8,307 matches
-
Ea ne împiedică să vedem cum trebuie sculpturile de bazalt împrăștiate prin parc, în schimb atmosfera de spațiu regizat dispare și, la un moment dat, pe cărările înserate, am impresia că rătăcim undeva într-un peisaj neliniștitor. Nu mai suntem vizitatorii unui muzeu, ne simțim aproape niște exploratori prinși de noapte în junglă. Sculpturile se detașează pe fondul vegetației ca niște pete negre, de care te apropii prudent. Mă opresc în fața unui bazalt ciuruit de ploi, reprezentând un jaguar, animalul favorit
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
seama. În sala de petrecere, o femeie slabă, îmbrăcată din cap până în picioare cu produse din colecția de vară Morocco, le-a întâmpinat și le-a întrebat cine erau, după care le-a cerut să semneze într-o carte pentru vizitatori. Lisa a scrijelit câteva cuvinte, apoi i-a înmânat pixul lui Ashling, care s-a luminat de încântare. —Și eu? chiui ea. Lisa strâmbă din buze și dădu din cap amenințător. Calmează-te! —Scuze, șopti Ashling. Totuși, scrise cu foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
să facă. De ce nu a fost dată dispărută? Poate pentru că nu era nimeni care să sesizeze că lipsea? Sunetul dogit, al telefonului se auzi din buzunar și Logan Înjură. — Logan, răspunse el. Era recepționerul, care Îl anunță că avea un vizitator jos. Logan se Încruntă către teancul de declarații de pe birou. — Bine, spuse el Într-un final. Cobor imediat. Aruncă ambalajul de la ciocolată și paharul gol de plastic În coș și se Îndreptă către recepție. Cineva dăduse Încăzirea prea tare, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
de declarații de pe birou. — Bine, spuse el Într-un final. Cobor imediat. Aruncă ambalajul de la ciocolată și paharul gol de plastic În coș și se Îndreptă către recepție. Cineva dăduse Încăzirea prea tare, așa că toate geamurile erau aburite, iar din vizitatorii uzi până la piele din cauza ploii de afară, se ridicau aburi. — Acolo, spuse ofițerul de serviciu cu fața ascuțită. Colin Miller, noul băiat de aur din Glasgow al „Press and Journal“, aștepta În preajma posterelor cu persoane căutate. Purta o pelerină lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
și rânji la apropierea lui Logan. — Laz! spuse el, Întinzându-i o mână. Mă bucur să te văd. Îmi place cum v-ați amenajat aici. Își roti mâna În jur pentru a indica zona Înghesuită și aburindă a recepției, cu vizitatorii ei uzi și cu ferestrele aburite. — Numele meu este McRae. Nu „Laz“. Colin Miller Îi făcu cu ochiul. — A, da, știu. Am făcut și io niște cercetări de ieri de când ne-am văzut la budă. Iar agenta aia a ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
umflăturii; doar că, În ciuda umflăturii, Doug Disperatul tot arăta rahitic. Era greu de crezut că acesta fusese bărbatul care aproape că-l ucisese cu mâinile goale cu o zi Înainte. — ’ Neața, Dougie, spuse Logan, luând dintr-un colț scaunul pentru vizitatori și aruncându-se pe el la marginea patului. Pacientul nici măcar nu părea conștient de prezența lui. Doar zăcea acolo, privind ecranul silențios, iridiscent. Logan privi peste capul lui și apoi la agenta Watson. Ea luă telecomanda de pe noptiera de la marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
pe ultimele două În drum spre Încălzitorul electric cu două arzătoare, În fața căruia voia să se posteze ca să se-ncălzească, chiar dacă pentru asta ar fi trebuit să dea foc pantalonilor. Toată casa era congelată. Sub forma unei concesii făcute special vizitatorilor ei, doamna Strichen aprinsese focul, dar nu fără să se plângă din cale-afară. Curentul electric nu era pe gratis, să știe. Și cum să se descurce ea, dacă ticălosul ăla mic nu aducea nici un ban? Mai jos pe stradă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
a lui Marcus Antonius, singurul roman care plănuise să unească puterea Romei cu culturile Orientului. Poate din cauza legendei țesute în jurul numelui lui Germanicus, poate din cauza capacității sale excepționale de a stabili relații cu ceilalți, poate din cauză că erau sătui de războaie, vizitatorii coborau acele scări, în amurgurile calde ale Antiohiei, emoționați și chiar fericiți. Iar Zaleucos, preceptorul sclav, îi șoptea entuziasmat lui Gajus că acolo, înăuntru - așa cum scrisese nu știu care filosof antic -, forța limpede a cuvintelor ce se adresau intelectului domina violența armelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
