KorAP: Find »[drukola/base=generație & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...1605 1606 1607 ...1635 >

40,856 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

Unul dintre personajele mizerabile pe care le descria Ipuwer ajunge să scrie: „Dacă aș ști unde este zeul, i-aș aduce ofrande”. Iar pe pereții unui mormânt princiar de la Teba, un harpist cântă o invitație foarte umană la bucurie 1: „Generațiile pier și trec”. Chiar și monumentele funerare sunt o garanție caducă și: „Nu vine nimeni de Dincolo să ne spună despre felul lor (?) și despre lucrurile lor și să ne liniștească inimile până să ajungem și noi În locul În care

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
vedere al celor care s-au luptat cu ei, i-au Învins și i-au alungat din Egipt a fost cea față de divinitățile țării. „Aceștia stăpâneau, ignorându-l pe Raxe "Ra"” (Urk. IV 390) afirmă o inscripție oficială dintr-o generație ulterioară; iar o relatare din epoca ramsidă, care evocă În stil fantastic lupta dintre suveranii indigeni și cei străini 1, vorbește astfel despre ultimul dintre aceștia: „Deci regele Apopi l-a Înălțat pe Sutekhxe "Sutekh" ca stăpân al său și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
limita la a le aminti pe primele două ființe generate, conform mitului En¿ma eliș, din perechea primordială Apsûxe "Apsû" și Ti³matxe "Tia>mat": Lahmu și Lahamu. Aceștia sunt considerați doi monștri marini impunători, din care se vor naște În generațiile următoare primii doi zei propriu-ziși: Anșarxe "Anșar" și Kișarxe "Kișar". Celui de-al doilea profil Îi aparțin, pentru a da doar un exemplu, ¾uwawaxe "H~uwawa"/¾umbabaxe " H~umbaba", fiul lui Enlilxe "Enlil", paznicul Pădurii de Cedri (Liban), Învins și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
oamenilor (noaptea se retrăgea În mare), pentru a-i Învăța literele, științele, diferite meserii, arta edilitară, legile, agricultura etc. Berossos adaugă (cartea a III-a) faptul că civilizația predicată de Oannes a fost reconstituită prin meritul caldeilor În timpul primelor zece generații de după potop. 5. Viața pământeană și lumea de „dincolo”1tc "5. Viața pământeană și lumea de „dincolo”1" a) Viața pământeană Mesopotamienii considerau că viața pământeană a omului era integrată În totalitate, de la Început la sfârșit, Într-un proiect inițial

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
se prezinte ca un sistem organizat, articulat În jurul unor concepte principale. În primul rând, există o orânduire bazată pe diviziunea Între divinitățile cerești și divinitățile lumii subterane (htonice), cărora le aparțin zeii vechi (adică divinitățile primordiale, substituite de zeii noii generații), divinitățile destinului și zeița Soarexe "Soare" a pământului, stăpâna lumii de „dincolo”. În interiorul acestei subdiviziuni generale, zeii pot fi organizați pe ierarhii, familii, gen și caracterizați prin funcție și localizare. Ierarhia prevede distincția dintre „zeii mari” și „zeii mici”, bazându

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
altora, cum ar fi miniștrii, hierodulele, taurii zeului furtunii, diferiți adjuvanți. Organizarea pe familii, centrată mai ales pe cuplul soț-soție (și uneori concubină), prevede mai ales pentru zeul furtuniixe "zeul furtunii" În epoca hitită veche o familie formată din patru generații: un bunic, un tată, un fiu (zeul furtunii), nepoți. În alte cazuri sunt menționați doar cuplul, fii și/sau nepoții. Diviziunea În zeități masculine și feminine este formalizată de hitiți târziu, În epoca imperială, odată cu crearea așa-numiților kaluti, „cercuri

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
proporționale cu importanța și responsabilitatea persoanei care comite „păcatul”: dacă cel vinovat este suveranul, Întreaga țară va avea de suferit consecințele mâniei divine, care nu se va Îmblânzi până când vina nu va fi ispășită, uneori chiar de-a lungul câtorva generații. Molima care a lovit ținutul hitit Între sfârșitul secolului la XIV-lea și Începutul secolului al XIII-lea a fost considerată o consecință a unei greșeli comise de suveranul Șuppiluliuma I, ispășită mai apoi de fiul său Murșili al II

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În viață, continuând astfel să iubească și să urască. Din unele cercetări oraculare cunoaștem mai ales faptul că și dincolo de moarte se menținea În familia regală ura prin care se continua persecutarea dușmanilor descendenților chiar și la distanță de câteva generații (Del Monte, 1987). La hitiți, recurgerea la oracol era frecventă, pentru că permitea descoperirea cauzelor unor situații dificile și identificarea ritualului potrivit pentru Înlăturarea lor; prin intermediul oracolului se poate afla voința zeilor pentru ca, astfel, omul să i se poată conforma sau

