5,677 matches
-
primul din somn și se frecă la ochi, nevenindu-i să creadă. — Tii, băga-mi-aș ! exclamă. Scoală repede, șefu’ ! Nici nu mai fu nevoie să-l zgâlțâie, căci, dintr-odată, huruiala se porni. Șenilele scrâșniră și cuva excavatorului se înfipse în grohotișuri, stârnind molozul. Nu era singurul, venea un întreg convoi de carcase metalice, de la depărtare ai fi zis că e un șir de blindate. În soarele dimineții, cuvele se ridicau, se răsuceau spre remorci, apoi se înfigeau iar în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
excavatorului se înfipse în grohotișuri, stârnind molozul. Nu era singurul, venea un întreg convoi de carcase metalice, de la depărtare ai fi zis că e un șir de blindate. În soarele dimineții, cuvele se ridicau, se răsuceau spre remorci, apoi se înfigeau iar în carnea sfărâmicioasă a grămezii de gunoi. În scurt timp, tăiară un mal abrupt, mormanul se aplecă într-o rână și grohotișurile se prăvăliră. Deasupra, crucea Magdalenei abia se mai ținea, fluturându-și eșarfa. Ascunși de partea cealaltă a
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aplecă într-o rână și grohotișurile se prăvăliră. Deasupra, crucea Magdalenei abia se mai ținea, fluturându-și eșarfa. Ascunși de partea cealaltă a mormanului, Pârnaie, Iadeș și Chisăliță priveau cu ochii holbați priveliștea înțesată de șenile, lanțuri, cuve, concasoare scrâșnind, înfigându-se și smulgând, ridicând pulberile și surpând malurile. Iadeș... șopti pierdut cheliosul, simțind că tot alaiul de carcase, clești și elitre năvălește asupră- i. Pârnaie, amintindu-și dintr-odată, se întoarse. Nici țipenie. Trase de portiera caroseriei ruginite, care se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Pe podea se întindea o mochetă roasă pe margini și tocită de pașii unor vremuri mai bune. Din loc în loc, acolo unde câte o mobilă stătuse mai mult decât se cuvenea și o apăsase cu hârțogăraia ei, în mochetă se înfipseseră urmele picioarelor de mese ori de pupitre. Într-un colț, o noptieră își făcea și ea loc în istoria mochetei, sub greutatea ghiveciului de deasupra. Planta se ofilise de mult, iar aracul subțire de care rămăsese legată îi punea veștejirea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
El nu făcea deosebire între cine intra și cine ieșea, cu atât mai puțin între norocoși, păgubiți și cei care, ca bătrânul, își târșâiau galoșii, nefiind nici de unii, nici de alții. Nemaifiind nicio primejdie, Jenică desfăcu mapa în care înfipsese, unul lângă altul, ca pe niște guvizi uscați, lozurile. Cum două raze betege, care abia se strecuraseră prin fereastra gălbejită, îi ajunseseră până pe frunte, își îndreptă spinarea și rămase astfel, cu mapa înțesată de lozuri la subsuoară, precum Moise cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
care urmele toamnelor vechi nu se vedeau și unde toamnele noi nu lăsau nicio urmă, își dădu seama că plasarea acelei ultime frunze ar fi fost o încercare disperată, ce n-ar fi reușit să reînvie orașul care fusese. Își înfipse codița ultimei frunze în părul sârmos, hotărând că, oriunde va merge, ea va fi granița vechiului oraș. De aceea Maca decise, pentru ceilalți, încotro să se îndrepte. O luă înainte, cu mersul lui crăcănat, legănându-se la fiece pas, cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Dar pe el nu-l preocu pau toate astea. El nu voia să-și afle vârstele morții. Moartea era cea care urma să afle. Pentru ca nimic să nu-l abată de la hotărârea lui, refuză să-și deseneze chipul din memorie. Înfipse trepiedul în așa fel încât să se poată privi în oglinda cea mare. Oglinzile nu au memorie. În acest fel, puterea lui de a intui vârstele morții se destrămă. Rămase numai puterea lui de a chema moartea. Se desenă cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
încât simți că el este celălalt. Își duse mâinile la obraz, își mângâie părul sârmos, barba cățărându-se pe pomeți, ochii sticlind de o lumină întunecată. Dar celălalt chip al său îl privea într-un fel straniu. Capul stătea bine înfipt între umerii osoși, acoperiți cu o tunică sălbăticită. Dar brațul ținea în mână o tipsie pe care se afla iarăși capul lui. Iar al lui Maca, privind rătăcit, era cel de-al treilea. Își aminti de povestea pictorului, dar nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu faci mișto de mine, se răsti din nou omul, dar era limpede că nu înțelesese nimic, îl irita însă că, după mișcarea buzelor, cuvântul îi păruse nemaipomenit de lung. Se întoarse la țărușul pe care se străduia să-l înfigă, bătând cu o piatră pe post de ciocan. Pământul era uscat și sfărâmicios, vârful bont nu se înfigea cum trebuie și nici brațele nu-l ajutau prea mult. Maca îi ceru piatra. Omul privi în jur și singurătatea în care
