KorAP: Find »[drukola/base=surâde & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...159 160 161 ...169 >

4,202 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829

pe anul respectiv. Primesc o nouă sancțiune. Am luat hîrtia de sancționare în mînă, am plecat spre pavilionul administrativ și am intrat în biroul Brîndușei trîntind ușa, arătîndu-i hîrtia: "Am să te fac s-o înghiți!" "Cum dorești, mi-a surîs ea, dar dacă te atingi de mine aici, în combinat, o încurci. Începînd de la ora cinci, după-amiază, sînt acasă. Cînd ajung, pun de două cafele..." Pilotăm un nou ciclu cu glas scăzut, bătuți de gînduri. În pauză, Vlad tace, privind

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
spre mine, chiar te căsătorești cu Livia? M-ai întrebat și dimineață. De ce? Livia e o femeie practică, Mihai. Crezi că de așa ceva ai tu nevoie? Ți-ar fi ca o ghiulea legată de picior... De care picior? întreb eu surîzînd, dîndu-mi seama că Vlad a înghițit în sec imediat ce a spus cuvîntul "picior". Dacă ghiuleaua va fi la piciorul bolnav, n-o să se cunoască prea mult. Dacă va fi la cel sănătos, abia-mi voi echilibra mersul. Oricum ar fi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
flăcările primei iubiri stinse, vei începe să te distanțezi de ea tot mai mult, între voi interpunîndu-se un zid rece. Și dacă o atrag eu pe Livia de partea mea? Dacă o fac să iubească teatrul? Să iubească literatura... Vlad surîde: Taci, măi Mihai. Tu nu ai îndrăznit nici măcar să o inviți unde locuiești... De unde știi?! tresar, întorcînd privirea mirată spre el. N-am știut, rîde Vlad. Am bănuit, iar tu te-ai dat de gol. Livia! Livia!! exclam eu. Ați

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
tu ai salariul cel mai mic? mă întreabă el, privind în continuare cadranele. Eu am călcat strîmb cînd am venit aici din cauza accidentului de la picior, dar tu, de ce naiba, că ești zdravăn, slavă cerului! Vlad întoarce fața spre mine și surîde. Ar merita să știi cum a decurs instaurarea lui Iordache în funcția de șef al instalației. A venit el și mi-a spus, cu un fel de jenă: "Știi, m-au numit..." "Știu! i-am răspuns. Băiete, ai să fii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
ce-a declarat la proces? Aș fi făcut orice, numai să nu port în mine copilul acelui individ..." Ce zici de asta? Fata de care vorbești e Silvia, spun eu, iar șeful ei, pînă la... accident ai fost tu. Vlad surîde abătut, clătinînd încet din cap. Mda, murmură el. Să zicem că-i așa. Cine e vinovat? Tu! șoptesc eu scurt. Tu trebuiai pedepsit. Ca legea să mă poată pedepsi, trebuie un minim de dovezi... Lasă cinismul, Vlade! îi strig. Spune

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
întîmplat cu ea. În ziua cînd m-am înfuriat pe mine din cauza Brîndușei, mi-a venit ideea de-a încerca să văd cît de unită e familia Chirilă și-am pornit asaltul doamnei Chirilă... Vlad tace și privește în gol. Surîde încet, clătinînd îndelung din cap, apoi continuă: Cred că ea îl avea la mînă pe Chirilă cu niște chestii... Și ca să nu se-ntindă tărăboiul, s-au despărțit și-au apucat-o: unul la dracu', altul la tat-su... Spune

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
naibii, că bine-i cînd învingi!... Și cum e "țara" aceea? întreb eu. Minunată!... Așa, în ochii lumii, nici eu nu o recunosc; dar acolo, în intimitate, cînd mă întîmpină cu mîna întinsă, plină de grație și patimă!... Numai că..., surîde Vlad trist, strîngînd din umeri, parcă m-am săturat să tot intru pe ușa din dos, pe scara de serviciu. Hai să închidem supapa și să trimitem azotul în rezervoare, zic, simțind că mă dor urechile de zgomot. Lasă-l

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Că m-am săturat să intru pe ușa din dos! Și crezi că e cazul să discutăm în prezența unui... străin, arătă Brîndușa cu privirea spre mine. Mihai e prietenul meu, spune Vlad sec. Al tău, nu și-al meu, surîde scurt Brîndușa. Domnule Vlădeanu, spune ea, întorcînd privirea spre mine, s-ar părea că soarta îi mai ajută pe cei curajoși chiar dacă nu-s și puternici... Luptînd, capeți putere! Hm! surîde Brîndușa cu un aer trist. Cu două declarații împotriva