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
care au luptat pentru supremația cerească. Ciclul lui Kumarbixe "Kumarbi" apare ca o serie de opere compuse În formă literară, având un stil foarte elaborat; cea mai vestită operă este „Teogonia” sau „Regalitatea cerească”, În care se povestește despre succesiunea generațiilor divine și nașterea zeului furtunii. Primul rege al zeilor, Alaluxe "Alalu", Înlăturat, după nouă ani de domnie de către paharnicul său Anuxe "Anu", se retrage sub pământ, printre „zeii vechi”, care, la Începutul mitului, sunt invocați pentru a da mărturie despre

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de Ebla și de arhivele sale. La Mari, documentarea epocii presargonice e foarte săracă, iar marele centru de pe Eufrat gravitează mai degrabă Înspre lumea mesopotamiană. Arhivele Eblei, care datează din jurul anului 2400 Î.Hr. și acoperă o perioadă de trei generații, sunt un izvor foarte important pentru cultura siriană din epoca bronzului timpuriu și dezvoltările sale ulterioare. Este vorba despre un centru puternic și Înfloritor, a cărui civilizație este, sub multe aspecte, precursoarea celor semitice din epocile care vor urma. Distrusă

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
asupra lumii divine, a cărei aranjare este paralelă cu orânduirea universului. Mod de a descrie, reprezenta și poate de a gândi lumea atribuindu-i o formă, zeii ajung la ordonarea lor definitivă prin separări progresive articulate În cel puțin trei generații divine: Titanii, născuți din Uranus și Gheea și peste care stăpânesc Cronosxe "Cronos" și Rheaxe "Rhea"; zeii Olimpului, fiii lui Cronos și ai Rheei, și, În sfârșit, zeii născuți de divinitățile olimpiene, ca Hefaistos, Aresxe "Ares", Coraxe "Cora", Atenaxe "Atena

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și Cronos este o Înfruntare pentru puterea regală, pe care, la sfârșit, Zeus și-o asumă la Îndemnul celorlalți zei, după ce i-a Înlănțuit În Tartarxe "Tartar" pe Cronos și pe Titani. Sub domnia lui Zeus, cea de-a doua generație divină Își Împarte lumea și Îi conferă o ordine. Deși este „cel mai puternic dintre toți zeii”, după cum afirmă el Însuși și după cum cu greu recunoaște și Heraxe "Hera" (Iliada, VIII, 450-451; XV, 107-108), deși totul se află sub controlul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ce se stabiliza În urma prăbușirii monarhiilor miceniene, complexul religios propus de poezia homerică și hesiodiană rămâne un produs specific și original al culturii și civilizației grecești. 3. Forme divine și ordine cosmicătc "3. Forme divine și ordine cosmică" Odată Îndepărtată generația Titanilor În adâncimile Tartarului care, Împreună cu Haosul, Gheeaxe "Gheea" și Erosxe "Eros", preexista formării universului, ordinea se poate cuprind Întreaga lume. Haosul și Tartarul nu sunt zeități și poate că nici Eros nu este Încă fiul Afroditei, nici zeul venerat

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
al Întemeierii lumii, Gheei aproape i se suprapune o altă figură care, din punct de vedere morfologic, poate fi Înscrisă În tipul „Pământului-Mamă” generator, Demetraxe "Demetra", al cărei nume conține termenul „mamă” (meter, mamă În greacă), zeiță din a doua generație, caracterizată de o activitate importantă pe plan ritual (subcapitolul 3-4a). La rândul lui, Zeusxe "Zeus", după ce noua ordine a fost instaurată În cosmos, se Îngrijește să o Întărească, mai Întâi căsătorindu-se cu Metisxe "Metis", Înțelepciunea, apoi Înghițind-o când

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
află alături de Demetraxe "Demetra", mama și, În același timp, zeița care le-a făcut cunoscută oamenilor Întrebuințarea cerealelor. Lor li se asociază Afroditaxe "Afrodita", zeița iubirii și a seducției erotice deja din Iliada, care În Teogonia lui Hesiod aparține Însă generației Titanilor, născută din spuma mării fecundată de membrul castrat al lui Uranusxe "Uranus" (Teogonia, 188-200). În acest fel, Afrodita se dovedește o putere primordială care merge dincolo de ordinea impusă de Zeus, lovește orice făptură Însuflețită și Își folosește puterea până

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
zeilor și al oamenilor”. Cu toate acestea, și ea este Într-un anumit fel supusă rânduielii olimpiene atunci când, În Iliada (V, 370 sqq., 427-428), devine fiica Dionei și a lui Zeus. Deși este plasată printre zeii celei de-a treia generații, Afrodita se sustrage adesea controlului suveranității fiului lui Cronosxe "Cronos", ca și autorității sale de tată, recuperând acea anterioritate titanică primordială În care o situa Hesiod. Zeități „tinere”, ceilalți zei din a treia generație prelungesc, În schimb, acțiunea ordonatoare a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
printre zeii celei de-a treia generații, Afrodita se sustrage adesea controlului suveranității fiului lui Cronosxe "Cronos", ca și autorității sale de tată, recuperând acea anterioritate titanică primordială În care o situa Hesiod. Zeități „tinere”, ceilalți zei din a treia generație prelungesc, În schimb, acțiunea ordonatoare a lui Zeus, de care sunt legați prin descendență genetică, și o extind În lumea omenească, sporind distanța ce desparte prezentul de momentul haotic al originilor. Și ei sunt forme desăvârșite și complete, ca Apolloxe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
societății și poate și trebuie să fie controlată, așa cum violența este un impuls natural ce trebuie ținut În frâu. Paternitatea lui Zeus este Însă garanția pentru menținerea ordinii, În mod analog suveranității sale, care acționează asupra unor zei din aceeași generație cu el, chiar și atunci când pot apărea forme ale unei lumi exterioare, amenințătoare și haotice, ca Hadesxe "Hades" și Poseidonxe "Poseidon". Hades este stăpânul infernurilor, „cealaltă lume”, locuită de morți, umbre și fantasme, nevăzutul, conform unei etimologii a teonimului, lume

