4,042 matches
-
URMELE NOPȚILOR UDE DE PRIMĂVARĂ Noaptea cade ca o cortină în actul final, iar vise și gânduri năucitor de adânci se deschid în lumina ce în cuget licărind varsă peste pământ un suflu ușor și cald de primăvară. Să vorbim despre ea. Asemenea
FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Coman Octavian () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2333]
-
cu un altul. Din jocul lor de cuvinte se clădise insistența canină. E necesară pentru unii oameni. Alții stau și se anină primejdios în funiile vieții precum pasărea aceea ce stă și se leagănă pe firul de telefon. Cu penele ude stă martoră vijeliei de afară. O surată plecase să se adăpostească. În loc de rămas bun îi cântase un imn de pieire. Bicicliștii zornăiau în metal înspăimântați de haosul primordial în a cărui concert natura era primul solist. Pe o bancă în
FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Coman Octavian () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2333]
-
o bancă în parc o nepoată privea admirativ un bunic. Lumea alerga spre case, pomii trosneau cumplit într-o veșnică penitență. Fluiera vântul în somn și ridicase brațele încremenite ale copacilor. În ochii nepoatei se încălzise acea natură veștedă și udă. Soarele răsărise la apus și noaptea se preschimbase în dimineață. Pulverizate cad acoperișurile de pe blocurile învecinate. Mașinile din parcare cad victime cu obrajii de nestemate sfărmați. La un capăt de pod un râu își grăbește și el pasul. Cu pieptul
FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Coman Octavian () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2333]
-
arată fiindcă au fost spulberate de propriile nesocotiri. Omul nu și reface urmele și nici nu este conștient de aceste lucruri. În întreaga noastră ființă putem să ne regenerăm într-o lume nouă așa cum natura se regăsește după o noapte udă de primăvară.
FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Coman Octavian () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2333]
-
mâinilor [7,9,13,15,19,23,32,110]. B Argumentare Eficacitatea produselor pe bază de alcool (hidroalcoolice) pentru igiena mâinilor depinde de mai mulți factori: tipul și concentrația alcoolului, timpul de contact, volumul de alcool folosit, aplicarea pe mâini ude sau uscate (umezeala scade III eficiența), corectitudinea metodei de utilizare [7,9,15,19,32,101,124,125]. IV Recomandare Se recomandă ca personalul medical să își aplice produse pe bază de alcool (hidroalcoolice) la începutul unei activități și să
EUR-Lex () [Corola-website/Law/235893_a_237222]
-
cu recomandările pentru paza contra incendiilor [7,15,19]. C Argumentare Alcoolul este inflamabil. Punctul de aprindere al produsului alcoolic pentru frecarea mâinilor este de aproximativ 21-24°C și depinde de tipul și de concentrația sa. Aplicarea alcoolului pe mâinile ude crește riscul de aprindere la contactul cu metalele [7,15,19]. IV Standard Unitatea sanitară trebuie să achiziționeze săpun simplu sub formă de săpun lichid [7,9,15,32]. B Argumentare Săpunul solid nu este recomandat pentru că prin manipulare se
EUR-Lex () [Corola-website/Law/235893_a_237222]
-
predispusă la contaminare). Containerele│ │pentru stocare trebuie golite, spălate, dezinfectate și uscate cât se poate de frecvent - Temperatura apei trebuie să țină cont de toleranța pielii și de nivelul de confort (la │ │40°C există risc de iritație cutanată) - Mâinile ude pot să achiziționeze și să disemineze mai ușor microorganismele (de aceea │ │uscarea mâinilor este parte integată în spălarea de rutină a mâinilor) Anexa 11. Produse folosite pentru igiena mâinilor (săpun, antiseptice) [15,19,32,142] Tabel 1. Produse folosite în funcție de
EUR-Lex () [Corola-website/Law/235893_a_237222]
-
care ieșea încet din apă purta în el o emoție foarte rusească - răgazul trecător de după încă un cataclism istoric, bucuria de a fi pus capăt unui război, de a fi supraviețuit unor represiuni ucigașe. Am rătăcit pe străzile lui încă ude, acoperite de nisip și de mâl. Locuitorii îngrămădeau în fața ușilor mobile și haine ca să le usuce - cum fac rușii după o iarnă pe care încep să o creadă veșnică. Și pe urmă, când Parisul a strălucit din nou în prospețimea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
