KorAP: Find »[drukola/base=tăcut & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...159 160 161 ...276 >

6,881 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

sa triumfală; era tradiția clasei războinice, nu o simplă întâlnire între părinte și copil. Dar, de îndată ce Hideyoshi își văzu mama sănătoasă și în putere, nu mai putu simți nimic altceva decât afecțiune pentru ființa aceea din carnea și sângele lui. Tăcut, se apropie de bătrâna sa mamă. Onaka, însă, cu modestie, se împotrivi: — Te-ai întors cu bine. Dar, înainte de a întreba despre greutățile sau mulțumirile mele, de ce nu-mi povestești de moartea Seniorului Nobunaga? Și spune-mi dacă l-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
la celelalte clanuri și, poate datorită repeziciunii cu care a fost anunțată, armata Seniorului Ieyasu a revenit de la Narumi la Hamamatsu. Pe de altă parte, armata Seniorului Katsuie, care ajunsese până la granița cu Omi, și-a oprit înaintarea. Hideyoshi zâmbi tăcut, apoi murmură, aproape neauzit: Văd că de data asta și Seniorul Ieyasu a fost cam nedumerit. Desigur, nu e decât o consecință indirectă, dar reiese că nevoia de a-l opri pe Ieyasu a dispersat puterea militară a lui Mitsuhide

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
finală, să nu câștige succesorul Oda susținut de el, viața avea să-i fie, cu siguranță, în pericol. Nimeni nu avea de gând să deschidă gura imprudent și cu toții stăteau într-o tăcere desăvârșită. Katsuie lăsă, cu răbdare, ca modestia tăcută a grupului să treacă drept exact ceea ce era. Poate că prevăzuse acea evoluție a evenimentelor. Deliberat, vorbi pe un ton demn: Dacă nici unul dintre dumneavoastră nu are o părere aparte, pentru moment, vă voi prezenta umila mea opinie de vasal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
la față. Katsuie se uită la Hideyoshi, care, la rândul său, își muta privirea de la Takigawa, la Nobutaka. Acele mișcări subtile transmiseră, preț de-o clipă, unde nevăzute, de la o minte la alta. Castelul Kiyosu era plin de o tensiune tăcută, aproape ca și cum ar fi fost lipsit de ființe omenești. În sfârșit, Katsuie continuă: — Sunt de părere că Seniorul Nobutaka are vârsta potrivită, precum și ascendența și calitățile naturale firești pentru a fi urmașul stăpânului nostru. Omul ales de mine este Seniorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Și, înmuind penelul în cerneală, trase, fără delicatețe, o linie peste trei sau patru clauze și scrise propriile lui păreri. Cu această modificare, trimise ciorna înapoi. Încă o dată, planul îi fu predat lui Katsuie, care păru nemulțumit. Un timp, stătu tăcut, pe gânduri; clauza care conținea propriile lui speranțe era încă umedă de cerneala cu care fusese tăiată. Hideyoshi, însă, mai exclusese și punctul prin care Katsuie își atribuia Castelul Sakamoto, pe care îl înlocuise cu provincia Tamba. Manifestând o totală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
său, în flăcări ale mâniei. Poate că îi prezenta sufletului lui Nobunaga un raport prelungit despre consfătuire și jura că avea să-l sprijine pe noul său stăpân. Dar, la ofranda de tămâie, Katsuie rămase mult timp cufundat în rugăciune, tăcut, cu palmele lipite solemn una de alta. Apoi, retrăgându-se cam șapte pași, își îndreptă spatele și se întoarse spre Samboshi. Întrucât Nobuo și Nobutaka se plecaseră deja cu respect în fața lui Samboshi, Katsuie nu prea putea fi neglijent în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
care bătea cu un baston de bambus în pământ, pe când mergea urmat de șase-șapte soldați. Majoritatea ostașilor credeau, probabil, că era șeful unui grup al celor care pregăteau bagajele pentru drum, dar, când îl recunoscură pe Hideyoshi, deveniră și mai tăcuți, trăgându-și caii înapoi pentru a nu-i sta în drum. Aici sunt! Încoace! Asano Yahei stătuse la baza treptelor de piatră, dând instrucțiuni unui grup de oameni. Când auzi glasul lui Hideyoshi, termină repede și alergă spre el. — Sunteți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
ne-am retras, vom ajunge de râsul tuturor generațiilor viitoare. Ce-ar fi să ne retragem după angajarea într-o singură luptă? — Oricum, nu sunt decât soldații Maimuței. Toți războinicii mai tineri strigau în sprijinul lui Genba. Singurul care rămase tăcut era Menju Shosuke. — Tu ce părere ai, Shosuke? Katsuie nu-i cerea decât rareori lui Shosuke opinia. Recent, Shosuke nu mai era în grațiile lui Katsuie și, de obicei, se abținea să vorbească. Răspunse docil: — Cred că părerea lui Genba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