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
serie de manipulări ideologice care s-au păstrat și În povestirile eroice. Distribuite În cicluri narative, cum ar fi cel argonautic, teban, troian, Întâmplările eroice, deși cu suprapuneri și contradicții, par și să Îi Împartă pe eroi În două mari generații: „bărbații eroi, care au pierit În vremea străveche” (Odiseea, XI, 628-631), ca Tezeuxe "Tezeu", Iasonxe "Iason" sau Herakles, și eroii ciclului troian. Numai cei dintâi Îndrăzneau să se măsoare până și cu zeii, ca Herales sau Eurytusxe "Eurytus" din Oechalia

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Pelopsxe "Pelops" abia Îi mijește barba când se ia la Întrecere cu Oinomaos pentru cucerirea Hippodamiei; conform lui Pindar 1, muncile lui Herakles ar fi avut drept scop cucerirea zeiței Hebexe "Hebe" și nunta „În sălașele fericite” ale Olimpului. Dimpotrivă, generația ciclului troian Îți cucerise deja soția și Își dobândise domnia, iar aceste lucruri rămân episoade ale tinereții; aproape că nu mai existau monștri Împotriva cărora să se lupte și pe care să-i nimicească pentru a face pământul locuibil, așa cum

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
căreia se stabilește un raport dialectic cu lumea zeilor și cu timpul eroilor. Dar nu lipsesc nici formele de dirijare a dezordinii, prevăzute de calendar, ca antesteriile, aloele, brauroniile În Atica, prin care tensiunile sociale și dintre sexe, crizele Între generații sunt proiectate temporar Într-un timp diferit. În spațiul locului de cult și În timpul limitat al sărbătorii, dezordinii și transgresiunii le este dat frâu liber pentru a se recompune apoi În caracterul cotidian al prezentului citadin. b) Controlarea timpului: sărbătorile

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
mai puțin important să știm cât de slab a fost firul continuității istorice prin care se ajunge la perioada miceniană a Italiei sau dacă tradiția a fost fixată numai În faza colonizării grecești În Italia: În cea de-a treia generație ea este deja „veche”, mare, mitică. Așadar pentru italici și romani, Îndepărtata Troie era cu adevărat legată de Lavinium, pe țărmul lui ager Romanus unde debarcase Eneaxe "Enea" și devenise un zeu Într-o anumită epocă anterioară Întemeierii Romei, chiar dacă

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de dincolo demonstrează În ce fel sufletul este Înveșmântat cu o carne necunoscută lui (F 126): o metaforă impresionantă Întemeiată pe un dualism antropologic. El Îl exaltă pe Pitagora, fiindcă amintirea lui se Întinde pe zece, ba chiar douăzeci de generații omenești. (Auto)apoteoza și lauda „amintirii” au legătură cu unele plăcuțe de aur care celebrează această mnemosyne și Îi făgăduiesc celui mort: „vei fi mai degrabă un zeu decât un muritor”1. Empedocle pune În legătură Într-un mod foarte

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
celor care celebrează cultul lui Dionysosxe "Dionysos" li se impune să prezinte propriile scrisori de acreditare: ei vor trebui să Îi Înmâneze autorității copia „discursului sacru” pe care se Întemeiază riturile și să demonstreze vechimea cultului de cel puțin trei generații. Mult mai neliniștitoare și mai dramatică a fost „chestiunea” bacanalelor reprimate prin celebrul senatus consultum din 186 Î.Hr. Riturile secrete Înființate din inițiativa unui sacrificulus et vates („practicant de rituri și ghicitor”, de origine greacă, venit În Etruria: Titus

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Ptolomeu I Soter (Diodor, XX, 100; Pausanias, I, 8, 6), Lisimah (Syll.3, 190) și Seleucos I (Syll.3, 250-251), primesc omagii de tip divin din partea unor comunități orășenești (Kornemann, 1901; Cerfaux-Tondriau, 1957), este instituționalizat de către cea de-a doua generație de suverani elenistici și Își găsește o continuitate precisă În cultul imperial. A fost Într-adevăr subliniată legătura cu tema tradițională a eroizării fondatorului cetății sau al statului, care, de altfel, Își menține Întregul caracter specific de cult adus unui

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]