exact în fața atriului cu patru coloane, faimoasa intrare în palatul imperial, păzită cu strictețe. Câțiva îngrijitori veniră în fugă, într-o liniște ireală. Gajus sări de pe cal fără ajutor. Tribunul îl privea. Intrară. „O mare de marmură“, spuneau cu emoție vizitatorii privilegiați. Marchetării splendide se întindeau pe podea și pe pereți până în tavan, care se sprijinea pe patru coloane enorme. Interiorul era complet gol, se vedeau numai Augustinienii de gardă. Gajus observă că, fără să-și schimbe poziția, îi urmăreau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-i îngăduia. În partea dreaptă a atriului era o scară încărcată cu statui de marmură; și ea se pierdea acolo sus, într-o curbă largă, încât nu puteai bănui încotro duce. Dădea senzația unei intangibilități olimpiene, care îl intimida pe vizitator. Pentru Gajus însă - care, în adolescență, văzuse edificiile și templele suveranilor din Aegyptus -, singura emoție, ca o lovitură de pumnal, fu aceea că lui, fiul lui Germanicus, i se impunea să urce pe scări. Puse piciorul pe prima treaptă. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Împăratul își făcu apariția la intrarea aglomeratei tribune imperiale. Cobora încet, într-un fel foarte diferit de întunecata și rigida oficialitate a lui Tiberius, trecea de la un grup la altul, salutând și conversând cu acea spontaneitate care îi surprindea pe vizitatori. Pe când cobora, privirea i se opri pe malul opus al fluviului, pe colina Vaticanus, unde se ridica reședința care îi aparținuse mamei sale. Acea imagine îl afectă fizic, asemenea unei săgeți trase de la distanță. „Aproape că uitasem“, își spuse. Amintirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
iar pe cealaltă - chipul gânditor, înspăimântat din cauza închisorii, al dragului meu poet, al lui Phaedrus al meu“. Acum ușa de la zothecula era din nou deschisă, și toți se arătară în prag. Durerea se prefăcuse în epuizare, iar Împăratul își primea vizitatorii - de fiecare dată puțini, câți puteau încăpea în camera minusculă. Ședeau în jurul lui, pe taburete și perne; din când în când, un paharnic le umplea atent cupele, la sfatul medicilor imperiali, cu un vin roșu vechi, pe care Manlius îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cuvintele altora pentru o operă pe care o scria încet-încet și care avea foarte multe părți. Împăratul se ridică; avea senzația că se sufocă. Zise că voia să se odihnească. Medicul care aștepta în prag, privind iritat acel du-te-vino al vizitatorilor, interveni, rugându-i pe toți să plece. Cel care ieși brusc fu însă Împăratul. Pe când se îndepărta, își spuse că nu avea să mai intre niciodată în camera ticsită de comori, unde toate obiectele închideau experiențele neliniștitoare, tragice, violente ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Muzica se opri și fu înlocuită de zgomotul pașilor din hol. Unul din musafiri era Amelia Sachs, își dădu el seama; pasul ei era foarte ușor pentru o femeie de înălțimea ei. Realiză după zgomotul apăsat al pașilor că celălalt vizitator era Lon Sellitto. - Sachs, mormăi el, locul unde s-a petrecut crima... Era mare, întins? - Nu chiar atât de mare, răspunse Amelia încruntându-se. De ce? - Mă întrebam pentru că v-a luat destul de mult timp să cercetați locul să să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
funiei de pe stâlp. Începu să îi dea ușor drumul, iar trupul femeii se îndreptă lent către apa grețoasă. În această frumoasă după-amiază de primăvară, piața West Side College dintre străzile 79 și 80 era gazda unui târg al meșteșugarilor, iar vizitatorii erau în număr atât de mare, încât era absolut imposibil să identifici un criminal în mulțime. Tot în această frumoasă după-amiază de primăvară, clienții umpleau până la refuz toate restaurantele și cafenelele din cartier în care Magicianul s-ar putea afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
victima lui, încercând să-i sugereze o plimbare cu mașina sau o escală în apartamentul ei. Cincizeci de alei erau desenate printre blocuri, oferind la discreție spațiu pentru o nouă crimă. Sachs, Bell și Kara traversau fără oprire străzile, cercetând vizitatorii târgului, restaurantele, aleile înconjurătoare și orice loc la care se puteau gândi în acel moment. Fără niciun rezultat. Până la un moment dat când cei doi polițiști și Kara intrară în cafeneaua Ely’s de pe Riverside Drive și începură să cerceteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