trufe?... A râs ușor. Iar eu, privindu-i chipul palid cu ochii în care se oglindea cerul de iarnă, mi-am simțit plămânii umplându-se cu un aer foarte proaspăt - aerul de la Cherbourg - cu miros de ceață sărată, de pietricele ude și cu țipete răsunătoare de pescăruși din nemărginirea oceanului. Am rămas o clipă orbit. Coada înainta și mă împingea ușor spre ușă. Mă lăsam în voia ei fără să mă desprind de clipa luminoasă care se dilata în mine. Potârnichi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
îl freca cu un bulgăre de lut albastru. Săpunul nu mai era decât o vagă amintire. - Ai slăbit mult, a spus Albertine foarte încet și vocea i s-a frânt. Charlotte a râs încetișor. Și, ridicându-și capul cu părul ud, a văzut lacrimi de aceeași culoare a chihlimbarului strălucind în ochii stinși ai mamei sale. În zilele care au urmat, Charlotte a încercat să afle cum ar putea ele să părăsească Siberia (din superstiție, nu îndrăznea să spună: să plece
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
considere rivale... De acum înainte, aruncam o privire cu totul nouă asupra acelui trio parizian. Devenea concret, întrupat, palpabil - trăia! Recunoșteam acum teama fericită care o făcea să tresară pe tânăra servitoare smulsă din vană și dusă pe sus, încă udă, spre pat. Simțeam gâdilarea picăturilor care șiroiau pe pieptul ei generos, greutatea șoldurilor ei în brațele bărbatului, vedeam chiar și vârtejurile ritmice ale apei în vana din care tocmai fusese scoasă. Apa se liniștea încetul cu încetul... Iar cealaltă, mondena
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
în urmă cu o clipă, s-a cufundat într-un amurg rece, măturat de rafale de grindină. Era pavată ca pe vremuri - cu lespezi mari, rotunde, de granit. Ploaia a făcut să urce dinspre ele un miros puternic de piatră udă. Priveliștea caselor s-a estompat de după un văl de apă - și, datorită mirosului aceluia, te puteai crede într-un oraș mare, seara, sub o ploaie de toamnă. Vocea Charlottei, care, la început, abia se auzea de zgomotul picăturilor, avea aerul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cerul acela vijelios, a unor ființe fără mâini și fără picioare, la ochii lor deschiși în noapte. Viața i s-a părut atunci un șir monoton de războaie, o interminabilă pansare de răni mereu deschise. Și bubuitul oțelului pe pavajul ud... A simțit un fulg așezându-i-se pe braț. Da, războaie fără sfârșit, răni și, într-o așteptare tainică, în toiul lor, clipa primei zăpezi. Privirile răniților au dispărut din visele ei numai de două ori în timpul războiului. Mai întâi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
întindeam pe burtă și îi aruncam capătul fularului meu. De obicei, Pașka reușea să se descurce înainte de intervenția mea. Ca un marsuin, se smulgea din apă și cădea din nou cu pieptul pe gheață, se târa desenând o dâră lungă, udă. Dar, uneori, mai ales pentru a-mi face plăcere, probabil, îmi apuca fularul și se lăsa salvat. După o astfel de baie, ne duceam spre vreuna dintre carcasele bărcilor vechi ce se vedeau ici și colo înălțându-se printre nămeți
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pe Muntele de bucurie... Deodată, prietenul meu m-a tras cu putere de mânecă, ca să mă facă să mă așez și, șoptind nervos, a anunțat: - Așteaptă! Sosesc! Atunci am auzit un zgomot de pași. Mai întâi, plescăitul tocurilor pe lutul ud de pe mal, apoi un ciocănit metalic deasupra noastră, pe puntea șalupei... Și, deja din măruntaiele ei au ajuns la noi niște voci înăbușite. Pașka s-a ridicat cât era de lung și s-a ghemuit lângă marginea șalupei. Abia atunci
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
stins. În navigarea lui spre Astrahan, ducea noaptea cu el. Aerul din jurul bacului nostru s-a umplut de o paloare ezitantă. Straniu mi-a fost să ne aflăm în mijlocul unui fluviu mare, în acea timidă ivire a zorilor, pe scândurile ude ale unei plute. Iar pe mal se precizau încet contururile portului. Ea nu m-a așteptat. Fără să mă privească, a început să sară dintr-o barcă într-alta. Fugea de acolo - cu grația sperioasă a unei balerine după o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mă privească, a început să sară dintr-o barcă într-alta. Fugea de acolo - cu grația sperioasă a unei balerine după o ieșire la rampă. Urmăream fuga aceea săltată, cu respirația tăiată. În orice moment, putea să alunece pe lemnul ud, să fie trădată de o pasarelă dezagregată, să se scufunde între două bărci, ale căror margini s-ar fi apropiat la loc deasupra capului ei. Intensitatea privirii mele o ținea să nu cadă în acrobația ei prin ceața dimineții. În
