45,986 matches
-
tăcere de gheață. De parcă vroiau să ne facă să înțelegem că locul nostru nu era acolo. — De ce ne privesc așa? l-am întrebat în șoaptă pe Dinu. El făcu un gest evaziv cu mâna. — Habar n-am. Lasă-i în pace. N-am insistat. Mi-am băut cafeaua, înghițind cu noduri, pentru că avea un gust groaznic. Atunci l-am văzut prima oară pe Profetul. Să tot fi avut vreo cincizeci de ani, dacă judecam după părul puțin, lipit în lațe murdare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
gravitatea situației. Judecam totul cu o ușurință care m-a costat. În loc să-mi angajez un avocat care să risipească învinuirile ce mi se aduceau, am preferat să adopt o atitudine sfidătoare, încredințat că până la urmă trebuiau să mă lase în pace și chiar să-și ceară scuze pentru că îndrăzniseră să mă bănuiască. Pe mărturia mincinoasă a unui chelner gelos, care mai era și cartofor pe deasupra, nu poți să azvârli un om la pușcărie, îmi ziceam eu. Uitasem că dreptatea este împărțită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nasturi, agrafe, penițe, ace, de care, zicea, putea să aibă nevoie într-o zi și se supăra foc dacă îndrăznea cineva să-i scormonească prin ele. „Feriți bijuteriile Coroanei”, râdea Mopsul, țuguindu-și buzele otrăvite. În general era lăsat în pace și nimeni nu prea vroia să aibă de-a face cu el deoarece se răspândise părerea că prea multă intimitate cu Victor aducea nenoroc. Poate că era, însă, singurul înțelept dintre noi, cine știe? Domnul Andrei mi-a șoptit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
boală adevărată și deși au trecut trei luni de-atunci, timp în care am sperat să-mi revin, văd că nu sunt semne optimiste. 22 decembrie În timp ce stau cu nasul vârât între paginile caietului - excelent alibi ca să fiu lăsat în pace - trag cu coada ochiului la Augusta. Își privește mereu ceasul. Probabil, nu știe cum să-mi explice de ce pleacă de-acasă. Sunt curios ce motiv va invoca azi. Că se duce la coafor? Imposibil. L-a folosit ieri. Că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
proaste, dorința de a te justifica. 3 ianuarie E dreptul meu de a mă purta „ca un fraier”, cum își zice probabil Augusta. Am dezamăgit pe mulți, era normal s-o dezamăgesc și pe ea, nerevoltându-mă. O las în pace cu escapadele ei. 4 ianuarie Azi cade o zăpadă rară, apoasă, provincială. Asta e tot. Cum spun crupierii, rien ne va plus. 6 ianuarie Mă gândesc că Dumnezeu n-a murit decât pentru cei deciși să-l socotească astfel. 9
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vorbește toată lumea și pe care nimeni n-a văzut-o. Ei bine, eu voi trece pragul ei. Să nu-mi zici mie Daniel Petric dacă într-o seară nu voi sta chiar în fotoliul de răchită al Bătrânului. Fii pe pace, te voi invita prin Francisc să ne vizitezi. Îi voi șopti Bătrânului: «Chemați-l pe doctorul Dinu aici, vă rog. Faceți-mi acest hatâr. Vă prețuiește, dealtfel, foarte mult și ar merita să-l cunoașteți»” Dinu mă privea, jumătate amuzat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
bolilor incurabile; deci, bolnavii trebuiau să fie deosebit de atenți, să nu întrerupă cumva tratamentul care le era indicat, ca să nu-și pună viața în primejdie. Or, Aristide îl amenințase că nu-i mai dă nici un medicament. Ca să mă lase în pace, i-am făgăduit că voi vorbi cu Dinu, care era destul de atent cu bătrânii, le dădea medicamente și atunci când știa foarte bine că nu le mai puteau fi de nici un ajutor, numai ca să le întrețină iluziile de care aveau nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vâslă în apă. Dacă o pierdeam și pe cealaltă, n-aveam cum să mai revin la țărm. Am renunțat prin urmare să mai vâslesc și m-am lăsat în voia valurilor, așteptând. Poate, nedându-le atenție, mă vor lăsa în pace, mă gândeam. Și chiar atunci am auzit un sunet răgușit de sirenă. „Doamne mulțumescu-ți”, am suspinat fericit. Venea o șalupă. Eram salvat. Am strigat ca să semnalizez locul unde mă găseam deoarece, între timp, ceața se îndesise și mai mult, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
