5,168 matches
-
plus, care avantajează un popor, dar îl și epuizează mai repede. Ritmul accelerat explică istovirea rapidă a culturilor moderne și, într-o oarecare măsură, și a Greciei și Romei. Precipitarea evenimentelor presupune activitatea violentă a unui suflet, pasiunea care-și soarbe substanța din frenezia proprie. Când privim fenomenele succedate în India, în decursul unei istorii milenare, observăm un interval surprinzător între ele, o distanță de timp de-a dreptul uluitoare. Un secol de abia respiră într-un eveniment, iar acesta are
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cum și-l închipuiesc pictorii: zbârcit, hidos, urâcios, ci un Satan frumos, de-o frumusețe strălucită, un Satan mândru de cădere, pe-a cărui frunte Dumnezeu a scris geniul, și iadul îndărătnicia, un Satan dumnezeiesc care, trezit în ceri, a sorbit din lumina cea mai sântă, și i-a îmbătat ochii cu idealele cele mai sublime, și-a muiat sufletul în visurile cele {EminescuOpVII 179} mai dragi, pentru ca în urmă, căzut. pe pământ, să nu-i rămână decât decepțiunea și tristețea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mai linși, diplomații; desfințați rezbelul și nu chemați certele popoarălor decât înaintea Tribunalului popoarălor și atunci Cosmopolitismul cel mai fericit va încălzi pământul cu razele sale de pace și de bine. Judecata acestui june - cam bizară - mă interesă mult și sorbeam, ca să zic așa, vorbele șoptite de buzele sale subțiri și palide. Fața sa devenea din ce în ce mai profundă și mai espresivă și luă un aspect fantastic. Mă lăsam târât de râul lin al cugetărilor sale într-o nemargine de vise. - Nu crede
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
acolo unde - o chema replica ei, astfel încît auzii vocea ei, de-un timbru umed și copilăresc, pătrunzând scena, și publicul ce aplauda entuziasmat la aparința acestui înger pământesc. Eu rămăsesem în genunchi și cu mînile unite după fondal si sorbeam cu tot sufletul meu notele de argint a vocei sale ce veneau până la mine. Eram zdrobit de fericirea mea. Pe când stăteam estaziat, cu capul plecat în pământ, răpit ca de-o suvenire și setos să mai ascult vocea ei, ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Prin straturile de flori roiau fluturii nopții... arborii înfloriți își plecau ramurile îngreunate de flori albe și roza pe frunțile noastre - parfumul îmbătător al primăverei {EminescuOpVII 199} împluse cu suflarea sa răcoare și virgină piepturile noastre, gură-n gură îi sorbeam suflarea, ea, cu genele jumătate închise, nu rezista de fel dezmierdărilor mele melancolice... numai luna veghea ca un dulce soare de argint asupra îndelungului nostru amor! A doua zi, sculîndu-mă fericit de pe patul meu cel vârtos de paie și aninîndu-mi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pumni și-mi spălai alături cu izvorul fața care ardea ca de friguri. Luai încă un pumn de apă și mi-l turnai în sân, care ardea, fundul apei se turbura și deveni sângerat, mă aplecai pe suprafața ei și sorbii în sorbituri lungi din apa turburată cu sângele lui, apoi băgând amândouă mînile în izvor, scosei capul lui Ioan și-l ridicai în lumina soarelui spre a mă uita lung și cu durere la el. Il așezai în mormânt asupra
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
recapăt putere asupra simțurilor mele crude... Ea râse tare, s-aruncă în brațele lui, îl răsturnă într-un jilț, îi încleștă grumazul și-ncepu să-i netezească părul, își puse gura deschisă pe ochii lui, parec-ar fi voit să-i soarbă, îi netezi fruntea, îl sărută... O voluptate nespusă îi cuprinse tot corpul... inima lui tremura... era slab, ar fi voit să moară în acel moment... - Ai milă de mine, rugă el cu glasul muiat, ai milă de mine... Ea se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
s-o știi, s-o știi... Mă prind de tine ca iedera de stejar până ce corpul tău se va usca în îmbrățișările mele cum stejarul se usucă supt de rădăcinele iederei... Te nimicesc, voi să-ți beau sufletul, să te sorb ca pe o picătură de rouă în inima mea însetată... îngere! Ea-l înlănțui cu brațele și cu picioarele... îl strângea tare la piept, ca și când ar fi voit să-l sferme... ca și când n-ar fi voit ca pieptul ei să
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
raze slabe pe vioriul părete ornat cu flori de argint, pe cerul violet al patului garnit cu broderii albe și fine; frumoasa statuă vie se urcă în patul ei ca Susana în baie și bietul băiat se așeză lângă ea sorbind-o cu ochii și mîngîindu-i sânul. Ea zâmbea mereu, cuprinsă ca de un vis ceresc, se-ntindea leneș în patul ei moale și-i șoptea foarte încet: - Ce băiat cuminte și dulce ești tu și cum te-am iubit din