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
irita însă că, după mișcarea buzelor, cuvântul îi păruse nemaipomenit de lung. Se întoarse la țărușul pe care se străduia să-l înfigă, bătând cu o piatră pe post de ciocan. Pământul era uscat și sfărâmicios, vârful bont nu se înfigea cum trebuie și nici brațele nu-l ajutau prea mult. Maca îi ceru piatra. Omul privi în jur și singurătatea în care se aflau îl sperie. Strânse piatra la piept, cu un aer pierdut, de parcă i s-ar fi cerut
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
privi în jur și singurătatea în care se aflau îl sperie. Strânse piatra la piept, cu un aer pierdut, de parcă i s-ar fi cerut inima din piept. Maca nu insistă, găsi o bordură desprinsă și, cu două lovituri icnite, înfipse țărușul. Fața omului se lumină, însoțindu-și bucuria cu niște sunete din gât, care păreau mai prietenoase decât cuvintele de adineaori. — Cât e ceasul ? întrebă, după ce gemetele de mulțumire conteniră. — Doișpe fix. Și, în fața privirii întrebătoare a celuilalt, arătă cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lucioase. Scoase lozul cu îndemânare și îl desfăcu fără grabă. Jenică simți cum îi plesnesc tâmplele. — Nu e mare lucru, spuse străinul și îi arătă lozul despăturit. Zice să mai trag o dată... Cum nu se putea mai rău ! Jenică își înfipse unghiile în tejgheaua de lemn. — Eu zic să nu vă forțați norocul... sugeră. — S-ar zice că am avut noroc ? răspunse străinul. Cum vine asta ? — Când stai la o răscruce se cheamă că ești norocos. Ai de unde alege. Nenorocul e
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu un gest hotărât. Scoase la iveală tâlcul ascuns dedesubt. Când lucrurile deveniră limpezi, se strâmbă cu dezgust, rupse hârtia fărâme, pe care le azvârli în sus. Bucățelele dansară în aer și nu apucară să ajungă jos până când Jenică își înfipse mâinile în grămăjoara de lozuri, răscolindu-le. „Care ești, mă ?“, scrâșni din dinți. Apucă unul la întâmplare. „Tu, mă ? !“ Îl rupse în grabă, dar nici acolo nu era răspunsul așteptat. „Tu ? ! De ce nu zici, mă, de ce nu zici ?“ Lozul următor
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
întâlnire între cele două sensuri. Care nu e neapărat mijlocul... — Jenică știa, cu siguranță, proprietatea lui Darboux... Era, dintre noi, cel mai bun la matematică. — Era, oricum, cel mai bun dintre noi. Am început să vorbim ca doi bătrâni. Tili înfipse lumânarea în pământul reavăn. — Cum altfel ai vrea să vorbești într-un cimitir ? — Poate că într-un cimitir n-ar trebui să vorbim, adăugă Maca, punându-și alături lumânarea, pe care o aprinsese de la cealaltă. Se așezară pe băncuța de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
destul ? Tili ridică din umeri. — Când se termină, spuse, înseamnă că a fost destul. Lumina era mierie, așa cum se întâmplă în amiezile sfârșitului de septembrie. Nu sufla nicio boare, flăcăruile se țineau drepte la căpătâiul mormântului. Crucea de lemn era înfiptă lângă cealaltă, de marmură. Dar nu se atingeau, de parcă cea nouă se simțea stânjenită, cu lemnul ei crud, încă viu. Poate că n-ar fi trebuit să mai mergem în locul nostru de pe vremuri, spuse într-un târziu Maca. De acolo
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
culcat cu capul în jos, de teama unui accident circulatoriu, și cu desăvârșire liniștit. Ce va fi trecut prin creierul adormit al lui Conțescu nu se știe, clar este că ideea de a rezista cu orice chip toropelii i se înfipse cu putere în cuget, și, fără a se mișca deloc, pacientul începu să-și caute puncte de sprijin în odaie, să vorbească. Chema lângă el pe un scaun, pe rând, câte unul din casă să-i spună din când în
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
avut vreodată crize de apendicită, greață, vărsături? - Niciodată, pe cât știu, zise madam Ioanide. - Îmi permiți, stimabile, întrebă doctorul cu ironie, să pipăiabdomenul dumitale? Sper că nu e tabu. Întinde-te pe spate, mai jos, mai jos, așa! Trăgând plapuma, doctorul înfipse mâinile în părțile de jos ale abdomenului, încercînd să surprindă dureri. - Te doare când te apăs aici? Întrebă el. - Nu. - Nici nu poate să-l doară, ar sări în sus. Parcă te doaretotuși undeva, de ce faci grimasa asta? Conferențiarul mai
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