că Moașa o căutase pe Laura, plecând de la mine. „Putoarea, am scrâșnit, nu se poate stăpâni. Sare pe pereți dacă nu se ușurează. Trebuia să-i strig pe coridor: «Vino înapoi, să te satur eu, las-o pe Laura în pace». N-aveam absolut nici un motiv cât de cât întemeiat să gândesc astfel, dar noaptea, nervii, sentimentul că făcusem o gafă respingând-o brutal pe Moașa, gelozia toate mă împingeau dincolo de logică. O clipă, mi-am imaginat chiar cum arătau împreună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sânge, avea ochii aburiți de febră, dar privea cu răutate spre colivie. Că nu se putea ridica din pat? Dar ce importanță avea? Tuberculosul putea ucide și cu ochii. „Un om rău poate orice, domnule scluptor. Orice”. „Lăsați-l în pace, nu-i dați atenție”, îmi făcea semne din spate Domnul Andrei. În schimb, Victor i-a strâns mâna frățește lui Filip, după care a plecat să mai taie un cuvânt din dicționarul său. S-au făcut fel de fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
bietei fete și pentru că se făcea de rușine în fața celorlalți s-a înfuriat, a devenit violent și a lovit-o. Era ceva foarte scârbos, jur, domnule sculptor. Îmi venea să le strig: «Mă, nenorociților, dacă nu puteți lăsați fata în pace, n-o mai chinuiți». Dar îmi era frică. Erau atât de întărâtați că puteau să mă omoare. Tropăiau pe margine, se așeza când unul când altul între picioarele Laurei, doar, doar... Înțelegeți dumneavoastră ce vreau să spun, dar degeaba. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
început bucuros că scăpase de robie, Tela se posomori curând, când văzu că în sat nu rămâneau decât câțiva bătrâni istoviți de vârstă, câțiva bolnavi și câteva zeci de babe. Era oare răzbunarea vreunui zeu? se întreba el neregăsindu-și pacea. Robia, firește, nu-l îmbia. Cine însă va munci pentru el, în această adunătură de neputincioși? Îl mai amărâse și batjocura strigată de la gardul țarcului de arcașul Mai-Baka: "Ai să fii înconjurat numai de femei. Pune-te pe trai, Tela
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
între una din gurile lui Hapi, slăvitul aducător de mâl rodnic, și pădurea apuseană de salcâmi și palmieri, lângă care se afla și o veche cetate atlantă. Nu departe, spre miazăzi, era orașul băștinaș Behdet, cu stăpânii căruia Puarem încheiase pace. Soldații nu aveau îndeletniciri deosebite; își făcuseră datoria omorând și robind destui oameni și luând nenumărate prăzi pentru stăpâni și pentru ei înșiși. În așteptarea corăbiilor atlante, fiecare își vedea de ale lui. Armele erau curățate, tot așa coifurile și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu toții în curînd! Și eu plec. Acum ducem în cetatea voastră acest papirus, iar mâine pornim mai mulți spre țara Nub, ca să aducem aur. Stăpânul nostru se spune că v-a dat vouă tot aurul lui. Așa a fost prețul păcii. Acum n-are aur deloc. Păcat că plecați. Și așa ați luat totul de la noi și nu mai aveți ce lua. Aș mai fi stat cu tine de vorbă, dar eu plec mâine. Poate mai vii la cetatea voastră de-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pietrele care te-au amețit sunt venite din cer. Arama este din pământ, și n-o cunoști... Nu-i mai ușor să crezi că le-au aruncat zeii? încheie râzând zgomotos. - Cu sau fără zei, pietrele acestea nu-mi dau pace, stăpâne... Mai bine nu le-aș fi văzut! Tefnaht își întoarse fața spre mare. Corăbiile erau acum aproape de tot. Deodată Auta îi spuse cu glas ușor înfierbîntat: - Stăpâne, am văzut mare și pământ. Am văzut munți și peșteri. De ce nici o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mașină și șofer, și se oferi să Îl ducă pe Henry În vizită la prietenul lor comun, Howard Sturgis, la Windsor. Lui Henry Îi făcuseră Întotdeauna plăcere scrisorile În care Îi descria eforturile ei din Franța, iar În timp de pace excursiile În puternicul automobil Panhard fuseseră una dintre distracțiile lui preferate, dar, În starea de slăbiciune În care se găsea, nu se considera capabil să facă față forței dezlănțuite a formidabilei ei prezențe, pe care de mulți ani de zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
stins În urma restricțiilor impuse sistemului de iluminat public și vasele care se mișcă În sus și În jos pe râu nu abordează decât luminile de navigație. Silueta podului Albert, În josul apei spre stânga, subliniată de becuri electrice În timp de pace, abia dacă se zărește. Din când În când, ușile de la King’s Head și Eight Bells, cârciumile de la colțul lui Cheyene Walk cu Cheyene Row, se deschid și se Închid, scuipând zgomot de glasuri și muzică de pian În aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
