc. Scriitura erotică are, la acest prim nivel, trei funcții: eliberează sufletul de o mare tensiune interioară, comunică pasiunea și, cea mai importantă dintre ele, seduce obiectul erotic. Toate acestea se Împlinesc dacă poemul place. Cu alte cuvinte, dacă lîngă funcțiile practice
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
din versurile citate mai jos că auzul nu Înșală pe stihuitor, dar obiceiul limbii s-a schimbat Între timp. Rămîne simțirea (patima) nediminuată, neintimidată de potopul de nenorociri căzute pe capul ei. Ea inventează mereu poezia, Întemeiază ființa, provoacă scrisul. Scriitura nu este, la Conachi, gratuită, poetul nu scrie niciodată (cel puțin așa spune) pentru „pricini străine”. N-are spor, mîna se oțărăște, mintea se Îngreuiază: „Ah, scrisul (s.n.) nu-mi sporește decît numai către tine MÎna mea se oțărăște a-nsămna
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lor, constituie un singur, neîntrerupt monolog. Un discurs lung, o confesiune eliberatoare. O eliberare care-l duce Însă mereu, se va vedea, pe marginea prăpastiei. A trăi la hotarul neantului a devenit pentru poetul erotic un mod obișnuit de existență. Scriitura erotică are și asemenea implicații neprevăzute de ingeniosul, rafinatul, prefăcutul stihuitor. Amărăciunea, priveliștea morții, chinul mistuitor dau o stare favorabilă scrisului. Numai de la un anumit grad de jale Conachi pune mîna pe pană. Liniștea, bucuria sufletului nu par a-i
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fac... că și ceriul și pămîntul de s-or strămuta, Zulnie, eu nu mi-oi schimba cuvîntul”). Traduse În gramatica afecțiunii, timpurile lui Conachi sînt următoarele: prezentul (timpul durerii, al absenței, al fugii; timpul bocetului, timpul prefăcătoriei, seducției și timpul scriiturii); trecutul, care, de regulă, este timpul petrecerii și al plenitudinii, timpul la care a fost redactat (rostit) jurămîntul de vasalitate; timpul memoriei, timpul martorilor; În fine, viitorul, timpul, cum ziceam, al marilor promisiuni, timpul prin care vorbește eternitatea și se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Mai aproape de Orient, primii noștri poeți caută unicitatea (esența metafizică a feminității) În varietate. Cu alte cuvinte: o biografie lirică Într-un număr fără capăt de experiențe erotice. Culmea e că reușesc. Zulnia este Isolda unui Don Juan pe care scriitura (voința de mitizare) Îl transformă Într-un Tristan, Carnavalul de nume feminine nu ne mai sperie. Poezia l-a purificat și l-a fixat pe insațiabilul Don Conachi... Mai dificilă este situația lui Anton Pann care, Într-o adiată dorea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și ale euforiei. O erotică enervant Îngerească. Erosul galant. Steluța și Rodica. Retorica peisajului, peisajul retoricii. Impresionism poetic? Retorica poemului epic (Dumbrava roșie). Aripa pătată de noroi a Îngerului. X. Spitalul amorului. 1. Apariția conștiinței erotice și nașterea conștiinței lirice. Scriitura erotică și funcțiile ei. Dragostea ca excitant al expresiei. 2. Conachi și preocuparea de a cuprinde noima amorului. Cele două firi ale amorului. Tema fatalității erosului. „Urgiile” și „bețiile” iubirii după Anton Pann și alții. 3. Amorul și prieteșugul. Simpatia
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
livresc ("bergottismul") sau pe acela realist- mimetic (Marcel învață să "picteze" invizibilul) într-o sinteză superioară, pe fondul unor experiențe revelatoare, transfigurate în limbajul sugestiilor și temelor muzicale (sonata lui Vinteuil, compoziția contrapunctică) și într-un "stil" aluvionar, ce corporalizează scriitura și mărturisește calitatea esențială a viziunii. Apoi, la Proust, filonul autobiografic nu era transpus literar în manieră memorialistică, ci numai ca document psihologic susceptibil de a furniza materia primă a unei opere de ficțiune, fără legătură cu biografia scriitorului care
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
literară în romanele lui E. Lovinescu, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2010, vezi capitolul " Ponciful și geneza romanului", pp. 106-110. În opinia exegetei clujene, pe care o justifică și sensul argumentației din paginile de față, "[...] plecând de la clișeu, romancierul întrevede posibilitatea unei scriituri uniforme și în același timp a unei scriituri mecanice, care nu riscă nici un fel de blocaje". 48 Apud Ligia Tudurachi, op. cit., p. 107. 49 Idem, p. 110. 50 "D.E. Lovinescu vorbește Gazetei despre romanul Diana", în Gazeta, an 3, nr.
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Cluj-Napoca, 2010, vezi capitolul " Ponciful și geneza romanului", pp. 106-110. În opinia exegetei clujene, pe care o justifică și sensul argumentației din paginile de față, "[...] plecând de la clișeu, romancierul întrevede posibilitatea unei scriituri uniforme și în același timp a unei scriituri mecanice, care nu riscă nici un fel de blocaje". 48 Apud Ligia Tudurachi, op. cit., p. 107. 49 Idem, p. 110. 50 "D.E. Lovinescu vorbește Gazetei despre romanul Diana", în Gazeta, an 3, nr. 828, 10 dec. 1936 (apud E. Lovinescu, "Sburătorul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]