un contract. - Nu închiriază în numele lor, explică Suflețel. Contractul îl face... Suflețel se temu să spună numele persoanei contractante, părîndu-i-se teribil, și-l șopti pe rând în ureche la fiecare din cei doi, apoi, sărind drept în mijlocul odăii, cu mâinile înfipte în păr, defini situația paroxistic: - Bestiile apocaliptice! Mitraliera sau banii! Nu-i altăscăpare. Au să ne cumpere tot cu forța. Ce, poți să te împotrivești? - Bineînțeles, zise Gulimănescu căutând a adîncichestiunea, dacă ar exista o ofertă serioasă ar fi nedelicat
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
picioarele lui, iar fulguiala de zăpadă îl pudrase pe tot trupul, inclusiv părul și mustățile. În jurul său se găseau mici pete de sânge coagulat, și un cetățean arăta cu piciorul un fel de pumnal cu plăselele de bronz foarte ornamentate, înfipt în spate, spre șale. În răsturnarea trupului, mânerul era acum înclinat în jos sub pardesiu, și sângele, prelins, îl înroșise în cea mai mare parte. Gulimănescu, în culmea emoției, alergă înapoi acasă, să anunțe pe doamna Bogdan. Sergenții nu mișcaseră
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
după curs, în intenția probabil de a le da unei nepoate, în timpul acela în gazdă la el. Autopsia dovedi că Dan Bogdan fusese lovit de cel puțin cinci arme tăioase felurite, dintre care un cuțit de vânătoare și pumnalul găsit înfipt în trup și pe care unul din agresori, mai fricos, n-avusese tăria de a-l trage înapoi, deoarece corpul se răsturnase din cauza celorlalte lovituri. Pumnalul, la o atentă examinare, se constată a fi din recuzita unui teatru, unul ce
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Priviți pumnalul ăsta. Îl cunoașteți? - Seamănă cu unul al lui fiu-meu, cu care juca în Hamlet. G. Călinescu - Sunteți sigur? - Doar să mai fie altul la fel! Pumnal cu teaca îmbrăcatăîn catifea. - Luați seama, pumnalul acesta a fost găsit înfipt în spatele profesorului Dan Bogdan. Asta e grav. Ar însemna că fiul dumneavoastră a participat la asasinarea lui. - Vai de mine, cum se poate așa ceva? Băiatul meu criminal? Nu e adevărat, băiatul meu n-a făcut nici o crimă, domnule, jur pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
nu ținea să se știe că accepta să-și închiriezecasa unei firme germane, în timp ce arăta ostilitate față de germani în declarațiile publice. - Am înțeles, trec la altceva: când ați împrumutat de laNicu Carababă acest pumnal de teatru care s-a găsit înfipt în cadavrul lui Dan Bogdan? - (După câteva clipe de muțenie, în care timp fața i seface palidă.) N-am împrumutat pumnalul acesta de la Carababă. - Vă rog să vorbiți onest, înlăturînd orice mistificații,întrucît cunoaștem amănunțit tot ce are raport cu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de contuziune, fiind impregnată cu fire de lână provenind din sacou... Nici una din plăgi nu e mortală în sine, aproape toate în general având caracter de contuziuni profunde, fără penetrație la organele interne. Stiletul din regiunea lombară s-a găsit înfipt în epidermă. Moartea s-a produs prin pierderea excesivă de sânge de la vena mâinii drepte, în care victima a fost înțepată probabil când, într-un gest de apărare, a întors brațul în fața pieptului. Pierzîndu-și cunoștința, victima a căzut jos și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
după aceea, numirea Aurorei apăru, iar Suflețel se instală triumfător în apartamentul directorial. Aveau la dispoziție și o mașină, nu exclusivă, cam învechită, dar în fine mașină. Spre deosebire de Gaittany, care se întindea confortabil pe spate, Suflețel ședea în automobil drept, înfipt pe marginea banchetei, sprijinindu-și bărbia în mânerul bastonului. XVIII - Ia spune-mi, Pica, ce fel de om este Gavrilcea? ÎntrebăIoanide. - Mi-e foarte greu să-ți spun, tată, descripția unei persoanede aproape este imposibilă. Spre pildă, de m-ar
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
doi bărbați de o femeie frumoasă. Însă Pomponescu era convins că Ioanide făcuse asta ostentativ, spre a-i "sufla" pe Indolenta, spre a-l face ridicol. După infama farsă, neavând nici o înclinație pentru Ioana, o lăsase. Când acest raționament se înfipse în mintea lui Pomponescu, acesta începu a întrevedea posibilitatea de a relua raporturile cu Ioana. Ar fi putut face asta în modul cel mai simplu, însă Pomponescu avea mania tratativelor lungi și pe departe. Chiar și în materie politică îl
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]