și aproape rușinat la vremea respectivă. Dar viețile lor, după aceea, fuseseră doar un șir lung și jalnic de eșecuri, dezamăgiri și suferințe fizice. Experiența traumatică a războiului Îi lăsase, se pare, fără puterea de a trăi În timp de pace, aducându-i În cele din urmă lui Wilky un sfârșit prematur, În timp ce el și William, care trăiseră Într-o siguranță lipsită de noblețe pe tot timpul conflictului, prosperaseră distingându-se fiecare În domeniul lui. Faptul că Îi ceda lui Bob
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
singura femeie cu care și-l putea Închipui pe Henry căsătorindu-se, singura cu care ar fi trebuit să se căsătorească, singura femeie care Își câștigase dreptul de a-i fi soție, și că sufletul ei avea să Își găsească pacea În eternitate dacă Își uneau destinele. Dacă această „ipoteză“, cum i se spunea În America, era corectă, ea ar fi putut Încuraja speranțele lui Fenimore să se ridice pe culmi care ar fi putut face nerealizarea lor cu neputință de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
locuri, În prima seară liberă. — Vă mulțumim, domnule. După ce dna Smith ieși din Încăpere, se duse la fereastră și se uită afară gânditor, fără să vadă mare lucru. Era ceva În gândurile lui din ultima vreme care nu-i dădea pace. Motivul real pentru care nu Îl invitase pe Du Maurier la prânz mâine nu fusese teama de a nu-l incomoda, ci faptul că, dacă avea să fie și el prezent, cu siguranță aveau să vorbească mai mult despre Trilby
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
rog să mă lăsați să trec, spuse el demn. — Hai domnu’, nu fi așa! Se strânseră În jurul lui, pipăindu-i hainele. Simți duhoarea parfumului ieftin și a respirației urât mirositoare și se trase Înapoi. Hei, lăsați-l pe domnu’ În pace, fetelor! Dați-i drumu’ de-aici! Un tânăr cu șapcă de stofă și un palton lung și jerpelit, cu guler de blană care năpârlea, se interpuse, izgonindu-le pe femei. Henry tocmai voia să Își exprime recunoștința, când salvatorul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
nesfârșită de speranță și deznădejde care ucidea sufletul. Ce repede abandonase hotărârile luate după-amiază! Se jură Încă o dată să lase În urmă eșecul, să Își reînnoiască legăturile cu muza literaturii, să Încerce să fie mai bun, să Își poarte În pace sufletul. Dar nu era ușor, nu era ușor. Următoarele două zile și le ocupă În principal răspunzând scrisorilor care continuau să curgă de mai multe ori pe zi, de la prieteni și amici binevoitori, o sarcină deopotrivă dureroasă și plăcută. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
dimineața și deschideai fereastra, inspirai aer curat, parfumat de fânul tăiat sau poate de sare, nu de mirosurile fumului de cărbune și ale murdăriilor, unde auzeai cocoșii cântând și pescărușii țipând, nu zăngănitul roților de trăsură și strigătele negustorilor. Voia pace și liniște pentru a scrie și pentru a o putea scoate pe Tosca la plimbare peste câmp, când Își Încheia ziua de muncă. — Oricum, spuse el, probabil are să-mi ia ceva timp să găsesc locul potrivit. 4 „E o străduță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
bucurie, va veni când curajul te va fi părăsit și vei fi rămas fără apărare, va veni Într-o formă care te va face să cauți adăpost... dar unde?» Eu cred că și-a căutat adăpost În singurul loc unde pacea este profundă, căci dacă, formulat În felul acesta, adevărul pare Îngroșat, el nu este mai puțin monstruos.“ MacAlpine bătu și ultimele cuvinte la mașină, apoi Îl privi Întrebător pe Henry. — Asta e tot pentru moment, MacAlpine, spuse el. — Un text
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
au început să vină trandafirii agățători. Viorele, toporași și ghiocei se ițesc prin iarbă, iar păpădiile ce încep să se îngălbenească îi însoțesc. " Fluturaș, nu mai ai aripioare / Domnul conte ți le-a retezat" Peste ei, în tot, toate există pace și armonie, așa cum numai în natură poate și ar trebui să existe. Vântul adie. Încet fructele cresc. Cine vrea cu noi să vină, poate să o facă. Veniți, vă așteptăm! Unde duce cărăruia, acolo aș vrea să fiu. Fericit, ferit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]