jucau rolurile În beneficiul lui Jim și se veseleau tot timpul. CÎnd Îl vedeau, majoritatea Îl plăceau pe Jim, iar acesta, În schimb, din respect pentru America, le făcea nesfîrșite servicii. Mai multe cămăruțe erau Închise Întrucît marinarii Își primeau vizitatorii, dar celelalte aveau perdelele trase, ca marinarii să poată sta culcați și să vadă lumea care trecea. Doi dintre marinarii mai vîrstnici erau chinuiți de malarie, dar nu făceau mare caz de faptul că erau bolnavi. Una peste alta, Jim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
șervetul din ziua precedentă. Dar nu puteam desigur să bat la mormântul ei. Te născuseși, cântăreai două chile și șapte sute de grame. Aveai ochii mari și melancolici ca ai mei. Am avut o zi plină. Salonul s-a umplut de vizitatori și de flori. Părinții Elsei s-au plimbat toată ziua între patul fiicei și nursery. Sosiră rude îndepărtate și prieteni apropiați. Bunica Nora vorbea, îi întreținea pe vizitatori, stabilea asemănări cu tine. În pauzele dintre o vizită și alta aranja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ai mei. Am avut o zi plină. Salonul s-a umplut de vizitatori și de flori. Părinții Elsei s-au plimbat toată ziua între patul fiicei și nursery. Sosiră rude îndepărtate și prieteni apropiați. Bunica Nora vorbea, îi întreținea pe vizitatori, stabilea asemănări cu tine. În pauzele dintre o vizită și alta aranja lucrurile din salon, dulcețurile, florile în vaze. Manierele ei, ca întotdeauna, prea grijulii, o deranjau pe Elsa, care stătea pierdută în pat, cu mâinile încrucișate pe umflătura burții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
nou, cu intenția să mă mișc, să mă duc la el. Dar dispăruse, nu mai era decât bătaia vântului dincolo de zidul de cripte și întunecimea fundalului unde nu se mai vedea nimic. Poate că nu era el, poate era un vizitator curios. Dar eu l-am iertat, Angela, și în același timp îl iertam pe tatăl meu. Nici o cruce nu semnala prezența Italiei. Omul de la pompe funebre hotărâse împreună cu paznicul cimitirului să fie pusă o placă funerară simplă, fără podoabe, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
împătureau șalurile de rugăciune, își strângeau filacterele când am ajuns eu. Nu îmi părea rău că pierdusem rugăciunile. Roșcatul veni pe culoar ca să mă salute. — Trec ani, și tu nu te apropii de acest loc. Acum dintr-odată ești un vizitator regulat. Te gândești poate să te convertești înapoi? Nu este o idee chiar atât de rea. Trebuie să înlocuim șase milioane. Am trei copii. —Mazel tov. Îi crești în religia evreiască? Am dat din cap în semn că nu. — Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
confesez străinilor. Astăzi, victimele Holocaustului, cum suntem numiți, sunt celebritățile zilei. Am citit asta într-o revistă, după ce a apărut filmul Lista lui Schindler. Unii dintre noi, deși nu mă număr printre ei, au numele noastre pe pliantele pe care vizitatorii muzeului Washington D.C. le iau în drum spre expoziție. Știu, pentru că nepotul meu Peter mi-a adus unul, de când a fost acolo. Mă așteptasem la ceva în genul certificatului meu de identitate care ținea și loc de pașaport, dar certificatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
În orice colț al vieții sale, chiar În locurile cele mai intime. Celălalt Fima, cel adevărat, ședea acum Într-o cameră de lucru plăcută, Înconjurat de rafturi cu cărți, printre care erau atârnate litografii Înfățișând Ierusalimul văzut de numeroșii săi vizitatori, călători și pelegrini din secolele trecute. Capul său se afla În centrul cercului de lumină strălucitoare pe care Îl arunca lampa de pe masă. Mâna sa stângă odihnea pe genunchiul soției sale, care stătea alături de el, pe colțul biroului, cu picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
selectate, i-ar fi creat mai mult spațiu - și mergea prin camerele imaginare pe care familia Saner urma încă să le construiască și făcea în închipuirea ei, fără să-și dea seama prea bine, tocmai ceea ce făceau ’jde mii de vizitatori la „cel mai mare centru de mobilă“, chiar dacă în camere concrete amenajate anume pentru expoziție: căscau gura prin încăperi de locuit, prin camere de baie sau sufragerii, se plimbau fără pic de jenă printr-o intimitate străină, de parcă pereții ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
munte. Și eu mi-am împachetat lucrurile de școală, mi-am lăsat în urmă clasa renovată și pe colegii mei, cu conștiința perfect împăcată că aveam tot dreptul ca, în loc să mă duc la școală, să mă las tras împreună cu alți vizitatori amatori de sporturi de iarnă într-o telecabină, printre stânci și brazi, sus de tot, până la marginea unei cești pline ochi de zăpadă. Acolo se înălțau, alături de cabane modeste de lemn, hotelurile. Mirosea a ceară pentru schiuri și cremă împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]