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
în potopul care amesteca cerul cu pământul. După câteva clipe, a strălucit soarele. De sus, de pe mal, contemplam stepa. Lucitoare, fremătând de o puzderie de stele irizate, parcă respira. Am schimbat o privire surâzătoare. Charlotte își pierduse baticul alb, părul ud îi șiroia în șuvițe întunecate pe umeri. Genele străluceau de picături de ploaie. Rochia, udă toată, i se lipea de corp. „E tânără. Și foarte frumoasă. Totuși”, a răsunat în mine vocea aceea involuntară, care nu ne ascultă și ne
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
în ciudățenia acelei mese reci. A zâmbit și a bâiguit câteva cuvinte despre vreme, ca și cum s-ar fi scuzat pentru primirea pe care ne-o făcuse mai înainte. Stăteam singuri în sală. Vântul care intra pe geam mirosea a frunziș ud. Pe cer se etajau nori gri și violeți, luminați de soarele în asfințit. Din când în când, pe asfaltul ud scrâșneau roțile unei mașini. Fiecare gură de vin dădea sunetelor și culorilor acelora o nouă densitate: greutatea răcoroasă a copacilor
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
primirea pe care ne-o făcuse mai înainte. Stăteam singuri în sală. Vântul care intra pe geam mirosea a frunziș ud. Pe cer se etajau nori gri și violeți, luminați de soarele în asfințit. Din când în când, pe asfaltul ud scrâșneau roțile unei mașini. Fiecare gură de vin dădea sunetelor și culorilor acelora o nouă densitate: greutatea răcoroasă a copacilor, geamurile strălucitoare spălate de ploaie, roșul lozincilor de pe fațade, scrâșnetul umed al roților, cerul încă învolburat. Simțeam că, puțin câte
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
al roților, cerul încă învolburat. Simțeam că, puțin câte puțin, ceea ce trăiam noi în sala aceea goală se desprindea de momentul prezent, de gara aceea, de orașul necunoscut, de viața lui cotidiană... Frunzișuri grele, pete roșii, alungite, pe fațade, asfalt ud, scrâșnet de cauciucuri, cer gri-violet. M-am întors spre Charlotte. Ea nu mai era acolo... Și nu mai este restaurantul acela dintr-o gară pierdută în mijlocul stepei. Ci o cafenea pariziană - iar dincolo de geam, o seară de primăvară. Cerul gri
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
spre Charlotte. Ea nu mai era acolo... Și nu mai este restaurantul acela dintr-o gară pierdută în mijlocul stepei. Ci o cafenea pariziană - iar dincolo de geam, o seară de primăvară. Cerul gri și violet, încă vijelios, scrâșnetul mașinilor pe asfaltul ud, exuberanța proaspătă a castanilor, roșul storurilor restaurantului din cealaltă parte a pieței. Și eu, după douăzeci de ani, eu, care recunosc gama aceea de culori și retrăiesc amețeala clipei regăsite. O femeie tânără, în fața mea, întreține, cu o grație foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
am grăbit să alung senzația de regăsire pe care atunci nu o consideram decât ca pe sfârșeala sentimentală a unui vagabond. Viața s-a consumat rapid. Timpul a stat în loc, perceptibil de acum înainte numai după uzura tocurilor pe asfaltul ud, după succesiunea zgomotelor, în curând știute pe de rost, pe care curenții de aer le târau de dimineața până seara pe culoarele hotelului. Fereastra camerei mele dădea spre o clădire în demolare. Un zid acoperit cu tapet se înălța în mijlocul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pieptul. Izbitura asta și liniștea imediată, definitivă”. Câteva fluierături au străpuns pâcla febrilă care îmi ardea obrajii. Cu totul absurd, m-am gândit la un polițist care s-ar năpusti pe urmele mele. Am grăbit pasul, bâjbâind pe un gazon ud. M-am sufocat. Vederea mi s-a fărâmițat într-o mulțime de fațete tăioase. Mi-a venit să mă ascund ca un animal. O poartă larg deschisă m-a îmbiat cu golul cețos al unei alei largi care se întindea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
visare luminoasă, mergea încet prin apă și părea atât de tânără. Și impresia de tinerețe mă transpunea pe palierul unui vagon zburând prin câmpia scânteind de ploaie și de lumină. Femeia aceea, în fața mea, îmi zâmbea, dându-și deoparte șuvițele ude de pe frunte. Genele ei se irizau sub razele asfințitului... NIVELUL APELOR. IANUARIE 1910. Auzeam liniștea cețoasă, clipocitul apei la trecerea unei bărci. O fetiță, cu fruntea lipită de geam, privea oglinda palidă a unui bulevard inundat. Trăiam atât de intens
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]