în apartamentele femeilor, unde spera să uite de grijile nenumărate printre râsetele lor vesele, dar, de fiecare dată când apărea, fetele se întunecau la față și nu mai râdeau, nici nu mai zâmbeau. Până și Doamna Oichi devenea solemnă și tăcută, frumoasă și rece. — Vă rog, intrați, stăpâne, spunea ea, invitându-l să se așeze lângă micul arzător de argint cu dantelărie metalică. Chiar și după căsătorie, continuau să folosească între ei cu formalismele vasalului care se adresează cuiva din familia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
mâna cu o cutremurătoare desfășurare a formațiunilor de luptă. Nu exista nici un spațiu sau fisură în subtilitatea aranjamentului sau în strategia poziționării trupelor. Grandoarea cu care se arătau gata să înghită inamicul nu se putea descrie în cuvinte. Hideyoshi privea tăcut scena. Apoi, reveni cu ochii spre tabăra principală a lui Katsuie de pe Muntele Nakao, privind-o fix mult timp. Cercetând mai atent, distinse un grup de oameni care lucrau ca furnicile pe suprafața de miazăzi a Muntelui Nakao, în zona

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
și ei, la lucrări. Membrii clanului Shibata făceau raiduri de noapte și recurgeau la șicane meschine, reușind să stânjenească progresele, dar, când își dădură seama că n-aveau nici un real succes împotriva unor oameni care erau pregătiți tot timpul, deveniseră tăcuți ca însuși muntele. Era aproape nefiresc. De ce nu acționau? Hideyoshi, însă, înțelegea. Gândul lui constant - și anume, că adversarul era un veteran bătrân și puternic, deloc ușor de înfrânt - se reflecta și în mintea lui Katsuie. Dar mai existau și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Când termini, am de discutat cu dumneata o problemă privată. Katsuie puse curând capăt consfătuirii. După ce toți generalii se retraseră, se aplecă pe taburetul său de campanie, vorbindu-i surescitat nepotului. Genba, cu un râs mulțumit de sine, îi arătă tăcut răspunsul lui Shogen, ca și cum ar fi știut câtă plăcere avea să-i facă lui Katsuie. Shibata Katsuie se bucură enorm. Complotul pe care-l tichise și-i ceruse lui Genba să-l pună în aplicare funcționa. Fie și numai din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Oiwa... Aș dori să mă trimiți pe mine în avangardă! Am convingerea că un atac prin surprindere, cu îndârjirea și iuțeala necesară, nu poate fi condus de nimeni altul decât mine. — Ei, ia, stai o clipă... Katsuie închise ochii, chibzuind tăcut, ca și cum s-ar fi speriat de ardoarea tânărului. Încrederea lui în sine însuși și zelul lui Genba îi spulberară rapid ezitarea: — Ce alte planuri mai nutrești pentru ocazia asta? Cu siguranță, în gândurile dumitale nu este loc și pentru altceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
în gânduri. Genba renunță să-și mai piseze unchiul și se întoarse, pe neașteptate, spre Shogen: — Ia dă-mi puțin harta. Fără a se clinti de pe scăunelul de campanie, Genba desfășură harta, mângâindu-și obrazul cu o mână, și rămase tăcut. Trecu aproape o oră. O vreme, Katsuie fusese îngrijorat că nepotul său vorbise cu prea mult zel, dar, când îl observă pe Genba contemplând în tăcere harta, dintr-o dată se simți convins că putea avea încredere în el. — În regulă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
de piatră, agățându-se de vițe. Silueta sa părea a unei maimuțe în vârful muntelui stâncos. — O, nu! E îngrozitor! strigă el pe neașteptate. Exclamația lui îi surprinse pe toți cei de jos. — Ce este? Spune, ce vezi? Omul stătea tăcut ca și cum ar fi fost amețit. Unul după altul, ceilalți se urcară până în locul unde stătea. Când ajunseră în vârf, îi apucă tremurul. Stând pe buza prăpastiei stâncoase, vedeau nu numai Lacul Yogo și Lacul Biwa, ci și drumul spre provinciile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
avea nevoie să plănuiți o contra-strategie, cât mai repede cu putință. — Ei, și ce-i cu Hideyoshi? — Hideyoshi e în avangardă. Genba fu atât de descumpănit, încât abia-și mai găsi cuvintele să vorbească. Mușcându-și buzele, ridică o privire tăcută, palid la față. După un timp, spuse: Ne vom retrage. Altceva nu avem ce face, nu-i așa? O armată numeroasă e pe drum încoace, iar trupele noastre sunt izolate aici. În seara trecută, Genba refuzase, cu încăpățânare, să asculte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
nu erau siguri cine urma la comandă, câtă vreme armata lui Hideyoshi se vedea deja în depărtare. Chiar dacă frații Sakuma ar fi putut opri debandada în acel moment, nu puteau stăpâni șovăirea din sânul armatei. Dar trăgătorii clanului Maeda alergau tăcuți ca apa printre toate urletele și, răsfirându-se, cu repeziciune, la o oarecare distanță de tabără, se culcară la pământ. Observând această acțiune, Genba răcni un ordin cu glas pătrunzător și, în sfârșit, zăpăceala se mai potoli puțin. Faptul că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