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
spune Vlad sec. Al tău, nu și-al meu, surîde scurt Brîndușa. Domnule Vlădeanu, spune ea, întorcînd privirea spre mine, s-ar părea că soarta îi mai ajută pe cei curajoși chiar dacă nu-s și puternici... Luptînd, capeți putere! Hm! surîde Brîndușa cu un aer trist. Cu două declarații împotriva dumitale și ținînd cont de cum te-ai purtat la ședință, te făceam praf dacă... dacă nu reușeai. O declarație v-a dat-o Tamara, spun eu, dar pe a doua, cine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
noi! Tu trebuie să te hotărăști, că eu sînt. Sînt de mult. Situația asta nu mai poate ține la nesfîrșit; nu mai vreau să intru pe ușa din spate a casei. Ori împreună pe ușa din față, ori... Alege! Brîndușa surîde, subțiindu-și buzele, face doi pași spre ușă, apoi rămîne locului și începe să lovească platforma de ciment cu vîrful pantofului. Brusc, întoarce capul, îl privește un timp pe Vlad, fața i se umple de zîmbet, iar mîna ei dreaptă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Nu ți-a fost teamă de explozie? mă întreabă, arătînd spre contrafluxul de hidrogen. A trecut. De ce ești neliniștit? Știi cu cine era Vlad? mă întreabă el prompt, oprindu-se în fața mea. Știu. Și? E treaba lui, strict personală. Hm! surîde Dinu. Deci la el venea doamna. Doar nu la mine! exclam eu. Unii așa ziceau, face un gest cu palma desfăcută Dinu. M-aș fi mirat. Normal! N-am eu față pentru una ca Brîndușa. N-am vrut să spun

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Ah! exclamă el, închizînd brusc ochii, scuturînd din cap ca de friguri, ce dezgust mă apucă uneori numai gîndindu-mă!... Cum naiba reușiți voi tu și Vlad să treceți atît de ușor peste...?!... Cine spune că reușim, Dinule? îl întreb eu surîzînd. Nu uita ce ți-am spus: fata de la I.L.L.... Mda... Poate că ai dreptate. Mulțumesc! îți rămîn dator... Bine. Mă chemi să beau la nuntă. Nu, Mihai. Am să-ți achit datoria acum, cu aceeași monedă... Tac și-l privesc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
aș fi fost tutorele tău, așa mă întreba despre existența ta. Am vrut să-ți spun de cîteva ori, dar mi-a fost teamă; nu voiam să vezi în mine un codoș. Acum, că tot a venit vorba... Mulțumesc, Dinule! surîd eu. Știi despre cine-i vorba? Am aflat azi. Ai grijă, Mihai: e un suflet mare, sensibil, spune Dinu, îndreptîndu-se spre ușă. Cel puțin, așa mi-a lăsat impresia... Pînă la proba contrarie. Mulțumesc pentru ajutorul dat azi! îi spun

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
în telefon o ușă închisă, iar undeva, în depărtare, o femeie întrebînd ceva. Da-da, e bine. Nu-l mai înțepați; băgați-i vitaminele în perfuzie, o aud vorbind pe femeia care mi-a telefonat. "Mi se telefonează de la spital, surîd eu. E clar! Vreo colegă de-a Liviei..." Alo! spune femeia. Mă scuzați! Voiam... să vă întreb... Știu! îi tai eu vorba. Vă voi răspunde la întrebarea pe care nu mai am timp s-o ascult: sînt prieten cu Livia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
de-a primi decizia de disponibil. Îți urez succes!" Mai urmează: "Du-te și te sfătuiește și cu soțul meu. Cezara". Dar asta nu i-o mai citesc doamnei de la celălalt capăt al firului. Ei, ce ziceți? o întreb. Hm! surîde femeia, trebuia să-mi închipui aseară, cînd a zis: "o să plece, altă soluție nu are". Dacă-i pe-așa, devine femeia gravă, conducerea combinatului și ceilalți mai mari vor afla și punctul meu de vedere! Nu vă mai rețin, domnule

