KorAP: Find »[drukola/base=strămoș & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...159 160 161 ...287 >

7,161 matches

Corola-publishinghouse/Science/1670_a_2912

Titulescu vedea în Liga Națiunilor, o “tribună” de la care toate statele, indiferent de forța economică și militară, săși poată expune punctul de vedere în legătură cu anumite chestiuni care priveau comunitatea internațională. Putem considera, pe bună dreptate, Liga Națiunilor ca fiind un “strămoș” al Organizației Națiunilor Unite, creată în 1945. Lucrarea de față își propune să analizeze, în special, trei repere importante ale activității titulesciene în cadrul Ligii Națiunilor, evidențiate de titlurile capitolelor III, IV și V. Pentru documentare am considerat necesar să recurgem

Titulescu și Liga Naţiunilor Trei momente semnificative by Marius Hriscu (2010) [Corola-publishinghouse/Science/1670_a_2912]
combat Pactul celor Patru n-a fost un sentiment antiitalienesc, ci un sentiment profund național. Dacă Mussolini ar fi fost român, ar fi făcut ca mine. N-am luptat pentru a readuce gloria Romei, ci pentru a păstra românilor pământul strămoșilor lor. N-am luptat ca adversar al Romei ci ca descendent al ei” . Se sfârșea astfel I.Ciupercă, N. Titulescu și rolul puterilor mici în viața internațională contemporană în Titulescu printr-un eșec tentativa marilor puteri de a-și subordona

Titulescu și Liga Naţiunilor Trei momente semnificative by Marius Hriscu (2010) [Corola-publishinghouse/Science/1670_a_2912]
Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653

adaptată la ambianță mai bine decît primatele. Nici poziția (verticală, nici eliberarea mîinilor și mînuirea instrumentelor, semne ale nașterii intelectului utilitar, nu l-ar distinge definitiv de animalitate. Omul din Neanderthal nu este încă un veritabil om, chiar dacă el este strămoșul omului. Primul om apare în epoca renului (Magdalenian). Ceea ce îl definește ca om nu este apariția conștientului, ci nașterea conștiinței: funcția supraconștientă, adaptarea nu numai la mediu, ci și la sensul vieții: viziunea unui univers al spiritului (deși viziunea aceasta

Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel (2002) [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
lumii de dincolo, care se pot întrupa și cobori din nou pe pămînt ca să-și ducă la bun sfîrșit intențiile, manifestîndu-se binevoitor sau ostil. Pentru a-și asigura bunăvoința defuncților, cei vii trebuie să aibă în continuare contacte agreabile cu strămoșii lor morți, să continue să-i hrănească și să-i îmblînzească prin sacrificii. Există dovezi istorice că expresia magică a misterului morții, CULTUL STRĂMOȘILOR, poate fi întîlnită la cele mai primitive popoare; el se află la originea religiilor și nu

Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel (2002) [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
Pentru a-și asigura bunăvoința defuncților, cei vii trebuie să aibă în continuare contacte agreabile cu strămoșii lor morți, să continue să-i hrănească și să-i îmblînzească prin sacrificii. Există dovezi istorice că expresia magică a misterului morții, CULTUL STRĂMOȘILOR, poate fi întîlnită la cele mai primitive popoare; el se află la originea religiilor și nu poate lipsi la nici un popor, oricît de primitiv ai fi el, pentru că este centrul de cristalizare al vieții sociale și culturale. Omul hoardelor și

Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel (2002) [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
morții. Încă în epoca preistorică și premitică a animismului, spaima față de moarte s-a aflat la originea unor credințe religioase inseparabil legate de imperativul etic. Prima imagine a unei divinități a fost strămoșul-tată divinizat după moartea lui. Potrivit credinței animiste, strămoșii mai ales Patriarhii triburilor (ai caror membri erau cu toții uniți prin legături de rudenie) continuau după moartea lor să ducă o viață trupească și spirituală în lumea de dincolo, de unde își supravegheau intenționat copiii, membrii tribului. Strămoșul-tată divinizat și imortalizat

Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel (2002) [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
caror membri erau cu toții uniți prin legături de rudenie) continuau după moartea lor să ducă o viață trupească și spirituală în lumea de dincolo, de unde își supravegheau intenționat copiii, membrii tribului. Strămoșul-tată divinizat și imortalizat reprezenta personificarea idealului etic. Imaginea strămoșului defunct înzestrat cu toate virtuțile (forțele sufletului) supraviețuia în memoria fiecărui membru al tribului și exercita astfel o influență sugestivă supraconștient motivantă asupra vieții fiecăruia (recunoscută ca fiind efemeră). Unii printr-o credință comună, membrii tribului trebuiau să se dovedească

Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel (2002) [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
cu toate virtuțile (forțele sufletului) supraviețuia în memoria fiecărui membru al tribului și exercita astfel o influență sugestivă supraconștient motivantă asupra vieții fiecăruia (recunoscută ca fiind efemeră). Unii printr-o credință comună, membrii tribului trebuiau să se dovedească demni de strămoșii divinizați în speranța că după moarte vor putea fi și ei admiși în lăcașul celest. Imperativul etic supraconștient motivant și legat de imaginea strămoșului-tată divinizat, avea însă pentru omul primitiv al epocii animiste o semnificație foarte precisă. Animismul este credința

Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel (2002) [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
era înconjurat din toate părțile de amenințări mortale, reclamînd frecvent sacrificiul vieții în luptele împotriva triburilor dușmane, a animalelor monstruos periculoase, ca de exemplu bizonii pe care tribul trebuie să-i vîneze ca să-și asigure hrana de zi cu zi. Strămoșul era divinizat deoarece era animat mai curind de curajul de a muri trupește decît sufletește. Fuga de pe cîmpul de luptă și chiar cel mai mic semn de lașitate era contiderată ca o dovadă a intențiilor rele secrete, care duc la

Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel (2002) [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
decît sufletește. Fuga de pe cîmpul de luptă și chiar cel mai mic semn de lașitate era contiderată ca o dovadă a intențiilor rele secrete, care duc la preferarea plăcerilor vieții trupești supraviețuirii "sufletului nemuritor". Legenda relatează faptele fabulos idealizate ale strămoșilor. Fiii trebuie să se supună din generație în gene-Itție actelor de voință ale strămoșilor, povestite și, în cele din urmă, ipostaziate de legende, pentru a intra la rîndul lor după moarte în legenda nemuririi. Cultul animist al strămoșilor divinizați constituie

Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel (2002) [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
lașitate era contiderată ca o dovadă a intențiilor rele secrete, care duc la preferarea plăcerilor vieții trupești supraviețuirii "sufletului nemuritor". Legenda relatează faptele fabulos idealizate ale strămoșilor. Fiii trebuie să se supună din generație în gene-Itție actelor de voință ale strămoșilor, povestite și, în cele din urmă, ipostaziate de legende, pentru a intra la rîndul lor după moarte în legenda nemuririi. Cultul animist al strămoșilor divinizați constituie baza religiozității. Strămoșul-tată divinizat de animism va deveni în epoca mitică Tatăl-Spirit, Dumnezeu-Tatăl, toate

Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel (2002) [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
idealizate ale strămoșilor. Fiii trebuie să se supună din generație în gene-Itție actelor de voință ale strămoșilor, povestite și, în cele din urmă, ipostaziate de legende, pentru a intra la rîndul lor după moarte în legenda nemuririi. Cultul animist al strămoșilor divinizați constituie baza religiozității. Strămoșul-tată divinizat de animism va deveni în epoca mitică Tatăl-Spirit, Dumnezeu-Tatăl, toate ființele omenești fiind fiii Lui, demni sau nedemni, în funcție de intențiile motivante care îi animă. Legendele fabuloase ale animismului sînt prefigurarea poveștilor mitice. În era

Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel (2002) [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
al epocii mitice, TEMELIA BIO-PSIHICĂ, ce caracterizează simbolismul mitic relația esențial evolutivă și mutativă dintre om și animal are deja o importanță fundamentală. Omul primitiv nu se poate încă distinge net de animal. Din punct de vedere biogenetic, animalul este strămoșul omului (totemismul). Concepția animistă reflectă adevărul că ființa umană este descendenta evoluată a animalului, care a pierdut însă siguranța instinctivă, repaosul instinctiv din cadrul sensului vieții (paradisul) și este expusă fricii. Strămoșul animal devine simulacrul magic al divinului, adică opusul spaimei

Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel (2002) [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
de animal. Din punct de vedere biogenetic, animalul este strămoșul omului (totemismul). Concepția animistă reflectă adevărul că ființa umană este descendenta evoluată a animalului, care a pierdut însă siguranța instinctivă, repaosul instinctiv din cadrul sensului vieții (paradisul) și este expusă fricii. Strămoșul animal devine simulacrul magic al divinului, adică opusul spaimei, seninul magic al vieții satisfacute de ea însăși. Divinizarea magică și totemistă a animalului-strămoș (cultura vînătorilor) va fi în cele din urmă înlocuită de divinizarea magică a omului-strămoș, de cultul morților

Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel (2002) [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
a tuturor celorlalți. Imaginațiile concrete, imaginile emise astfel, impresionează psihicul tuturor ISTORIA ESENȚIALĂ A UMANITĂȚII SE DESFĂȘOARĂ PORNIND DE LA BAZA CULTURALĂ. Spaima sacră față de misterul vieții și morții fondează, ca primă formație culturală, celula-mamă a societății: familia care aduce sacrificii strămoșilor. Devenite astfel celule culturale, diferitele familii, unite la rîndul lor prin legături de rudenie, se adună în jurul patriarhului, reprezentant viu al strămoșilor morți și divinizați, care sînt imaginați ca apar-ținînd încă clanului format astfel, asigurîndu-i ajutor și protecție (matriarhatul nu

Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel (2002) [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
sacră față de misterul vieții și morții fondează, ca primă formație culturală, celula-mamă a societății: familia care aduce sacrificii strămoșilor. Devenite astfel celule culturale, diferitele familii, unite la rîndul lor prin legături de rudenie, se adună în jurul patriarhului, reprezentant viu al strămoșilor morți și divinizați, care sînt imaginați ca apar-ținînd încă clanului format astfel, asigurîndu-i ajutor și protecție (matriarhatul nu este decît o variantă pe aceeași temă). Toate clanurile sfîrșesc prin a se uni într-un același cult, iar șeful tribului rezultat

Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel (2002) [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
un același cult, iar șeful tribului rezultat din fuziunea clanurilor nu mai este patriarhul, ci magicianul-preot, deținător al formulelor prin care pot fi implorate spiritele bune sau rele, executant al ritualurilor prin mijlocirea cărora se poate intra în contact cu strămoșii morți și divinizați. Temporar domolită de ritualurile tradiționale și de cultul comun, spaima nu va întîrzia însă să-și facă din nou apariția. Cultul creează instituțiile sociale, în măsura în care cultul încremenește în superstiție, instituțiile religioase devin rigide și dogmatizante. Pierzînd sensul

Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel (2002) [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
viziunii lor culturale, ele se dovedesc insuficiente ca să poată conserva viața colectivă. Societatea tot mai numeroasă și influențată cultural de contactul cu triburi străine moravurilor ei nu poate supraviețui decît transformîndu-și instituțiile devenite insuficiente, întrucît fanteziile metafizice referitoare la supraviețuirea strămoșilor și instituțiile cultului sînt cele care au format ansamblul instituțiilor sociale, acestea nu pot exista decît prin noi interpretări dogmatice din ce în ce mai rigid impuse. Cultele se amplifică, iar magicianul primitiv este înlocuit de o întreagă castă de magicieni și sacrificatori. Aceștia

Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel (2002) [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
naturii ambiante (angoasa de a trezi ostilitatea spiritelor proiectate în obiecte). Este important aici să înțelegem perfect evoluția religiozității, care apare deja în era animistă,faptul că intenționalitatea nu este doar proiectată în natura înconjurătoare, ci și mai ales în strămoșul divinizat, care, în calitate de judecător transcendent și supranatural al fiilor conmunității tribale, este un prim semn al divinității judecătoare, simbol comun tuturor mitologiilor. Credințele indiferent de fondul lor imaginativ nu-și pot deocamdată asuma funcția directoare decît dacă prefigurează exigența etică

Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel (2002) [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
spune din cauza păcatului adamic și dacă "moartea" aceasta ar fi însermnat moartea trupului, am fi obligați să credem că, dacă nu ar fi încălcat poruncile lui Dumnezeu, Adam ar fi fost nemuritor. Ar urma că, iertîndu-le fiilor lui Adam păcatul strămoșului lor, Dumnezeu ar fi trebuit să reinstaureze nemurirea pe pămînt. Dar se știe că raționamentul uman este neputincios atunci cînd este vorba despre zdruncinarea unor credințe prea solid înrădăcinate. Ar trebui deci să vedem dacă nu există o dovadă irefutabilă

Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel (2002) [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
toți oamenii, fiul lui Dumnezeu și omul Iisus simbolic divinizat care devine prin aceasta, în comparație cu ceilalți oameni "fiul unic al lui Dumnezeu". Imaginea populară a unui raport de filiație între divinitate și om se pierde însă în negura vremurilor, cînd strămoșul tată era venerat ca divinitate providențială, presupus în mod magic ca supraveghindu-și copiii și indicîndu-le ce trebuiau să facă pentru ca să fie demni de bunăvoința lui. Supraviețuirea stratului magic al extraconștientului își exercită și astăzi influența sugestivă. Ideea de providență

Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel (2002) [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
ale visului colectiv prin care sufletul primitiv, emoționat de misterul morții, a proiectat amintirea tatălui-strămoș în lumea de dincolo. Această imagine metafizică ancestrală a fost justificată prin valoarea sa motivantă bazată pe sugestibilitatea omului primitiv, datorită căreia exemplul idealizat al strămoșului divinizat exercita o influență decisiv motivantă asupra conduitei din timpul vieții. Speranța de unire după moarte cu tatăl-strămoș divinizat și imortalizat avea drept unic sens valabil influența emotivă pe care imaginea unei justiții transcendente a putut să o exercite asupra

Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel (2002) [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
orice semnificația elementului magic pentru a-l izola și a-l putea elimina în final din mitul autentic. Pentru animism, sîngele vărsat putea să aibă o putere magică de răscumpărare și de iertare. În cadrul ceremoniilor magice, omul primitiv oferă sîngele strămoșului divinizat tatălui, pentru a intra în relații de schimb cu el, ca să-i cumpere bunăvoința, pentru ca acesta, bînd sîngele, să învie și, odată înviat, să-l apere. Fără împlinirea sacrificiului, divinitatea-tată ar risca să devină spirit osil, strigoiul-vampir care s-

Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel (2002) [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
atît în ceea ce privește satisfacerea divinității-tată, cît și în ceea ce privește ajutorul acordat de strămoșul-tată, iar credința aceasta a fost atît de sugestivă, încît i-a inspirat omului primitiv ceea ce voia el să obțină prin sacrificiul său: forța de a se arăta demn de strămoși (de Tată). De asemenea, s-a întîmplat foarte frecvent ca sîngele (reprezentare a elanului animant) să nu fie doar oferit, ci chiar băut de preotul-magician și de membrii tribului în vederea realizării comuniunii cu divinitatea-tată. Textele biblice nu mai aparțin epocii

Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel (2002) [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3012

reconstituirea trecutului patriei trebuia să fie de o mult mai mare însemnătate și din acest motiv simte nevoia să reformuleze definiția istoriei pe care o consideră „Glasul semințiilor și icoana vremii trecute” și după formularea lui Karamzin, „testamentul lăsat de către strămoși nepoților, ca să le slujească de tălmăcirea 7 vremii de față și de povățuire vremii viitoare”. În felul acesta, istoria îi apare ca fiind „după Biblie” drept „Cartea de căpetenie a popoarelor și a fieștecărui om îndeosebi”. Scopul lui Mihail Kogălniceanu

MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc (2012) [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3012]