asalteze urechile lui Katsuie, care se afla în castel. Dacă ai vreun ultim cuvânt de spus fiului tău vitreg și lui Genba, fă bine de ieși să li-l spui acum! Mesajul fu rostit de două-trei ori, dar castelul rămase tăcut. Katsuie nu apăru, poate gândindu-se că vederea celor doi prizonieri ar fi fost peste puterile lui. Și, desigur, era clar că strategia lui Hideyoshi consta în a distruge moralul oamenilor din castel. În timpul nopții, sosiseră fugari răzleți din armata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
voi avea nevoie de peste o sută de mii. Funcționarii mei spun că ne vor fi de trebuință cam șaizeci de mii de oameni în fiecare zi, timp de trei luni, numai pentru a săpa șanțurile interioare și exterioare. Kazumasa rămase tăcut. Îl cuprinse deprimarea, în timp ce reflecta la marea deosebire dintre acel proiect și castelele de la Okazaki și Hamamatsu, în propria lui provincie. Însă urma oare Hideyoshi să fie într-adevăr capabil de a aduce pietrele enorme de care avea nevoie la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
arătă fața nici măcar printre propriii săi vasali. Dar această izolare nu era numai din cauza unei presupuse maladii. Se îmbolnăvise cu adevărat. Numai medicul intra și ieșea din apartamentele interioare și, cu toate că prunii din spatele castelului înfloreau, muzica încetă, iar grădinile rămaseră tăcute și pustii. În cetate, pe de altă parte, și pe toată întinderea provinciilor Ise și Iga, zvonurile se răspândeau și se înmulțeau în fiecare zi. Fuga lui Nobuo de la Templul Onjo alimentase suspiciunile tuturor. Vasalii superiori ai lui Nobuo stăteau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
un samurai de gardă în grădină și un soldat din turnul de recunoaștere începură să strige, unul la celălalt, în legătură cu ceva ce se întâmpla în depărtare. Le atraseră atenția atât lui Nobuo, cât și lui Ieyasu și, în timp ce aceștia așteptau tăcuți, un samurai se prezentă să dea raportul. — De o bună bucată de vreme se vede fum negru pe cer, departe, spre nord-vest. La început, am crezut că a luat foc ceva în pădure, dar fumul și-a schimbat treptat locul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
privi în tabăra principală a inamicului de pe Muntele Komaki. Forțele combinate ale lui Nobuo și Ieyasu numărau cam șaizeci și una de mii de oameni. Hideyoshi își îngustă ochii, privind în depărtare. Soarele amiezei era năucitor de puternic. Punându-și tăcut mâna streașină la ochi, se uită calm peste Muntele Komaki, care era acoperit de forțele dușmane. În ziua aceea, Ieyasu era încă la Kiyosu. Venise pe Muntele Komaki, dăduse instrucțiunile pentru alinierea în luptă și se înapoiase grăbit. Părea că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
o luptă decisivă. Deci, e firesc să se fi ajuns la o situație ca asta - stăm și ne uităm unii la alții. — E interesant. De câteva zile, nu s-a mai auzit nici măcar un foc de armă. Este o bătălie tăcută, fără lupte. — Ei bine, dacă-mi dai voie... Shonyu înaintă în genunchi, întinse o hartă și începu să-i explice, cu entuziasm, planul. Hideyoshi ascultă la fel de entuziast, încuviințând din cap, de mai multe ori. Dar expresia de pe chipul lui nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
surpriză în Okazaki? Cei doi terminară toate aranjamentele înaintea zorilor. Shonyu luă micul dejun împreună cu Hideyoshi, apoi se înapoie la Inuyama. A doua zi, câmpul de luptă păru, la suprafață, somnolent, dar, pe dedesubt, se simțeau semne tainice de mișcare tăcută. Răsunând în atmosfera ușor înnorată a după-amiezei, dinspre Onawate se auzeau focuri de arme inamice și aliate. De pe Drumul Udatsu se înălțau, în depărtare, nori de praf, în locul unde două sau trei mii de soldați din armata apuseană începeau să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Hyobu îi duse la cartierul general al lui Ieyasu. Cu câteva momente în urmă, Ieyasu stătuse de vorbă cu Nobuo, dar, după plecarea lui Nobuo, Ieyasu luase din cufărul cu blazon exemplarul din Analectele lui Confucius și începuse să citească tăcut, neluând în seamă focurile de armă din depărtare. Cu cinci ani mai tânăr decât Hideyoshi, Ieyasu împlinea în anul acela patruzeci și patru de ani, fiind un general în floarea vârstei. Înfățișarea lui era atât de blajină și binevoitoare - cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]