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
chitanța lipită de pupitrul de comandă. Don Șef a micșorat viteza și conduce calm, relaxat. La primul stop, în marginea orașului, întoarce capul spre mine: Vă supărați dacă vă întreb ceva? Nu. Pe dumneavoastră n-am de ce mă supăra. Ei, surîde Don Șef, aruncîndu-mi o privire, nu fiți chiar așa sigur. Cine era doamna blondă, care v-a făcut semn de pe balcon, de la hotel? O delegată, venită după filamente. De ce? Don Șef tace, de parcă nici nu ar fi auzit întrebarea. Fiți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
sala de consiliu. Pe dracu! exclam eu iritat. Dracu', nedracu', dar am intrat și eu în joc... Întorc capul spre șef și-l privesc lung, întrebător. El își scoate o țigară și o aprinde. Trage cîteva fumuri, le savurează, apoi surîde: Numai doi oameni care s-au iubit cu patimă cîndva pot să se sfîșie astfel. Asta în public, spune grav Don Șef, că în particular, fiecare se mai gîndește la celălalt cu puțin suflet, are grijă, într-un fel, să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mărturie că a fost cu o prietenă în fond, e tînăr, celibatar, prietena aceea i-o fi vreo colegă -, decît să rămînă valabilă afirmația mea cum că a vorbit sub influența alcoolului. Cred că înțelegeți, a început ea să-mi surîdă, nici dumneavoastră (adică eu) nu aveți interes ca tovarășul Vlădeanu să pățească ceva..." Poftim! exclamă Don Șef, ce argument mai bun îmi trebuia ca să fiu sigur că între dumneata și ea a fost totuși ceva?! Tac și mă joc cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
pățească ceva..." Poftim! exclamă Don Șef, ce argument mai bun îmi trebuia ca să fiu sigur că între dumneata și ea a fost totuși ceva?! Tac și mă joc cu mănușile, lăsîndu-l să spună tot. El însă privește scrumul țigării îndelung, surîde, mai trage un fum, scutură scrumul pe fereastră, apoi continuă: Nu spun că nu țin la dumneata, dom' Vlădeanu, dar... Există totuși niște... Uite: cînd Brîndușa mi-a spus să-i dau scris tot ce-am văzut la hotel, m-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
am spus eu puțin ironic, gata s-o sictiresc, să nu uităm că între noi e o diferență de ani și de realizări..." Don Șef tace și mai trage cîteva fumuri. Știi, dom' Mihai, ce mi-a zis? Nimic. A surîs. Atît. M-a lăsat să-mi aprind o țigară, apoi, după ce am tras un fum, mi-a atras atenția că nu i-am cerut voie să fumez în birou la ea, în prezența ei. Asta m-a făcut să roșesc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
ieri. Marinescu va fi numit în locul dumneavoastră. Decizia încă nu a fost dată la Personal. Depinde de mine, ca ingineră-șefă a combinatului, să ajungeți la Serviciul tehnic și nu la Reziduuri..." Știi ce-am făcut? I-ați dat palme, surîd eu. Nu. Am întrebat-o: "Ce trebuie să fac?" Ea mi-a întins o hîrtie: "Să scrieți". Și am scris. Am scris ce mi-a dictat ea: că am plecat în oraș împreună cu mai mulți muncitori, v-am căutat pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
ce s-a întîmplat? Ești... Cred că ești supărată. Livia ridică privirea, învăluindu-mă: Am fost azi la dispensarul din Cartierul de Nord. Aveam cheile tale la mine și, din curiozitate, am urcat să văd unde locuiești... A, asta era, surîd eu. Sper că, la mine acasă, n-ai găsit nimic compromițător. Culmea e că nu am găsit nimic. Poftim?! Aceea nu se poate numi locuință, Mihai! exclamă Livia. Sînt o sută de camere la fel în tot blocul. Puteai, naibii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
ține, e un argument fals, în spatele căruia se ascunde un adevăr. Spune-mi: de ce vrei să rupem prietenia? Pentru că nu-i nimic de capul tău! îmi strigă Livia. Ce-i în casa ta, e și-n capul tău... Cărți, manuscrise..., surîd eu. Și Biblia pe deasupra! O biblie plină de notații puerile pe margine. Nu te credeam un fanatic religios! Faci parte din vreo sectă? Notațiile de pe margine le-a făcut persoana de la care am cumpărat Biblia. Și-apoi, nu te supăra

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mă rog, se măsoară "tragerea de inimă"? În... În sticla de coniac primită de la pacient? întreb eu cinic. În exploatarea sentimentelor umane în condiții limită? Livia tresare și mă privește fix, cu mîinile încleștate pe capetele cordonului de la capot. Hm! surîde ea ironic, eu încă nu am fost dată disponibilă... Nu, că de tine e nevoie. Ai un capot foarte frumos... Ce vrei să spui? îngînă ea stupefiată. De unde știi c-am fost propus să fiu dat disponibil?! De la... de la... la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
cu oțet aromat. Nu, mulțumesc! De unde-mi știți numele? Orașul e destul de mic, și-apoi, veniți cam des prin farmacie... Voiam să vă întreb un lucru: ați lucrat vreodată pe litoral? Da. La udat florile, la construcții și... ...ca bucătar, surîde farmacista. Nu mă cunoașteți? Nu... Eram ospătară. Dormeam în aceeași cameră cu profesoara de Istorie... Mai știți ceva de ea? întreb eu, tresărind. Am rămas prietene. Datorită ei am făcut liceul, școala tehnică... Imediat ce m-am mutat aici în oraș

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]