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vântul vâjia prin crăpăturile podului și a porților, ascuțit și monoton. în molateca căldură a camerei lui, Cătălin ședea cu țigara aprinsă, cu o ceașcă de cafea neagră înaintea lui, formând cu gura inelușe din fumul țigării, scuturîndu-i cenușa și sorbind c-o lene voluptuoasă din licuarea dulce și neagră ce sta-naintea lui. Îi era somn, dar lenea-i era atât de dulce încît o prefera somnului, inferior Ar fi dat mult ca {EminescuOpVII 297} natura să eternizeze acea dispozițiune
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ce pretind acești hipnotizatori c-ar fi făcut cu pacienții lor. Afirmă că au izbutit să inducă unor persoane senzația de îngheț sau de arsură. Un alt pacient a fost obligat să bea o cană cu oțet, convins fiind că soarbe o cupă cu șampanie. Un altul ia coada măturii drept o femeie superbă și așa mai departe. În timpul demonstrațiilor publice se sugera pacientului că personalitatea lui s-a transformat în cea a unui sugar, a unei femei gătindu-se pentru
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
tradițional locuința" sau "legături de mult timp, puternice și durabile", sau "stabilite de numeroase generații". Danemarca menționează minoritatea germană din Sudul Jutlandei, dar include și cerința cetățeniei. Germania procedează la fel și enumeră, ca minorități naționale, pe cea daneză și sorbii care au cetățenia germană. Totodată, Germania declară aplicarea Convenției și cu privire la membrii grupurilor etnice care-și au tradițional reședința în Germania, și anume frisianii care au cetățenia germană și sinti și romii care au cetățenia germană. Olanda menționează numai pe
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
simțul creației. Dragostea și poezia constituie un binom binecunoscut. Cumpătatul părinte dă semne de nerăbdare. Erosul deșteaptă În el acel nesațiu sacru față de obiect, nesațiu pe care-l Întîlnim și În alte Împrejurări: „Și-n sacra mea ardoare ferice voi sorbi...” O imaginație mai bogată aduce Zburătorul, capodopera lui Heliade după opinia aproape unanimă a criticii literare. Că balada are valoare deoarece analizează „psihologia personajului” (D. Popovici) este discutabil. „Psihologia” este, aici, starea de criză erotică, individualizată prin cîteva semne ce
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
revarsă din fragede cupe vapori de parfumuri („prefumul voluptății În aer revărsase”), portocalul parfumează „linul vînt”, În fine, sinul, suspinător și totdeauna dulce În poezia lui Bolintineanu, se topește În „noaptea parfumată”. Marea este principalul furnizor de substanțe adorate: Conrad soarbe cu nesaț „parfumu-ți dulce” și-și spală gîndurile negre În efluviile aromitoare ce Însoțesc voiajul său În jurul insulelor grecești. Toate corpurile din cele trei universuri (uman, vegetal, animal) exală parfumuri dulci și efectul lor imediat este dezmierdarea. „Sorbirea” deschide poarta
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
al cării sîn curat E liberă gîndirea ca valul tău spumat. De cîte ori suspinul și lacrimele mele S-au mestecat cu vîntul și valurile tele! De cîte ori pe sînu-ți sau dupe-un nalt granit, Privind cu voluptate coprinsu-ți aurit, Sorbind prefumu-ți dulce și legănîndu-mi dorul, N-am revărsat eu lacrimi ce-mi inspirase-amorul.” Bolintineanu amestecă, aici și pretutindeni, discursurile, amestecînd temele: erosul, politicul, morala și sensibilitatea la elementele transparente, purificate, aiurate. Tema azurului este, dealtfel, cea mai răspîndită În versuri
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
șerpi ascunși În găuri, De toate-acele feare povestice, de pradă, Ce luna giulgiuiește cu alba ei zăpadă, Copacii Întind brațe, amenințătoare, Nălțînd pe toată culmea cîte-o spînzurătoare Și stîncile, fantasme pleșuve, mute, oarbe Deschid largi, negre peșteri menite de a soarbe În umbra lor adîncă și de misteruri plină Pe omu-mpins de soartă a pere din lumină.” Pădure obscură, stînci, peșteri ca niște imense ventuze, cărări Întortocheate, neguri groase - iată o suită de figuri ale fricii, elemente (cum zice Bachelard) ale
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
La terre et les réveries de la volonte) că ne Învață limbajul durității, are În poemul lui Alecsandri semnele agresivității primitive. N-are vedere, nu are limbaj. Orgoliul (alt atribut literar) Îi lipsește. Complicitatea elementară („deschid largi, negre peșteri menite să soarbă...”) este condiția ei morală. Obiect prin excelență romantic, simbol al semeției, element provocator În peisaj, stînca, deposedată de aceste Însușiri, este În poemul lui Alecsandri un obstacol - capcană Într-un vast labirint infernal. CÎtă vreme există lumină (soare) și hotare
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
geografie fabuloasă, o deschidere enormă a imaginației. Locul focului este luat de mîndrul soare: „În tine cred, o! soare, de tine-mi este dor, Prin cunoscut-am văpaele iubirei, Cu tine-am fost tovarăș pe cafea fericirei, În tine-am sorbit viața, În tine vreau să mor!” Soarele, invocat des, primește toate atributele de preț. E falnic, e dulce, voios, rolul lui este să dea lumină și căldură, două dintre condițiile fecundității. Toate imaginile din Pastelurile primăverii și verii nuanțează această
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dispoziție dimineața, În „faptul zilei” ori noaptea. Se prefigurează, Întîi, În Pasteluri un poet al matinalului: „Ziori de ziuă se revarsă peste vesela natură, Prevestind un soare dulce cu lumină și căldură, În curînd și el apare pe-orizontul aurit, Sorbind rouă dimineții de pe cîmpul Înverzit.” (Dimineața) „Aburii ușori ai nopții ca fantasme se ridică Și, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despică. RÎul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur Ce În raza dimineții mișcă solzii lui de aur.” (Malul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să le ofere acelor tineri, la fel de osteniți precum fiul său, care nu-și făcuseră decât datoria, după cum primiseră ordinul. Asigurați-l pe Episcop că peste două zile mă voi prezenta în fața Sfinției Sale. Tată și fiu nu mai conteneau să se soarbă parcă din priviri în tăcere; dinaintea vetrei aprinse, pe care fierbea oala cu fasole, aceeași pe care Tommaso o știa de copil, vorbiră de câte-n lună și-n stele, de noii veniți pe lume, de cei ce muriseră, de
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
dreptul să te simți singur, ca să nu mai existe nicio cale spre împăcare. Când ne-au scos prima oară la soare, parcă mi-a turnat cineva cu găleata lumină pe creștet. Mă dureau ochii, pupilele se îngustaseră, abia reușeau să soarbă atâta lumină. Ochii mi se micșoraseră ca un stomac împuținat, care nu mai primea decât un pumn de mâncare. M-am frecat pe brațe, pe obraji cu lumina aceea, de parcă m-aș fi spălat cu apă de la fântână. Și tot
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îi împinse capul, strângându-se în jurul gâtului, ca o pungă de plastic în care aerul se împuținează. Bătrânul trase adânc aer în piept, dar tot mai neputincios, până când masca i se lipi de față, îi astupă nările și gura care sorbea zadarnic din aerul împuținat. Atunci bătrânul deschise ochii din nou și insipiră adânc, buimac, ca ieșit dintr-o cameră înecăcioasă. — Ce ți-am spus ? șuieră Vocea. Întotdeauna am dreptate în ce vă privește pe voi, nemernicilor. Credeai că ai scăpat
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
însă nu mai creșteau. Se simțea ca fiind și înăuntrul, și în afara sa, ochiul care creștea în el avea un fel de a vorbi cu ochii ceilalți care-l priveau de peste tot. Hrana era o mângâiere, orice atingere era sățioasă. Sorbea prin toți porii, la fel și respira, totul era în apă, și aerul, și mâncarea, și zburdălnicia. Nu era chiar tăcere, lumea din jur pulsa, ca o legănare, cineva îl ocrotea, nu-i spunea niciun cuvânt, nu era nevoie, pentru că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
stelele se făcuseră puzderie. Lumea se acoperise cu o lumină nouă care o găsea tot nepregătită. Rada se aplecă și atinse cu palmele țărâna din jurul trunchiului de mesteacăn. Era uscată și se sfărâma între degete. Stropii de pomenire pământul îi sorbise de parcă nici n-ar fi fost. Dincolo de lumea de dincolo — ăl mai puternic ajunge în vârf, zise Pârnaie, privind cu mâna streașină la ochi. El e ultimul care moare. — Tii, băga-mi-aș ! se iți Chisăliță pe lângă subțioara lui. N-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
la cheia ușii de sus și se urca pe un scaun. Sculptura lui cu ecusoane, frunze și volute era înrudită cu aceea a pupitrelor și jețurilor din bisericile baroce occidentale, mai frenetică totuși, de un țesut indiscernabil. Atenția musafirilor, care sorbeau fie ceai, fie cafea, era îndreptată asupra unei alte mobile de lemn. Aceasta era un pendul, extravagant ca tot interiorul lui Saferian. Un artist francez îl construise pentru un bogătaș din Siria, făcând toate hatârurile cumpărătorului, fără a putea să
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]